Rolling Stones

„Incuiati-va bunicile in casa, vin The Rolling Stones!”. Asa scria pe afisele lor de turneu acum vreo 15 ani. "Rockerii din epoca de piatra" sfideaza nu doar reumatismul ci si muzica prezentului. Intr-o epoca in care marile formatii scot 3 albume si se despart, ei cinta de 45 de ani. Intr-o epoca in care mai mult de jumatate din muzica e programata pe calculator, ei se lanseaza in lungi improvizatii de blues. Sir Mick Jagger, la 64 de ani, iute ca o sopirla, imprevizibil ca un greiere, fudul ca un paun, alearga, nerabdator ca un adolescent la prima intilnire, spre giganticele brate deschise ale unicei iubiri pe care n-a inselat-o niciodata, publicul.
Au trecut prin toate modele cu usurinta cu care un cameleon isi alege culoarea imbracamintei. Totusi, in miezul fiecarei transformari s-a aflat, indestructibil ca un ou de diamant, spiritul Stones. Vocea lui Jagger, cind tinguită, cind acida, s-a amestecat cu riff-urile de chitara ale lui Richards. Impreuna au creat un stil in care s-au topit tristetea blues-ului, lehamitea din reggae, tifna hard-rock-ului sau ritmul de disco. Obraznici, autoironici, trendy, putred de bogati, contestati, arestati, detestati, cenzurati, adulati, sexy la virsta a treia, nepasatori, fermecatori, proscrisi, interzisi, ei ramin, intr-un cuvint, vii. Mai vii decit viata, The Stones sunt o imensa limba aratata mortii.
Mi-am dorit sa ajung la acest concert dar din pacate nu am reusit sa ma ocup de bilet pina in ziua concertului. Si totusi, in al 11-lea ceas, eram fericitul posesor al unui bilet pe gazon, la pret oficial (nu am sa incurajez niciodata bisnitarii aia nenorociti si negri din jurul oricarui asezamint unde se intimpla un fenomen cultural sau sportiv). Recunosc sincer ca nu sunt exact ceea ce s-ar numi un fan "Rolling Stones", dar istoria si ceea ce inseamna aceasta formatie pentru fenomenul rock m-au determinat sa imi doresc sa nu pierd acest spectacol. Eram convins ca va fi un show de exceptie si ca in public vor fi oameni de toate virstele, de la rockeri de virsta parintilor mei, trecind prin generatia "baby-boomerilor" nascuti la sfirsitul anilor 60, apoi generatia mea si nu in ultimul rind copii de 15-20 de ani care au inteles ce inseamna o asemenea formatie. Oamenii astia au scris istorie iar acum, dupa 45 de ani, la virsta la care multi nu mai au nici un scop in viata, debordeaza in continuare de energie, performeaza show-uri grandioase si umplu stadioane sau plaje cu zeci, sute de mii sau chiar milioane de oameni (cum s-a intimplat acum citiva ani la Copacabana). Sunt sigur ca aproape toata lumea a auzit macar o data imnul rock "Satisfaction", multi dintre noi am trait frumoase povesti de dragoste ascultind "Angie" si am plins ascultind "Out of Tears". Recunosc ca am fost dintre cei care au recunoscut doar 5 sau 6 piese si ca mi-a parut teribil de rau ca nu au cintat si "Angie", dar show-ul a fost de exceptie. Momentul extraordinar in care formatia a venit si a cintat pe scena mica in mijlocul publicului a meritat toti banii, toata canicula indurata si toti nervii pricinuiti de mintea ingusta a organizatorilor (dar asta e deja un alt subiect, nu vreau sa mai spun acum decit ca marea companie "Events" a fost de o nesimtire fantastica, iar eu mi-am jurat sa nu mai beau niciodata bere "Tuborg" dupa cele indurate acolo). Acolo, in inima vulcanului, s-a derulat o calda calatorie spre tineretea vesnica a tuturor. 60.000 de oameni am fost acolo si atmosfera a fost exceptionala. Traim vremuri frumoase daca acesti artisti au fost in Bucuresti, si stadionul a fost plin! Plin si atit de frumos! Am ramas cu totii cu gura cascata cind, la 21:20 a inceput show-ul! Artificii, lumina, spectacol, sunet, rock’n'roll! Publicul cu miinile in aer, oameni veniti din toata tara, parinti cu copii, oameni peste 40 de ani. Oameni frumosi. Mick Jagger este un om de show, a dansat si a gesticulat in continuu, a interactionat cu publicul si… a vorbit in romaneste! Nu doua fraze, nu trei fraze, ci aproape dupa fiecare piesa! Bravo lui. Frumos. Mult mai frumos decit traditionalul "Good evening, Bucharest! (asta in cazul fercit in care nu e Budapest). Are you feeling fine ?" al marii majoritati al celor care s-au perindat pe aici.

Ar fi foarte multe de spus despre acest concert si mai ales despre simbolistica lui pentru cei care au asteptat zeci de ani sa vada o trupa atit de mare cintind in Romania, dar am reusit sa citesc blogul lui Tudor Chirila (da, chiar el, ex-Vama Veche, actual Vama) si mi s-a parut o poveste senzationala, trista dar superba, care aproape mi-a smuls o lacrima si chiar simt nevoia sa o public si eu aici (chiar daca nu am cerut acordul autorului, merita citita si inteleasa cu virf si indesat):

BUCURESTI. 1980. O seara linistita de primavara comunista. Este putin trecut de ora unsprezece noaptea. Un vint cald adie printre blocurile si aleile din Drumul Taberei. Din cind in cind cite o masina strabate cu frica parca bulevardul pustiu si slab luminat care taie cartierul de blocuri. La parterul blocurilor spatii mari in interiorul carora de-abia poti distinge de la distanta citeva produse pe rafturile aproape goale. ALIMENTARA, MACELARIE, LIBRARIE, LOTO- PRONO, ABC sunt cuvinte care compun reclame luminoase pilpiind incomplet. Intunericul se infasoara strins pe blocurile mari si tacute. Citeva ferestre luminate indraznesc sa sparga aceasta dominatie neagra.

Este simbata seara. Si nu se aude nici un sunet. Programul de citeva ore al televiziunii publice s-a incheiat. Ultimele imagini cu stema Romaniei si acordurile imnului national lasa loc invaziei puricilor. Televizoarele se resemneaza rind pe rind. Ca si oamenii care se pregatesc de culcare. Cei batrini isi pregatesc sticlele mari de lapte si scaunelele pentru cozile de a doua zi. Citiva mai indrazneti butoneaza radiouri cu unde scurte pentru a prinde postul libertatii: Europa Libera. Sistemul pedepeste grav cu anchete si de cele mai multe ori arest sau chiar inchisoare pe cei care asculta acest post.

Este o seara linistita de primavara comunista. Cu toate astea dac-ai asculta mai atent ai putea auzi muzica venind dinspre una dintre ferestrele luminate. Dincolo de geamuri sase tineri se inghesuie vesel intr-o sufragerie mica si se zbintuie hazliu. Baietii se mai opresc din cind in cind si isi toarna in pahare bere din sticle de un litru. Pe o masa mare se asterne un soi de bufet care contine rosii, brinza, salata de vinete si parizer asezate pe farfurioare albe. Doua franzele mari, nefeliate completeaza tabloul culinar. Parizerul dispare in viteza. In dreapta mesei pe un fel de noptiera mai inalta un pick-up Unitra si doua “boxe” genereaza muzica. Boxe argintii. Deasupra boxelor sunt asezate intr-un echilibru precar discuri de vinil: Beatles, Led Zeppelin, Rolling Stones. Copertile sunt mari si colorate. Cele mai multe ii reprezinta pe membrii formatiei intr-o fotografie de grup. Undeva pe jos in alt colt al camerei un covor facut sul dezvaluie parchetul devenit ring de dans.

Fetele poarta sandale platforma care scot in evidenta glezne fine si mobile in miscari sacadate. Doua dintre ele poarta batice hippy inflorate si fuste colorate peste genunchi. Si cercei lungi. Cea de-a treia are parul lung prins in doua cozi groase si tenul masliniu care ii accentueaza ochii negrii, vii. Este inalta si slaba si arboreaza tot timpul un zimbet firav in contrast cu ochii patrunzatori. Are un aer de printesa tiganca rod al unei nopti de iubire intimplatoare. Ea poarta blugi evazati ca si cei trei baieti care se zbenguie in jurul ei. Se danseaza continuu. Cu ochii inchisi toti isi arunca miinile in toate directiile, isi indoaie trupurile, se invirtesc pe loc, inventeaza miscari, se intrepatrund. In vitrine paharele si farfuriile familiei danseaza si ele stimulate de cei sase. Dintre baieti unul cu parul lung si o bentita rosie de lana impletita se agita si stapineste ferm ringul de dans improvizat. Se trinteste in genunchi si se infasoara jur imprejur cu cablul unui microfon imaginar. Printesa tiganca intra in jocul lui si se desfasoara lasciv deasupra. El se lasa usor pe spate cantand la chitara in timp ce ea il incaleca si apuca microfonul. Cintecul se termina si cei doi raman pe pozitie zimbind stingheriti. Ii salveaza o balada. Ea se prelinge usor si-i cauta buzele. Celelalte doua perechi danseaza imbratisate. Unul dintre baieti fumeaza ritmic in timp ce isi tine strans partenera de mijoc. Trage cu sete din tigara apoi isi coboara mina lunga pe linga corp si sufla fumul in lateral dupa care isi asterne buzele pe gitul iubitei sale. Toata lumea se saruta lung. Ultimele acorduri ale baladei ingheata orice miscare si pentru o fractiune de secunda se aude hirsiitul acului pe disc. ”I can’t get no satisfactionn!!!!” Grupul sare brusc in picioare si toti incep sa topaie la unison ca scosi din minti. Niciunul dintre ei nu aude bataile din usa pina cind melodia nu se opreste, moment in care cel mai scund dintre baieti, un pusti cu chelie si pulover rosu, crosetat, se repede catre pick-up si ridica acul care zgirie discul aflat inca in miscare. Discul se invarte in gol.

-Militia! Deschideti,usa!!!

Smaranda isi aranjeaza cozile si cerceii si se indreapta spre usa. Inainte sa deschida se uita la cei cinci. Luca isi scoate bentita de pe capul care incuviinteaza. Ceilalti se numesc Rodica si Ion, Aura si Mitea cel cu pulover rosu.

-Deschideti usa c-o spargem. Militia!!

Smaranda trage aer in piept si deschide. Trei militieni intra in casa si se opresc in mijlocul ringului de dans. Cei trei formeaza un triunghi isoscel al carui virf e reprezentat de un plutonier gras cu mustata, ochi negri mici, fata rotunda si ceafa de taur. Ceilalti doi in vizibila stare de subordonare fata de virful triunghiului privesc curiosi in jur incercand sa arboreze un aer ridicol de ancheta.
- Ce faceti aici tovarasi?

Nimeni nu raspunde.

- Ce faceti ma aici?

- Ascultam muzica, sopteste gituita Smaranda.

- Nu mai spune, raspunde grasul. Ia uite ba, parizer. Parizer la studentii astia.

- Ce credeti ma ca nu stim ca ascultati muzica? Pai se-aude de la parter. Aveti idee cit e ceasul tovarasi?

- 10 30, raspunde Luca , dar e simbata si nu ne-am gindit ca...

- Ce muzica ascultati tovarasi?

- Beatles, Rolling Stones, se repezi Ion fericit.

- I-auzi ma, asculta muzica capitalista...

- Pai da, zice Luca, pentru ca suntem in Bucuresti

- Ce-ai zis ma ? se intoarse brusc grasul.

- Pai suntem in capitala si ascultam muzica capitalista, caa caapitala e cea mai tare cu muzicaa caapitalista... in timp ce o lucire ciudata i se aprinse in ochi

– Ba studentule cum te cheama pa tine?

- Luca Pamfilov ma numesc.

- Luca nu... sopti inca o data Smaranda.

- Toarasu’ Luca ai buletin la tine?

- Da. Am.

- Am dansat si noi putin si ne-a luat valu' si-am dat muzica prea tare, stim ca e trecut de zece si... incerca timid Mitea

- Ia scoate buletinu tovarase Luca.

– Pentru ce? Bulanul lovi in plin si singele inunda pe loc fata lui Luca

- Ce gura ma-tii pui ma atitea intrebari si bulanul lovi din nou. Luca dadu sa riposteze dar cei doi militieni il imobilizara in timp ce grasul se intoarse amenintator spre ceilati.

- Ce faceti ma aici? Va adunati impotriva partidului ma? Pai nu dorm tovarasii din bloc din cauza voastra ma? Singele siroia pe fata lui Luca.

- Scoateti ma buletinele ca va ia dracu pe toti, urla grasul ca scos din minti.

- P-asta duceti-l la masina sa vorbim cu el la sectie!

- Tovarase militian, incerca Smaranda

- Ce e tovarasa? Va ascult, raspunse plutonierul schizofrenic de calm

- Nu il duceti la sectie va rog...

- Astea se confisca pentru interogatoriu replica grasul indicand vinilurile rock.

- Tovarase militian va rog sa va legitimati, rosti deodata Ion limpede si articulat.

- Ce-ai zis ma vagabondule?

- Va rog sa nu ma insultati si sa va legitimati.

Rodica incepu sa planga incet si constant.

- Legea cere sa va legitimati inainte de a ne legitima pe noi.

Plutonierul incepu sa se caute prin buzunare cu ochii de porc mariti de uimire. Siroaie de transpiratie se iveau de sub cascheta in timp ce isi cauta actele prin uniforma strimta.

- Sa ma legitimez, pai ma legitimez ma imediat, ma legitimez, cum sa nu ma legitimez... poftim tovarase legitimatia.

Ion o lua si o verifica cu deznadejde. Ceilalti doi militieni isi fac aparitia in cadrul usii de la intrare.

- L-am bagat in masina tovarasu Bizga, da-i curge singe rau si o sa pateze bancheta, rosti unul cu naduf ca si cind ceva neprevazut strica munca unei zile intregi

- Luati-l ma si pe asta. Tulburarea ordinii si linistii publice. Luati si discurile alea ca sa vada baietii ce faceau astia p-aici. Tu ramai cu tovarasele si tovarasu student si ia-le datele. Asta-i tara serioasa ma jigodiilor in care se munceste. Si simbata seara se odihneste lumea ma, nu da muzica tare noaptea ma jigodiilor... Asa multumiti voi statului ma? Statu va da carte ma, va da carte si voi in loc sa invatati ascultati muzica capitalista si va pregatiti sa fugiti din tara ma? Pastele mamii voastre de studenti... Hai ma luati-le datele si hai sa mergem, va astept jos...

Miltianul se invarte pe calciie si da sa iasa dar o forta invizibila pare sa-l tina inca in loc. Se intoarce si cauta ceva cu o privire timpa incremenita pe figura de porc si nu-si poate explica de ce nu vrea sa plece. Smaranda il priveste uimita si asta ii lumineaza trasaturile fetei scotind la iveala o frumusete curata si smeada. Militianul rasufla greu. Deodata privirea ii incremeneste pe un aparat de radio langa o fereastra. Antena e impovizata dintr-un fir infasurat pe minerul de metal.

- Ia sa vedem ce radio ascultati voi tovarasi studenti, rosteste militianul lovit parca de o revelatie. Smaranda nu face nici o miscare. Stie. S-a terminat. Se gindeste ca nu trebuia sa fie decit un chef cu parizer si bere si muzica rock. Ce repede si usor se prabuseste totul in viata, apuca sa mai gindeasca. Plutonierul invirteste pontentiometrul si vocea limpede, baritonala a crainicului de la Europa libera invadeaza camera condamnind comunismul si sase tineri.

BUCURESTI. 17 iulie 2007. Smaranda isi cauta locul in multime impreuna cu sotul ei, un barbat scund si slab cu aer de turist stresat. In jurul ei mii de oameni vibreaza in asteptarea marelui eveniment. O orchestra de ginduri pestrite incearca sa se acordezeze la unison. Lumea e vesela, bine dispusa. Unii stau in picioare si isi striga prietenii de pe aiurea ridicind pahare din plastic. Se bea bere. Multa bere.

Smaranda simte o durere in piept. De fapt simte durerea din piept. S-a obisnuit cu ea de ceva vreme. Nu e o durere e mai degraba o apasare si senzatia ca va izbucni in plins dintr-un moment in altul. Isi mingiie cerceii privind distrata hoardele de tineri de pe gazon care alearga sa prinda un loc in fata.

Stadionul se umple incet, incet. Smaranda isi mingiie cerceii. Sunt aceeasi cercei din ziua in care a ajuns in beciurile securitatii pentru ca asculta Europa Libera. I-au luat pe toti. Si ea si Ion si Rodica si Luca si Mitea, Aura, toti. Isi amintea limpede si constant bataia, peste buze, peste sini, sacii cu apa si bulanele, rabdarea anchetatorilor si umilinta. Mai ales umilinta. Incercase fara speranta sa-si scoata din cap toata acea perioada. Era insa ceva ce ducea cu ea un apendice agatat de locul unde se formeaza amintirile, un macaz care nu-i lasa mintea sa se inunde cu alte amintiri si sa uite. Ultimele raze de soare paraseau stadionul. Nu mai era mult. Sotul Smarandei se intoarce cu doua pahare de bere. Din spatele bulelor aurii o priveste serios Mick Jagger si ceilalti Stonesi. Au imbatranit si ei, se gindeste Smaranda. Pe Luca nu l-a mai vazut niciodata. Pustii cu rucsace si pantaloni largi se hirjonesc pe teren. Multi oameni isi cara copii in circa. Nici pe ceilalti nu i-a mai vazut. O buna perioada de timp dupa ce a iesit din arest nu a mai avut voie sa vada pe nimeni. Parintii ei au fost sanctionati. Pe ea au urmarit-o aproape doi ani. Peste tot. Tatal ei s-a pensionat. E intuneric.

Smaranda se gandeste cu frica la ce urmeaza. Rolling Stones la Bucuresti. Nu stia daca a venit la concert pentru Jagger sau Keith Richards, ca sa auda Angie sau pur si simplu cu speranta gituita de durerea din piept ca Luca ar putea fi pe stadion. Sau Mitea sau Rodica. E intuneric. Trupa din deschidere a terminat de mult. Un freamat traverseaza multimea de la un capat la altul izbindu-se de peluze. Brusc o bubuitura fenomenala lasa zeci de mii de oameni cu gura cascata. Sunetul traverseaza stadionul ca scos din minti. Smaranda incremeneste si nu mai poate sa gindeasca. Un ecran cat un bloc de patru etaje se aprinde. Jagger e pe scena si cinta. Smaranda nu-si poate reveni din socul exploziei de sunet si lumina. O forta incredibila se pravaleste continuu peste miile de oameni care isi revin usor si isi amintesc de ce se afla acolo.

Smaranda nici nu apuca sa realizeze ca apendicele trecutului s-a rupt. Pentru prima data in atitia ani, beciurile securitatii au disparut inghitite de rock’n roll. Al patrulea cintec. Smaranda e in picioare. Odata cu toata lumea. Paharele de plastic se rostogolesc pe scari. Oamenii danseaza furibund. Liniste. Keith Richards se apropie de microfon. Matura stadionul cu privirea si fumeaza. Trage o data. De doua ori. Microfonul amplifica hirsiitul fumului care iese din plamani - It’s been some shit... but the show must go on... This place... is empty without you...

Lacrimile tisnesc din ochii Smarandei. Pieptul i se zguduie incercand sa se scuture de durerea care a pus stapanire pe el. Smaranda plinge eliberata de toata durerea acestor ani, plinge pentru toata tineretea traita fara Luca si prietenii ei, plinge pentru toate loviturile peste fata, peste buze, peste sini, peste suflet, plinge pentru toate visele distruse intr-o seara de primavara comunista, plinge si nu stie ca o data cu ea pling sute de oameni pe acelasi stadion legati de aceeasi durere a tineretii netraite, durere care le-a incins pieptul ani de zile si de care acum se scutura cu totii pentru ca iata, in ceasul al douasprezecelea Rolling Stones e aici si libertatea a invins desi ei au pierdut si copii lor ii privesc uimiti si nu inteleg acest sentimentalism patetic fata de o trupa de batrinei simpatici, dar pina si ei, copiii, se isterizeaza si incep sa plinga pentru ca Jagger urla “I can’t get no satisfaction” si tot stadionul e in picioare si urla imnul generatiei libere. Undeva in multime Luca isi pipaie fata. Pentru prima data in treizeci de ani singele nu ii mai curge siroaie pe fata...

Desi, dupa toate legile fizicii, sunt niste pietre care au trecut de mult de poalele pantei, cu forma lor necunoscuta de energie, The Stones continua sa se rostogoleasca mai departe.