A sasea scoica

Nu stiu cum fac, dar mereu ramin dator cu povesti... Si, desi au trecut mai bine de 2 saptamini de atunci, o sa ajung azi la povestea celei de-a sasea scoici. Poveste care putea sa inceapa vineri seara, dar a inceput simbata dimineata, din cauza unei petreceri corporatiste :)

Este o poveste despre libertate, despre un week-end cu multi prieteni, dar in care fiecare a facut ce a vrut si nu am reusit sa ne intilnim cu totii, ci doar pe bisericute. Povestea a inceput frumos, cu niste oameni iubitori de Vama pe care i-am cunoscut la mine in masina, a continuat cu o autostrada nesperat de goala, cu o inghesuiala totala intre Cernavoda si Constanta, cu muzica din Satra dar si cu Vama Veche.

Bere rece la Ovidiu, papanasi la Mitocanu, saorma la Turcu', un Volkswagen "broscuta" decapotabil, un pas in Bulgaria, o ora de stat la povesti cu granicerii, aflat povestea epavei (un vas grecesc care a esuat in februarie sau martie 1982), fotografiat soarele prin ochelari de soare, baut vin si Silva bruna in fata casutei, luat o mica lectie de salsa, povestit cu sotia unui amic gravida in 6 luni admirat stelele si pozat carul mare, rasaritul de luna, povestit cu seful la o sticla de whisky pe nisip (din ciclul "Se intimpla numai in Vama"...). Din nou rasarit, mai clar ca niciodata (nu eram eu atit de clar dar asta e alta poveste...), socializat cu Francisco - un mexican simpatic, culcat la 8 dimineata...

A doua zi... o bere si multe cafele (avatarurile soferului...), socializat din nou cu toata lumea cunoscuta de prin Vama, facut citeva ture pt a-i intilni pe toti, gasit o noua scoica, mincat din nou in 2 Mai la "Micul Golf" (excelente icre...) si plecat mult prea tirziu spre casa. Obosit, dar multumit. A fost un week-end frumos, am mai cunoscut niste oameni, am mai aflat niste povesti... Trenul de Vama are citeva vagoane noi...

Ma intrebam daca oare Vama mai exista sau mai rezista doar ca stare de spirit care se naste, zilnic, din pietrele digului din 2 Mai si din epava care s-a inmormintat singura in nisipuri. Oare mai rezista trecerii prin sita timpurilor tulburi, pina la falezele albastre din zare, pina la digurile albe din iarna cotidiana, pina la hotarele oricarei melancolii si dincolo de ele, sau sunt numai amintirile noastre la mijloc ?

Din pacate, Vama de altadata nu mai exista. Ea a fost ingropata de vie, sub modernizarile repetate, sub dezvoltarea haotica, dorinta de imbogatire a tuturor celor cu afacero pe acolo, sub hoardele de snobi care vin acolo pentru ca e de "bon-ton", sub masinile de 100.000 de euro din care rasuna manele si rasar miini cu ghiuluri la degete. Si totusi, dincolo de straturile de fard ale zidariei multicolore, dincolo de muzicile amestecate si peisajele care se schimba de la an la an, exista totusi nisipul fierbinte, exista algele verzi mirositoare, exista scoicile ciobite care iti intra in talpi si te inteapa in spinare, cind lenevesti la soare. Aceasta este Vama cea incomoda, cea care iti cere mult, dar stie sa daruiasca insutit, in schimbul unei fotografii cu tine, pe care o va pastra cu ea pina la Sfirsit. Vei supravietui in fotografia aceasta, mereu acelasi, dar intotdeauna altfel...

Vama Veche ramine locul in care totul depinde de oameni. Se poate intimpla totul sau la fel de bine se poate sa nu se intimple nimic. Cu amintirile si reveriile noastre, gata oricind de orice pentru a ne salva micul nostru colt de rai liber de la disparitie, o parte din istoria Vamii Vechi suntem noi. Cind vom uita cine suntem, ea va muri un pic.... Dar pina atunci, vor trece multe veri, soarele va rasari de multe ori din mare, pescarusii vor dansa haotic pe plaja pe acorduri de Beatles, Led Zeppelin si Rolling Stones, Ovidiu va mai face multe cafele la ibric, iar soarele, marea si vintul din Vama ne vor ramine prieteni vesnici.