Soarele rasare din mare

A mai trecut o saptamina fierbinte, e din nou vineri si in fata studiului de analiza tehnica saptaminala a cursului de schimb simt din nou briza marii, liniile de suport si de rezistenta se ascund dupa niste scoici, trendchannelul duce pina in zare la rasarit, iar Fibonacci ma invita la o bere la Ovidiu. In fata acestor semne evidente, nu mi-e greu sa ma hotarasc. Plec acasa, caut slipul si citeva tricouri, pantalonii de in si bandana, si... sunt din nou gata de Vama.

Din nou plec tirziu desi sunt gata devreme, dar ce mai conteaza, deja sunt obisnuit. Un nou accident pe drum, chiar inainte de Constanta, ne lungeste drumul cu o ora si ajungem in Vama la 1.30 am, cu frustrarea ratarii unui concert Iris la Soni. Dar the night is still young si... whisky, povesti si dans pina la rasarit. Apoi din nou povesti si o sticla de vin. Cind s-a facut ora 10 ??? E timpul de culcare, lumea merge demult la plaja, Vama s-a animat, iar unii abia atunci merg sa se culce. Inevitabil, somnul se prelungeste pina la 5, citeva beri de trezire si un pui copt in lipie nerusinat de mare si de gustos la Mitocanu. Niste prieteni ma conving si avem o seara muzicala, concert "The Others" si "Luna Amara" la Soni. Concertul a fost acustic, asa ca baietii de la "Luna" nu au fost atit de "rai" cum ii stiam, dar chiar au cintat bine si nu mi-a parut rau de timpul petrecut pe acolo. Pacat ca nu au vrut de nici un fel sa cinte "Folclor", imnul opozitiei fata de PSD, Iliescu, Nastase si alte persoane la fel de dezgustatoare. Combinatia din repertoriu de melodii de un radical protest politic si social si de cintece post-grunge, descriind spleenul existential si angoasele unui ego prea sensibil a fost de mare efect. Si mi am dat seama ca Soni e o gazda buna pentru asemenea concerte, in care ai senzatia ca esti doar cu un mare grup de prieteni. Si din nou noapte de dezmat in Vama, un pic de whisky cu Cola, repliat la Stuf si dansat pina in zori, un nou rasarit, noi povesti si a mai trecut o noapte. Iar duminica e dulce si calda, imi cere sa ma plimb pina spre granita. O ciorba la Corsaru si un cautat de scoici, apoi retras la umbra la Ovidiu si la citeva beri (ce bine e sa nu fii sofer), reintregit gasca si plecat la delicioasele icre de la "Micul Golf" din 2 Mai si apoi incet-incet spre casa. Ce mai conteaza ca e deja luni, e ora 2, iar eu peste citeva ore trebuie sa fiu din nou la munca ? Am mai petrecut un nou week-end superb in Vama, am gasit cea de-a opta scoica a acestei veri, am mai incarcat niste vagoane de povesti, am mai vazut doua rasarituri superbe. Ma declar multumit.

Vama Veche nu e o statiune. In Vama Veche nu se face turism. In Vama Veche nu te duci in vacanta. Vama Veche nu are nevoie sa fie salvata, ci sa fie inteleasa, Vama Veche nu "s-a stricat", Vama Veche e mai mult decit o bucata de nisip, citeva baruri, rasarit de soare, o epava si oamenii care se aduna acolo de ani de zile sa vada marea. Vama Veche e Vara insasi, e locul geometric al tuturor sufeletelor romantice si iubitoare de frumos, e locul libertatii depline... E locul unde soarele iese din mare ca sa asculte Bolero...

Rasaritul in Vama... hmm... cit de multe pot povesti despre asta. Cred ca am vazut deja 100 de rasarituri in Vama, si totusi parca nici unul nu seamana cu celalalt.... Intr-adevar, Rasaritul la Vama Veche, in fata la "Ovidiu" este un amanunt care nu ar trebui sa lipseasca din nici un dictionar al limbii inimilor indragostite de Vama. Ele stiu deja despre ce e vorba, ar fi mai degraba potrivit un dictionar de rime ale iubirii in alta limba. Rasaritul la Vama are ceva spectaculos. Peisajul ti se deschide incet in fata ochilor fara oprelisti, de la o mica dunga portocaliu inchis pina la spectacolul soarelui puternic care domina tot cerul de vara... Iar daca te asezi chiar linga mal, vezi si mai bine jocul de lumini si umbre, la orizont. Din rindul intii ai prioritate... Toti cei indragostiti de Vama fac o publicitate extraordinara acestui eveniment, pentru ca vine din adincul sufletului.

Intii se ghiceste la orizont o geana de lumina pe carul incredibil de plin de stele, geana care inseamna in primul rind caldura, dar si spectacol si culoare, inseamna emotii, inseamna sentimente, inseamna dragostea de soare si de valurile marii. Cerul devine pe rind indigo, portocaliu inchis, albastru, rosu, portocaliu orbitor... Pescarusii matinali incep sa dea si ei tircoale locului. Barca pescarilor pleaca si ea in larg. In sfirsit se crapa de ziua. Pescarusii se string din ce in ce mai multi pe plaja, venind dinspre mare si aducind cu ei croncanitul lor mofturos si inconfundabil. Un moment de liniste, o gura de vin si vine primul semn. Ritualul este meru acelasi. Vad acum o reclama in "Sapte Seri" care zice asa: "Ovidiu este in Vama, in acelasi loc de 9 ani, nimic nu s-a schimbat, nici macar RASARITUL, de BOLERO ce sa iti mai spun...". Lasind la o parte partea cu Vama in care nu s-a schimbat nimic, Boleroul este mereu acelasi. Fiecare rasarit de soare aici se aude, se asculta, se priveste si se simte pe Boleroul lui Ravel. Fiecarei miscari a soarelui ii raspundea o masura muzicala, si fiecarei miscari muzicale, o masura a soarelui. Echilibru complet, nici un cuvint. Forta si crescendo-ul Boleroului erau intimpinate de un soare din ce in ce mai mare, la inceput un punct, apoi o gilma, un musuroi, un semicerc, ceva care isi schimba forma in fiecare secunda, urmind ritmul instrumentelor lui Ravel. Ascult inmarmurit, uit de frig, de somn, de foame. Tigara, sticla de vin si aparatul foto se opresc si ele si asculta. Sometimes there is so much beauty in this world that you feel you can't take it... Pustii care dormeau netulburati pe plaja au parul plin de alge si de nisip, dar ce conteaza ? Viseaza frumos, asta e important. Doi tineri se saruta, un om la vreo 60 de ani cu parul alb se dezbraca si intra in mare, o fata dragutza cu un hanorac cu bluza trasa pe ochi pozeaza, alaturi e un cameraman care si-a instalat camera profesionala pe un trepied si filmeaza minunea. Citiva au tras niste banci chiar la mal si stau ca la cinematograf. Si Boleroul continua, din ce in ce mai tare, iar soarele se ridica, din ce in ce mai sus. E cald din nou, e din nou Vama Veche, nu doar noaptea groasa si incremenita de frig. Pescarusii pleaca pe rind, vazind ca nu e rost de mincare. Boleroul se termina incet, urmeaza "Perfect Day" si o bucata din "Anotimpurile" lui Vivaldi. Soarele e din ce in ce mai sus. Am ajuns la a treizecisisasea poza si deja nu mai are sens, se vede doar o mare galusca portocalie pe un fundal rosu. Soarele, atmosfera, aerul sarat, locul, muzica, oamenii care stateau pe plaja, toate astea s-au amestecat intr-o reactie chimica superba si compusul rezultat e ceva care, ca si fenolftaleina sau turnesolul, evidentiaza nu caracterul acid sau bazic si cel de iubitor de vama. Unii, mai putin rabdatori, se ridica inainte sa se termine "spectacolul". Are loc schimbul de stafeta, cei care pleaca parasesc ultima bere a noptii, iar cei care vin se indreapta spre cafeaua de dimineata. Se schimba ora, oamenii, spatiul, temperatura, locul, lumea, tot. O miscare completa de involutie a locului, inspre sine insusi, si totodata de revolutie, catre o noua zi. Si asta pentru ca Vama Veche incepe dimineata, la rasarit. Cu precizie de ceasornic, Boleroul este pe post de alarma la ceas. Sunetul muzicii incepe sa fie estompat de concertul de fermoare, fosnete, trupuri sarind in apa aurie, pletosi cintind la chitara, indragostiti care se fugaresc prin nisip, tipetele peascarusilor si valurile spargindu-se de tarm. Este ea, muzica eterna a Vamii, dinainte de Bolero si care va rezista pina atunci cind nimeni nu isi va aminti de Bolero. Desi acum Boleroul pare etern, pare dintotdeauna si pentru totdeauna acolo. Iar Vama va ramine mereu acolo, si soarele va rasari in fiecare zi din mare, tinjind dupa muzica lui Ravel....