Boogie

Aseara am avut chef de un film. Am auzit multe despre „Boogie“ si m-am gindit ca poate ar fi un moment bun sa il incerc. Chiar a fost o experienta interesanta. Si asta pentru ca „Boogie“ e filmul ala, pe care il asteptam de mult. Eram, intr-un fel, plictisit de toate filmele romanesti care parka se straduiau sa arate tuturor tot ce e de rahat in Romania. Parca nu mai vroiam sa vad nici cum sistemul sanitar isi bate joc de domnul Lazarescu, nici cum ticalosii din clasa politica isi bat joc de toti ceilalti. Vroiam sa vad si eu un film in care sa ma regasesc, cu baieti la sprit de 1 mai la mare. Iar “Boogie” este filmul ala, si comedie, si drama, cu dialoguri naturale, cu o poveste simpla, dar universala pentru o anumita generatie.

“Boogie” este un film despre “ultima noapte de tinerete” din viata unui barbat casatorit si cu copil, dar si despre casnicie, cu toate compromisurile pe care le implica aceasta. Filmul vorbeste, in primul rind, despre criza barbatului un pic trecut de 30 de ani. Deci chiar exista criza asta J. Dar filmul este si un tablou decent si corect a ceea ce inseamna casatoria si copilul in Romania zilelor noastre, dar si o cronica lucida a unei nopti petrecute la mare, de 1 mai, “cu baietii”, care a avut darul sa imi trezeasca multe amintiri.

Boogie este porecla din adolescenta a personajului central, o porecla care nu i se mai potriveste acum lui Bogdan Ciocazanu - un tip un pic trecut de 30 de ani, cu firma de mobilier, care incearca sa iasa din stresul de zi cu zi si din workaholism plecind la mare de 1 Mai cu sotia si cu copilul de 4 ani. Nu in Vama, ci in Neptunul in care, cu ani in urma, de aceeasi sarbatoare, cadeau betivii de la balcoane. Si vremurile alea imi sunt si mie atit de vii in memorie, cu berea la halba de la Prichindel si nebuniile din toate hotelurile de acolo. Acum Neptunul e gol, iar Boogie se intilneste intimplator cu doi vechi prieteni, cei mai buni prieteni din liceu – Penescu si Iordache, la data so locul de care ii leaga cele mai glorioase escapade bahice de altadata. Ei ies cu totii la cina, apoi sotia pleaca cu copilul in camera. Cei trei baieti ramin in jurul sticlelor de vin, cu o banuita nevoie de a-si retrai lipsa de griji de pe vremuri.

Titlul initial al filmului fusese “30 si ceva”, dar a fost schimbat, din cite am inteles, tocmai pentru ca nu se vrea neaparat un tablou al virstei cit mai fidel. Exact cind filmul risca sa devina neverosimil, apar si certuri, si priviri neimplinite, si remuscari, ca apoi oboseala diminetilor bete sa coboare garda si sa lase personajele sa smulga din nou risete. Dialogurile te tin, sunt ca in viata, iar actorii sunt si ei ca noi sau, in fine, ca atitia cunoscuti de-ai nostri. Incepi sa te recunosti in povestea celor 3. Odata ce i-au plecat responsabilitatile, si Boogie isi permite sa se lafaie in naturaletea de alta data – ride, mai scapa o injuratura, fumeaza o tigara. Ei incep sa bintuie barurile, sa se ia de hostesse, sa pretinda ca sunt tineri si liberi. Cei trei sunt tentati sa retraiasca aventurile din vremurile bune, dar incercarea de a-si recupera tineretea pret de o noapte, bifind bautura, jocurile, flirtul, discotecile si mersul la curve, se transforma intr-o deziluzie imensa. Prin sticlele de vin baute prin baruri si camere de hotel inghesuite, prin fetele care se lasa sau nu se lasa agatate in discoteca sau la bowling, prin curva pe care o fac posta in hotel, prin glumele fara perdea si exprimarile fara plasa de siguranta dimineata devreme. Referintele la Ceausescu si la vila lui cu pauni nu par deplasate, dar cind doi dintre cei trei prieteni incep sa urle ca paunii cocotati pe gardul vilei te trezesti in fata unei scene de o tristete dezolanta.

Dar trebuie sa treci prin tot filmul, printr-o zi si o noapte, ca sa ajungi aici. Prin discutiile „ca baietii” despre masini, femei, sprituri si curve dintre cei trei. Cifra asta mi se pare excelent aleasa – intodeauna grupurile cele mai inchegate din liceu erau formate din trei, si e si cazul meu – si noi am fost un grup de trei, care chiar daca nu am mers impreuna la curve sau nu am jucat bowling, ne puteam recunoaste in unele din discutiile de acolo. Trebuie sa treci prin discutiile aiuritoare, dar atit de verosimile, dintre Bogdan si sotia lui, Smaranda, enervata ca a fost adusa de 1 Mai la mare, pe post de „bona la copil”, pentru ca Bogdan prefera compania baietilor, cu care nu s-a mai vazut de 3 ani. Din nou, sunt convins ca toti prietenii mei, pusi in situatia lui Boogie, ar face ca el, in timp ce toate prietenele lor s-ar supara pe situaita asta. Desi supusi unui conflict, care ar putea fi considerat punctul culminant al filmului si care declanseaza criza barbatului de 30 de ani in varianta Boogie, cei doi reusesc, dupa refularea lui Bogdan, sa revina la viata lor de zi cu zi, cu compromisuri si certuri dar fericita. Bogdan realizeaza ca dupa noaptea de abuzuri, excese si imoralitati, ca in tinerete, viata pe care a ales sa o traiasca alaturi de familia sa este cea potrivita pentru el. Si cit de adevarata este concluzia lor, ca trebuie sa iti dai drumul si sa spui toate lucrurile marunte care te deranjeaza, sa nu le lasi sa se adune.

Si totusi cine e fericit in acest film ? Bogdan, care munceste de-i sar capacele la firma lui si nu mai are timp pentru nimic, nici pentru nevasta si nici pentru copil ? Predescu, care dupa 10 ani munciti in turism, s-a cam plictisit si simte ca vrea sa faca altceva, vrea sa iasa dintr-o blazare din care nu il mai misca nici macar prostituata agatata in discoteca ? Iordache, care a plecat in Suedia, si care e pe punctul de a se insura cu o suedeza de treaba, care il ajuta cu munca si cu casa, dar pe care nu o iubeste, doar pentru ca ii e urit printre straini si nu vede nici o perspectiva mai senina ? Cei trei au ajuns la 30 si ceva de ani gata obositi – ce cliseu adevarat. Ei nu se mai regasesc nici in atmosfera de la discoteca, cu muzica house la maxim, dar nici in viata adulta, cu responsabilitati si probleme.

Poti sa rizi la "Boogie", de fapt ai si de ce - poante sunt cu duiumul -dar, daca te gindesti bine si daca ai 30 si ceva de ani, si tu esti poate la fel ca eroii. Si atunci risul ti se opreste in git. Forta filmului vine din locurile comune. Nu e replica din film pe care sa nu o fi rostit-o, nu e kebab la care sa nu ne fi strimbat la mare, nu e partenera cu care sa nu fi avut o asemenea cearta, nu e prieten pe care sa nu-l fi pupat la fel la betie. Filmul e viu si empatizeaza cu tine, nu tu cu el. El traieste tineretile celor din sala, trecuti un pic de treizeci de ani. Si toate sub umbrela un pic intunecata a nostalgiei surde.

Boogie este un film pentru o generatie careia realitatea i-a permis, la un moment bun, sa infulece. Si care, un pic si deocamdata, a obosit. Filmul propaga o vaga unda de pesimism dupa final, te lasa in minte cu perspectiva unui santier greu care abia incepe. Dar e foarte bun. Il recomand, daca aveti in jur de 30 de ani, vedeti-l neaparat !