Dervent

In drumurile mele spre Vama, am cautat locuri neumblate, drumuri neaglomerate, peisaje frumoase, lanuri de maci, drumurile prafuite ale Dobrogei, sate uitate de lume. Am inceput sa fug de monotonia autostrazii si de nebunia dintre Cernavoda si Constanta, sau de aglomeratia de duminica dupa amiaza din jurul Eforiilor. Am descoperit vechiul drum care trece Dunarea cu bacul dupa Calarasi, apoi se infasoara printre dealuri spre Adamclisi, am gasit o varianta a lui care ma duce prin locuri uitate de lume, cu peisaje ca in wallpaperul Windows 95 si tine granita cu Bulgaria pentru a ma scoate la Negru Voda, si de acolo direct in Limanu si apoi in 2 Mai, fara a atinge nici macar Mangalia.
In toate aceste drumuri am trecut pe linga o minastire superba. Venind dinspre Ostrov, insotit prin incremenirea fierbinte a locurilor doar de curgerea senina a Dunarii, la un moment dat se zareste un deal ce se termina aproape de soare cu turlele stralucitoare ale unei biserici. Apropiindu-ma de acest loc, care sfideaza cu maretie pustietatea din jur, am descoperit un complex monahal care uneste intr-o armonioasa impletire trecutul si prezentul, istoria si spiritualitatea, traditia si contemporaneitatea. Am trecut de multe ori pe linga acest loc, dar niciodata nu am intrat. Simbata am decis ca trebuie sa intru, locul acesta avea un magnetism aparte si ma chema inauntru, asa ca am oprit si am petrecut jumatate de ora in minastirea Dervent - o miastire reinfiintata dupa '89, amplasata aidoma unei altfel de fortarete la doar 4 km de hotarele cu Bulgaria, in imediata apropiere a Dunarii, pe terasele viticole ale comunei Ostrov, satul Galita.
De pe culmea dealului Ostrov, privirea cuprinde intreaga lunca a Dunarii, nu intamplator Dervent inseamna in limba turca "trecere peste ape". Impresurata fara scapare de bratele vinjoase ale Dunarii, ce se prind si se desfac in smircuri namoloase, de netrecut, minastirea pare ca imprumuta ceva din asprimea si insingurarea locului, cercetindu-te atent ca nu cumva sa-i tulburi sufletul mistic si tihnit sau sa-i rapesti comoara cea mai de pret - crucea tamaduitoare, o piatra miraculoasa, innegrita de fumul luminarilor si de mingiierile disperate ale credinciosilor.
Cindva, demult, pe dealul Ostrovului, oamenii au descoperit cu uimire ca din pamint incepusera sa creasca patru cruci masive de piatra. Nu era vreo scornire sau o impresie a cuiva; crucile se ridicau aievea din pamint, cu de la sine putere, amintindu-le celor batrini o legenda straveche, care spunea ca pe acele locuri dobrogene fusesera martirizati patru ucenici ai Apostolului Andrei: un calugar si trei fecioare neprihanite. Asa incepe povestea Minastirii Dervent, cu un mare miracol dumnezeiesc, intregit de-a lungul anilor cu numeroase si incredibile vindecari - de cancer, de paralizie, de neputinte sufletesti. De-a lungul secolelor, crucile s-au dovedit a avea putere vindecatoare atit asupra bolilor trupului, cit si asupra bolilor mintale. Biserica se află in centrul incintei monahale, caci in jurul ei graviteaza intreaga viata a asezamintului si ocroteste doua comori duhovnicesti de nepretuit: icoana Maicii Domnului facatoare de minuni si Sfinta Cruce tamaduitoare.
La capatul livezii de nuci a minastirii se afla Izvorul Tamaduirii, care a aparut ca un miracol al Sfintului Andrei. Se spune ca trecind acesta prin locul in care se afla acum minastirea si fiindu-i sete, a batut cu toiagul in pamint si de acolo a tisnit un izvor. Apa sa este plina de har, iar cei ce beau din acea apa sau se stropesc cu ea cu credinta sunt vindecati de rele.
Actuala Minastire Dervent s-a ridicat la inceputul secolului XX, pe locul unde in secolele IX-XI a fost o veche vatra monahala. Temelia actualei bisrici s-a pus la 5 iulie 1936, staretul minastirii fiind parintele Elefterie Mihail. Sfintirea s-a facut la 13 septembrie 1942. In anul 1959 minastirea a fost inchisa. Pe 2 februarie 1990, preotul Elefterie Mihail a obtinut aprobarea pentru a o redeschide; pe 12 mai al aceluiasi an insa, acesta a trecut în vesnicie. Biserica, in forma de cruce, a fost construita dupa planurile arhitectului N. Savulescu din Calarasi, si apoi pictata in anii ‘70- ‘80. Hramul Bisericii este Sfinta Cuvioasa Parascheva, pe 14 octombrie.
Pasind in incinta minastirii, se pot admira straturile de flori, printre care se afla presarate obiecte care se incadreaza perfect in specificul locului, fiecare cu o istorie proprie: o ancora din secolul al XVIII-lea gasita pe fundul Dunarii, un sfesnic de piatra, care a apartinut bisericii din satul Girlita, precum si doua cruci de piatra din anul 1876, care au strajuit initial mormintul celor 28 de soldati a caror barca s-a scufundat cind incercau sa traverseze Dunarea pentru a participa la Razboiul de Independenta.
Mai multe despre acest lacas puteti afla pe site-ul minastirii: www.dervent.ro, dar si o vizita in aceste frumoase locuri merita cu virf si indesat, chiar si ca un scurt popas in drumul spre sau dinspre mare. Si bineinteles, sa continui cu niste fotografii: