Au trecut 23 de ani de la cea mai frumoasa zi a fotbalului romanesc. De fapt cea mai frumoasa seara, o seara de mai in indepartata Andaluzie, seara de 7 mai 1986 la Sevilla. Atunci, Steaua Bucuresti a reusit cea mai mare performanta din istoria fotbalului românesc, reusind sa cistige cel mai important trofeu inter-cluburi al Europei - Cupa Campionilor Europeni. Ziua de 7 mai 1986 a lasat pentru totdeauna in inimile stelistilor si ale tuturor românilor amintirea unei echipe extraordinare si a unor jucatori care dupa acea zi au devenit adevarate legende si idoli pentru toti conationalii lor. Numele acestor jucatori vor fi mereu asociate cu extraordinara seara de 7 mai si cu visul iplinit de care vom fi intotdeauna mindri - STEAUA Bucuresti - Campioana Europei.
Nici o ehipa mare nu se naste peste noapte, din senin, iar Steaua, campioana campioanelor europene, nu a facut nici ea exceptie de la regula. In sptele superbei impliniri de la Sevilla au stat ani de munca, de straduinte si cautari. Din toamn lui 1983 stelistilor li se spunea "vitezistii", termen datorat lui Dan Claudiu Tanasescu, cronicarul de fotbal al revistei "Saptamina". Pornind de la acest alint, jucatorilor de la Steaua li s-a recunoscut prima calitate cistigata in acea perioada - viteza de joc, viteza de deplasare, cu sau fara minge, viteza contraatacurilor, viteza de transmitere a mingii sau viteza de construire a atacurilor. Iar Jenei si-a invatat elevii sa deseneze fotbalul pe teren, sa teasa fiecare faza, sa opreasca minga foarte rara, sa declanseze morisca unor combinatii de pase - incintare pentru public si infern pentru adversari. Si jocul acelei echipe m-a facut pe mine, la 9 ani, sa devin suporter al acestei echipe, chiar daca Dinamo juca in semifinalele Cupei Campionilor Europeni in acel an.
Drumul catre cucerirea celui mai rivnit trofeu al Europei a inceput pentru Steaua in Danemarca, unde campioana României avea sa intilneasca campioana acestei tari, Vejle Bold Klub. Steaua s-a intors acasa cu un 1-1, iar la Bucuresti nu le-a dat nici o sansa de calificare danezilor, ros-albastrii impunindu-se cu 4-1. Urmatorul adversar intilnit de Steaua a dat trupei pregatite de Emerich Jenei primele emotii, campioana Ungariei, Honved Budapesta, impunindu-se cu un nedrept 1-0. Nedreptatea a fost reparata la Bucuresti, ungurii plecind cu acelasi rezultat obtinut si de danezi, 1-4. Steaua accede în turul III. Aici românii dau de un adversar aparent mai accesibil decit in primele două tururi, campioana finlandei, Kuusysi Lahti. Nu a fost deloc asa, iar meciul tur, disputat pe stadionul Steaua, avea sa se incheie cu scorul de 0-0. Acest rezultat obliga Steaua sa obtina, pentru prima data in aceasta campanie europeana, o victorie in deplasare. Cu gindul la o semifinala, Steaua se impune la limita, 1-0, prin golul lui Piturca din minutul 86 si se califica in primele patru echipe ale Europei. In aceasta faza, sortii au decis ca Steaua sa fie adversara puternicei campioane a Belgiei, Anderlecht Bruxelles. Meciul tur avea sa fie adjudecat de belgieni, cu 1-0. Atit trebuia sa remonteze Steaua pentru a merge mai departe. Meciul al doilea, disputat la Bucuresti, avea sa intre in istorie. Dupa un meci de vis, Steaua trecea de campioana Belgiei cu un rasunator 3-0 si ajungea in finala Cupei Campionilor Europeni, o finala care avea să fie un triumf care a trecut pentru totdeauna numele Steaua în istoria fotbalului... Va amintiti ? 'notre respect, Anderlecht"...
Finala Cupei Campionilor Europeni, editia 1985/1986, s-a disputat pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, din orasul Sevilla. Practic, FC Barcelona evolua in ultimul act al competitiei pe teren propriu. Peste 50.000 de suporteri ai catalanilor au luat cu asalt orasul din Andaluzia pentru a asista la, credeau ei, cistigarea trofeului de catre favoritii spanioli. Cu citeva zile inainte de marele meci, oficialii echipei bucurestene au fost instiintati ca nu pot evolua in echipamentul traditional, ros-albastru, acestea fiind si culorile Barcelonei, si ca trebuie sa joace intr-un alt echipament. S-a ales culoarea alba, una neobisnuita pentru suporterii echipei.Partida propriu-zisa a fost marcata de miza incredibila, jucatorii ambelor echipe fiind crispati in multe momente. Poate si de aceea a ales Jenei sa-l introduca in teren pe veteranul Iordanescu, antrenorul secund al Stelei din acea perioada.
Echipa Steaua (din rindul careia lipsea tocmai capitanul Tudorel Stoica) arata asa: Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu - Balan (72 Iordanescu), Boloni, Majearu, Balint - Lacatus, Piturca (112 Radu II).
Românii au controlat totusi meciul, atragind simpatia si admiratia celor prezenti pe stadionul din Sevilla. Meciul s-a incheiat asa cum a inceput, cu scorul de 0-0, si invingatoarea urma sa fie decisa in urma executarii loviturilor de la 11 metri. A fost un duel al portarilor, Urruti versus Duckadam.
Primii au executat stelistii. Majearu a sutat in partea dreapta, dar Urutti a ghicit coltul aparind primul penalty. Duckadam nu se lasa mai prejos si "scoate" si el penalty-ul catalanilor. A urmat experimentatul Loti Boloni, care a sutat in partea stinga, insa Urruti a respins si aceasta minge. Duckadam se pregatea totusi sa intre in istorie, scotind al doilea penalty. Tinarul, pe atunci, Marius Lacatus a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un sut puternic, care a izbit mai intai transversala. Lacatus trebuie sa inscrie, Lacatus va inscrie! Sut si gool! Citeva minute mai tarziu, Duckadam "scotea" inca un penalty, al treilea. Gabi Balint si-a luat un elan mare si a inscris cu un sut plasat, in coltul sting. 2-0. O liniste impresionanta cuprinde stadionul pentru citeva clipe, dupa care publicul aplauda cu fair-play pe Steaua. Deja, toata lumea asteapta un nou "numar' al lui Duckadam si doar Marcos, virful Barcelonei, se mai gindeste ca il poate invinge. Cum anume? Schimbind coltul, adica sutind in stinga lui Duckadam, care va anticipa din nou senzational, aparind sigur si facind inutila executarea celei de-a cincea perechi de penalty-uri. Duckadm culege mingea si porneste cu ea intr-o alergare frenetica spre centrul terenului, de unde intreaga echipa a pornit deja in intimpinarea lui. La televiziunea romana, Teoharie Coca Cosma izbucnea bucuros strigind celebra replica "Apara Ducadaaam!!! Suntem finalisti! Am cistigat cupa! Cupa Campionilor Europeni este la Bucuresti!"
Cu totii stim ca in 1986 o tara intreaga a suferit si s-a bucurat pentru aceasta echipa care a aratat Europei ca stim si noi fotbal, ca suntem si noi acolo pe harta. O echipa care a adus bucurie in casele atitor oameni care stim, multi dintre noi, cum traiau in acele vremuri. O echipa care ne-a facut mindri sa fim români. Iar acum, dupa 23 de ani, ne gindim ca parca a fost ieri. Sa ne amintim...
4 comentarii:
Nenea Boby, ca facem saorma nu-i nimic, ca-i buna, nasol e ca va trebui sa purtam val islamic si sa merem de 5 ori pe zi la moschee sa ne "rugam" lui Allah... si multe alte naspete ... Cum spuneam, am fost acolo. Am trait printre ei. Nu aveam nimic cu ei inainte de asta, ba chiar ziceam, larga la inima, ca sunt si ei oameni. Ei bine, mi-am schimbat radical parerea dupa ce am fost acasa la ei... Nu vreau sa polemizez, vreau doar sa atrag atentia cum de buni devenim prosti!
auch, pardon, comentariul e la postul anterior ;;). Ce sa fac, matale esti de vina ca bagi trei posturi intr-o zi :PPP
Nu-i bai, am zis sa mi scot pirleala dupa atita pauza...
Sunt si ei oameni, dar in felul lor, cu traditiile si cultura lor, cu totul deosebita de a noastra...
Atât a rămas din fotbalul românesc: amintirea vremurilor..apuse..
Trimiteți un comentariu