Happy Halloween !!

Halloween este o sarbatoare populara din care fiecare ia ce i se pare mai straniu si mai hazliu, insa putini sunt cei care stiu ca, de fapt, participa la o celebrare a mortilor. Pentru ca aici trebuie cautata semnificatia acestei nopti in care este reinviata o intreaga mitologie a spaimei. Importata de la americani, Halloween sau noaptea vrăjitoarelor (31 octombrie) este, de fapt, o foarte veche sarbatoare a celtilor, care ,ulterior, a fost adoptata si de romani si dedicata recoltei si belsugului.

Povestea spune ca in ziua de 31 octombrie, spiritele persoanelor care au murit in ultimul an se intorc pe pamint in cautarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului urmator, aceasta fiind unica speranta de a avea o viata dupa moarte. Personal, si mai ales dupa cele intimplate de curind, nu cred in legenda asta si o consider doar o alta sarbatoare importata. Totusi aceasta sarbatoare are o istorie mult mai lunga, astfel, vechii celti considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt suspendate in aceasta zi, permitindu-le spiritelor sa interactioneze cu cei vii. Cei vii nu doreau sa fie posedati, astfel incit in noaptea de 31 octombrie satenii stingeau toate focurile din casa, pentru ca spiritele sa gaseasca locuinte reci si intunecoase. Ei se imbracau in tot felul de costume caraghioase si participau la parade galagioase, incercind sa fie cit mai inspaimintatori posibil pentru a speria spiritele care veneau in cautarea celor vii. In aceasta zi, pentru celti incepe un nou an, se sfirseste vara - sezonul recoltei, lasind loc iernii - sezonul intunericului si frigului.

Celtii sarbatoreau si Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care faceau sacrificii zeitatilor sub forma de grine sau animale. In timpul celebrarii, celtii purtau costume in general facute din piele si capete de animale. Cind sarbatoarea lua sfarsit, ei foloseau focul de la rugii de sacrificiu pentru a-si aprinde focurile stinse mai devreme in aceasi seara. Scopul era acela de a-i proteja pe parcursul iernii care urma. Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminati din interior. Una dintre vedetele de Halloween, dovleacul-felinar sau Jack O'Lantern, are si el o legenda "americaneasca". Povestea spune ca un betiv notoriu, pe nume Jack, a reusit sa captureze un drac intr-un copac si nu l-a lasat sa plece decit atunci cind faptura intunericului s-a legat sa nu il mai sperie niciodata. Dupa ce omul a murit, spiritul sau nu a fost primit in Rai, pentru ca avea o intelegere cu Satana, dar nici in Iad, pentru ca il pacalise pe acesta. Ratacitor intre doua lumi, sufletul a avut din partea dracului un singur ajutor - un singur taciune care sa-i lumineze drumul prin intunericul rece. El a pus taciunele intr-o rapita pentru a-l putea tine aprins mai mult timp. Initial irlandezii foloseau rapita drept “lanterna lui Jack”. Dar cind imigrantii au venit in America au descoperit ca dovlecii se gaseau mult mai usor decit rapita. Astfel, acum, “lanterna lui Jack” se face dintr-un dovleac scobit, luminat de un taciune sau de o luminare.

Pina prin anii '30, in America, Halloween-ul adus de imigrantii irlandezi in 1840, devenise o sarbatoarea centrata pe comunitate, cu parade si petreceri raspandite prin tot orasul. Tot cam in acest timp a fost resuscitata si traditia "trick or treat". In timpul festivitatilor, sarmanii cerseau mancare si oamenii le ofereau placinte numite "prajituri de suflet" in schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele celor morti din familia lor. Aceasta traditie era un mod relativ necostisitor pentru ca toata comunitatea sa se bucure de sarbatoare. In teorie, oamenii puteau preveni sa fie pacaliti (trick) oferind copiilor sau celor care le sunau la usa costumati o mica atentie (treat) - bomboane, dulciuri, mere. In timp, americanii au ajuns sa considere ca Halloween este un fel de marca nationala si majoritatea habar nu au ca si la ei e o traditie imprumutata. Obiceiul costumelor de Halloween are radacini adinci in istorie, plecind de la vechii celti chinuiti de gerul iernii, pana la englezii care considerau ca in noaptea in care se deschid portile celor fara viata, nu pot iesi afara din casa decit costumati pentru a speria, la randul lor, fantomele.

Timpul si moda intr-o continua schimbare, precum si tendintele mercantile ale Lumii Noi par a fi cel mai crunt dusman al esentei acestei traditii stravechi. Intre timp, nu numai lanterna de rapita a lui Jack a fost schimbata cu dovlecii scobiti, dar si deghizarea zinelor care colindau la fiecare usa a devenit ”trick or treat”. Focurile au ramas populare , dar nu pentru a ingrozi spiritele rele sau pentru a prezice viitorul.In ultimii ani, sarbatoarea de Halloween a capatat multi adepti si la noi in tara. Deghizarea in costume macabre si traditia dovlecilor sculptati in forma de felinar, precum si dulciurile impartite copiilor au transformat-o pe aceasta intr-un eveniment foarte drag celor mici.

Asa ca va urez tuturor, fie ca inseamna sau nu ceva pentru voi, Happy Halloween !

Videoclip in excel - AC DC

Niste fani AC/DC s-au gindit sa se joace un pic cu codul ASCII si sa lanseze un videoclip al celebrei formatii scris in totalitate in acest cod ASCII Rezultatul il puteti gasi intr-un fisier Excel pe care il puteti gasi aici sau il puteti viziona pe youtube in caz ca nu sunteti utilizatori Microsoft Office.

Si asa ajungem la clipul in varianta Microsoft Excel al piesei "Rock'n Roll Train" de pe ultimul album AC/DC, "Black Ice", lansat saptamina trecuta si prin care fanii incearca sa invinga "firewall-urile corporatiste". Daca pe youtube, trilulilu sau metacafe nu avem voie, atunci sa ne jucam cu excelul, ca e voie la job.

Sau, dupa cum am citit pe undeva, AC/DC propune un medicament rock pentru durerile de cap date corporatistilor de criza financiara :)

Oricum, atit ideea, cit si efortul, dar mai ales bucuria reintilnirii cu AC/DC merita din plin...

Limelight

Simbata seara, chef de iesit pe undeva, de distractie si de dans. Programul initial sufera schimbari, iar dupa o bere pe undeva prin centrul vechi, cineva vine cu ideea – “Hai in Limelight”. Nu auzisem de locul asta, iar atunci cind am intrebat despre ce e vorba, mi s-a spus “E un loc cu muzica live si cu un pian. Nu seamana cu nici un loc in care ai mai fost. O sa vezi…” Si, zis si facut.
Limelight Piano Bar este situat in spatele hotelului Hilton, pe cale Victoriei nr. 100. Desi credeam ca locul este nou pe harta puburilor si cluburilor bucurestene, am inteles ca exista de aproape 2 ani de zile ca investitie a unui muzician bulgar. Se pare ca acest bar are un frate mai mare in Sofia si dupa modelul aceluia a fost dechis si cel de aici.

Cel mai mare plus al acestui loc este muzica live, cantata in fiecare seara intr-o lumina rosie, la pian, chitara si vocal de o trupa de muzicieni din Bulgaria, pentru cei cu chef de petrecere si de hituri vechi. Dar ei stiu sa cinte si romaneste, si o fac foarte bine. Au cintat si rock’n’roll, si „I will survive“, dar si „Nothing else matters“. Coveruri ale unor melodii vechi si bune, cunoscute de toata lumea, si care nu suna rau deloc, mai ales acompaniate excellent la pian.

O piesa de rezistenta a barului este pianul. Nu orice fel de pian, ci ceva asupra caruia nu am reusit sa ma dumiresc daca este o masa in forma de pian sau un pian in form de masa. In orice caz, nu mai putin interesant. Pianul face locul, am inteles ca nu mai exista asa ceva in Romania. Modelul e importat din State, iar baruri de genul asta in Europa (pe linga cel din Sofia) se mai gasesc doar prin tarile nordice.

Un pahar de whisky pe marginea pianului, iar acordurile gilgiind din clape iti inunda sufeltul asa cum bautura iti acapareaza simturile, anihilindu-le rind pe rind, pina iti ramine doar sentimentul ca nimeni si nimic nu te poate atinge mai mult decit pianul.

Decorul este un alt plus al barului. Mobila de lemn, covoare, luminary, canapele confortabile, scaune inalte de bar in jurul pianului, seminintuneric, un decor 100% jazz. Dupa cum spune si sloganul Limelight piano bar – “atmosfera pentru prieteni”.

Muzica live, hituri vechi, muzicieni bulgari, cintec in jurul pianului si un pahar de whisky – astea par a fi ingredientele unei seri de success in Limelight. Muzica nu iti urla in cap, te poti auzi cu cei cu care ai venit sau cu cei pe care urmeaza sa ii cunosti. E mare lucru ca mai exista in Bucuresi locuri in care poti sa te simti bine si fara sa-ti urle muzica in cap…

Lumea din Limelight este ok. Oameni spalati, civilizati, probabil in marea majoritate corporatisti fara prea multe fitze si snobisme in cap. Un pic cam aglomerat, dar totusi era simbata noaptea, deci nu ma puteam astepta la altceva.

Ceea ce m-a mirat pentru un loc cu muzica live in buricul tirgului a fost faptul ca intrarea era libera, nu 10-15-20 RON ca prin alte locuri respectabile. Iar preturile sunt de genul 8-10 RON o bere, 15 RON 50 de whisky, 18 RON un Red Bull, 20 RON un gin tonic. Nu mai mari decit in alte cluburi de acest gen.
In concluzie, mi-a placut locul si o sa mai merg si altadata cu placere. Dar repede, pina nu pun taxa de intrare :)

Boogie

Aseara am avut chef de un film. Am auzit multe despre „Boogie“ si m-am gindit ca poate ar fi un moment bun sa il incerc. Chiar a fost o experienta interesanta. Si asta pentru ca „Boogie“ e filmul ala, pe care il asteptam de mult. Eram, intr-un fel, plictisit de toate filmele romanesti care parka se straduiau sa arate tuturor tot ce e de rahat in Romania. Parca nu mai vroiam sa vad nici cum sistemul sanitar isi bate joc de domnul Lazarescu, nici cum ticalosii din clasa politica isi bat joc de toti ceilalti. Vroiam sa vad si eu un film in care sa ma regasesc, cu baieti la sprit de 1 mai la mare. Iar “Boogie” este filmul ala, si comedie, si drama, cu dialoguri naturale, cu o poveste simpla, dar universala pentru o anumita generatie.

“Boogie” este un film despre “ultima noapte de tinerete” din viata unui barbat casatorit si cu copil, dar si despre casnicie, cu toate compromisurile pe care le implica aceasta. Filmul vorbeste, in primul rind, despre criza barbatului un pic trecut de 30 de ani. Deci chiar exista criza asta J. Dar filmul este si un tablou decent si corect a ceea ce inseamna casatoria si copilul in Romania zilelor noastre, dar si o cronica lucida a unei nopti petrecute la mare, de 1 mai, “cu baietii”, care a avut darul sa imi trezeasca multe amintiri.

Boogie este porecla din adolescenta a personajului central, o porecla care nu i se mai potriveste acum lui Bogdan Ciocazanu - un tip un pic trecut de 30 de ani, cu firma de mobilier, care incearca sa iasa din stresul de zi cu zi si din workaholism plecind la mare de 1 Mai cu sotia si cu copilul de 4 ani. Nu in Vama, ci in Neptunul in care, cu ani in urma, de aceeasi sarbatoare, cadeau betivii de la balcoane. Si vremurile alea imi sunt si mie atit de vii in memorie, cu berea la halba de la Prichindel si nebuniile din toate hotelurile de acolo. Acum Neptunul e gol, iar Boogie se intilneste intimplator cu doi vechi prieteni, cei mai buni prieteni din liceu – Penescu si Iordache, la data so locul de care ii leaga cele mai glorioase escapade bahice de altadata. Ei ies cu totii la cina, apoi sotia pleaca cu copilul in camera. Cei trei baieti ramin in jurul sticlelor de vin, cu o banuita nevoie de a-si retrai lipsa de griji de pe vremuri.

Titlul initial al filmului fusese “30 si ceva”, dar a fost schimbat, din cite am inteles, tocmai pentru ca nu se vrea neaparat un tablou al virstei cit mai fidel. Exact cind filmul risca sa devina neverosimil, apar si certuri, si priviri neimplinite, si remuscari, ca apoi oboseala diminetilor bete sa coboare garda si sa lase personajele sa smulga din nou risete. Dialogurile te tin, sunt ca in viata, iar actorii sunt si ei ca noi sau, in fine, ca atitia cunoscuti de-ai nostri. Incepi sa te recunosti in povestea celor 3. Odata ce i-au plecat responsabilitatile, si Boogie isi permite sa se lafaie in naturaletea de alta data – ride, mai scapa o injuratura, fumeaza o tigara. Ei incep sa bintuie barurile, sa se ia de hostesse, sa pretinda ca sunt tineri si liberi. Cei trei sunt tentati sa retraiasca aventurile din vremurile bune, dar incercarea de a-si recupera tineretea pret de o noapte, bifind bautura, jocurile, flirtul, discotecile si mersul la curve, se transforma intr-o deziluzie imensa. Prin sticlele de vin baute prin baruri si camere de hotel inghesuite, prin fetele care se lasa sau nu se lasa agatate in discoteca sau la bowling, prin curva pe care o fac posta in hotel, prin glumele fara perdea si exprimarile fara plasa de siguranta dimineata devreme. Referintele la Ceausescu si la vila lui cu pauni nu par deplasate, dar cind doi dintre cei trei prieteni incep sa urle ca paunii cocotati pe gardul vilei te trezesti in fata unei scene de o tristete dezolanta.

Dar trebuie sa treci prin tot filmul, printr-o zi si o noapte, ca sa ajungi aici. Prin discutiile „ca baietii” despre masini, femei, sprituri si curve dintre cei trei. Cifra asta mi se pare excelent aleasa – intodeauna grupurile cele mai inchegate din liceu erau formate din trei, si e si cazul meu – si noi am fost un grup de trei, care chiar daca nu am mers impreuna la curve sau nu am jucat bowling, ne puteam recunoaste in unele din discutiile de acolo. Trebuie sa treci prin discutiile aiuritoare, dar atit de verosimile, dintre Bogdan si sotia lui, Smaranda, enervata ca a fost adusa de 1 Mai la mare, pe post de „bona la copil”, pentru ca Bogdan prefera compania baietilor, cu care nu s-a mai vazut de 3 ani. Din nou, sunt convins ca toti prietenii mei, pusi in situatia lui Boogie, ar face ca el, in timp ce toate prietenele lor s-ar supara pe situaita asta. Desi supusi unui conflict, care ar putea fi considerat punctul culminant al filmului si care declanseaza criza barbatului de 30 de ani in varianta Boogie, cei doi reusesc, dupa refularea lui Bogdan, sa revina la viata lor de zi cu zi, cu compromisuri si certuri dar fericita. Bogdan realizeaza ca dupa noaptea de abuzuri, excese si imoralitati, ca in tinerete, viata pe care a ales sa o traiasca alaturi de familia sa este cea potrivita pentru el. Si cit de adevarata este concluzia lor, ca trebuie sa iti dai drumul si sa spui toate lucrurile marunte care te deranjeaza, sa nu le lasi sa se adune.

Si totusi cine e fericit in acest film ? Bogdan, care munceste de-i sar capacele la firma lui si nu mai are timp pentru nimic, nici pentru nevasta si nici pentru copil ? Predescu, care dupa 10 ani munciti in turism, s-a cam plictisit si simte ca vrea sa faca altceva, vrea sa iasa dintr-o blazare din care nu il mai misca nici macar prostituata agatata in discoteca ? Iordache, care a plecat in Suedia, si care e pe punctul de a se insura cu o suedeza de treaba, care il ajuta cu munca si cu casa, dar pe care nu o iubeste, doar pentru ca ii e urit printre straini si nu vede nici o perspectiva mai senina ? Cei trei au ajuns la 30 si ceva de ani gata obositi – ce cliseu adevarat. Ei nu se mai regasesc nici in atmosfera de la discoteca, cu muzica house la maxim, dar nici in viata adulta, cu responsabilitati si probleme.

Poti sa rizi la "Boogie", de fapt ai si de ce - poante sunt cu duiumul -dar, daca te gindesti bine si daca ai 30 si ceva de ani, si tu esti poate la fel ca eroii. Si atunci risul ti se opreste in git. Forta filmului vine din locurile comune. Nu e replica din film pe care sa nu o fi rostit-o, nu e kebab la care sa nu ne fi strimbat la mare, nu e partenera cu care sa nu fi avut o asemenea cearta, nu e prieten pe care sa nu-l fi pupat la fel la betie. Filmul e viu si empatizeaza cu tine, nu tu cu el. El traieste tineretile celor din sala, trecuti un pic de treizeci de ani. Si toate sub umbrela un pic intunecata a nostalgiei surde.

Boogie este un film pentru o generatie careia realitatea i-a permis, la un moment bun, sa infulece. Si care, un pic si deocamdata, a obosit. Filmul propaga o vaga unda de pesimism dupa final, te lasa in minte cu perspectiva unui santier greu care abia incepe. Dar e foarte bun. Il recomand, daca aveti in jur de 30 de ani, vedeti-l neaparat !

Criza subprime. Explicatie noua, cu betivi.

Intreprinzatorul Ionescu avea un bar de cartier unde vindea bautura ieftina, contrafacuta. Vinzarile erau multumitoare, dar Ionescu a decis sa le creasca, vinzind bautura pe datorie. Toti alcoolicii din cartier au inceput sa frecventeze barul lui Ionescu, unde stiau ca pot bea fara sa aiba un ban in buzunar. Vazind afluenta de la tejghea, Ionescu si-a permis sa urce pretul bauturilor, in special la rom si tuica de casa, in realitate o facatura ordinara, dar care avea mare trecere la clienti.

Banca din coltul strazii, vazind cata clientela are Ionescu, a trimis un om sa-i faca o oferta de creditare. La atatia clienti, este evident ca proprietarul businessului are incasari pe masura, asa ca o relatie cu el poate aduce profit, gindea bancherul. Fericit ca e curtat de banci, Ionescu a luat creditul, garantind cu datoriile betivilor din cartier. Datorii sigure, platibile in ziua in care clientii lui luau salariile. Imediat dupa ce s-a trezit cu Ionescu drept client, bancherul a transformat caietul in care acesta isi tinea datoriile in CDO, CMO si alte asemenea produse pe care nu le intelegea nimeni, dar care dadeau foarte bine in portofoliul bancii sale. “Dom'ne, am aici garantia unei afaceri de miliarde. Da-mi pe ea 100 de milioane si ti-o cedez”, i-a spus el bancherului aflat la doua strazi distanta. Dupa doua saptamini, acesta a vandut caietul lui Ionescu unei banci din Capitala, pe 200 de milioane, convingindu-l pe cumparator ca o asemenea afacere o prinzi o singura data in viata. Nici la noul proprietar, caietul cu datoriile betivilor de cartier nu a zabovit prea mult. In fine, peste 6 luni, el a servit drept levier pentru traderii pietelor financiare, fiind cotat pe cele mai sofisticate piete internationale. In scurt timp, datoriile betivilor de cartier erau negociate ca si cind ar fi fost cele mai solide titluri, pe 80 de piete. Agentiile de rating acordasera calificative "BB+".

Pina intr-o zi in care un investitor care avea nevoie de bani si a vrut sa vinda in piata o parte din datoriile betivilor care treceau pe la Ionescu. Dar nimeni nu le voia, nimeni nu era interesat de asa ceva. In scurt timp, Ionescu a dat faliment. Betivii se mutasera la o alta crisma, care oferea nu doar bautura, ci si mincarea pe datorie, asa ca au uitat de Ionescu. Acesta a ramas cu caietul lui, pe care-l citeste in fiecare seara, ca pe un roman politist. Inca mai spera sa afle in final, cine e criminalul.

(Adaptare dupa Dan Popa)

Romania cu lantul de git

Din nou un articol excelent al lui Lucian Mindruta. Pe masura ce dau de mai multe articole scrise de el, imi devine tot mai simpatic si se detaseaza tot mai mult de imaginea de "Bilbutza" de la circotasi. Omul asta chiar are talentul de a surpinde chintesenta poporului roman, natie europeana si membru NATO si UE in anul de gratie 2008. Unde esti tu, Caragiale ? Dar tu, Tepes Doamne ?

Lantul e de aur, România nu mai stim prea sigur ce mai e si a cui. Realitatea demografica s-a schimbat brusc, ca o furtuna sosita din senin. Sîntem sub ocupatie, dar nu se vede nici o armata. Sîntem colonizati de o populatie certareata si nesimtita, venita din nici o stepa, adusa de nici un avion. O populatie care a evoluat în interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum prin burta, urlînd din toti bojocii: "Am avere, am valoare!"

E ca si cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o masina de mîl uman care acopera încet-încet natiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita. Incubatoarele de incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni ale lui Ceausescu, traditia celor 15 copii în salasele de nomazi, cine mai stie? Lumea de pe strada nu mai e cea pe care o stiam din copilarie. Tata Ioan si Tanti Mimi, familie veche, cu casa în Cezar Bolliac, facuta la 1870, au lasat în urma un copil, care a mai facut un copil, blond si bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 40 de ani. Pîna la urma, a plecat în strainatate, la studii si nu s-a mai întors niciodata. La fel, jumatate din strada: urmasii burgheziei care a avut timp sa dospeasca elite. În locul celor disparuti, au aparut rufele colorate întinse la uscat si boxele scoase pe fereastra. În locul bunicii care ne spunea sa nu scuipam pe jos, s-a asezat bunica ce-si trimite nepotii dupa bautura. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o prezenta grea si absurda s-ar fi asezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam ca e bine si mai ales peste ce credeam ca e frumos.

Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetateanul român, cu lantul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se cazneste sa-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi ca esti tu mai dastept? Ia sa vad ce masina ai!". Noul domn Goe nu mai e nici macar simpatic: e viitor combinator si dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreti voi, în afara de viitorul tarii lui, care se va multumi, de la un punct, doar cu trecutul.

Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populatia care ne înlocuieste nu mai e nici macar ridicola. E dincolo de asta, în sensul cel mai rau si primitiv cu putinta. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum cîteva zile, am vazut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhamate la cosciugul lui Caiac, în semn de vesnic respect pentru o viata de crima si muschi în sînge. Oamenii aia care dadeau ordine politiei se pregatesc sa dea asaltul final, spre puterea oficiala, dupa ce au pus mîna pe cea simbolica: ascultam muzica lor, ne refacem reperele dupa valorile lor, sîntem calcati de masinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeana si moda corectitudinii politice ne învata sa multumim frumos pentru asta si sa ne stergem la gura. Am fost o natiune, devenim o suma de triburi. Sîntem o tara ocupata de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O tara pusa la respect cu pumnul plin de tatuaje, o tara în care fiul naiv si sarac al taranului (cîti or mai fi asa) îsi face educatia din textele de pe Taraf TV si meseria de la sutii cu care se întîlneste la Gara de Nord, cînd se da jos din autobuz. Marginea lumii s-a razbunat dînd buzna în centru, pusa pe jaful identitatii nationale, întocmai ca barbarii care navaleau în Roma, surprinsi ca localnicii n-au puterea sa lupte.

Tara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee si-n carti. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de româna se poate retrage în privata din curte, unde îsi va îndeplini ultima menire, neprevazuta de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele ramîn sa sfideze eternitatea. Cu ele nu poti sa te stergi la fund.
Chiar daca ai vrea.

Tupeu de proasta

Asta se intampla in Romania:

Parerea mea e ca zdreanta trebuia sa plece de la sectia de Politie cu dintii in batista si plina de vinatai. Politistii sunt lasi, pentru ca daca i-ar fi spart geamul si i-ar fi bagat pistolul in gura, ar fi scos-o de par afara si ar fi dat-o un pic cu dintii de borduta, le era frica sa nu fie degradati si cercetati pentru abuz in serviciu. Incredibil... Politia nu mai are pic de autoritate, si orice zdreanta cu numere "de smecher" isi permite sa dea cu masina peste ei. Zdreanta ar trebui acuzata de ultraj, exista materialul filmat in care vrea sa dea cu masina peste onoratul politist care facea pe el de frica.

Zdrentele astea intretinute si tupeiste in masini de fitze ar trebui sa nu mai aiba voie sa se urce la volan fara un test psihologic inainte. E plin de retardate din astea la volan, si asta e unul din motivele pentru care traficul e cel care e.

Daca noi eram in America, iar militienii nostri ar fi semanat cu politistii americani, faza asta ar fi aratat un pic altfel. In SUA, daca nu te supui comenzilor oamenilor legii, esti arestat imediat, cu orice pret. Fie ca te ia cu japca si-ti mai da 2 bastoane, fie ca te impusca, te imobilizeaza imediat si te incatuseaza. Cand exista cel mai mic semn de violenta, verbala sau fizica din partea civilului, acesta va fi inconjurat de mai multe masini de politie in maxim un minut. Aceasta fapta ar fi considerata foarte grava, si interpretata si mai grav (poate chiar intentie de a ucide politistul). Ar fi pedepsita cu inchisoare si amenda de zeci sau chiar sute de mii de dolari.

Romania - Franta

In direct din mijlocul unei navete de bere, unde am fost teleportat simbata seara.

Imnul - "Iar se fac astia ca stiu versurile, cinta si stau cu mina la inima... Ce mari patrioti..."
Minutul 1 - "Doamne ajuta ! Sper sa nu ne-o traga mai rau decit Lituania"
1-0 - "Esteeee ! Ce le-a dat-o asta micu', bai ! Poate iese macar de un egal"
2-0 - "Goooooollll ! Ba, esti nebun, ce bine se gasesc astia... Bine Goian ! Se vede ca au fost bine pusi in teren. Nu putea Piturca sa faca asa si la celelalte meciuri?"
Minutul 30 - "Mai vreau si eu o bere !!!"
Pauza - 'Nu stiu ce sa zic, mi-e ca totusi ne-o luam... Desi, uite ce bine joaca Muresan ala de la Cluj..."
2-1 - "Baga-mi-as..."
2-2 - "Asta e antrenor? Ce idioti... Nimic nu stie. Cine dracu il tine acolo ? Ce-o mai face nea Imi?"
Minutul 75 - "Buna tuica asta. Chiar are 29 de ani ? E supercurata, sper sa nu ma doara capul miine..."
Minutul 90 - "Cit s-a terminat ? Tot 2-2 ? Mare lucru ca nu ne-au batut... Bun Ribery ala, frate... Nu mai e bere, ia o tuica din sticla aia de Ice Tea..."

Remember

Teleenciclopedia este una dintre putinele emisiuni care a continuat sa fie difuzata atita timp la TVR. Pentru prima data, emisiunea a fost difuzata la data de 21 aprilie 1965. De atunci in fiecare simbata dupa-amiaza, cu acelasi generic si cu diferite documentare, cu subiecte diverse - natura, tehnologie sau sanatate - Teleenciclopedia a incercat sa ne incinte, sa ne culturalizeze sau poate doar sa ne scape de plictiseala.

Genericul este un fragment din Momentul muzical pentru pian si orchestra de Nicolae Kirculescu, cunoscut si sub numele de "Plutasul de pe Bistrita":

Si cu mare placere imi amintesc si de serile de miercuri, in care, dupa telejurnal, auzeam aceste nemuritoare sunete, apoi Viorica Bucur ne povestea despre filmul serii. Genericul emisiunii, ilustrat muzical printr-un fragment din melodia "This is my song" din filmul "Contesa din Hong Kong" de Charlie Chaplin si interpretat de orchestra lui James Last, ne aminteste multora dintre noi de copilarie.

De "Gala desenului animat" va mai amintiti ? De desenele animate ale lui Disney, dar si de Lolek si Bolek, Pif si Hercule, Balanel si Miaunel, Mihaela si Azorel... Parca a fost ieri... Dupa asta, generatia mea a avut parte de Sandy Bell si Testoasele Ninja. Iar acum sunt multi copii care nici nu stiu de Disney...

Si daca tot a venit vorba de copilarie, sa ne amintim si de "Lumea copiilor":

Acum incepe Telejurnalul. Ce "Stirile PRO TV", "Observator" sau "Focus". Asta e brandul care mi-a ramas cel mai clar in cap in ceea ce priveste stirile, chiar daca pe vremea aceea nu incepeau cu babe violate, si cu cea mai facut tovarasul Nicolae Ceausescu.

Nu pot sa o uit nici pe Marioara Murarescu, cu al ei "Tezaur folcloric":

De "Un zimbet pe 16 mm" va aduceti aminte ?

Si, ca intotdeauna, la final, genericul de incheiere - Hora Unirii. Noapte buna copii !

No comment

DECLARATIE DE PRESA

Banca Naţională a României a efectuat în jurul prânzului o intervenţie directă pe piaţa valutară prin vânzarea a aproximativ 40 milioane de euro.
Intervenţia a avut drept scop testarea funcţionării pieţei în contextul actual de volatilitate şi incertitudine, precum şi înţelegerea unor necorelări între datele statistice de pe pieţele monetară şi valutară şi cotaţiile existente pe aceste pieţe.
Datele statistice de pe piaţa monetară arată că dobânzile s-au menţinut la nivel înalt cu toate că există un exces de lichiditate.
Pe de altă parte, cursul leului a înregistrat mişcări ample, necorelate cu evoluţia de pe piaţa monetară.
Repet, operaţiunea a urmărit în principal verificarea funcţionalităţii pieţei.
La ora 16:00 Banca Naţională a testat piaţa valutară pentru a verifica realitatea cotaţiilor. Testarea s-a făcut fără realizarea de tranzacţii.

Mugur Stet

Purtator de cuvânt al BNR

Hai vrea tu, mah!

Primita pe e-mail. Autor necunoscut (desi umbla vorba ca ar fi scrisa de Huidu...)

"Am avut o revelatie astazi. Sunt un potential ucigas!
In intersectia Doamna Ghica, o masina cu numar de Timisoara a oprit la culoarea galbena a semaforului.
In spatele ei, intr-un Audi negru, o blonda gen "Pisoias, vreau si eu o masinuta. Imi cumperi si mie gigugiguguigiugu o masinutica?" a inceput sa claxoneze indignata, injurind atit de tare incit se auzea de afara. Si claxona, si claxona, si claxona.
Facea un halimai si genera o stare generala de stres. Si claxona, si injura. Masina, lucru nemtesc, isi facea datoria: claxon cu plamin puternic.
Si, pentru cateva clipe, am avut flash-uri in care m-am vazut ducindu-ma linga masina, spargindu-i geamul, inhatind halaciuga galbena de par si proptind-o violent de bordura. De 14 ori la rind. Din fericire pentru situatia mea sociala actuala si viitoare, cu citeva secunde inainte de a transforma premonitiile in realitate, un tigan i-a dat un pumn in capota si i-a spus pe un ton ce a linistit curva high class instantly:
"Hooo, faaa! Poate vrei sa te fut!".
Magie! Sunt absolut sigur ca o incercare de a initia o discutie pe tema unui articol din Idei in Dialog (sau de a provoca o reactie la ultima carte a lui Dan. C. Mihailescu) nu ar fi avut efectul minunat pe care perspectiva unui tigan gol a avut-o asupra ei.
A tacut si ea si claxonul nemtesc, a pus miinile crispate pe volan (doar ea, claxonul nemtesc raminind la locul lui, sub capota) si a intepenit privind fix inainte.
A fost unul dintre acele "the magic moments" din Bucuresti. Lumea a inceput sa se hlizeasca, masina de Timisoara a plecat neintelegand nimic nici ea, nici soferul ei, blonda in Audi a plecat cu a doua de pe loc si dusa a fost.
Tot ce a ramas a fost replica nevestei tiganului:"Hai vrea tu, mah !!!".

Broscutele si criza subprime

Intr-un satuc de cimpie, de linga Bucuresti, sa-i zicem Corlate, a venit un investitor american particular, insotit de asistentul lui. A batut la prima usa intilnita si i-a spus proprietarului: "Uite, eu sunt colectionar de broscute. Daca imi aduci o broscuta, am sa iti dau pe ea 10 euro". Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o broscuta. I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 euro si le-a spus vecinilor despre ce afacere a facut. A doua zi, toti taranii s-a dus la investitor cu cite o broscuta, pe care au vindut-o cu cite 10 euro. Dupa citeva zile, investitorul le-a spus satenilor: "Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro". Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului. Dupa alte citeva zile, acesta s-a intors in SUA presat de afacerile de acolo, lasindu-l pe asistentul lui sa vina cu broscutele dupa cel mult o saptamina. Inainte de a pleca, le-a spus: ” Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in State. Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata”. Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le-a spus: ”Fratilor, m-am gindit la o afacere pentru voi. Seful meu se va intoarce peste doua saptamini si va va plati cite 60 de euro/broscuta. Daca vreti, vi le vind eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti?” Satenii din Corlate s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mina de la mina, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat in SUA, iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata. Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.
Aceasta este povestea crizei subprime, pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.

(Adaptare dupa Dan Popa)

Down Jones

E criza... in momentul in care scriu, indicele Dow Jones a mai pierdut 7%, aproape 800 puncte (cea mai mare scadere din istorie) si a ajuns la 9.500, unde nu a mai fost din 2003. In aceste zile, cred ca numele lui corect este "Down Jones".
Dow Jones Industrial Average este unul dintre cei mai cunoscuti indici bursieri din lume. Indicele, calculat pentru prima data pe 26 mai 1896, urmareste evolutia celor mai importante 30 de blue chip-uri din SUA. Indicele a fost creat de Charles Dow, co-fondator al Dow Jones & Company si editor al revistei The Wall Street Journal.

Baia Mare, cetatea filmului

Am avut surpriza sa aflu ca municipiul Baia Mare este infratit cu cetatea filmului din SUA, Hollywood. Am trecut pe linga indicator, si dupa 50 metri, ne intrebam unii pe altii daca am vazut bine, asa ca ne-am intors si am facut o poza, sa avem ca marturie.
Acum sunt chiar curios, oare si la intrarea in Hollywood o fi vreo placuta pe care sa scrie "Oras infratit cu Baia Mare" ?
Si curiozitatea merge mai departe. Exista schimburi culturale intre Baia Mare si Hollywood, in care baimarenii trimit palinca si castane si primesc la schimb DVD-uri cu ultimele filme ?