Basescu, presedinte!

Contrarevolutia a avut loc. Si a esuat. Ce nu inteleg parlamentarii, fii ai listelor aruncate de la centru peste alegatori, e ca nu il pot suspenda pe presedintele Basescu. Mai intii, pentru ca ura moseste acte de vandalism, nu indreptari intelepte. Iar dezbaterea parlamentara asupra adevarului despre presedinte a adunat la un loc tot ce are mai urit si mai josnic Romania: o limba incarcata de bube („Sintem alesi directi!“ - a tipat, vinat, Crin Antonescu), insulte, bascalie, aluzii groase si rinjete vulgare. Sarbatoarea mahalagismului nu trebuia sa aiba loc in Parlament. A avut loc acolo, pentru ca Parlamentul e in arest. Parlamentul e controlat de corpul de garda al oligarhiei. Echipa care face de serviciu cu fata la credite si cu spatele la popor. Parlamentarii au umilit si au desfigurat numele bun al institutiei in care au fost trimisi la munca grea, nu la dezmat. Pe perete, deasupra tribunei Parlamentului, nu se mai vede stema de stat a Romaniei, ci o inscriptie huliganica, mutata cu mascari cu tot, dintr-o latrina de gara. Si, pentru asta vreti respect? Il veti primi, curind, la urne.
In al doilea rind, presedintele Basescu nu poate fi suspendat, pentru ca nimeni nu poate suspenda o aspiratie populara. Aspiratia simpla si clara spre alte vremuri, spre alt fel de a trai in Romania, cu capul sus si cu dreptul la viitor. Aceasta stare nu mai e in dezbatere. E, deja, o idee comuna si are, pentru prima oara, forta. Aceasta dorinta nu mai e o ipoteza indepartata. Ea a devenit presentiment istoric. Milioane de romani simt ca timpul se misca. Cine i-a numarat? Intrebarea corecta e: de ce se tem ingerii regulamentari ai Parlamentului sa numere? Milioane de oameni au adunat faptele si au inteles ca pot crede. Se va vedea. La vot. In doi ani si jumatate, Traian Basescu, nu presedintele, nu omul de la Palat, ci politicianul fidel natiunii sale, a devenit inamicul inamicilor justitiei generale. Presedintele Traian Basescu nu s-a schimbat, nu s-a indoit, n-a renuntat si nu s-a ascuns in spatele vorbelor. A dovedit, de unul singur, ca marea indrazneala e posibila in viata reala, nu in gindul rostit pe la colturi. A evadat din limba de lemn cu incrustatii avocatesti si a cerut alegeri, lege activa, institutii cojite de carton, dezbatere deschisa, opinie directa. Acesta e miezul si sensul vietii democratice, pe care parlamentarii vor sa ne-o vinda drept taifas procedural. Si exact in acest fel de a fi autentic si deschis cred romanii, in calitatea lor de mari amatori de democratie. E ceva in neregula cu foamea de democratie directa, dupa atita amar de surogate? Isi inchipuie parlamentarii ca multimile sint seduse de politica de culise, de virajul pe creasta legilor sau de manevrele de palpare din penumbra comisiilor? E o iluzie. Actualii parlamentari o vor afla la alegeri. Aspiratia generala duce in alta directie si, de data asta, nu mai stie sa se bilbiie. Ea poate fi nesocotita, aminata, inselata, dusa cu vorba si cu procedura, dar nu suspendata. Caci, intre timp, aceasta energie si stare de spirit au facut jonctiunea cu persoana politica a presedintelui. Nu fiindca romanii sint programati pentru cultul personalitatii, ci pentru ca Traian Basescu a fondat increderea in importanta si puterea legii, in sansa de dezrobire a multimilor care tot afla ca nu inteleg si ca sint depasite de obiective complexe. Ce spune Basescu e simplu: ba se poate, aici si acum! Acesta e punctul fix pe care politica romaneasca l-a evitat indelung. Acum, punctul fix si-a facut drum la putere si poate rasturna sistemul. De aici teama pe care parlamentarii au filtrat-o birocratic in suspendarea presedintelui. Si tot de aici increderea care il va confirma, din nou, prin vot, pe presedintele Basescu. Nu mai e timp de iluzii. Romania e la rascruce. Cine crede, in continuare, ca sintem, pur si simplu, o tara in dezordine se insala. Sintem, in sfirsit, o tara care isi cauta ordinea viitoare. Nu aduceti turistii! Nu se joaca o farsa. Nu sintem scena pe care se bat Republica Palavramentara si Constitutia Voda. Sintem tara care a prins nadejde si se bate cu minciuna din spatele vorbelor. Sintem tara care vrea fapte si, pentru ca asta nu s-a inteles bine, il va vota, inca o data, pe Basescu.

de Traian Ungureanu

Inapoi in timp

In opinia lui Mircea Geoana, repetata in cor de liderii PNL, odata cu suspendarea si viitoarea demisie a lui Traian Basescu s-a incheiat tranzitia. Am fi ajuns care va sa zica la lumina din capatul tunelului imaginat pe vremuri de Victor Ciorbea. Aceasta afirmatie spectaculoasa ar merita sa fie probata cu argumente. In ceea ce priveste viata politica impresia mea este mai degraba ca ne miscam de sapteseprezece ani intr-un tunel in forma circulara si ca acum ne-am intors din nou aproape de punctul de plecare. Adica prin anii nouazeci.
Dnii Iliescu si Vacaroiu, tandemul cel mai performant din punct de vedere constitutional pe care l-am avut revine iata in forta. Primul este la originea actualului proces de suspendare iar al doilea se vede nevoit sa renunte la partidele de tenis hebdomadare pentru a deveni ditamai presedintele Romaniei. Daca tentativa de gratiere a lui Miron Cozma n-ar fi esuat, poate ca ne-am fi uitat cu ingrijorare la trenurile venind din Valea Jiului. Caci cu aceasta exceptie, nu suntem chiar asa de departe de situatia conflictuala din 1990.
Credeam ca epoca manifestatiilor si contra-manifestatiilor a apus odata cu trecerea pe linie moarta a lui Ion Iliescu, dar m-am inselat. Credeam ca, la atata timp dupa Piata Universitatii un asemenea mod de actiune a devenit caduc si numai bun pentru a fi studiat in cartile de istorie laolalta cu Revolutia din 1989. M-am inselat din nou. Fiindca, iata ca oamenii de abia s-au adunat din nou in Piata si Mircea Geoana a gasit de cuvinta sa-i numeasca “activisti de partid”. Dna deputat PRM Buruiana a supralicitat numindu-i “ciumeti” de la tribuna parlamentului. Nu suna mai bine “golani” ? Iar dl Tariceanu ne-a cerut la toti liniste pentru ca guvernul sa poata lucra. “Avem nevoie de liniste”, nu va aminteste de ceva ?
Mi se va putea replica ca vad situatia oarecum exagerat in febra evenimentelor actuale. Voi raspunde aici cu fapte obiective. Niciodata pana acum nu s-a mai amanat vreo alegere doar pentru ca majoritatea parlamentara sta prost in sondaje. Nici pe vremurile de trista amintire cand liderii partidelor istorice erau infierati cu manie proletara nu s-a pus problema interzicerii prin lege a candidaturilor lor. Or iata ca o stire hotnews spune ca parlamentarii PSD iau in calcul aceasta posibilitate. Nici macar in 1996 cand tandemul sus citat a pierdut alegerile nu s-a ajuns la asemenea extreme. Premierul Tariceanu a dat deja tonul declarand de la palatul Victoria ca Traian Basescu nu mai are dreptul moral de-a candida. Parlamentul mai nou da prin exponentul sau premier ”drepturi morale” pentru candidaturi politice. Pai atunci o sa-si dea dreptul moral unii celorlalti si nu vom scapa de ei decat prin disparitie fizica.
S-a incheiat tranzitia domnule Geoana ? Daca da, s-a incheiat prost !!

de Mihai Damian

Militienii antiprezidentiali

Mai era nevoie de avizul Curtii Constitutionale pentru a sti ca Traian Basescu nu este dictatorul si autocratul demascat de diversi oameni ridicoli pe varii canale de televiziune? Daca era, nu folosea oare politia si armata cat au fost in parohia democrata si ne dadea un decret ca tinem alegeri anticipate cand vrea el si nu se mai straduia atita sa le provoace prin demascari mediatice ale primului ministru? Basescu o avea defecte, si cred ca multa lume le vede, i-a dezamagit pe multi dupa 2005, dar dictator nu este si nu a fost. Iar majoritatea noastra antiprezidentiala a procedat ca un militian care vede trecind o masina si il opreste pe sofer sub banuiala ca e beat. Incepe procedura de suspendare a carnetului, dar intre timp vin rezultatele de la analiza cum ca alcoolul din singe este sub limita legala. Nu conteaza, spune vigilenta noastra clasa politica, noi tot ii luam carnetul, pentru ca nu ne place culoarea masinii, pentru ca ne-a jignit altadata, pentru ca era in masina cu alta femeie decat nevasta lui si asa mai departe. Se poate, dar nu putem eluda faptul fundamental ca militianul nu are temei legal sa ii ia carnetul decat daca alcoolemia este peste limita legala. si nu e. Dar militienii nostri politici, asa liberi la gura cand e vorba de a-i acuza pe altii de autoritarism, nu au realmente nici o idee despre ce e un stat de drept. Altfel nu ar spune chiar la televizor unii, ca dl vicepremier Marko Bela, ca s-a simtit jignit de presedinte si ca atare ar putea vota suspendarea.

A-l suspenda pe seful statului pentru orice altceva decat acele fapte grave de la articolul 95, paragraful 1, intre timp detaliate clar de Curtea Constitutionala, este pur si simplu un abuz. L-am auzit si pe dl Geoana spunind ca am putea fi reprezentati in strainatate mai bine decat de Basescu sau pe Cozmin Gusa spunand ca ar fi oricind un presedinte mai competent decit Traian Basescu. Nu ii contrazic. Dar nu pot sa inteleg cum acesti doi oameni politici inteligenti si pe care ii credeam democrati cred ca un presedinte ales direct poate fi suspendat fara nici un motiv legal de o majoritate parlamentara fara ca asta sa constituie un grav abuz, fara nici o legatura cu democratia si ca pe un asemenea inceput se poate cladi o relansare politica. Utilizarea unui procedeu democratic pentru un scop nedemocratic este o violare a democratiei. si dl Geoana, si dl Gusa trebuie intii sa castige niste alegeri ca sa poata face o figura mai buna decat Traian Basescu. Si faptul ca vor sa se masoare cu el pe alte cai decat cele electorale, punindu-se la caruta unor psihopati carora nu le pasa decat sa opreasca anchetele contra lor, chiar daca pentru asta ar darima toata tara, ii pune pe acesti lideri politici in cea mai proasta lumina cu putinta. Ies ca niste trepadusi ai lui Dan Voiculescu, care ne-a anuntat deja ca se cauta un unic candidat al majoritatii antiprezidentiale. Parca vad ca o sa fie Vadim Tudor, ca oricum a luat cele mai bune scoruri in alegeri dintre toti prezidentiabilii acestei majoritati si or sa ajunga Finky si trupa de consilieri ai lui Tariceanu sa munceasca pentru el. Nu alegeri prezidentiale ne trebuie noua, ci alegeri parlamentare. Presedintele are mai multi adepti in sondaje decat a avut la alegeri, deci nu avem de ce sa punem la test pozitia prezidentiala o data ce intrebarea legala a fost sortata in favoarea lui. In schimb, partidele parlamentare care au peste doua treimi din Parlamentul actual, celebra majoritate antiprezidentiala, risca toate ca impreuna sa nu ajunga la 50% in turul doi al unor prezidentiale sau al legislativelor, in parte spre castigul unor partide care nici nu sunt astazi in Parlament. In timp ce clameaza ca reprezinta electoratul, nu fac decat sa-l piarda in fiecare zi. Cum trebuie data vina pe cineva pentru tot ceea ce se intampla, raspunsul favorit zilele astea este ca e de vina Constitutia. Presedintele si adeptii sai vor sa ne faca republica prezidentiala, precum in SUA, creind un executiv foarte puternic, care nu ar fi temperat insa, asa cum a fost in viziunea constitutionalistilor americani, de institutia federalismului. Dusmanii presedintelui, dimpotriva, vor sa avem un presedinte ales de Parlament, reforma pionierata deja de Republica Moldova si care l-a promovat pe dl Voronin, primul presedinte comunist ales din toata fosta URSS. Imi permit sa nu fiu in nici una din aceste tabere constitutionale si sa sugerez sa dregem Constitutia mai cu modestie, de exemplu sa-i dam, ca in destule republici parlamentare, dreptul presedintelui de a dizolva Parlamentul si de a chema la alegeri noi. Dar as vrea sa fie limpede totusi ca asistam zilele astea nu la o catastrofa inevitabila, data de aplicarea corecta a unei Constitutii absurde, ci la o serie de comportamente abuzive si neconstitutionale, care au incercat la maximum constructia destul de precara a Constitutiei noastre. E facultativ daca schimbam sau nu legea rutiera, dar militianului abuziv trebuie sa-i luam insigna, pentru ca cine abuzeaza legea nu mai poate fi chemat sa o aplice.

de Alina Mungiu-Pippidi

In memoriam Gil Dobrica

L-ati cunoscut cu totii, daca nu ca interpret al celebrului "Hai acasa", daca nu din baruri, discoteci, sali de spectacole, de la nunti sau botezuti, atunci de pe marele ecran, din "Nea Marin miliardar". Sa va amintesc: o inghesuiala teribila pe ringul de dans; coana Veta - Draga Olteanu-Matei - isi face cu greu drum sa-l insface pe juvete al ei - Amza Pellea - ce dansa cu o blonda, iar la mijloc, topaind ca pe arcuri, cu un zambet cat toata fata, canta de zor Gil Dobrica. Gil nu detinea reteta unui zimbet fabricat pentru scena si poate de aceea era atit de iubit. Pentru simplitatea, pentru harul si pasiunea sa nebuna pentru muzica. Un mare cantaret, o voce tulburatoare. Nu a avut numai vocea unui negru, ci si o poveste asemanatoare unui bluesman.

Gil Dobrica s-a stins din viata marti, la varsta de 61 de ani. Boemul absolut al muzicii romanesti s-a stins bolnav, in casa surorii lui din Craiova, si a lasat in urma mii de romani care-i fredoneaza melodiile. A lasat in urma si citiva prieteni statornici, prea putini insa. Cornel Constantiniu, si el bolnav, si el sarac, a plans in hohote cind a dat vestea. "E toamna tarzie a valorilor culturale autentice. Ce copil eram atunci cand fredonam Hai acasa, hai cu mine. Ce matur am ajuns azi cand spun Dumnezeu sa-l odihneasca!", a scris cineva.

Un mare admirator al muzicii lui Ray Charles, pe care l-a si intilnit in carne si oase, Gil Dobrica a fost una dintre vedetele muzicii romanesti in anii 1970. Si-a incintat publicul atit cu hituri proprii ("Ordinea de zi", "Ruga pentru parinti" sau "Sacra banalitate") cit si cu coveruri dupa hituri internationale (precum nemuritorul "Hai acasa", "Mai am un singur dor", "Stau pe cheiul din port","Discutie in familie", "Orice-as spune"). Repertoriul sau continea piese rock'n'roll, soul, jazz, swing sau rhythm'n'blues.

Nascut in Dabuleni, Gil a fost un oltean autentic si a inchis ochii pentru ultima data in Oltenia natala. "Am avut o copilarie dumnezeiasca, la tara, la Dabuleni, cu caprele, cu oile, cu baltoacele, cu rate si giste, cu jucatul mingii si pescuitul, cu tot ce vezi acum Romanie vesnica, atunci cand iesi din oras; cu copii, cu rude, veri, verisoare, ca-n Creanga; cum vezi in toata literatura noastra sanatoasa. Daca am avut frati multi? Nu, eu sunt al noualea, cel mai mic, ha, ha. Cind eram copil, eram foarte razgiiat, pupat, ca zapirstocul, cum zicem noi in Oltenia la cel mai mic dintre frati. Treaba e ca am avut patefon in casa, fratele cel mare canta la acordeon, cam toti am avut ureche muzicala, alti doi frati cintau vocal foarte bine, si mediul asta m-a influentat. Armonia in familie, campul, ograda, casa, aveam doi cai, porc, ca orice om... Universul asta incredibil de sanatos... Am copilarit la 10 km de Dunare si ma gandesc ce ar fi insemnat o copilarie in oras, in apartament sau garsoniera. Sa astepti marea sau un scaldat o data pe an".

El a inceput sa cinte pe la 17 ani, dupa ce a ajuns la Craiova, si a invatat o meserie, cea de strungar. Ziua mergea la serviciu, seara cinta in cluburi. "Unul din muncitori cinta la acordeon, avea si magnetofon, mergeam pe la el si ma puneam la curent cu toate trupele si cu piesele noi. Atunci l-am descoperit pe Ray Charles, care a ajuns idolul meu, si pe care l-am intilnit multi ani mai tarziu, in cea mai frumoasa zi din viata mea. Aici s-a deschis universul copilului de la tara, al adolescentului care face cunostinta cu treburile astea mondiale. Mai era radioul. Pe atunci, prin "64, aveam un radio vechi si ascultam Monte Carlo, Minimax-ul iugoslav, care dadeau ultimele noutati din top. Aretha Franklin, Otis Redding, Arthur Conley, Little Richard, Hendrix, Beatles, Rolling Stones. Asta mi-a mers la suflet si la glas. Ascultam non-stop ce se cinta: soul, pop, hard rock. Nu erau trupe d-astea trecatoare, fil-fil cate un sezon, doua, se umplu de bani si gata, se despart, fara sa fi spus mare lucru. E muzica neagra, ce se trage din gospel si blues, are inca falia ei, e puternica si acum" .

Dupa ce Revolutia l-a prins intr-o situatie extrem de precara din punct de vedere material, incet-incet a inceput sa fie pus in valoare la diverse emisiuni de televiziune, iar muzica sa a fost folosita in citeva reclame. Vocea sa extraordinara din pacate nu a fost apreciata la adevarata sa valoare, iar Gil si-a trait ultimele clipe singur, uitat de toti, ca si doi alti monstri sacri ai muzicii romanesti care au disparut dintre noi in ultimii ani: Dan Spataru si Gica Petrescu.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Ticalosii

Am reusit sa-mi fac timp saptamina trecuta sa vad si eu "Ticalosii". Noul film al lui Şerban Marinescu e un film despre clasa politica româneasca. Filmul lui precedent, "Magnatul", era tot un film despre clasa politica româneasca. Deci s-ar putea crede că Marinescu are multe de spus despre clasa politica româneasca. Eroare! Tot ce are el de spus despre clasa politica româneasca este: "'re-aţi ai dreacu' de hoţi!". Printre ticaloşii din Ticalosii se numara un alt magnat, un prim-ministru, un consilier prezidential, un consilier de-al primului-ministru, inca un magnat (candidat la presedintie) si inca un candidat la presedintie. Toti acestia isi petrec tot timpul spunindu-si unii altora chestii ca: "Esti lacom?" "Nu. Sunt capitalist."; sau: "În politica, toata lumea are la mina pe toata lumea."; sau: "Nu mai imi place democratia."; sau (cel mai adesea): "Hai sa mincam!". Adevarul e ca maninca, nu se incurca; si bineinteles ca Marinescu ne prezinta in prim-plan fiecare bunatate care li pune pe masa, invitindu-ne sa le uram: "Huo! Sta-v-ar in git!" la fiecare imbucatura.

Subiectul e simplu, fara prea multe inflorituri: Clasa politica aflata la putere urmareste prin intermediul Serviciilor Secrete atat pe membrii si finantatorii sai, cat si pe cei din opozitie. Primul Ministru si Presedentia ii inregistreaza cu ajutorul unor camere ascunse atat pe pe General, pe Senator cit si pe Magnat, in ipostaze cit mai compromitatoare.Politica nu suporta devieri de comportament. Premierul nu este de acord cu jocul dublu al Magnatului, care finanteaza atat puterea cat si opozitia. Dupa incercarea esuata a Consilierului Prezidential de a realiza o reconciliere intre Magnat si Putere, Premierul comanda arestarea cu mascati si televiziune a Magnatului. In timpul unei intrevederi cu Presedintele, Consilierul ii cere acestuia eliberarea Magnatului, deoarece acesta detinea informatii compromitatoare pentru toata lumea. In paralel, Puterea cauta un alt Magnat care sa produca bani pentru partid. Acesta apare in emisiune la "Nasul". Se organizeaza o partida de vinatoare unde sunt invitati Generalul, cei doi Magnati, Consilierul, Premierul si oamenii lor. Premierul incearca sa ii propuna o colaborare Generalului, insa acesta refuza sa coopereze si il ameninta pe Primul Ministru, spunind ca ii va demasca jocurile si ca va infaptui a doua Revolutie in Romania. Premierul arata ca Senatorul a fost deja cumparat. Magnatul este la a doua avertizare, fiind scos de pe tusa definitiv. Premierul ii pofteste pe toti la vinatoare si da ordinul de asasinare al Generalului ( camuflat sub forma unui accident de vinatoare ). A doua zi, Consilierul Prezidential ( "Creatorul" tuturor personajelor post-revolutionare ), "ingroapa Revolutia Romana" la groapa de gunoi Glina, facind un parastas pentru saraci, filmat in direct pentru emisiunea realizata de Dan Diaconescu.

O radiografie dulce-amara a clasei politice romane de dupa revolutia din ’89, in care banii fac politica si politica face banii. O productie in care joaca unii dintre cei mai mari actori romani. Filmul se deschide cu un motto-avertisment: „intimplarile si personajele din aceasta poveste nu au legatura cu realitatea, dar ca in orice poveste daca n-ar fi nu s-ar povesti“. Regasim aici obisnuita premisa-prezumtie de nevinovatie: este o fictiune (atunci cind nu recunosti nimic din ceea ce se intimpla pe ecran), dar care poate fi desprinsa din realitate (daca anumite personaje sau situatii ti se par familiare, cu atit mai bine!). Ticalosii e „inspirat din romanul Ciocoii noi cu bodyguard de Dinu Sararu“.
O buna parte din film, spectatorii ar putea crede ca adevaratul scop al lui Serban Marinescu este de a face reclama unor localuri, muzicieni, posturi si moderatori de televiziune. Ce-i drept, exista vreo duzina de personaje care se plimba pe ecran, dar intirzie sa capete consistenta. Tot ce aflam este ca au bani si putere – elemente de altfel indisociabile, mai ales intr-o „lume in care banul hotaraste“. In film, se vorbeste mult despre „legea importurilor“, despre ordonante si licente, se fac si se desfac aliante, iar cei care devin incomozi pentru Putere sint fie santajati, fie arestati preventiv, fie, in ultima instanta, eliminati.

Un film fara o poveste care sa valorifice logica elementara a scenaristicii, lipsit complet de ritm si de tensiune. Pina la urma, poate ca Serban Marinescu nu a dorit altceva, decit un tablou al „ticalosismului“ autohton, in care portretul de grup este mai important decit figurile individuale. Dar oare publicul mai doreste asa ceva ? Ce ne ofera filmul, in afara privilegiului de a-i vedea pe toti "monstrii sacri" mincind? Un thriller politic bun se bazeaza pe logica, pe imaginatie si pe o documentare serioasa pentru a reconstitui plauzibil culisele sistemului pe care-l stim; ne impresioneaza prin cantitatea de detalii, prin complexitatea şi functionalitatea structurilor pe care ni le prezinta - ne da senzatia ca pentru prima oara vedem totul. Aici nu vedem nimic - doar niste "monstri sacri" pusi sa emane coruptie intr-un vacuum. Pe linga asta, mai recunoastem reflexiile citorva subiecte de senzatie macinate intens de ziare si de televiziuni (un om de afaceri finanteaza atit puterea, cit si opozitia; un politician sufera un accident de vinatoare) - si cam atit. "Ticalosii" are si unele merite in crearea unei atmosfere de opulenta si depravare sau in zugravirea unei noi clase de parveniti, ai carei reprezentanti sint excesiv mediatizati si in realitate. Dar aceste merite firave nu izbutesc sa-l transforme intr-un film recomandabil.

Serban Marinescu e smecher. Nu a cazut prada tentatiei de a folosi reteta "ghetouri + mizerie + injurături + sex = film", ci a schimbat macazul. Nu avem sarantoci, dar avem caviar mincat cu polonicul. De fapt cele aproape 90 minute inspirate de un scenariu scris de un individ care maninca, respita si transpira comunism, se poate rezuma intr-o singura fraza: "Toti politicienii e niste nemernici". Ceea ce nici nu e foarte departe de adevar, dar daca toti stiam cu totii acest lucru, de ce mai aveam nevoie de un film cu subiectul respectiv ? Ca şi cum banalitatea temei n-ar fi fost de ajuns, Marinescu ne ofera si o abordare "originala", in cheie realista, dar realitatea nu este cea reala, ci este realitatea de la televizor. Nu intimplator, in film isi joaca propriile roluri doua dintre personajele care se lafaie zilnic pe micile ecrane. Intr-o ora şi jumatate i-am vazut pe Dan Diaconescu, pe Radu Moraru si pe cei pe care ii invita ei sa vorbeasca la televizor. Desi erau toti in prim-plan si gros-plan, ca in platoul emisiunilor celor doi, ceva nu mi se parea in regula. Parca se mai si ridicau, incercau sa umble prin cadru fara rost si imediat li se marea capul si credeam ca se vor pravali peste mine. Or' la teve nu am simţit asta. Si erau citiva pe ecran, aveam impresia ca ii ştiu; unu' semana cu Malaele... cred ca il vazusem pe undeva, dar parca nu la Dan Diaconescu. La fel, Mircea Diaconu a aparut... dar nu era "Filantropica" la cinema. Apoi Nelu Ploiesteanu a inceput sa cinte si nu o vedeam pe Teo in platou. Deci Nelu era invitat la alta emisiune. Si dupa inca o repriza in care am vazut ce era pe B1TV la stiri si la Nasu', regia a nimerit butonul care a mutat emisia intr-un studio unde Mircea Vintila interpreta o piesă despre un miel.

Au fost voci, nu putine, care au laudat prestatia excelenta a actorilor ("monstrii sacri" - oare o reteta de succes pentru orice film prost postdecembrist ? unde sunt filmele cu Brigada Diverse sau Operatiunea Monstrul? ), ceea ce ar putea compensa - zic ei - celelalte carente. Total fals! Horatiu Malaele a fost distribuit intr-un rol total inadecvat - de prim-ministru, iar eventuala idee de caricaturizare a personajului este anulata de interpretarea exagerat de serioasa. Gheorghe Dinica si Mircea Albulescu sunt cvasiinexistenti, iar Dorel Visan - egal cu sine insusi, deja manierist. Monica Davidescu a declarat ca uraste personajul pe care l-a interpretat (un fel de Maria Callas mioritica, doar ca Onasiss-ul lui Sararu e un surogat sinistru), ceea ce s-a vazut si pe ecran - inadmisibil pentru o actriţa profesionista. Mircea Diaconu a primit un nou rol de papagal, de data asta "cu staif", iar restul chiar nu mai conteaza. Dar ce folos ca Malaele-i Malaele, si Diaconu, Diaconu, cind rolurile sunt complet nule si neavenite? Clişeatice, superficiale, neverosimile - si foarte cabotine! Construite in tuse groase, ba chiar grosiere, scotindu-ţi ochii cu demonstrativismul lor. Singura floare printre atitea buruieni ar fi Stefan Iordache, dar a carui prestatie incintatoare a fost pusa grav in umbra de faptul ca personajul sau depasea suparator de mult cadrul fictional si numele personajului sau Didi Sfiosu este o transparenta anagrama a unui nume de fost erou al revolutiei si consilier din viata reala (dupa cum si magnatul care finanteaza atit puterea cit si opozitia, jucind la doua capete, se numeste la fel de transparent Dandu Patricianu)...Deja dupa atitea "calitati", practic nici nu mai conteaza ca filmul este si prost facut din punct de vedere tehnic. Scena din final, in care Iordache ingroapa Revolutia la Glina, este singura memorabila, cu menţiunea ca, in locul Revolutiei, in sicriu ar trebui puss cinematografia noastra. Ticalosii este un film facut parca pentru a-l unge la suflet pe Ceausescu, intr-un mod pur si simplu ticalos.

(in acest blog am folosit mai multe fragmente din comentarii postate pe http://agenda.liternet.ro)

Pentru toti stelistii

De data asta, au fost mai buni decit noi. Steaua nu a reusit nimic in timp ce lor, cel putin in prima repriza, le-a cam iesit totul. E usor de gasit vinovatii sau de aratat cu degetul: Radoi, care a taiat tot elanul Stelei la inceputul reprizei secunde, Baciu si Lovin, care in continuare nu inteleg ce cauta in lot, Olaroiu care insista cu baietii astia in teren si-i lasa pe banca pe Croitoru, Ochirosii sau Cristocea, Andrey care a ramas spectator la toate golurile lor. Noroc cu giumbuslucurile lui Elton care cit de cit ne-a mai descretit fruntile, cu daruirea lui Badea si insistenta lui Thereau... Iar pentru toti cei care spun ca Steaua a fost umilita, am un mic cadou... 4 aprilie 1998, o data de referinta pentru orice stelist. Asta inseamna umilinta... nu o victorie la 2 goluri... Capul sus... viata merge mai departe...

BRD under phishing attack

BRD - Groupe Société Générale a fost in ultima saptamina vizata de incercari repetate de frauda prin intermediul Internetului, confimind trendul de crestere a atacurilor de tip "phishing" indreptate impotriva institutiilor financiare din România.

Mesajele e-mail, transmise aparent ca fiind din partea bancii si destinate atit clientilor cit si non-clientilor, sunt realizate in asa fel incit sa poata trece usor drept informari legitime ale bancii. Site-ul "capcană " este o copie fidela a site-ului real www.brd-net.ro, fiind plasat repetat la adrese similare celei autentice, ceea ce sporeşte riscul de a induce în eroare utilizatorii.
Astfel prima adresa care continea versiunea clonata a site-ului de Internet banking a fost http://www.brdro.net/part/ro/idehom.html,
apoi a urmat http://www.conturi-brd.net/part/ro/idehom.html
si in final http://www.cont-brdro.net/part/ro/idehom.html.
Ca orice atac de acest tip, e-mail-ul contine un link catre un site unde sunt solicitate date personale - user/parola, numar de card, data expirarii acestuia, codul PIN.

Pretextele prin care utilizatorul era rugat sa acceseze site-urile respective si sa divulge informatiile respective erau de genul:
"Recent, BRD a derulat o procedura de verificare a conturilor BRD-NET datorita numarului crescind de frauda in anumite tari europene. Protejarea securitatii contului dvs. si a retelei BRD este principala noastra grija. Ca si o masura preventiva trebuie sa va confirmati datele contului pentru o mai mare siguranta." (la primele doua tentative).

Al treilea atac incerca sa profite de publicitatea creata in jurul primelor doua si suna asa:

"Stimate Client BRD-Groupe Societe Generale,
Joi, 29 martie, utilizatorii de e-mail au fost tintele unei tentative de frauda de tip phishing, acestia primind mesaje care ii directionau catre www.brd-net.ro, un website cu un design identic cu cel al serviciului de internet banking al BRD dar care era de fapt un site fals. BRD-Groupe Societe Generale a luat imediat masuri pentru blocarea acestei tentative de furt de date personale, iar securitatea sistemului informatic care sustine functionarea serviciului de internet banking BRD-Net nu a fost niciun moment pusa in pericol.
BRD-Groupe Societe Generale impreuna cu o echipa de specialisti in securitate bancara a dezvoltat o noua platforma de online banking ce face fata la orice fel de atac informatic. Prin acest mesaj va rugam frumos sa va inscrieti pe noua platforma ( ce este lipsita de taxe timp de 12 luni) creata prin simpla logare in cont si prin updatarea datelor. Dupa inscriere BRD va garanteaza economiile printr-o polita de asigurare ce acopera pierderi prin frauda bancara de orice tip pana la 50000 euro ce o veti primi prin posta in urmatoare 72 h (gratuit).Aceasta polita ce contine si o asigurare de viata si o reducere de 15 % la orice asigurare auto, bunuri este cadoul nostru de PASTE si garantia unui sistem de succes si in acelasi timp sigur. Ne cerem scuze pentru orice incoveniente create si va multumim pentru intelegere.
Pentru a va inscrie Apasati Aici si economiile dvs vor fii asigurate"

Destinatarii e-mailului erau "agatati" prin promisiunea unor cadouri si oferte promotionale, totodata fiind incredintati ca prin log-area pe noul site vor fi aparati de o noua tentativa de "phishing". Practic "phishingul" nu reprezinta un furt de bani din conturi, ci o manipulare psihologica ce are ca scop incredintarea benevola de catre viitoarea "victima" a datelor respective. Rationamentul este simplu: dintr-o bombardare de tip "spam" catre 1.000.000 de potentiale victime, poate 1% dintre ei sunt clienti BRD si folosesc si BRDNet. Deci ramin 10.000 potentiale victime. Dintre acestia, poate macar 1% reusesc sa urmeze instructiunile si sa divulge datele personale. Rezultat: 100 de victime. Cita vreme romanul e naiv si mai ales panicard, este o tinta perfecta pentru "phisheri".

La astfel de solicitări ce par a fi venite din partea unei instituţii financiar-bancare nu trebuie sa se raspunda indiferent de ideile exprimate in mesaj (schimbare a practicilor de securitate, oferte promotionale, etc), deoarece o banca nu solicita niciodata date de identificare bancara. Banca nu solicită, in nici o situaţie, informatii confidentiale prin e-mail (user/parola, numar de card, data expirarii acestuia, codul PIN). Aceste solicitari reprezintă tentative de furt de date personale/bancare şi nu trebuie să li se dea curs în nicio situaţie.

Sper ca niciunul dintre voi sa nu se fi aflat in neplacuta situatie de a cadea victima acestor atacuri si sper ca informatiile postate sa va fie utile in cazul in care in viitor va veti mai confrunta cu asemenea situatii.

Modelul suedez

In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula. Procesele de globalizare cauzeaza in noi(brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici,etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele descadenta intarziate ale suedezilor.
Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;

2) Nu are decat 9 milioane de locuitori;

3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 700 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson,Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA. Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.

Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprinderesi el parca masina tot timpul foarte departe de intrare. In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:

- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet?

Iar el mi-a raspuns pur si simplu:

- Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia.Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.Ideea este de a se contrapune spiritului Fast Food si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de Slow Food serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow Europe, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea in cantitate mare (nivelul vietii), opus la a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana.Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres.

Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei. INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator), MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor,fara a pierde calitatea umana?

In filmul Parfum de femeie exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde:

- Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand.

La care orbul ii raspunde:

- Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango.

Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp.Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.

Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.

(Autorul este un imigrant)