Macii din 2 Mai

Un prim week end la mare in anul asta, cu trecut Dunarea cu bacul, plimbari prin Dobrogea veche, prieteni regasiti si o vama destul de goala. Si cu multi maci. Cu foarte multi maci.
Imi plac foarte mult macii. Chiar ii iubesc, asa cum sunt ei, de un rosu de culoarea singelui. Iubesc tot la ei, textura, culoarea, contrastul, fragilitatea, furisarea in lanurile de griu sau garda de pe malul marii... au o gingasie cum si rozele si-ar dori...

Cimpurile de maci care ma conduc spre mare in fiecare sfirsit de mai. Macii atit de nobili, de eleganti si de uniti. Flori simple, nesofisticate, dar atit de armonioase. Sunt niste flori puternice si in acelasi timp atit de fragile. Floare rosie ce se naste in primavara si unduie linistea tacerii intr-o vara cu impletituri galbene ale spicelor de griu, apoi se transforma in petale rasfirate pe un orizont peticit de ploaie, intr-un gind efemer de toamna.

Felul minunat in care se unduiesc ii face sa fie asa. Macii rosii creaza dependenta, o dependenta puternica si subtila... dependenta privitului, a trecerii usoare a miinii peste petalele lor, a vorbitului pe indelete si pe nesaturate cu ei . Tocmai fragilitatea asta a lor ii face sa fie minunati si sa fie cele mai libere flori de pe pamint.

Asa mi-am dat seama ca am in suflet un cimp de maci, ca sufletul meu e de culoare rosie, renaste in fragilitatea primaverii, si isi traieste cele mai frumoase momente in vara, rosu si viu... Si am inteles ca macii sunt sublima floare a iubirii.

Pentru ca nu exista puritate mai rosie a naturii decit in petalele lor plapinde, nu exista viata mai fragila si mai puternica decit a lor.

Pentru ca daca rupi o floare de mac, ea moare atit de repede. Cind rupi tulpina fragila, imediat petalele incep sa plinga in lacrimi rosii catre pamint. Atit de rosu, atit de pur, atit de repede...

Pentru ca daca il lasi in bataia vintului, macul se tinguie lin, rostind balada celor care isi cheama, in dor, iubirea, unul catre celalalt. Este atita frumusete si atita tristete in fiinta lui plapinda, incit este o minune faptul ca totusi exista si traiesc.

Iubirea vorbeste intr-o petala de mac atunci cind cuvintele au incetat sa mai existe. Iar pe o petala de mac incap destule cuvinte cit sa incapa in sufletele dragi care mor in fiecare toamna si renasc in fiecare primavara, traind intr-un mac o iubire de-o vara impletita intr-o cununa din spice galbene de griu.

Si iata macii din 2 Mai care stateau de straja pe malul marii, numarind valurile si pazind nisipul, unduindu-se sub briza fina de sfirsit de mai. Si macii care au asteptat alaturi de mine nerabdatori o minge portocalie pe numele ei Soare sa apara din marea cea albastra...