Noaptea de Sinziene

Sărbătoarea religioasă cunoscută sub denumirea populară de Sînziene, care are loc în fiecare an în miezul verii, pe 24 iunie, este considerată încă unul dintre momentele din an în care îşi găsesc locul credinţele arhaice ciudate, practicile magice-vindecătoare şi ritualurile de dragoste.

A rămas pînă astăzi credinţa veche că de Sînziene ies în lume zîne ale pădurii, ale naturii sau ale dragostei, care pot influenţa destinele, iar oamenii marchează acest moment cu sărbători cîmpeneşti.

În trecut, în ajun de Sînziene, seara, se întîlneau în sate fete şi flăcăi, pentru a aprinde pe dealuri focuri considerate purificatoare. De la acele focuri se aprindeau făclii, pe care băieţii le roteau prin aer pentru a “îmbuna” zînele. Fetele împleteau coroniţe din flori de cîmp, între care predominau florile de sînziene. Coroniţele, purtate pe frunte sau în mîini pe drumul spre casă, erau apoi "oferite" zînelor prin aruncare peste casă. Momentul în sine era un fel de predicţie, pentru că, dacă acea coroniţă de flori rămînea agăţată de horn sau de acoperiş, fata care o împletise era convinsă că se va mărita în acel an. Tot coroniţe din flori de sînziene împleteau şi gospodinele, dar din alte credinţe. Femeile de la sate încă păstrează un obicei discret de a pune cununi de sînziene la icoane, la ferestre ori la porţi sau de a le purta la brîu ori în sîn, pentru a alunga duhurile rele, aducătoare de stricăciune ori de boală. Nevestele tinere sau femeile însărcinate obişnuiesc şi acum, în unele zone rurale, să usuce cu grijă plante de sînziene pentru a le păstra în ideea că vor avea parte de naştere mai uşoară sau că vor fi considerate neîntrecute gospodine prin felul în care reuşesc să închege laptele. Nici una din aceste credinţe nu este lipsită de un sîmbure de adevăr, pentru că în numeroase scrieri despre leacuri populare şi chiar medicină naturală este menţionat efectul de reducere a durerilor travaliului pentru gravidele care sînt culcate perne de sînziene. De asemenea, este uşor de verificat de către oricine calitatea plantei de a transforma rapid laptele dulce în lapte bătut cu gust plăcut.

Sînzienele, numite popular şi drăgaice, sînt plante medicinale recunoscute de literatura de specialitate, care se găsesc în şi în farmacii şi se folosesc sub formă de ceaiuri ca adjuvante în boli de rinichi, afecţiuni tiroidiene, boli ale pielii, ulceraţii şi alte suferinţe. În trecut se credea însă că momentul optim pentru culegerea acestei plante este tocmai în ziua de sărbătoare ce poartă numele Sînzienelor, pe la prînz, pe vreme însorită, pentru că atunci puterea vindecătoare a tuturor plantelor medicinale ar fi fost înzecită. De aceea, de Sînziene, toate bătrînele vindecătoare de prin sate cutreierau pajiştile înflorite, în căutare de ierburi de leac sau bune pentru ritualuri de dragoste.

Astfel de ritualuri încă se mai fac, măcar ca mijloc de distacţie. Cele mai multe se practică în seara premergătoare sărbătorii. Dacă în acea noapte plouă, se crede că anul va fi plin de suferinţe din dragoste şi de lacrimi. Dacă florile de sînziene încă nu au înflorit în seara ajunului sărbătorii, bătrînii cred că va fi un an cu nunţi puţine şi în care nu se vor naşte mulţi copii, iar dacă, dimpotrivă, florile de sînziene sînt trecute în acea zi, se crede că oameni în toată firea îşi pot pierde minţile din dragoste în acea vară şi pot "greşi" cu uşurinţă. Tinerele fete practică în noaptea respectivă aceleaşi ritualuri pentru a-şi "vedea" ursitul ca şi în noptea Sfîntului Andrei, numai că ingredientele sînt uşor diferite. Busuiocul pus sub pernă, de pildă, este înlocuit cu flori de sînziene uneori, iar în alte cazuri tinerele rostesc incantaţii de rugă către aceste flori la miez de noapte, iar în zori îşi ating chipul şi trupul cu roua culeasă de pe florile de sînziene pentru a fi mereu tinere, frumoase şi iubite.

Sa aveti o noapte de Sinziene frumoasa !