Dervent

In drumurile mele spre Vama, am cautat locuri neumblate, drumuri neaglomerate, peisaje frumoase, lanuri de maci, drumurile prafuite ale Dobrogei, sate uitate de lume. Am inceput sa fug de monotonia autostrazii si de nebunia dintre Cernavoda si Constanta, sau de aglomeratia de duminica dupa amiaza din jurul Eforiilor. Am descoperit vechiul drum care trece Dunarea cu bacul dupa Calarasi, apoi se infasoara printre dealuri spre Adamclisi, am gasit o varianta a lui care ma duce prin locuri uitate de lume, cu peisaje ca in wallpaperul Windows 95 si tine granita cu Bulgaria pentru a ma scoate la Negru Voda, si de acolo direct in Limanu si apoi in 2 Mai, fara a atinge nici macar Mangalia.
In toate aceste drumuri am trecut pe linga o minastire superba. Venind dinspre Ostrov, insotit prin incremenirea fierbinte a locurilor doar de curgerea senina a Dunarii, la un moment dat se zareste un deal ce se termina aproape de soare cu turlele stralucitoare ale unei biserici. Apropiindu-ma de acest loc, care sfideaza cu maretie pustietatea din jur, am descoperit un complex monahal care uneste intr-o armonioasa impletire trecutul si prezentul, istoria si spiritualitatea, traditia si contemporaneitatea. Am trecut de multe ori pe linga acest loc, dar niciodata nu am intrat. Simbata am decis ca trebuie sa intru, locul acesta avea un magnetism aparte si ma chema inauntru, asa ca am oprit si am petrecut jumatate de ora in minastirea Dervent - o miastire reinfiintata dupa '89, amplasata aidoma unei altfel de fortarete la doar 4 km de hotarele cu Bulgaria, in imediata apropiere a Dunarii, pe terasele viticole ale comunei Ostrov, satul Galita.
De pe culmea dealului Ostrov, privirea cuprinde intreaga lunca a Dunarii, nu intamplator Dervent inseamna in limba turca "trecere peste ape". Impresurata fara scapare de bratele vinjoase ale Dunarii, ce se prind si se desfac in smircuri namoloase, de netrecut, minastirea pare ca imprumuta ceva din asprimea si insingurarea locului, cercetindu-te atent ca nu cumva sa-i tulburi sufletul mistic si tihnit sau sa-i rapesti comoara cea mai de pret - crucea tamaduitoare, o piatra miraculoasa, innegrita de fumul luminarilor si de mingiierile disperate ale credinciosilor.
Cindva, demult, pe dealul Ostrovului, oamenii au descoperit cu uimire ca din pamint incepusera sa creasca patru cruci masive de piatra. Nu era vreo scornire sau o impresie a cuiva; crucile se ridicau aievea din pamint, cu de la sine putere, amintindu-le celor batrini o legenda straveche, care spunea ca pe acele locuri dobrogene fusesera martirizati patru ucenici ai Apostolului Andrei: un calugar si trei fecioare neprihanite. Asa incepe povestea Minastirii Dervent, cu un mare miracol dumnezeiesc, intregit de-a lungul anilor cu numeroase si incredibile vindecari - de cancer, de paralizie, de neputinte sufletesti. De-a lungul secolelor, crucile s-au dovedit a avea putere vindecatoare atit asupra bolilor trupului, cit si asupra bolilor mintale. Biserica se află in centrul incintei monahale, caci in jurul ei graviteaza intreaga viata a asezamintului si ocroteste doua comori duhovnicesti de nepretuit: icoana Maicii Domnului facatoare de minuni si Sfinta Cruce tamaduitoare.
La capatul livezii de nuci a minastirii se afla Izvorul Tamaduirii, care a aparut ca un miracol al Sfintului Andrei. Se spune ca trecind acesta prin locul in care se afla acum minastirea si fiindu-i sete, a batut cu toiagul in pamint si de acolo a tisnit un izvor. Apa sa este plina de har, iar cei ce beau din acea apa sau se stropesc cu ea cu credinta sunt vindecati de rele.
Actuala Minastire Dervent s-a ridicat la inceputul secolului XX, pe locul unde in secolele IX-XI a fost o veche vatra monahala. Temelia actualei bisrici s-a pus la 5 iulie 1936, staretul minastirii fiind parintele Elefterie Mihail. Sfintirea s-a facut la 13 septembrie 1942. In anul 1959 minastirea a fost inchisa. Pe 2 februarie 1990, preotul Elefterie Mihail a obtinut aprobarea pentru a o redeschide; pe 12 mai al aceluiasi an insa, acesta a trecut în vesnicie. Biserica, in forma de cruce, a fost construita dupa planurile arhitectului N. Savulescu din Calarasi, si apoi pictata in anii ‘70- ‘80. Hramul Bisericii este Sfinta Cuvioasa Parascheva, pe 14 octombrie.
Pasind in incinta minastirii, se pot admira straturile de flori, printre care se afla presarate obiecte care se incadreaza perfect in specificul locului, fiecare cu o istorie proprie: o ancora din secolul al XVIII-lea gasita pe fundul Dunarii, un sfesnic de piatra, care a apartinut bisericii din satul Girlita, precum si doua cruci de piatra din anul 1876, care au strajuit initial mormintul celor 28 de soldati a caror barca s-a scufundat cind incercau sa traverseze Dunarea pentru a participa la Razboiul de Independenta.
Mai multe despre acest lacas puteti afla pe site-ul minastirii: www.dervent.ro, dar si o vizita in aceste frumoase locuri merita cu virf si indesat, chiar si ca un scurt popas in drumul spre sau dinspre mare. Si bineinteles, sa continui cu niste fotografii:

Flori de tei

E sfirsit de mai si aproape ca pot auzi cum infloreste teiul. Mai e o zi, sau poate doua, sau poate doar citeva ore. Poate in noaptea asta va inflori si miine dimineata ma voi trezi simtind mireasma superba a florilor de tei prin geamul larg deschis. Si voi sta linga el si il voi mirosi, si ma voi desfata cu aroma inconfundabila si geniala a florilor de tei.
Ai privit vrodata teiul stind exact sub el? Nu de pe strada, nu de pe trotuarul de vis-a-vis sau din gradina alaturata, ci stind chiar sub el. Teiul e generos, isi imprastie parfumul catre toti ce stau in jurul lui. Ne putem bucura de aroma lui si de la zeci de metri distanta. Toti ce care trec pe linga tei se pot bucura de aroma florilor parfumate. Dar cei care stau sub tei primesc ceva in plus - imaginea unei multitudini de buchetele care se vor deschide generoase si surizatoare spre cei care le privesc stind sub el. Toate buchetelele sunt indreptate in jos. Nici unul dintre ele nu este orientat spre cer sau spre ceilalti copaci din jur. Toate buchetelele parfumate sunt cadouri galben-aromate orientate numai spre cei ce le privesc dinspre tulpina.
Abia astept ca batrinul meu tei din curte sa infloreasca si sa imi faca loc la umbra lui sa stau, sa respir si sa ma bucur de aroma lui. Si sa visez.... Si apoi sa merg la o bere la Pardon Cafe, sub un alt tei si sa vad florile de tei cum imi cad in bere. Si sa visez din nou...
Hai, teiule, mai ai inca atit de putin !

Obsesie de 2 Mai

Am deschis in sfirsit sezonul de Vama. O sa povestesc mai tirziu despre splendoarea macilor de mai din Vama, despre plimbarea la Capul Caliacra si trandafirii infloriti din Gradina Botanica din Balcik, despre furtuna de noapte si despre rasaritul clar si curat...

Deocamdata am o noua obsesie muzicala... O poveste de amor a Stelei Enache, care a fost salvata la 2 Mai de inec... Ascultata obsesiv simbata dupa-amiaza in 2 Mai...

Carti si suflete

Cea mai frumoasa clipa din viata e cea in care descoperim ca soarele straluceste doar pentru noi, atunci cind privim stelele si uitam de timp, cind si cel mai ciudat zgomot e un cintec, cind fluturii isi fac cuib la noi in stomac, atunci cind ne indragostim…
Viata este darnica din multe puncte de vedere dar nu si pentru dragoste. In viata fiecaruia exista o mare dragoste, nu prima si nici ultima. S-a intimplat cindva, e marea iubire a vietii, e oceanul care se poate transforma intr-o picatura, este soarele care rasare si iti lumineaza si incalzeste sensul vietii, este vintul care iti bate prin plete, este buchetul de flori pe care l-ai pastrat pina ce ultima petala a cazut pe masa… Este iubirea care se lipeste de suflet si pe care nu o mai poti alunga. Are un coltisor al ei in suflet pe care praful uitarii nu se poate aseza.
Este cineva care nu isi aminteste prima carte citita? Este cineva care nu isi aminteste prima iubire? Dragostea e o biblioteca. Iar viata incepe cu adevarat atunci cind inveti sa citesti, intii carti, apoi suflete…
Mergi timid spre biblioteca, unde te asteapta fata acra a bibliotecarei, ai impresia ca te alunga, dar ceva te face sa te indrepti spre raft si sa o alegi pe ea. Cartea. E la fel ca prima intilnire cu marea iubire. Ai emotii, nu ai curaj sa faci pasul in fata, si totusi il faci…
Citesti cartea, esti captivat, nu te mai intereseaza nimic, te desprinzi de realitatea cotidiana si calatoresti odata cu ea, fara sa mai auzi nimic in jurul tau.
Te lasi cuprins de sentimente, nu mai conteaza nimic, te-ai indragostit, gindul fuge departe de realitatea cotidiana, si vezi din ce in ce mai putine lucruri in jurul tau.
Din pacate, nimic nu dureaza la infinit. La un moment dat, indiferent cit de mult ti-a placut, ajungi la ultima pagina, termini de citit si o inapoiezi bibliotecarei. Continutul iti ramine in minte, dar ea, cartea, nu mai este a ta.
La un moment dat, indiferent cit de mult ti-a placut, pasii vostri trebuie sa se desparta, poate ai gresit tu, dau poate ea, din pacate ajungi la ultima vorba si totul iti ramine in suflet, plutind intr-o mare de lacrimi.
Mergi din nou la biblioteca, iei o alta carte, o citesti, iti place, dar ceva ii lipseste, nu e ca cea de dinainte.
Intilnesti alta fata, o cunosti mai bine, iti place, dar ceva ii lipseste, nu e ca cea de dinainte.
Intr-o zi fatidica, ajungi din nou la biblioteca, iei o alta carte, o citesti, iti dai seama ca ceva ii lipseste, si totusi… uiti sa o inapoiezi, iti e frica de aceeasi fata acra a bibliotecarei si o asezi in casa ta, pe un raft. Desi nu e cum era Cartea…
Intr-o zi fatidica, cunosti pe altcineva, o cunosti mai bine, iti place, iti dai seama ca ceva ii lipseste… Si totusi, o iubesti, te casatoresti si o aduci in casa ta. Desi nu e cum era EA…

Enjoy the silence

Undeva prin 1990-1991. Adolescenta. 13-14 ani. Incepeam sa ma formez ca om, imi alegeam primii prieteni, imi placea pentru prima data o fata, incepeam sa imi aleg si muzica pe care sa o ascult. Am ascultat la cineva Depeche Mode si la altcineva Metallica. Cred ca 1991 a fost anul celor mai bune albume ale ambelor formatii - "Violator" si respectiv "Metallica 1991" . Lumea din jurul meu se impartea incet in doua, dupa acest criteriu - rockeri si depecheri. Cale de mijloc nu exista. Si nici alternative. Inca. Fenomenul rap inca nu iesise din ghetourile americane, manelele nu se inventasera inca. Si atunci, am ales Depeche Mode. Tin minte ca prima lor melodie pe care am auzit-o a fost "A question of time", mi-a placut foarte mult, apoi am ajuns la Concord'90 (mai tineti minte magazinul de la fintini, de linga Unirea?) si am cumparat albumul "Violator". Mi-a placut foarte mult, apoi am dat de concertul lor de la Passadena, din 1988 (101) si am cazut in extaz. "Strange love", "Little 15", "Somebody", "People are people", "Master and Servant", "Never let me down again", "Everything counts" si mai ales "A question of lust" mi s-au intiparit pentru totdeauna in suflet si am devenit ceea ce se numea un fan.

Cred ca acela a fost momentul crucial dupa care a inceput febra cautarii de materiale cu si despre Depeche Mode. Eram parca innebunit, parca intrasem in transa - era un permanent schimb de casete in scopul completarii discografiei, incercari de adaptare a tinutei a frizurii, celebrele de acum certuri cu rockerii...Tin minte cum mi-a facut mama dintr-o pereche de blugi bleu niste pantaloni evazati, franjurati si colorati de depechar adevarat. Am inceput sa imi las si perciuni, sa ma tund si periuta, doar pantofi din aceia cu tabla in virf nu am avut... Am gasit si niste ochelari de soare care aduceau un pic cu cei ai lui Dave Gahan.

Incet-incet mi-am luat toate albumele lor, de la "Speak and Spell", "A broken frame" sau "Construction time again" din anii de inceput, pina la cele din zilele noastre.

Mi-a placut muzica si starea care mi-o dadea. Datorita celor de la Depeche Mode am invatat limba engleza pentru ca nu intelegeam textele si voiam foarte tare sa inteleg ce spun. Iar cand in cele din urma am inteles, tot ce am gasit in ele mi-a schimbat filosofia de viata si asa am ajuns sa fiu acela care ridica un gunoi pe care l-a aruncat altul pe strada sau prefera sa ignore o injuratura ca i-a fost adresata.

Am inceput sa colectionez postere, poze si insigne cu ei, am facut rost de toate versurile (pe vremea aceea nu era Internet si nici reviste glossy, fericirea maxima era cind mai prindeam cite un Bravo cumparat de prin Piata Romana, in rest Salut-ul lui George Mihaita era baza).

Vremea a trecut, am descoperit si alte stiluri muzicale, inclusiv rock-ul cel atit de blamat in adolescenta, am descoperit Queen, Beatles si Pink Floyd, si atitea si atitea alte voci deosebite si interpretari de exceptie. Dar Depeche Mode va ramine intotdeauna prima dragoste pentru mine. Si, poate de asta, mai exista si in ziua de azi oameni care imi zic inca "Depesarul"...

23 iunie 2006. Depeche Mode in România. Un concert pe care il asteptasem 15 ani. Si intr-un final au venit. Si a fost extraordinar. Printre piesele noi, de pe "Playing the Angel" au aparut si destule piese vechi, care m-au trimis in urma cu 15 ani si mi-au facut pielea de gaina. In acea seara am avut din nou 15 ani, perciuni si parul tuns periuta, sufletul de adolescent si aproape ca am plins de fericire si emotie la unele dintre melodiile de pe vremuri. Am consumat gazul din bricheta la "A Question of Lust", am fredonat alaturi de zeci de mii de voci "Let me show you the world in my eyes" sau "Reach'n'out, touch face!". A fost impresionant, fenomenal. Un Dave Gahan de senzatie (cu o voce aproape la fel de puternica, pacat ca nu a interactionat mai mult cu publicul), un Martin Gore cu totul deosebit fata de cum il stiam (s-a plimbat pe scena, a zimbit de mai multe ori - impresionat de public, oare?), un show tulburator si un public de exceptie. A fost un concert superb. Un imens steag alb, cu inscriptia "A Lifetime Waiting For This Night" a fost desfasurat de fanii aflati pe teren. Si asa a fost. Un concert pentru care a meritat sa astept o viata... Dupa o ora si jumatate, Depeche Mode a parasit scena, insa aplauzele si ovatiile publicului i-au determinat pe membrii trupei sa revina, pentru inca 30 de minute. Martin Gore a interpretat solo piesa "Leave In Silence", moment in care stadionul a devenit o "mare" de telefoane mobile aprinse, iar piesa "Never Let Me Down Again" a incheiat o noapte magica la Bucuresti.

Dupa atitia ani mi se indeplinise un vis, i-am vazut pe cei de la Depeche Mode live, si chiar in Bucuresti. Pentru mine si inca 44.000 de români visul a devenit realitate: Depeche Mode, trupa unei generatii, a venit pentru prima oara in România. A doua zi, am plecat in Vama Veche sub impresia concertului si tot drumul am ascultat doar Depeche. A fost superb, superb, superb...

Am aflat in iarna ca Depeche Mode vine din nou in România. Data: 16 mai 2009. Evident, nu am mai stat pe ginduri si mi-am luat din nou bilet si am asteptat cu nerabdare o noua seara magica. Vroiam sa traiesc din nou senzatiile de acum 3 ani, vroiam sa ii vad din nou pe idolii adolescentei mele, vroiam sa cint din nou intr-un glas cu inca 40.000 de oameni "Words like violence/Break the silence/Come crashing in/Into my little world/Painful to me/Pierce right through me/Can't you understand/Oh my little girl/All I ever wanted/All I ever needed/Is here in my arms/Words are very unnecessary/They can only do harm".

14 mai 2009. Din pacate stim cu totii ce a urmat. Dave Gahan, liderul formaţiei, a fost spitalizat marti la Atena, din cauza unei gastroenterocolite. Concertul programat pentru azi, in Parcul Izvor, a fost anulat, din cauza starii de sanatate a lui Dave Gahan, potrivit site-ului oficial al formatiei. De asemenea, au fost anulate si urmatoarele trei concerte - de la Sofia, care ar fi trebuit sa aiba loc pe 18 mai, de la Belgrad, programat pe 20 mai si de la Zagreb (21 mai).
Potrivit site-ului oficial, in perioada urmatoare se va anunta cind si daca vor fi reprogramate concertele, iar fanii care si-au cumparat bilete sunt rugati sa le pastreze pina la anuntul oficial. Anterior, concertele de la Atena, de marti si cel de la Istanbul, de joi, au fost anulate din cauza spitalizarii la Atena a lui Dave Gahan.

Din pacate vestile au fost proaste, nerabdarea mea s-a transformat in emotie (pe parcursul celor 2 zile in care am asteptat cu sufletul la gura vesti proaspete despre concert) si acum intr-o mare dezamagire. Nu-mi ramine decit sa stau si sa ascult Depeche Mode acasa, in fata calculatorului. Si in masina, la Cd-ul facut in seara concertului de acum 3 ani. Si in rest... Enjoy the silence...

Castele de nisip

Cu totii avem vise si aspiratii, mai mult sau mai putin ample, mai mult sau mai putin realizabile. Le-am cladit din suflet, am pus pasiune si perseverenta. Unele dintre ele s-au dovedit a fi trainice, dar multe, din pacate au fost castele subrede de nisip, frumoase in sine, dar care pot fi usor spulberate de valurile vietii.

Intotdeauna speram ca vom fi capabili sa ne cladim visele pe teren stabil. De multe ori, totusi, ne dam seama ca acele vise nu sunt decit banale castele de nisip, risipite mult prea usor de primul val care se sfarima in ele. Castele de nisip... Frumoase, inalte, si totusi mult prea fragile... La fel ca si sperantele noastre... Se pot sfarima mult prea usor in farime mici, usoare, spalate de valuri...

Si totusi, mie imi plac castelele de nisip, chiar daca efemere, uneori au o frumusete a lor aparte, ca orice lucru pe care stii ca la un moment dat il vei pierde. Trebuie sa te bucuri de frumusetea lui, trebuie sa iti traiesti clipa si sa-i admiri perfectiunea pina ce primul val mai puternic va veni si il va darima.

Si totusi, ma intreb, daca as construi un castel de nisip, ce fel de nisip sa aleg, ca sa dainuiasca mai mult si sa ma pot bucura mai mult de frumusetea sa efemera?

Nisipul de ianuarie ascunde sub stratul de nea bucuria unui nou inceput, dar trebuie sa o cauti bine si oamenii nu mai au rabdare, si atunci castelul facut cu nisip de ianuarie va fi facut in pripa, fara rabdarea de a cauta noul inceput.
Nisipul de februarie este inghetat, linga urme gri ale ultimelor zapezi ramase, si iti ingheata miinile cind il atingi, si atunci castelul facut cu nisip de februarie va ingheta miinile care il vor construi, ochii care il vor privi si sufletele care il vor iubi.

Nisipul de martie este un nisip renascut la viata, este un nisip care cauta primele raze ale soarelui de primavara, dar frumusetea lui este umbrita de ghiocei, zambile si martisoare si stie ca nu este inca timpul lui, si atunci castelul facut cu nisip de martie este facut prea devreme, si nu va dainui prea mult.

Nisipul de aprilie are miros de liliac, dar este inca rece, si, chiar daca il incalzesti cu sufletul tau, si atunci castelul facut cu nisip de aprilie va fi rece si distant.

Nisipul de mai este frumos dar nu dureaza, pentru ca mai este luna florilor, si atunci castelul facut cu nisip de mai va fi frumos dar trecator ca florile de mai.

Nisipul de iunie este un nisip frumos, caldut, inca curat, necalcat de toti pasii tutuor necunoscutilor, dar este capricios, si atunci castelul facut cu nisip de iunie va fi si el capricios si se va darima cind te astepti mai putin.

Nisipul de iulie este calcat de mii de talpi fugare, care il batatoresc si imprima in el povesti mai vesele sau mai triste, si atunci castelul facut cu nisip de iulie va avea prea multe povesti in el, nu doar povestea ta.

Nisipul de august este prea fierbinte, este ars de soare de dimineata pina seara, si poate frige miinile care il mingiie sau talpile care il calca, si atunci castelul facut cu nisip de august nu va putea fi construit dupa pofta inimii, pentru ca materia prima iti arde miinile, talpile si sufletul.

Nisipul de septembrie este fin, din el s-au decantat toate iubirile de-o vara transformate in cioburi, toate scoicile au fost culese de suflete flaminde de dragoste, si a ramas doar el, nisipul, fin si curat, purtind in el doar pasii celor care iubesc cel mai mult marea, si atunci castelul facut cu nisip de septembrie va fi cel mai fin, si cel mai frumos, cu temelie solida si amintiri de suflete dragi.

Nisipul de octombrie este ud, este plouat de norii gri de toamna, este pustiu si nu are urme de talpi, si atunci castelul facut cu nisip de octombrie nu va rezista decit pina la prima ploaie.

Nisipul de noiembrie este trist si friguros, raceste inimi si fura suflete, si atunci castelul facut cu nisip de noiembrie va fi la fel de trist si friguros.

Nisipul de decembrie nu se mai vede sub stratul imaculat de zapada, si atunci castelul facut cu nisip de decembrie va fi de fapt un castel de zapada si gheata.

Si atunci m-am hotarit ca, in vama mea de ciocolata, sa construiesc un castel cu nisip de septembrie, mai fin si mai frumos. Poate va fi mai solid, sau poate va fi o iluzie... Dar mai e mult pina in septembrie...

Cu creierul poti construi doar castele de nisip, trebuie sa-ti folosesti si inima atunci cind construiesti ceva ca sa ramina durabil.

Doi la suta

Mai sunt doar 2 zile pina pe 15 mai, ultima zi in care poti depune formularul 230 la administratia fiscala!

Fiind unul dintre putinii care a facut anul trecut ceva profit si pe bursa, am avut si eu de completat formularul 200. Fiind actionar si la o banca de afara care mi-a dat dividende, am avut de completat si formularul 201.
Si am facut ceea ce fac in fiecare an, am completat si formularul 230, i-am atasat formularul 210 (fisa fiscala care vine de la angajator), pentru a directiona 2% din impozitul meu pe venit catre o organizatie non-guvernamentala. Si in formularul 200 exista rubrica respectiva, petru 2% din impozitul pe venitul declarat in acest formular.
Sistemul "2%" permite contribuabililor persoane fizice sa directioneze 2% din impozitul lor pe venit catre o organizatie non-guvernamentala. Este un sistem prin care cetatenii au posibilitatea sa decida in mod direct ce se intimpla cu banii din impozitele lor.
In 2007, circa 15% dintre contribuabili au folosit sistemul, fata de 8% in 2006. In acelasi timp suma directionata a crescut la 7,2 milioane Euro, fata de 5 milioane in 2006.
Daca tot ai si tu de depus asa ceva, nu uita ca fiecare dintre noi are posibilitatea de a redirectiona 2% din impozitul pe venit catre un ONG. Iar chiar daca suma poate parea mica, mic cu mic se face mare, si cu banii strinsi putem ajuta un copil sa se trateze de o boala ce pare incurabila, un alt copil sa nu renunte la scoala, un batrin sa traiasca un pic mai bine, niste animale nevinovate sa fie tratate un pic mai bine, sau SMURD sa investeasca in aparatura performanta. Putem ajuta un lacas de cult, o fundatie care are grija de copii abandonati, de batrini singuri, de animale ale strazii. Copiii, educatia, virstnicii, somerii, persoanele bolnave sau cu nevoi speciale, protectia mediului sau a animalelor, cultura, cercetarea sunt doar citeva din domeniile in care un procent din impozitul vostru poate avea cu adevarat un impact.
Alege pe cit posibil organizatii pe care le cunosti sau de care ai mai auzit pentru a fi sigur ca banii sunt folositi cit mai eficient. Domeniul in care doresti sa activeze organizatia depinde numai de tine, gindeste-te insa ca acesti bani pot rezolva probleme din jurul tau, care te afecteaza sau afecteaza comunitatea in care traiesti.
Daca ai ales un domeniu si o organizatie catre care vrei sa directionezi acesti 2% din impozit, trebuie sa stii ca acest lucru este o optiune si nu o obligatie. Trebuie sa afli datele de contact ale organizatiei respective, in speta numele organizatiei, codul de identificare fiscala (codul fiscal) si contul organizatiei in format IBAN
O lista cu organizatii poti gasi aici.
Eu am ales sa donez 2% pentru renovarea spitalului Marie Curie:
http://www.doilasutamariecurie.ro/campania.html
Fundatia Scheherazade si-a propus un proiect ambitios: renovarea integrala a Spitalului pentru copii Marie Sklodowska Curie.
Pentru unii copii, copilaria inseamna bucurie, povesti si o camera colorata plina de jucarii. Pentru altii insa poate insemna un spital, care ajunge sa le fie casa. E locul in care cei mici isi petrec o parte trista din viata lor. Ajutati-ne sa-i facem doar putin mai fericiti.
Spitalul Marie Curie are 7 etaje, o suprafata de 10.000 m2 si o capacitate de 500 de paturi, unde, anual, sunt tratati peste 50.000 de copii din intreaga tara.
Copiii internaţi merită să fie trataţi intr-un mediu curat si prietenos, care sa-i ajute să treacă mai uşor peste suferinţă şi boala. Tratamente dureroase pot fi mai uşor suportate intr-un pătuţ nou, cu jucării colorate si pereţi pictaţi cu personaje de poveste.

Formularele le gasesti aici: 230 (daca ai avut venituri numai din salarii) si 200 (daca ai avut si alte venituri).

In citeva minute poti decide sa directionezi 2% din impozitul pe care l-ai platit deja in 2008, catre comunitatea in care traiesti si sa ajuti: copii, batrini, mediul inconjurator, cultura, sau orice alta cauza pe care o ai in vedere.
Daca vrei sa ajuti, nu uita sa o faci. E foarte usor, nu costa nimic, contribui la eficientizarea cheltuielii banului public (deci si al tau), potii ajuta la rezolvarea unei problema din comunitatea ta si poti ajuta oameni care chiar au nevoie de asta, directionind 2% catre o organizatie care lucreaza pentru ei.

Tot ce trebuie sa faci este sa trimiti intr-un plic recomandat, pina pe 15 mai, o copie dupa fisa fiscala, impreuna cu formularele 200 sau 230 completate la administratia financiara la care esti arondat. Administratiile financiare vor face calculul sumei de 2% si o vor vira in contul organizatiei pe care ai ales-o, pina la sfirsitul anului 2009.
Spor la treaba si nu uita sa faci o fapta buna ! Numai citeva minute din timpul tau pot deveni pentru ceilalti un ajutor nepretuit.

Un altfel de 1 Mai

In virtutea unei bune traditii intrerupta anul trecut, m-am decis sa merg de 1 mai undeva unde nu mai fusesem pina atunci. Si daca vorbele, zvonurile si invitatiile ce aveau ca tinta ultima fisie de litoral românesc nu m-au convins nici de data asta, pentru ca mi-am promis sa nu mai calc in Vama de 1 Mai, pentru ca mi se rupe sufletul sa o vad cotropita de o adunatura troglodita de pseudorockeri, drogati, emoizi, cocalari, urbanoizi trendy sau pitipoance pe tocuri. Vama de 1 mai nu e pentru mine, este o vama noua pentru niste oameni noi, si nu pentru sufletele care chiar iubesc locul ala. Fireste, daca dorul e prea mare, pot ajunge si din oamenii vechi pe-acolo, dar eu nu am vrut sa-mi asum riscul.
M-am framintat, m-am gindit, aveam o nevoie fantastica sa evadez dintre profile de rigips si caramida de samota, dintre parchet laminat, gresie si faianta, si sa ajung undeva unde sa pot uita citeva zile de toate astea, sa ma desprind de santier si sa respir aer, sa fug din orasul gri.
Si am ales destinatia. Un orasel vechi, aruncat pe citeva dealuri, care adaposteste ruinele unei vechi cetati medievale, locuit de 5.000 de ani, vechi si prietenos, cu multa istorie dar si peisaje superbe, cu stradute inguste si case ridicate in trepte pe dealuri, la numai 180 kilometri de Bucuresti. Si pentru ca probabil multi va ginditi la ceva dincolo de munti, in partea mai blajina si mai cumpatata a tarii, o sa va spun ca nu e asa. Ca sa ajung in acest loc plin de români, am luat-o spre sud, cu gindul sa trec granita, in directia Bulgaria, cu destinatia Veliko Tirnovo – fosta capitala a Bulgariei acum multe sute de ani.
Vineri dimineata, ora 7. Gasca se stringe la o benzinarie la iesirea spre Giurgiu. Drumul spre Giurgiu este odios, in special in zona Adunatii Copaceni, e mai prost ca un drum de tara. Sunt si bucati bune, cu pretentii de autostrada. Partea buna ca drumul este gol. Scurtatura spre granita care ocoleste Giurgiu, si iata-ne in vama. Podul Prieteniei, peste Dunare (taxa de pod – 25 RON) si am ajuns in Bulgaria. Teapa cu vigneta – in fata mea se termina vignetele valabile 1 saptamina care costa 5 EUR si sunt trimis la o benzinarie unde mi se explica cum ca nu mai exista pe nicaieri vignete de 1 saptamina, ci numai de 1 luna, la numai 100 RON. Intreb de EUR si mi se spune 20 EUR. Prefer sa platesc EUR decit sa cumpar EUR cu 5 lei (deformatie profesionala, deh) ca apoi sa aflu ca de fapt mai existau vignete si de 5 EUR, dar nesimtitii de la ghiseu erau mina in mina cu cei de la benzinarie. Asta este, poate mai ajung luna asta prin Bulgaria, cine stie? J
Trecem de Ruse. Din pacate in apropiere este Basarabov, cu Pestera Sfintului Dimitrie, ale carui moaste se afla la Catedrala din Bucuresti, dar pe care nu am gasit-o nici la dus, nici la intors, asa ca ramine ca destinatie pentru vreo plimbare viitoare. Dupa vreo 100 de kilometri parcursi pe E85 – sosea excelenta, cu 2 benzi si destul de libera - ajungem la Veliko Tirnovo. Sunt din nou bucuros de cunostintele mele in ale alfabetului chirilic si ca deja stiu vreo 3 cuvinte bulgaresti (pina la urma, e a patra oara cind merg in Bulgaria). Stiu ca Veliko inseamna „mare“, deci suntem in „marele Tirnovo“.
Si iata-ne in Veliko Tirnovo. Prima impresie este placuta. Un orasel „cozy“, dragut, cu o puternica si dragalasa patina istorica, asezat pe 3 dealuri, cu case in panta, stradute inguste si relativ intortocheate, care imi aduce un pic aminte de Lisabona. Chiar daca ma asteptam la o altfel de Sighisoara, trebuie sa recunosc ca nu are foarte multe in comun. Orasul e destul de mic, doar 80.000 de locuitori, dar deschis turistilor, avand un aer foarte relaxat.
La pensiunea la care sta restul gastii care isi rezervase din timp nu mai sunt camere libere. Deh, spontaneitatea mea are si dezavantaje – am lasat masina intr-o parcare si pret de vreo ora m-am plimbat sa caut cazare. Am fost abordat de un localnic ospitalier, care m-a dus la el acasa, si era foarte mindru ca a lui casa era mentionata in ghidul Routard. Mirosul ciudat, combinatia de igrasie si statut, primeaza in fata ospitalitatii omului si a faptului ca cerea doar 10 EUR pe noapte. Am gasit si un hotel mai de fite, cu canapele de piele si alte alea la 55 EUR pe noapte, iar pina la urma am ales o pensiune decenta, in centrul vechi, cu baie in camera, televizor si aer conditionat, la 30 EUR pe noapte.
In continuare am batut tot orasul cu piciorul. Veliko Tirnovo e ceva mai batrin decit Sighisoara, fiind prima asezare umana din Bulgaria, cu o istorie de peste 5.000 de ani. A fost capitala celui de-al doilea imperiu bulgar, care a durat peste 200 de ani, din 1185 in 1396, cuprinzind in perioada de maxima expansiune zone din Ungaria, Serbia, Macedonia, Grecia si Albania si si-a exercitat influenta politica in Valahia si Moldova. Cel putin asta zic bulgarii.
Peste tot in cartierul vechi, strazile sunt din piatra, inguste si legate intre ele ca intr-un labirint. Si asta a fost tare pe sufletul meu. Cartierul vechi, cu stradutele ciudate din alte timpuri, dar si zona istorica si catedrala. Strazile sunt inguste, dar gratie regulilor stricte de circulatie, nu se blocheaza. De aceea locurile de parcare sunt clar stabilite si respectate de toata lumea. Altfel te trezesti imediat cu masina ridicata.
Si bineinteles, circiumile, pline de pitoresc, de bere Zagorka si de mincare mai mult sau mai putin traditionala la preturi bune. Am devenit fan “Granny’s cake”intr-o parte, dar si fan al unui fel de mincare servit intr-o gondola in alta parte. Si bineinteles, traditionalul tarator – supa de iaurt cu castraveti. Totul la preturi rezonabile – o masa cu 2 feluri si o bere ajungea undeva pe la 5 euro de persoana…
Ca mai toate orasele vechi, ex-comuniste, are si o parte noua. Ce mi-a placut mult este ca partea noua, blocurile uniforme si gri, sunt construite dupa centrul vechi, nu sunt amestecate. E un oras care si-a pastrat esenta. Casele vechi, renovate dupa posibilitati si cam toate in acelasi stil, pareau locuite mai mult de batrini. In orasul vechi mesterii - olari, sculptorii in lemn, anticarii, lucreaza toti la vedere in timpul zilei, in magazine-atelier. Orasul e pozitionat strategic, la inaltime, strada principala turistica (Gurko Street) se afla pe o culme de deal, fiind suficient sa te abati putin pentru a ajunge la o belvedere a padurilor si platourilor stincoase inconjuratoare.
Cum se termina casele, pe malul riului Yantra, apar ruinele cetatii Tsarevets – un castel construit pe culmea unui deal in virful caruia troneaza o biserica, si care este inconjurat de un zid fortificat. Aici era rezidenta permanenta a tarilor. Locul e foarte fain, iti vine sa stai acolo o zi intreaga, simtind cum fiecare piatra are cite o poveste si tot locul emana istorie si legende, poti sa stai sa fotografiezi fiecare piatra si sa te miri de monumentalitatea si vechimea ansamblului. Inca de la intrare esti intimpinat de niste papusi vorbitoare care iti spun povestea locului, chiar si in româneste.
Ruinele cetatii sunt foarte bine intretinute, iar unele parti au fost chiar reconstruite in spirit medieval. Fortareata se intinde pe o suprafata foarte mare, imposibil de vizitat in intregime intr-o zi. Dar punctele ei importante (Biserica, ruinele cele mai bine pastrate, si turnurile de aparare) pot fi acoperite lejer in cateva ore.
Cetatea este punctul principal de atractie al orasului, mai ales in serile cind se organizeaza spectacole de sunet si lumini (din pacate nu a fost cazul acum). Toata cetatea este luminata, pe sectoare, in diverse culori, totul pe ritmul muzicii.
In afara de cetate, este interesant de vizitat si Catedrala din oras, construita in secolul XIX si renovata in anul 1913.
In schimb odata cu lasarea serii am descoperit un oras linistit, fara muzici, fara circiumi tipatoare, fara prea multe lumini, care parea ca traieste doar prin cele citeva zeci de turisti (in proportie de 99% români – era plin in Veliko Tirnovo de români veniti la plimbare si la vizitat de monumente pentru un altfel de 1 mai). Si totusi am descoperit un club fain, unde se cinta muzica live iar berea la halba era ieftina si buna, si am stat pina la 3 dimineata la un concert de jazz, in care elementul principal era un contrabas.
A doua zi am fost prin imensul parc al orasului, am vazut statuile primilor 4 tari ai celui de-al doilea imperiu bulgar, fiecare pe cite un cal, si am desavirsit plimbarile pe stradutele inguste si intortocheate.
Inainte de plecare am trecut si prin Arbanassi. Un sat turistic, la 4 km de Veliko Tarnovo, cu case in stil vechi, renovate, gata sa se exhibe vizitatorilor, linistit si placut privirii. Fosta resedinta de vara a lui Todor Jivkov, actualmente intrata in circuitul turistic ca si hotel de 5 stele. Multe flori, multa verdeata, liliacul inflorit peste tot. Si totusi, cam lipsit de viata, un loc in care cred ca te poti plictisi destul de repede.
In schimb, despre Veliko Tirnovo, numai de bine. Demult vroiam sa ajung si acolo, iar odata ajuns pot spune ca mi-a confirmat asteptarile, ba chiar mi le-a si depasit. Este o alternativa net superioara de a petrece timpul liber unui week-end in inghesuiala de pe Valea Prahovei. Pentru cei care locuiesc in partea de sud a României, orasul reprezinta o destinatie perfecta pentru o excursie de o zi sau de un week-end. Mie mi-a placut si il recomand si altora.
Si, ca de obicei, sa las imaginile sa vorbeasca…