Daca vrei sa intelegi de ce nu merg bine multe lucruri in Romania nu trebuie sa cauti mereu explicatii sofisticate. Circula in aceste zile prin Bucuresti. N-a scazut brusc numarul de masini, bucurestenii pe patru roti n-au luat in acest weekend lectii de bune maniere, nu s-au reparat sau deblocat strazi peste noapte si totusi traficul e incredibil.
Intr-o zi normala, drumul de acasa la job imi ia cam jumatate de ora - si asta pentru ca sunt fericit si nu stau atit de departe, si in plus, am invatat si o gramada de stradute mai libere decit bulevardele principale. Luni am facut un sfert de ora, marti 10 minute, iar azi 7 minute. Si nu am mers cu 100 km/h, nu am trecut pe rosu, ci pur si simplu am facut cei 5 km cu o viteza rezonabila medie de 42 km/h.
Traseul meu parcurge cam toate tipurile de aglomerari posibile. Cea de strada laturalnica, pe care de regula la iesirea spre bulevardul cu trei benzi pe sens se formeaza cozi de masini care ajung in anumite perioade din zi si la o suta de metri (iar cind niste inteligenti au aprobat cursa de formula 3 in jurul Parlamentului, blocind toata circulatia in zona, imi lua cam jumatate de ora sa fac cei 150 metri pina in capul strazii mele). Urmeaza prima mare intersectie, unde regula nu mai e demult lumina semaforului, nici semnele politistului atunci cind se-ntimpla sa fie pe-acolo, ci a primului-venit-primul-servit. Statistic, am constatat ca in cca 75% din cazuri sunt nevoit sa trec pe rosu, pentru ca atunci trece coloana de pe sensul meu, iar cind eu am verde, de obicei trec cei din partea cealalta. Urmeaza intersectia de la Razoare, cu deosebit de inteligentul ei sens giratoriu, care cred ca deja e prea celebra ca sa mai merite mentionata. Apoi strazi pe care se lucreaza deja de vreo doi ani si inca tot mai au cite ceva de facut, prin urmare, fara exceptie vei gasi cel putin o bucata buna de banda blocata.
Pe scurt, blocaje, injuraturi si claxoane cit nu te tin timpanele. Mai vorbim de stradute cu semi-sens unic, pe care trebuie sa te strecori cu 10 km/h ca sa nu-ti zgirii retrovizoarele, strazi unde legea o fac masinile de peste sapte tone, bulevarde pline de nesimtitii care te depasesc prin stinga, pe linia de tramvai, pentru a-ti taia apoi calea ca sa intre pe prima la dreapta.
Luni dimineata, nimic din toate astea. Explicatii? Cite cel putin un politist rutier la fiecare intersectie, cu sau fara semafor, iar in apropierea culoarului unic, cite o „cascheta“ la fiecare trecere de pietoni.
Nu-mi fac iluzii ca, dupa ce pleaca mai-marii lumii din Bucuresti, lucrurile vor reveni la normal, pentru ca a devenit normal deja sa nu-ti mai faci iluzii ca se poate circula si altfel decit prost. Dar exceptia acestor zile e plina de invataminte, din care una mi se pare esentiala. Problema noastra, a romanilor, e ca din toate relele care ni se intimpla cele mai multe tin de credinta noastra devenita aproape obiect de cult national ca, in ciuda tuturor neajunsurilor, noi sintem de fapt extrem de smecheri si de descurcareti. In ultimele citeva zile de cind strazile sint impinzite de politisti, si nu ma refer la cele de weekend, cind traficul e oricum mult redus, soferul bucurestean a devenit brusc civilizat. De frica, preventiv cum ar spune agentul, orice mirlan cu volanul in palma, si citi sint, Doamne, s-a comportat in macar o ocazie din doua cu ceva mai multa grija fata de ceilalti si fata de reguli. Orice fitza cu carnetul luat de la librarie sau de la mall (cu exceptia jitiei aleia criminale despre care am scris ieri), orice tirfistina blonda care nu se vede de volan in Q7-le sau Tuaregul neaparat alb primit de la "iubi" ca rasplata pentru serviciile orale prestate, orice pustan de bani gata cu masina de la 30.000 euro in sus si fara sa aiba habar care e diferenta dintre oprire si stationare, orice mitocan de functionar de stat cu masina de institutie si cu durere in partea anala fata de ceilalti din trafic, orice sofer transpirat si manelist de Dacie papuc, in maieu cu gaurele si slapi, orice vajnic reprezentat de vinzari cu Skoda Octavia de la firma care se uita de sus la cei care stau ca prostii la semafor, orice tataie cu dioptrii cit fundul de sifon cu Dacia lui fara frine din 1970 toamna care merge pe linia de tramvai, si orice sofer ale carui drumuri prin Bucuresti ii cer un gipan ca deh, obrazul subtire... iar de la inaltimea lui 4x4 prostii ceilalti nici nu mai conteaza... De taximetristi nu pot vorbi, ca ei au alte reguli de circulatie decit noi, si majoritatea nu au aflat inca de existenta in dotarea loganului a unui semnalizator care se foloseste la schimbarea de directie, dupa o asigurare prealabila.
Dar fitzele, curvistinele, pustanii de bani gata, functionarasii de minister, manelistii papugii, salesmanii din Octavii, smecherii cu jeep si mai ales tataitzii daciotzi au inteles. Aceeasi constiinta a represiunii imediate, inevitabila si legitima a functionat cu siguranta la nivelul intregii mase de „participanti la trafic“.
Efectul respectului fata de reguli si de semeni, impus sau nu, e unul pervers. Desi cred ca incalcind legea, inclusiv a bunului-simt, isi rezolva mai usor o problema (te bagi in fata altuia sau treci pe rosu, ajungi mai repede, nu?), daca sint in numar suficient de mare, si la noi sint intotdeauna, cei ce o fac obtin in final efectul contrar. Cistiga pe loc un avans de o suta de metri, dar pierd zilnic citiva kilometri. Pentru ca asta e rezultatul neregulilor cumulate asupra intregului trafic. Il faci mai greu pentru toata lumea, inclusiv pentru tine, desi iti da iluzia ca pe moment l-ai pacalit. Ai fost, adicatelea, mai smecher. Extrapolind, modelul se aplica peste tot, in toate sectoarele in care mica sau marea invirteala a devenit reteta de succes. Vorbim in fond de o iluzie a libertatii care in fapt constringe si blocheaza.
Solutia nu e, evident, marea reeducare. Nu e vorba nici de morala, nici de mentalitate. Pina vom putea macar spera la asa ceva, o sa mai curga multa apa pe Dimbovita si o sa mai organizam multe summit-uri. Ceea ce ne trebuie acum e o anumita vointa pe care o putem totusi cere celor pe care-i punem sa faca si sa aplice legile. La aceasta din urma americanii ii zic law inforcement. Din pacate, la noi, sintagma e inca intraductibila. Poate daca aceste caricaturi fosforescente ar sta mai mult timp prin intersectii si i-ar prinde si intreba de sanatate pe cei care trec mereu pe rosu, depasesc mereu coloane pe linia de tramvai, vin pe contrasens ca aglomeratia nu e pentru ei iar statul la coada e o reminescenta nenorocita de pe vremea lui Ceausescu si trebuie combatut prin toate mijloacele, apoi iti taie intotdeauna fatza din stinga pentru a vira la dreapta, iar daca nu-i lasi devin mitocano-agresivo-megalomani, am avea un trafic ceva mai curat, mai putina nesimtire, mai multi ramasi pe dreapta fara carnet (si multi chiar nu si-ar permite asa ceva, pentru ca pentru ei carnetul inseamna munca si inseamna bani). Daca permisul nu s-ar mai da pe pile si pe bani ci ca urmare a unui examen corect (si mai ales al unui test psihologic care sa determine discernamintul fiecaruia si cit de mare e riscul de a-l lasa stapin pe 4 roti si citeva zeci sau sute de cai putere)... Daca mitocania din trafic s-ar pedepsi (si nu neaparat o greseala marunta, care se intimpla, dar atunci cind a gresi e o conduita, atunci avem o problema reala)... Daca masinile parcate ilegal ar fi ridicate, daca celor care merg pe contrasens li s-ar lua carnetul pe o perioada suficient de mare... Daca nesimtirea si bineinteles crima s-ar plati, iar persoane precum carmen paunescu si anamaria straus (fara litere mari) ar infunda puscariile... As face iarasi 10 minute pina la job in fiecare zi.
Dar ce ne facem, fetelor, lasam Bucurestiul fara taximetristi?
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu