A inflorit liliacul

A inflorit liliacul la mine in oras.
A inflorit liliacul la mine pe strada.
A inflorit liliacul la mine in curte.
Sunt mereu grabit, mereu ocupat, mereu lipsit de timp. Am iesit simbata in curte si l-am vazut, si am realizat ca a inflorit liliacul. Si m-am dat seama ca la cit de putin timp mai am pentru mine, puteam sa nu il vad.
A inflorit liliacul si ne inmiresmeaza sufletul si privirea cu inocenta lui candida.
A inflorit liliacul si amestecul lui de mov si alb si roz si verde din gradini si de pe trotuare ne bucura simturile.
A inflorit liliacul si vinticelul de primavara ii duce mirosul departe, in toate colturile tainice ale sufletului nostru si ale mintilor noastre, linga amintiri frumoase demult trecute, dar si linga vise frumoase neintimplate inca.
E primavara, a inflorit magnolia si a inflorit liliacul. E primavara si in noi. A patruns tiptil in sufletele noastre si ne inconjoara cu culorile, mirosurile si ciripiturile ei.
A inflorit liliacul. A venit primavara. Va inflori si speranta ?

Plimbare in parcul Drumul Taberei

Dupa unele ipoteze, istoria cartierului Drumul Taberei incepe cu anul 1821, cind oastea lui Tudor Vladimirescu campeaza pe platoul Cotrocenilor, in imediata vecinatate a viitorului cartier Drumul Taberei. Din martie pina in mai 1821, acesta conduce Tara Romaneasca ca un adevarat domnitor. Pe 27 mai Vladimirescu este asasinat de catre revolutionarii greci grupati in Eterie, iar armata sa s-a imprastiat...
Adevarul insa este mai putin spectaculos. Pe jumatatea estica a viitorului cartier, dinspre Academia Militara, in a doua jumatate a sec. XIX si inceputul sec XX au existat tabere ale armatei române. In aceste locuri erau tinuti caii cavaleriei, ai artileriei, erau depozite de nutret, gospodarii militare. La inceputul secolului trecut, pe linga taberele militare, incet-incet, incep sa apara case taranesti, cu gradini, multa vegetatie, iar actualul Bulevard Drumul Taberei era o biata straduta serpuita, prafuita, de pamant batatorit. Cocosii cantau in voie, iar vitele se intorceau in amurgul zilelor de vara de la pascut. Un peisaj rural, idilic, care in timp, a fost inlocuit de blocuri. Platoul intins al Cotrocenilor este legat si de numele lui Aurel Vlaicu, al carui prim zbor temerar cu avionul construit de el a avut loc la 17 iunie 1910 in aceasta zona.
La sfirsitul anilor ’50 au inceput constructiile de blocuri, dinspre Cotroceni spre Domnesti. Astfel, in 1983, cand s-au finisat ultimele blocuri, cartierul ajunsese la limita sa maxima in vest data de Strada Valea Oltului si se construisera in jur de 63.000 apartamente. Fiind un cartier relativ vechi si mai aerisit, in sensul ca nu predomina blocurile inghesuite de 10 etaje, este plin de vegetatie, si este, poate, cel mai verde cartier din Bucuresti.
Aici mai intilnim si parcul Drumul Taberei. Parcul (fost Moghioros) se intinde pe o suprafata de cca 30 ha, unde au fost amenajate un mic lac artificial pentru canotaj, cu o suprafata de aproximativ 11.000 mp, un teatru de vara pentru copii, precum si un strand construit in 1976, format din 3 bazine - celebrul “3 Ligheane”. Toate cele amintite mai sus insumate, asigura cartierului, chiar si in verile cele mai caniculare, citeva grade mai putin decit in restul capitalei. Drumul Taberei este cartierul cel mai linistit din Bucuresti, cu un nivel scazut de poluare fonica, inregistrindu-se numai 50 de decibeli fata de 70-80 cit se inregistreaza in medie in restul orasului.
Desi e foarte aproape de mine, cred ca nu mai fusesem in acest parc de prin liceu, de aproape 15 ani de zile. Am nimerit simbata spre seara si mi s-a parut foarte aglomerat. Foarte multi parinti iesiti cu copiii, multi batrini iesiti la plimbare, gasti de adolescenti, oameni de toate virstele insotiti de prietenii patrupezi, indragostiti plimbindu-se de mina, barbati trecuti de a doua tinerete jucind sah sau table, pensionari stind pe banca, un tablou foarte pestrit. Niste cozi imense la intrarea in parc la popcorn. M-a dezamagit multitudinea de tigani care vindea kitchuri de toate felurile si baloane colorate peste tot. Mi-a placut lacul, mi-au placut bancile si cosurile de gunoi, noi si omniprezente. Nu mi-a placut aglomeratia, nici cocalarii care lasau in urma lor munti de coji de seminte. Dar mi-a placut sa revad o oaza de verdeata si de liniste in cartierul Drumul Taberei, am vazut un apus de soare printre copaci si blocurile din fundal, apoi am fugit la o bere la Pardon Cafe, 2 statii de autobuz mai incolo :)

Ilustrata de la Neptun

Azi nu prea am idei, dar am citit un blog al lui Mihai Morar care mi-a placut, si vi-l scriu si voua. Se numeste "Ilustrata de la Neptun. Intilnirea nevazuta"

Traian isi aranjeaza nervos nodul de la cravata. Viseaza la ziua cand accesoriul asta nesuferit de protocolar i se va fixa perfect la gulerul camasii, drept si tantos, asa cum ii sta lui Calin intotdeauna. Nodul de la cravata lui Traian o ia mereu cand inspre stanga, cand inspre dreapta. Omul de la protocol mai indrazneste o data: ”Domnu’ presedinte, cand ii strangeti mana, cu cealalta sa-l bateti o singura data pe umar. De doua ori e prea mult!” Simte ca azi va face treaba buna si, din reflex, ii vine sa-si suflecele manecile ca pe vremuri, pe punte, dar isi aduce aminte ca azi l-au pus sa poarte butonii.

George sta deja in poarta. Darz, intinde bratul drept, iar celalalt i-l arunca pe umar. Vrea sa-l mai bata o data, dar…Stop. Isi aduce aminte ca texanul din fata lui e doar partener, nu prieten. Musafirul de peste balta se recomanda primul: ”Hello, sunt George, baiatul lui tata!” “Salut, sunt Traian, tata lui fata!” vine spontan raspunsul lui, urmat de hahaitul sau sec si inecat.

”Gata, e-al meu! L-am cucerit! Am prins eu la viata mea pesti si mai mari!”, isi zicea in gand in timp ce paseau in sincron pe aleea strajuita de cativa arbori batraiori care i-au facut umbra si lui Nea Nicu atunci cand il mai apuca pofta de table prin curtea vilei. Plachiurile pantofilor li se afundau deja in nisip cand ii trece prin minte ca si l-ar putea face tovaras atat de usor daca oaspetele de departe ar intelege limba lui. Dar cum sa-i traduca, aici in mijlocul plajei, theme song-ul care ii inundase lui emisferele: ”Pe nisipul de la mare eu am scris numele tau/ A venit furtuna noaptea, l-a sters si imi pare rau!” ? Glumele ii veneau servite, dar nu le putea impartasi: ”Hai, bai, texanule, ca si Azur tot un fel de country cantau! Ce mi-e Alan Jackson, ce mi-e Nelu Vlad…”

Simte ca a venit timpul sa sparga tacerea de la malul marii si rupe in engleza lui de port o replica despre starea vremii. Cand si-a dat seama ca americanii nu prea suporta sa vorbesti, ca batosii aia de englezi, despre timpul de afara, era deja prea tarziu: ”Draga George, azi n-o sa mai apara curcubeul! E mana lui Putin, si-a pus el in functiune armele meteo ca sa adune norii deasupra Marii Negre.” Fruntea chiriasului de la Casa alba se increteste, semn ca vrea sa evite subiectul Vladimir in dupa amiaza asta, si ca sa se salveze deviaza cu o intrebare de grupa mica: ”Mister Vasesque, de ce e Marea Neagra neagra?” Traian simte ca i-a venit pestele prajit pe tava si i-o intoarce fara respiratie: ”…de suparare. De aia-i neagra. De suparare ca la tarmul ei e Mamaia si nu Hawaii!” Hahaitul sec se sparge din nou, o data cu valurile care lovesc cu nerv malul. Si iar se asterne linistea.
Traian insista sa-l gadile cu subiectul Putin. ”Stii, George, fostul meu ginere, din partea lu’ fiica-mea a’ mai mare avea un cantec, De la rusi vine ploaia…” Si-ar fi dorit ca replica asta sa-l gaseasca pe amicul sau afectat, cu privirea scrutand cerul cenusiu de la Rasarit. Nu l-a pleznit! Ochii margelati ai lui George cautau cu disperare un alt punct de sprijin. Si l-a gasit intr-o clipita. Se uita in ochii supusilor sai ca la o clepsidra. Minutele informale au expirat.

Comandantul de nava se agata de ultima secunda. Scoate din buzunarul interior al sacoului o caseta dreptunghiulara si i-o intinde partenerului. ”George, daca intr-o zi te vei satura de Hollywood, incearca sa te uiti la filmul asta. Avem noi un baiat bun aici, bun de tot. Daca s-ar fi nascut la voi, Jack Nicholson ar fi trait in anonimat!” Americanul primeste darul si se intoarce catre oamenii lui. Traian ramane in spate, zambeste hatru si isi aranjeaza inca o data nodul de la cravata.

Tarziu, in noapte, George se aseaza greoi in patul din apartamentul pezidential. N-a auzit in viata lui de Liucean Peenteeleeye. Oricum, nu prea cunoaste mai mult de cinci nume de regizori de film si aia toti, americani. Titlul filmului i se pare la fel de straniu. Balanta. Da, totusi, play si potriveste subtitrarea in engleza. Impaturise deja un ochi cand aude, ca prin vis, o replica mai nervoasa a actorului pe care i-l laudase Traian, Victor Re-ben-geeuk: ”Ascultati-ma pe mine….Al mai prost om din lume e americanul!”

Plesu si nebunul

L-am vazut la circotasi pe un ciudat cu un laptop dindu-se cu capul de pereti pe acorduri de "Spargatorul de nuci". M-a intrigat si am incercat sa ma uit odata la emisiunea acestui mascarici cu laptop. Am aflat si cum il cheama. Valentin Stan, desi are un nume care aspira la celebritate, fiind foarte multi Stani extrem de cunoscuti (uitati-va la Stan si Bran), nu face nimic pentru a desfasura activitatea sa de comentator politic de comedie si la alte posturi TV. Daca Seinfeld l-ar fi vazut la televizor, l-ar fi scos din serial si pe Kramer, si pe George, si l-ar fi bagat pe Valentin. Care si-ar fi luat instantaneu doua laptopuri. Dupa atitia ani de viata, singurul lucru care il deosebeste de Ion Cristoiu este un laptop care se poate strica oricind.

S-a constatat, de mai multa vreme, ca sintem o tara de analisti. De la analistii militari la cei media, de la analistii culturali la cei sportivi, toti se straduiesc sa ofere intelegerii noastre reperele adevarului absolut. Redactiile ziarelor, dar si maidanele de tot felul au devenit centre de certificare pentru analistii nostri de azi. Ei duc, acum, in fiecare seara, poporul roman la analiza, si isi etaleaza acum competente pe care, inainte de Revolutie, dictatura i-a silit sa le ingroape in locuri tainice, in cariere greu de suspectat ca ar adaposti viitori analisti democrati. Ce conteaza ca ai la baza facultatea de constructii, principalul e ca ai devenit un analist beton. Ai inventat gaina care naste pui vii, esti tatal analistilor! Spui niste "atrocitati vioaie", vorba cuiva, inseamna ca faci rating. Faci rating, asta iti da un abonament de invitat permanent. Si uite asa se dezvolta cercul vicios al analistilor permanenti.

Iar ciudatul cu pricina, intr-adevar, este riguros documentat si pare ca stie ce spune, dar intotdeauna manipuleaza datele doar in directia a ceea ce vrea sa demonstreze. Am urmarit atent emisiunea si am constatat ca de fiecare data domnul Stan are aceeasi strategie: pleaca de la date concrete, de necontestat, adauga ceva din carti de specialitate, iar la sfirsit trage o concluzie halucinanta, care tine de o interpretare partinitoare a datelor din premise si sfideaza orice regula a logicii.

Am gasit un articol scris de Andrei Plesu si mi s-a parut excelent, asa ca il impartasesc cu voi:

Cu laptopul pe maidan

de Andrei Plesu (2008-04-02)

Spectacolul analizelor de politică externă livrat de dl Valentin Stan la emisiunile dlui Gâdea merită un premiu special pentru entertainment. Asistăm, de fapt, la o mică tragedie naţională, dar o tragedie drapată în hohote de rîs: rîde şi telespectatorul, rîde şi dl Gâdea, şi dumneata, şi eu, dar mai ales rîde dl. Valentin Stan, unul dintre cei mai fericiţi inşi din cîţi ştiu.

Portretul lui e simplu: la antipodul lui Socrate, dl Stan, ştie că ştie: n-are dubii, n-are lacune, n-are ezitări. E informat, „se prinde" repede, umblă la dedesubturi sibilinice. Memorie nu trebuie să aibă. Are laptop. Dar pînă la urmă nu contează ce şi cît ştie. Fabulos e stilul, vocabularul, mizanplasu’. Dl Stan vorbeşte cam aşa: „Domnu’ Gâdea, băieţii de la Washington negociază cu rusul fără să ne spuie, iar noi suntem fraierii tîrgului. Da’ nici ruşii nu-s proşti. Fac mişto de Condy Rice cît cuprinde.

Nu e prima dată cînd americanii şi-o iau în freză de la ruşi. Dnu’ Gâdea, mă urmăriţi? Fiţi atent aici! Aţi văzut ce zic americanii de turci şi de Marea Neagră? N-aţi văzut! Păi să vă spun eu: zic pe dos decît ambasadorul nostru la Washington. Ăla nu-nţelege nimic. Îl îngînă pe Cioroianu. De ce? Fiindcă toţi sunt proşti. Proşti făcuţi grămadă! Mai avem unu’ pe-aici, un băiat, Băsescu, care în ultima clipă a schimbat macazul, l-o fi învăţat careva: bă, las-o mai moale, că altfel ai terminat-o cu băieţii. Păi cine conduce lumea dnu’ Gâdea? Aud? (Dl. Gâdea, luat repede, se bîlbîie, încearcă o glumiţă şi zice „Bush?"). Nu tăticu’. Putin! Ce zice el? Să le tragem cu turcii în mufă la români!

Pe americani, chestia asta îi lasă rece. Problema lor e că nu mai au levier la ruşi. Că altfel ştii cum le-ar cînta? (Dl Stan cîntă: Good bye, my love, good bye...), după care imită valurile mării şi se strîmbă de rîs. Dar hai să vedem ce zice viceconsilierul pentru apărare al lui Bush. Dnu’ Gâdea, eşti cu mine? (decalc după engleza trans-atlantică a dlui Stan: Are you with me?). Ia ascultaţi! (Urmează un zgomot de laptop. Dl Stan ascultă euforic ceva ce noi nu auzim. Rîde. Comentează: „Poftim? Cum? Ce-a zis?" adică: „Nu-i aşa că nu vă vine să credeţi, bă, boilor?!").

După această avalanşă retorică, în care tehnologia de vîrf colaborează cu şmecheria de birt şi cu o volubilitate de şpiţer nevrotic, e musai să-ţi pui cîteva întrebări:

1. Cum reuşeşte dl Cristoiu să rămînă atît de serios şi deferent cînd monologhează dl Stan?

2. Cum de nu-şi dă seama dl Gâdea că, ales de dl Stan pe post de mînă moartă („Alo! Dnu’ Gâdea, mă urmăreşti?"), nu-i rămîne decît să facă figură de tăntălău?

3. Cum de nu-şi dă seama dl Stan că, vorbind aşa cum vorbeşte, ratează doi iepuri deodată? Pe cei care vorbesc ca el îi doare în cot de politica externă. Iar cei care se ocupă de politica externă nu vorbesc niciodată ca el şi nu-l pot urmări decît înmărmuriţi. Dl Valentin Stan face parte din categoria (destul de răspîndită) a acelora care nu se pot convinge de inteligenţa proprie decît tratîndu-i pe toţi ceilalţi drept imbecili. Va sfîrşi perorînd ghiduş, scuturat de orgasmul propriei competenţe, dinaintea unei mulţimi de umbre, cărora să le poată spună, din cînd în cînd: „Bă, prostănacilor, are you with me?"

Si ca sa trag si eu o concluzie... multi nebuni pe lumea asta, iar securistii inca nu se dau deloc la fund... Si noi raminem bataia lor de joc. Iar specimene din astea ratate, gen Vadim, Paunescu sau acest Stan, a caror inteligenta si cultura nu o contesta nimeni, dar al caror caracter e stricat rau, ramin si ne infecteaza retina si ne zgirie urechile. Si nici sa schimb programul si sa dau la un meci nu mai pot, ca si acolo dau de gigi, borcea, copos si toata sleahta... Asa ca mai astept o "Cronica Circotasilor" sau "Mondenii" macar sa ii vad pe altii cum fac biza si haz de necaz. Sa traiti bine !

Trafic de summit

Daca vrei sa intelegi de ce nu merg bine multe lucruri in Romania nu trebuie sa cauti mereu explicatii sofisticate. Circula in aceste zile prin Bucuresti. N-a scazut brusc numarul de masini, bucurestenii pe patru roti n-au luat in acest weekend lectii de bune maniere, nu s-au reparat sau deblocat strazi peste noapte si totusi traficul e incredibil.
Intr-o zi normala, drumul de acasa la job imi ia cam jumatate de ora - si asta pentru ca sunt fericit si nu stau atit de departe, si in plus, am invatat si o gramada de stradute mai libere decit bulevardele principale. Luni am facut un sfert de ora, marti 10 minute, iar azi 7 minute. Si nu am mers cu 100 km/h, nu am trecut pe rosu, ci pur si simplu am facut cei 5 km cu o viteza rezonabila medie de 42 km/h.
Traseul meu parcurge cam toate tipurile de aglomerari posibile. Cea de strada laturalnica, pe care de regula la iesirea spre bulevardul cu trei benzi pe sens se formeaza cozi de masini care ajung in anumite perioade din zi si la o suta de metri (iar cind niste inteligenti au aprobat cursa de formula 3 in jurul Parlamentului, blocind toata circulatia in zona, imi lua cam jumatate de ora sa fac cei 150 metri pina in capul strazii mele). Urmeaza prima mare intersectie, unde regula nu mai e demult lumina semaforului, nici semnele politistului atunci cind se-ntimpla sa fie pe-acolo, ci a primului-venit-primul-servit. Statistic, am constatat ca in cca 75% din cazuri sunt nevoit sa trec pe rosu, pentru ca atunci trece coloana de pe sensul meu, iar cind eu am verde, de obicei trec cei din partea cealalta. Urmeaza intersectia de la Razoare, cu deosebit de inteligentul ei sens giratoriu, care cred ca deja e prea celebra ca sa mai merite mentionata. Apoi strazi pe care se lucreaza deja de vreo doi ani si inca tot mai au cite ceva de facut, prin urmare, fara exceptie vei gasi cel putin o bucata buna de banda blocata.
Pe scurt, blocaje, injuraturi si claxoane cit nu te tin timpanele. Mai vorbim de stradute cu semi-sens unic, pe care trebuie sa te strecori cu 10 km/h ca sa nu-ti zgirii retrovizoarele, strazi unde legea o fac masinile de peste sapte tone, bulevarde pline de nesimtitii care te depasesc prin stinga, pe linia de tramvai, pentru a-ti taia apoi calea ca sa intre pe prima la dreapta.
Luni dimineata, nimic din toate astea. Explicatii? Cite cel putin un politist rutier la fiecare intersectie, cu sau fara semafor, iar in apropierea culoarului unic, cite o „cascheta“ la fiecare trecere de pietoni.
Nu-mi fac iluzii ca, dupa ce pleaca mai-marii lumii din Bucuresti, lucrurile vor reveni la normal, pentru ca a devenit normal deja sa nu-ti mai faci iluzii ca se poate circula si altfel decit prost. Dar exceptia acestor zile e plina de invataminte, din care una mi se pare esentiala. Problema noastra, a romanilor, e ca din toate relele care ni se intimpla cele mai multe tin de credinta noastra devenita aproape obiect de cult national ca, in ciuda tuturor neajunsurilor, noi sintem de fapt extrem de smecheri si de descurcareti. In ultimele citeva zile de cind strazile sint impinzite de politisti, si nu ma refer la cele de weekend, cind traficul e oricum mult redus, soferul bucurestean a devenit brusc civilizat. De frica, preventiv cum ar spune agentul, orice mirlan cu volanul in palma, si citi sint, Doamne, s-a comportat in macar o ocazie din doua cu ceva mai multa grija fata de ceilalti si fata de reguli. Orice fitza cu carnetul luat de la librarie sau de la mall (cu exceptia jitiei aleia criminale despre care am scris ieri), orice tirfistina blonda care nu se vede de volan in Q7-le sau Tuaregul neaparat alb primit de la "iubi" ca rasplata pentru serviciile orale prestate, orice pustan de bani gata cu masina de la 30.000 euro in sus si fara sa aiba habar care e diferenta dintre oprire si stationare, orice mitocan de functionar de stat cu masina de institutie si cu durere in partea anala fata de ceilalti din trafic, orice sofer transpirat si manelist de Dacie papuc, in maieu cu gaurele si slapi, orice vajnic reprezentat de vinzari cu Skoda Octavia de la firma care se uita de sus la cei care stau ca prostii la semafor, orice tataie cu dioptrii cit fundul de sifon cu Dacia lui fara frine din 1970 toamna care merge pe linia de tramvai, si orice sofer ale carui drumuri prin Bucuresti ii cer un gipan ca deh, obrazul subtire... iar de la inaltimea lui 4x4 prostii ceilalti nici nu mai conteaza... De taximetristi nu pot vorbi, ca ei au alte reguli de circulatie decit noi, si majoritatea nu au aflat inca de existenta in dotarea loganului a unui semnalizator care se foloseste la schimbarea de directie, dupa o asigurare prealabila.
Dar fitzele, curvistinele, pustanii de bani gata, functionarasii de minister, manelistii papugii, salesmanii din Octavii, smecherii cu jeep si mai ales tataitzii daciotzi au inteles. Aceeasi constiinta a represiunii imediate, inevitabila si legitima a functionat cu siguranta la nivelul intregii mase de „participanti la trafic“.
Efectul respectului fata de reguli si de semeni, impus sau nu, e unul pervers. Desi cred ca incalcind legea, inclusiv a bunului-simt, isi rezolva mai usor o problema (te bagi in fata altuia sau treci pe rosu, ajungi mai repede, nu?), daca sint in numar suficient de mare, si la noi sint intotdeauna, cei ce o fac obtin in final efectul contrar. Cistiga pe loc un avans de o suta de metri, dar pierd zilnic citiva kilometri. Pentru ca asta e rezultatul neregulilor cumulate asupra intregului trafic. Il faci mai greu pentru toata lumea, inclusiv pentru tine, desi iti da iluzia ca pe moment l-ai pacalit. Ai fost, adicatelea, mai smecher. Extrapolind, modelul se aplica peste tot, in toate sectoarele in care mica sau marea invirteala a devenit reteta de succes. Vorbim in fond de o iluzie a libertatii care in fapt constringe si blocheaza.
Solutia nu e, evident, marea reeducare. Nu e vorba nici de morala, nici de mentalitate. Pina vom putea macar spera la asa ceva, o sa mai curga multa apa pe Dimbovita si o sa mai organizam multe summit-uri. Ceea ce ne trebuie acum e o anumita vointa pe care o putem totusi cere celor pe care-i punem sa faca si sa aplice legile. La aceasta din urma americanii ii zic law inforcement. Din pacate, la noi, sintagma e inca intraductibila. Poate daca aceste caricaturi fosforescente ar sta mai mult timp prin intersectii si i-ar prinde si intreba de sanatate pe cei care trec mereu pe rosu, depasesc mereu coloane pe linia de tramvai, vin pe contrasens ca aglomeratia nu e pentru ei iar statul la coada e o reminescenta nenorocita de pe vremea lui Ceausescu si trebuie combatut prin toate mijloacele, apoi iti taie intotdeauna fatza din stinga pentru a vira la dreapta, iar daca nu-i lasi devin mitocano-agresivo-megalomani, am avea un trafic ceva mai curat, mai putina nesimtire, mai multi ramasi pe dreapta fara carnet (si multi chiar nu si-ar permite asa ceva, pentru ca pentru ei carnetul inseamna munca si inseamna bani). Daca permisul nu s-ar mai da pe pile si pe bani ci ca urmare a unui examen corect (si mai ales al unui test psihologic care sa determine discernamintul fiecaruia si cit de mare e riscul de a-l lasa stapin pe 4 roti si citeva zeci sau sute de cai putere)... Daca mitocania din trafic s-ar pedepsi (si nu neaparat o greseala marunta, care se intimpla, dar atunci cind a gresi e o conduita, atunci avem o problema reala)... Daca masinile parcate ilegal ar fi ridicate, daca celor care merg pe contrasens li s-ar lua carnetul pe o perioada suficient de mare... Daca nesimtirea si bineinteles crima s-ar plati, iar persoane precum carmen paunescu si anamaria straus (fara litere mari) ar infunda puscariile... As face iarasi 10 minute pina la job in fiecare zi.
Dar ce ne facem, fetelor, lasam Bucurestiul fara taximetristi?

Mi-e rusine ca sunt roman

As fi vrut sa ma nasc intr-o tara normala, civilizata, in care sa nu aud la fiecare pas pe care il fac, de saracie, de mizerie, de mafioti si spagari, de politicieni corupti, de nesimtire, de “gaozari” , “papagali”, “zdrente” si “traseism politic”. As fi vrut sa ma nasc intr-o tara in care sa nu aud de absolventi de facultate nevoiti sa culeaga capsuni pe alte meleaguri pentru un trai decent. As fi vrut sa ma nasc intr-o tara despre care sa pot scrie de bine. Dar m-am nascut in Romania, iar zilele astea imi este rusine ca ma numesc roman. Si am toate motivele sa spun asta.

Este incredibil ceea ce se intimpla in tara asta. In timp ce ne facem pres "sa o sugem la licuricii mari", si ne dam smecheri ca organizam summitul NATO, prilej pentru toti marii mafioti ai planetei sa se intilneasca si sa dea un oras peste cap, gabori prosti din politie cu IQ subunitar sunt adusi de peste tot din tara sa mimeze inteligenta si sa dea din miini a neputinta, iar oameni nevinovati mor din cauza unor curve proaste cu carnetul de conducere cumparat de la librarie sau de la mall la reduceri sau dupa ce au efectuat felatii cui trebuie.

O tinara studenta de 20 de ani din Chisinau lovita joi pe o trecere de pietoni de pe Soseaua Kiseleff, pe marele culoar unic, a murit la Spitalul de Urgenta dupa ce s-a zbatut intre viata si moarte timp de 20 de minute sub privirile impasibile ale idiotilor politisti care dirijau circulatia, dar si ale trecatorilor. Iar un reporter de televiziune si un cameraman, aflati la fata locului, nu fac altceva decat sa realizeze un “breaking news”, ce poate le va aduce o marire de salariu, fara a se gindi ca o fiinta zace la citiva pasi.

Pentru cine nu stie, Kisseleff e soseaua aia plina de oameni disperati din fata Herastraului si al muzeului satului. Eu stiu cum se circula pe acolo si cred ca oricine din Bucuresti stie... de fiecare data cand vreau sa trec, ma uit de o mie de ori in stinga, apoi, dupa ce pe primele doua benzi se opresc masinile, dau sa trec iar pe a 3-a banda inevitabil se gaseste unul care sa nu faca acelasi lucru.

Cei patru Garcea, caricaturi umane fosforescente de politisti prezenti la 2 pasi de accident au "protejat victima" prin delimitarea zonei in care tinara fusese lovita de masina, a declarat purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei, Cristian Ciocan. Intrebat de ce politistii nu au acordat victimei primul ajutor, Ciocan a precizat ca, potrivit unei proceduri a Politiei Rutiere, acestia nu au voie sa miste victimele unui accident. Cit priveste numele celor patru idioti, Ciocan a spus ca "nu sunt vinovati si nu au gresit cu nimic" si, prin urmare, nu le poate dezvalui numele fara voia lor. Codul Penal al Romaniei stipuleaza, in articolul 315, ca omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a instiinta autoritatea, de catre cel care a gasit o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si care este lipsita de putinta de a se salva, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. Tot cu inchisoarea se pedepseste, conform articolului 316 si lasarea fara ajutor prin omisiune de instiintare.

Numele tirfei vinovate de producerea accidentului nu a fost dezvaluit de autoritati, dar imaginile filmate de Antena 3 arata un autoturism Audi, cu numar de inmatriculare B127222, condus de o curva de 35-40 de ani, care declara ca ea circula cu o viteza de cel mult 60-70 de kilometri la ora... Filmul prezinta momente desprinse parca dintr-un film horror... Lovita la cap si plina de singe, tinara s-a zbatut momente bune intre viata si moarte.

Se pare ca javra criminala este Anamaria Straus, in virsta de 40 de ani. Tirfa a ramas blocata la fata locului, nefacind nimic altceva decit sa isi mute Audiul A8 si sa priveasca zvircolelile fetei in agonie. Javra tocmai omorase o fata....si era plictisita....sictirita ... "cu cit poti sa mergi pe aici??? 60- 70 la ora......" Doamne... in ce tara traim??? Audi bengos, nou.... desigur ca trebuie forjat, rodat... deh.... sper sa si-l rodeze prin cimitire de acum incolo... Sunt atit de ingretosat de vita aia ordinara, incit nu am cuvinte....Stoarfa Anamaria Straus este cunoscuta in lumea afacerilor duty-free, dar si in cea automobilistica, face afaceri cu pietris, produce filme si se ocupa si de publicitate. Eu sper sa se ocupe de toate astea dupa gratii la Jilava, acolo unde merita sa putrezeasca de acum incolo, alaturi de nevasta lui Adrian Paunescu si de alte javre din astea care omoara oameni nevinovati si apoi isi continua netulburati viata, fara nici o urma de remuscare si fara a suporta in nici un fel consecintele faptelor lor. Incredibil de cita nesimtire dadea dovada , parca viteza era importanta in momentul accidentului si nu faptul ca a omorit-o pe fata aia, lovind-o pe trecerea de pietoni.

Sper ca aceasta curva nenorocita sa plateasca intr-un fel sau altul. Javra merita batuta si ingropata cu tot cu gasca de garcea si cu masina ei pentru care cine stie cit o fi supt. Ii doresc sa isi vada si ea copilul (daca are) plina de singe si cu spasme pe marginea unui drum, in timp ce celor din jur (ca nu pot sa scriu "oamenilor") nici nu le pasa.

As vrea doar sa transmit Multe Urari de Iubire Eterna la toti oamenii de bine care ne survoleaza creierii, la toate persoanele bine intentionate care ne asculta telefoanele, la toti binefacatorii care ne scaneaza traficul de internet, la toti posesorii de autoturisme AUDI care depasesc viteza legala! Asa sa va ajute Dumnezeu!
Oare cit costa viata unui om? Cite zerouri trebuie sa aiba averea ta sa-ti poti permite sa iesi la vinatoare de oameni pe trecerile de pietoni prin Bucuresti? As vrea sa traiesc ziua in care vinatorul sa devina vinat...
Din ce in ce mai des in ultimul timp, ratam sa fim oameni. Lasam agresivitatea, prost-gustul, nepasarea si frica sa patrunda in viata noastra. Prinsi in tavalugul cotidian, nu mai avem puterea sa privim in jur. Nu mai avem puterea sa dam o mina de ajutor. Nu mai avem puterea sa ne oprim din drum si sa ne tragem sufletul. N-ar trebui sa ne temem, n-ar trebui sa ne ascundem. E trist faptul ca nimeni nu ne mai invata cum sa fim buni. In ultimii 18 ani nu s-au mai tinut lectii despre compasiune. Am fost prea ocupati sa supravietuim intr-o lume din ce in ce mai complicata, intr-un timp „care nu a mai avut rabdare“, vorba lui Marin Preda. O fata a murit singura la marginea „culoarului NATO“, in timp ce politistii dirijau circulatia spre nepasarea fiecaruia dintre noi....

Au inflorit magnoliile

A venit primavara si au inflorit si magnoliile. Magnoliile sint flori gingase, mediteraneene, sensibile. Nu rezista la frig si nu le trebuie pamint gras. Le place caldura si umezeala. De obicei infloresc la sfirsitul lui martie. Magnolia atrage prin parfumul foarte placut si florile mari, de o frumusete exotica. Iar mie parca imi plac din ce in ce mai mult magnoliile, de la an la an.
Uitindu-ma la magnolia inflorita ma las purtat de ochii mintii intr-o gradina japoneza. Cum n-am fost niciodata in Tara Soarelui Rasare, poate doar in vis, regret doar ca aceste prea delicate flori de origine asiatica au o perioada de inflorire atit de scurta.
Anul trecut i-am luat mamei de ziua ei doua magnolii. Una dintre ele se pare ca nu a trecut cu bine iarna, iar cealalta de-abia a inmugurit. Sper ca totusi sa ma bucur si eu anul asta macar de o floare de magnolie la mine in curte. Daca nu, o sa mai caut si o sa mai pozez si o sa-i mai iau si anul asta una, poate va fi mai cu noroc.