20 ianuarie 2007

Muntii nostri

Astazi din Bucuresti s-au vazut muntii. De la mine de la birou chestia asta se intimpla cind e senin, de multe ori diminetile, sa zic undeva cam o data la 2 saptamini. Totusi azi nu era neaparat senin, nici aerul cel mai curat... Vintul batea suficient de tare cit sa nu te astepti sa fie aerul atit de clar. Si totusi, desi din Piata Victoriei si pina la Sinaia sunt cam 120 de kilometri, astazi s-au vazut muntii mai clar decit oricind. Acolo sus, in virful lor, era soare.. si multa zapada... Probabil un peisaj minunat daca erai in mijlocul lui. De cind am intrat in UE si au disparut anotimpurile, tinjesc dupa combinatia asta: multa zapada si soare puternic. Si chiar daca azi a fost o zi normala de lucru si nu am iesit din Bucuresti, am fost atit de aproape... Am avut muntii in cimpul vizual si a fost foarte frumos...
Week end placut !

0 comentarii: