Am pastrat pentru ultima parte a periplului meu prin Bucovina acele minastiri celebre, de care toata lumea a auzit si pe care le mai vazusem si eu cu alte ocazii. Si, intrucit am stat chiar la Voronet, am inceput ziua cu minastirea Voronet, celebra pentru albastrul ei nemaintilnit, cea mai cunoscuta din minastirile din Bucovina pictate atit interior, cit si exterior. Se afla foarte aproape de orasul Gura Humorului, pe valea unui afluent al Moldovei.
Voronetul este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare si a fost ridicata in 1488, in numai 4 luni (un record pentru acea vreme), avind hramul Sfintului Mare Mucenic Gheorghe. Legenda spune ca Stefan a fost bine sfatuit la vreme de restriste de catre sihastrul Daniil din Voronet, si, drept multumire, a hotarit inaltarea acestei minastiri. Cuviosul Daniil, sihastru si duhovnic vestit, a devenit primul staret al minastirii. O candela aprinsa vegheaza mormintul Sfintului Daniil Sihastru de unde obstea minastirii ia binecuvintarea pentru slujbele de dimineata, dupa-amiaza si de la miezul noptii.
Viata monahala s-a intrerupt si aici in 1785. odata cu anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic, si s-a reluat in 1991, cu o obste de calugarite.
Din punct de vedere arhitectural, minastirea este asemanatoare cu celelalte biserici construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Forma initiala a bisericii mai poate fi vazuta in tabloul votiv – asezata pe un soclu de piatra, cu turla inaltata pe o baza patrata pentru a-I accentua zveltetea si elanul spre inaltime. Ridicata pe un plan trilobat, ea va primi o mare nota de originalitate prin decoratie. Este unul dintre putinele monumente de arhitectura religioasa din Bucovina care isi pastreaza in mare masura forma intiala. Astfel, Voronetul reprezinta unul dintre primele monumente moldovenesti creatoare de stil propriu, sinteza originala de elemente bizantine (planul treflat cu turla pe naos), gotice (arcurile frinte la chenarele usilor si ferestrelor) si strict autohtone.
In 1547, mitropolitul Grigore Rosca (var al lui Petru rares, considerat al doilea ctitor al bisericii) a adaugat un pridvor inchis, pentru care a adoptat o solutie unica , in care arhitectura este subordonata decorului pictat.
Pictura interioara a bisericii dateaza in cea mai mare parte din vremea lui Stefan cel Mare, din 1496 – un ansamblu iconografic bine adaptat spatiului, armonios, solemn, dar cu un vadit character de monumentalitate, compozitii neintrecute prin sobrietate, vigoarea gesturilor si formelor. In pridvor, pictura reprezinta calendarul crestin-ortodox. In interiorul bisericii retin atentia jilturile si stranele din secolul XVI, mormintul mitropolitului Grigore Rosca si mormintul sihastrului Daniil.
Pictura exterioara de datoreaza aceluiasi Grigorie Rosca, care a urmarit personal realizarea operei calugarilor-zugravi anonimi, care au pictat zidurile exterioare din temelie pina in streasina. Devenita atit de cunoscuta datorata cromaticii sale, in special a nuantei de albastru, aceasta este principalul punct de atractie. Armoniile tonale, nuantele si culorile sunt filtrate din mediul natural de catre artistii zugravi. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii inconjuratoare. Asa cum este de albastru cerul la Voronet, asa au incercat acestia sa-l reproduca pe peretii bisericii, creind o unitate indestructibila intre peisaj si pictura exterioara a bisericii. Frescele care decoreaza exteriorul si interiorul, originalitatea picturilor si intensitatea albastrului denota genialitatea artistilor moldoveni care cu un acut simt artistic au facut din Voronet simbolul Bucovinei si cel mai reusit ansamblu al artei feudale moldovenesti.
Astfel, Judecata de Apoi ocupa tot peretele de apus intr-o uriasa compozitie pe 5 registre, unica in arta crestina, considerata prin amploare, stiinta elementului decorativ si stralucirea policromiei, superioara compozitiilor de la Athos si Pisa, demna de a fi alaturata Capelei Sixtine sau imaginilor de la San Marco din Venetia, si cistigind astfel supranumele de Capela Sixtina a Orientului.
Originalitatea artistilor consta si in curajul de a introduce in scena elemente folclorice si de peisaj local, totul pe un fond albastru unic in lume, ce a nascut sintagma “albastru de Voronet”, egala verdelui Veronese si rosului Titzian.
Peretele de sud este ocupat de Arborele lui Iesei si de portrete ale filozofilor greci si latini antici. Linga intrare sunt chipurile ctitorilor minastirii – Sfintul Daniil Sihastrul si mitropolitul Grigore Rosca.
Daruite de Stefan cel Mare, doua clopote evoca peste veacuri numele marelui voievod, creind o legatura invizibila cu inaintasii nostri.
Expresia artistica a dreptei noastre credinte, a rafinamentului si gustului pentru frumos a neamului nostru, Minastirea Voronet indeamna la reculegere si incinta inima si mintea privitorului ce ajunge aici din toate colturile lumii.
Si totusi…am regasit aici un contrast tipic românesc, dintre maretia trecutului si frumusetea unei creatii din vremuri demult apuse si tendinta actuala, dominate de superficialitate si kitschuri, reprezentata prin talciocul din preajma minastirii, plin de chinezisme si alte chestii de gust indoielnic. Si iarasi – NU mi-a placut deloc aglomeratia de acolo, faptul ca abia am avut loc sa fac cite o poza, iar inauntrul bisericii am fost impins, inghiontit si calcat de grupuri si cete de turisti, care se deplasau precum oile. Intr-un frumos spirit de turma. Si mi-am dat inca o data seama ca locurile cele mai frumoase sunt cele de care nu stie prea multa lume, sunt coltisoarele de rai, uitate de lume, accesibile doar cunoscatorilor si care nu sunt facute publice. Si mi-am adus din nou aminte de ce s-a intimplat cu Vama Veche si de cit rau fac multimile dezlantuite de români unor locuri superbe, in care ar trebui sa predomine linistea, placerea de a admira frumosul si de a iti umple sufletul de sentimente frumoase, si nu manelismul de turma atit de specific noua, ca popor.
Sa vedem si pozele:
Voronetul este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare si a fost ridicata in 1488, in numai 4 luni (un record pentru acea vreme), avind hramul Sfintului Mare Mucenic Gheorghe. Legenda spune ca Stefan a fost bine sfatuit la vreme de restriste de catre sihastrul Daniil din Voronet, si, drept multumire, a hotarit inaltarea acestei minastiri. Cuviosul Daniil, sihastru si duhovnic vestit, a devenit primul staret al minastirii. O candela aprinsa vegheaza mormintul Sfintului Daniil Sihastru de unde obstea minastirii ia binecuvintarea pentru slujbele de dimineata, dupa-amiaza si de la miezul noptii.
Viata monahala s-a intrerupt si aici in 1785. odata cu anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic, si s-a reluat in 1991, cu o obste de calugarite.
Din punct de vedere arhitectural, minastirea este asemanatoare cu celelalte biserici construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Forma initiala a bisericii mai poate fi vazuta in tabloul votiv – asezata pe un soclu de piatra, cu turla inaltata pe o baza patrata pentru a-I accentua zveltetea si elanul spre inaltime. Ridicata pe un plan trilobat, ea va primi o mare nota de originalitate prin decoratie. Este unul dintre putinele monumente de arhitectura religioasa din Bucovina care isi pastreaza in mare masura forma intiala. Astfel, Voronetul reprezinta unul dintre primele monumente moldovenesti creatoare de stil propriu, sinteza originala de elemente bizantine (planul treflat cu turla pe naos), gotice (arcurile frinte la chenarele usilor si ferestrelor) si strict autohtone.
In 1547, mitropolitul Grigore Rosca (var al lui Petru rares, considerat al doilea ctitor al bisericii) a adaugat un pridvor inchis, pentru care a adoptat o solutie unica , in care arhitectura este subordonata decorului pictat.
Pictura interioara a bisericii dateaza in cea mai mare parte din vremea lui Stefan cel Mare, din 1496 – un ansamblu iconografic bine adaptat spatiului, armonios, solemn, dar cu un vadit character de monumentalitate, compozitii neintrecute prin sobrietate, vigoarea gesturilor si formelor. In pridvor, pictura reprezinta calendarul crestin-ortodox. In interiorul bisericii retin atentia jilturile si stranele din secolul XVI, mormintul mitropolitului Grigore Rosca si mormintul sihastrului Daniil.
Pictura exterioara de datoreaza aceluiasi Grigorie Rosca, care a urmarit personal realizarea operei calugarilor-zugravi anonimi, care au pictat zidurile exterioare din temelie pina in streasina. Devenita atit de cunoscuta datorata cromaticii sale, in special a nuantei de albastru, aceasta este principalul punct de atractie. Armoniile tonale, nuantele si culorile sunt filtrate din mediul natural de catre artistii zugravi. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii inconjuratoare. Asa cum este de albastru cerul la Voronet, asa au incercat acestia sa-l reproduca pe peretii bisericii, creind o unitate indestructibila intre peisaj si pictura exterioara a bisericii. Frescele care decoreaza exteriorul si interiorul, originalitatea picturilor si intensitatea albastrului denota genialitatea artistilor moldoveni care cu un acut simt artistic au facut din Voronet simbolul Bucovinei si cel mai reusit ansamblu al artei feudale moldovenesti.
Astfel, Judecata de Apoi ocupa tot peretele de apus intr-o uriasa compozitie pe 5 registre, unica in arta crestina, considerata prin amploare, stiinta elementului decorativ si stralucirea policromiei, superioara compozitiilor de la Athos si Pisa, demna de a fi alaturata Capelei Sixtine sau imaginilor de la San Marco din Venetia, si cistigind astfel supranumele de Capela Sixtina a Orientului.
Originalitatea artistilor consta si in curajul de a introduce in scena elemente folclorice si de peisaj local, totul pe un fond albastru unic in lume, ce a nascut sintagma “albastru de Voronet”, egala verdelui Veronese si rosului Titzian.
Peretele de sud este ocupat de Arborele lui Iesei si de portrete ale filozofilor greci si latini antici. Linga intrare sunt chipurile ctitorilor minastirii – Sfintul Daniil Sihastrul si mitropolitul Grigore Rosca.
Daruite de Stefan cel Mare, doua clopote evoca peste veacuri numele marelui voievod, creind o legatura invizibila cu inaintasii nostri.
Expresia artistica a dreptei noastre credinte, a rafinamentului si gustului pentru frumos a neamului nostru, Minastirea Voronet indeamna la reculegere si incinta inima si mintea privitorului ce ajunge aici din toate colturile lumii.
Si totusi…am regasit aici un contrast tipic românesc, dintre maretia trecutului si frumusetea unei creatii din vremuri demult apuse si tendinta actuala, dominate de superficialitate si kitschuri, reprezentata prin talciocul din preajma minastirii, plin de chinezisme si alte chestii de gust indoielnic. Si iarasi – NU mi-a placut deloc aglomeratia de acolo, faptul ca abia am avut loc sa fac cite o poza, iar inauntrul bisericii am fost impins, inghiontit si calcat de grupuri si cete de turisti, care se deplasau precum oile. Intr-un frumos spirit de turma. Si mi-am dat inca o data seama ca locurile cele mai frumoase sunt cele de care nu stie prea multa lume, sunt coltisoarele de rai, uitate de lume, accesibile doar cunoscatorilor si care nu sunt facute publice. Si mi-am adus din nou aminte de ce s-a intimplat cu Vama Veche si de cit rau fac multimile dezlantuite de români unor locuri superbe, in care ar trebui sa predomine linistea, placerea de a admira frumosul si de a iti umple sufletul de sentimente frumoase, si nu manelismul de turma atit de specific noua, ca popor.
Sa vedem si pozele:
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu