Dintr-una intr-alta. Sau semn de viata. Jurnal de santier.

Da, inca mai traiesc. Desi se aduna praful pe blogul asta, ca nu am mai dat nici un semn de ceva vreme. Am intrat intr-o frunoasa rutina serviciu-santier-somn, din care cu greu reusesc sa mai ies cind si cind.

In week-end am vrut sa evadez un pic, sa imi vind casetofonul si sa fug putin pina in Vama, sa nu ma mai topesc linga asfaltul din Bucuresti, si sa dansez iar cu picioarele pe nisipul din fata de la Ovidiu pe "Comandante Che Guevara" sau pe "Thunderstruck", sau sa vad din nou un rasarit cu Bolero. Din pacate, planurile de acasa nu s-au potrivit cu cele din tirg si nu am mai avut cu cine sa plec.

Am vrut sa ma duc la concert la B'estfest, sa il vad pe maestrul Santana, dar norii de ploaie m-au intors din drum, am baut 3 beri fara alcool si apoi am inceput un tur al locatiilor prin care ies in ultimele luni. De data asta am fost prin cluburi gen Kika, Hornbach, Praktiker si Bricostore, dupa ce in week-endul trecut dansasem in Ikea. Si deja mi-e dor de Dedeman, unde nu am mai iesit cam de o luna. Am mai luat un rind de gresie si faianta (and more to come...), si alte diverse utile. Am inceput sa ma satur de locurile astea, dar s-o termina la un moment dat si nebunia asta.

Am vrut sa ies macar intr-un club simbata noaptea, dar mi-am dat seama ca sunt prea obosit pentru asta, mi-e prea cald pentru sauna din El Grande Comandante, iar la Ikea si Hornbach inchisesera deja. Iar la Pro Cinema tocmai incepuse Casino, cu Robert de Niro. Iar cum pentru mine de Niro ramine un monstru sacru, poate cel mai mare actor dupa Toma Caragiu si Amza Pellea, nu am putut rata si am revazut filmul pentru cine stie a cita oara.

Si totusi a urmat si o zi de duminica in care am facut ceea ce mi-am propus. Am ajuns la a patra nunta pe anul asta, si anume la Costele si la Viajerina (nu pun linkuri, cine ii cunoaste stie despre ce vorbesc). Si chiar a fost fain, nu mai fusesem de mult la o locatie asa faina, pe malul Lacului Floreasca. Si chiar daca a fost foarte cald, gheata din whiskyul Glenfiddich (pentru cunoscatori) a fost rece. Si chiar daca nu s-a fumat inauntru, racoarea de pe malul lacului a compensat. Si chiar daca o parte din amici au plecat la concert la Manowar, se auzea vag si pina la noi daca batea vintul in directia potrivita. Si chiar daca nu cunosteam decit putina lume, am avut parte de o surpriza extrem de placuta, am cunoscut in carne si oase o persoana pe care o admir foarte mult si am avut onoarea de a petrece o perioada de timp foarte placuta in compania ei. Si chiar daca a fost duminica seara, iar luni am fost "out of service" la birou, a fost o nunta faina. Ocazie cu care le mai urez inca o data lui Costel si Viajerinei casa de piatra, sa fie fericiti si sa aiba parte numai de lucruri frumoase in viata lor impreuna de acum incolo.

Iar acum am planuri mari de week-end. Nu vreau sa spun mai multe, pentru ca ma urmareste o replica din piesa lui Felix, Hipioti si bolsevici (pe care am vazut-o saptamina trecuta pentru a treia oara, ocazie cu care am aflat ca si Felix si Flavia alcatuiesc acum o familie, drept pentru care le urez si lor casa de piatra si multa fericire) - Vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rida? Povesteste-i de planurile tale! Drept pentru care o sa deconspir un singur element din planurile de week-end, si anume Transalpina. Si sper sa pot reveni cu detalii despre cit de minunat va fi fost.

Dar pina atunci, revin la gresia, faianta, rigipsul, parcodurul, ceresitul CT126 si CM9 si marturisesc ca sunt foarte aproape de a lua o decizie cu privire la canapea. Pentru cei care nu sunt in tema, sa fac o scurta introducere. In mansarda cea boema pe care mi-am amenajat-o la inceput de vara este deja cam toata mobila necesara, mai putin canapeaua. Pentru ca am fost foarte pretentios. Si pentru ca sunt plin de constringeri. As fi vrut o canapea mare, masiva, poate din piele sau poate nu. Dar nu am cum sa o urc pina in mansarda, pentru ca scarile sunt cum sunt, iar acoperisul apare si el peste ultimele scari, la ultima curba. Drept pentru care toate canapelele masive si dintr-o bucata ies din discutie, si se califica doar cele facute din mai multe bucati. E simplu, puteti spune, du-te la Ikea. M-am dus si acolo si nu am gasit nimic care sa imi placa. Toate canapelele pe care le-am vazut, prin zecile de locuri prin care am cautat, se impart in 2 categorii: care imi plac dar sunt prea mari si nu am cum sa le duc in mansarda, sau au dimensiunile potrivite si se pot demonta si transporta in bucati, dar nu imi plac. Am uitat sa zic, vreau o canapea de 3 persoane, care sa fie si extensibila, si sa aiba un look clasic. Nu vreau ceva prea modernist, avind in vedere locul. Intr-un final azi am cedat si am fost la un atelier la un nene care face pe comanda. Si am vazut una care in linii mari indeplinea criteriile mele estetice, dar si cele functionale, pe nea Nicu l-am adus in mansarda si mi-a garantat ca respectiva e singura care ar incapea acolo, e de 3 persoane, e extensibila, stofa e in niste culori (de la galben la maro inchis) care se potrivesc atit cu peretii galbeni cit si cu grinzile maro inchis din mansarda, asa ca pina la urma cred ca o sa declar sfirsita cautarea mea si o sa o cumpar pe cea cu pricina. Singurul inconvenient este ca nu are brate, ci perne. Nea Nicu mi-a propus sa o transforme si sa ii puna si brate, dar pina la urma m-am gindit ca ar deveni prea mare si ar ocupa prea multi din putinii metri patrati ramasi liberi. A, i-am facut si o poza.

Ce parere aveti despre ea? Eu m-am plictisit de cautat si cred ca voi marsa pe ea, dar orice parere este binevenita.

Si, de incheiere, fara sa comentez nimic despre scandalul cu Monica Iacob Ridzi, ii dau cuvintul lui Florin Chilian, sa va cinte noua lui melodie, Ridzi e poveri:

Si va las, am fugit sa aduc adezivul, coltarii si chitul din portbagaj, sa aiba miine Dorel ce sa faca :)