Semne

Am primit un filmulet foarte frumos pe mail, care mi-a placut la nebunie si m-am gindit ca daca tot nu am mai scris nimic, macar sa il impartasesc cu voi. Daca aveti rabdare 12 minute sa va uitati, eu va garantez ca o sa va placa. Este un filmulet despre comunicare, despre diferite modalitati in care doi oameni pot ajunge sa comunice si sa se cunoasca. Despre faptul ca un lucru frumos poate sa apara atunci cind te astepti cel mai putin. Despre cit de important e sa nu te dai batut in viata. Despre frumusetea lucrurilor simple, intimplate pe neasteptate si traite cu putere. Despre faptul ca toata lumea are sansa sa in viata, important este sa mai creada in ea. Despre faptul ca totul in viata se va intimpla la momentul potrivit, iar pina atunci este doar o chestiune de rabdare. Despre romantismul care se poate naste in realism. Despre importanta nebuniei in viata, pentru a inlatura rutina de zi cu zi. Despre faptul ca sentimentele nu au intotdeauna nevoie de cuvinte, ci doar de emotie. Despre cit de putin desparte resemnarea de speranta si despre vise care se mai si indeplinesc citeodata.

Felicitari regizorului australian Patrick Hughes pentru acest filmulet care mi-a facut seara mai frumoasa. Citeodata, nu ai nevoie decit de un semn...

Manowar in româna

Stau prost cu timpul, sunt prins intre serviciu, santier, setea de vara si week-enduri de Vama. Cind sa ma mai odihnesc, cind sa mai scriu 2 vorbe si aici?

O sa scriu despre noua mea obsesie, descoperita acum o saptamina la City FM. Este vorba despre Manowar, "The kings of metal", care au scos un nou album, EP-ul Thunder In The Sky. Manowar a demarat un nou turneu, si va ajunge si prin România, pe 5 iulie, la B'ESTFEST AFTERSHOCK.

EP-ul include piesele Thunder In The Sky, God Or Man, Let The Gods Decide, Die With Honor, The Crown And The Ring, precum si versiunile piesei Father, in germana, italiana, maghiara, bulgara, norvegiana, spaniola, franceza, greaca, turca, poloneza, japoneza, croata, portugheza, finlandeza si nu in ultimul rind, româna.

Versiunea in româneste suna absolut excelent, si va las si pe voi s-o ascultati si s-o comentati... Limba româna suna absolut incredibil in interpretarea lor. Iar româna nu e o limba usoara...

Respect, Manowar, pentru faptul ca au facut asta pentru fanii lor români.

Deci, Manowar - "Tata":

Noaptea de Sinziene

Sărbătoarea religioasă cunoscută sub denumirea populară de Sînziene, care are loc în fiecare an în miezul verii, pe 24 iunie, este considerată încă unul dintre momentele din an în care îşi găsesc locul credinţele arhaice ciudate, practicile magice-vindecătoare şi ritualurile de dragoste.

A rămas pînă astăzi credinţa veche că de Sînziene ies în lume zîne ale pădurii, ale naturii sau ale dragostei, care pot influenţa destinele, iar oamenii marchează acest moment cu sărbători cîmpeneşti.

În trecut, în ajun de Sînziene, seara, se întîlneau în sate fete şi flăcăi, pentru a aprinde pe dealuri focuri considerate purificatoare. De la acele focuri se aprindeau făclii, pe care băieţii le roteau prin aer pentru a “îmbuna” zînele. Fetele împleteau coroniţe din flori de cîmp, între care predominau florile de sînziene. Coroniţele, purtate pe frunte sau în mîini pe drumul spre casă, erau apoi "oferite" zînelor prin aruncare peste casă. Momentul în sine era un fel de predicţie, pentru că, dacă acea coroniţă de flori rămînea agăţată de horn sau de acoperiş, fata care o împletise era convinsă că se va mărita în acel an. Tot coroniţe din flori de sînziene împleteau şi gospodinele, dar din alte credinţe. Femeile de la sate încă păstrează un obicei discret de a pune cununi de sînziene la icoane, la ferestre ori la porţi sau de a le purta la brîu ori în sîn, pentru a alunga duhurile rele, aducătoare de stricăciune ori de boală. Nevestele tinere sau femeile însărcinate obişnuiesc şi acum, în unele zone rurale, să usuce cu grijă plante de sînziene pentru a le păstra în ideea că vor avea parte de naştere mai uşoară sau că vor fi considerate neîntrecute gospodine prin felul în care reuşesc să închege laptele. Nici una din aceste credinţe nu este lipsită de un sîmbure de adevăr, pentru că în numeroase scrieri despre leacuri populare şi chiar medicină naturală este menţionat efectul de reducere a durerilor travaliului pentru gravidele care sînt culcate perne de sînziene. De asemenea, este uşor de verificat de către oricine calitatea plantei de a transforma rapid laptele dulce în lapte bătut cu gust plăcut.

Sînzienele, numite popular şi drăgaice, sînt plante medicinale recunoscute de literatura de specialitate, care se găsesc în şi în farmacii şi se folosesc sub formă de ceaiuri ca adjuvante în boli de rinichi, afecţiuni tiroidiene, boli ale pielii, ulceraţii şi alte suferinţe. În trecut se credea însă că momentul optim pentru culegerea acestei plante este tocmai în ziua de sărbătoare ce poartă numele Sînzienelor, pe la prînz, pe vreme însorită, pentru că atunci puterea vindecătoare a tuturor plantelor medicinale ar fi fost înzecită. De aceea, de Sînziene, toate bătrînele vindecătoare de prin sate cutreierau pajiştile înflorite, în căutare de ierburi de leac sau bune pentru ritualuri de dragoste.

Astfel de ritualuri încă se mai fac, măcar ca mijloc de distacţie. Cele mai multe se practică în seara premergătoare sărbătorii. Dacă în acea noapte plouă, se crede că anul va fi plin de suferinţe din dragoste şi de lacrimi. Dacă florile de sînziene încă nu au înflorit în seara ajunului sărbătorii, bătrînii cred că va fi un an cu nunţi puţine şi în care nu se vor naşte mulţi copii, iar dacă, dimpotrivă, florile de sînziene sînt trecute în acea zi, se crede că oameni în toată firea îşi pot pierde minţile din dragoste în acea vară şi pot "greşi" cu uşurinţă. Tinerele fete practică în noaptea respectivă aceleaşi ritualuri pentru a-şi "vedea" ursitul ca şi în noptea Sfîntului Andrei, numai că ingredientele sînt uşor diferite. Busuiocul pus sub pernă, de pildă, este înlocuit cu flori de sînziene uneori, iar în alte cazuri tinerele rostesc incantaţii de rugă către aceste flori la miez de noapte, iar în zori îşi ating chipul şi trupul cu roua culeasă de pe florile de sînziene pentru a fi mereu tinere, frumoase şi iubite.

Sa aveti o noapte de Sinziene frumoasa !

Macii din Vama Veche

Si ce poate urma dupa macii din 2 Mai? Raspunsul este simplu: o plimbare printre macii din vama... Inspre frontiera, cimpuri de maci te saluta, fie pe marginea soselei, fie pe malul marii. Paradis: mii de maci rosii-singerii, marea albastra de amurg, Vama Veche veche, un pic de vinticel, un soare care a ars toata ziua, o zi de sfirsit de mai, o plaja pustie, scoici, oameni faini... Si multi maci, fireste.

Am scris de atitea ori despre vama, incit nu stiu ce as mai putea scrie acum. Epava a intrat cu totul in apa, pista de biciclisti desparte hidos plaja de locul de promenada, iar spiritul vamii de alta data a fost de mult ucis, ca un pescarus batrin care si-a dat duhul in locul in care altadata era singurul stapin.

Altadata? Dar ce inseamna altadata? Cind România a dobindit Cadrilaterul, ca urmare a participarii sale la cel de-al Doilea Razboi Balcanic, in 1913, granita Dobrogei s-a mutat cu mult mai la sud, la Ekrene, adica la vreo zece kilometri mai jos de Balcic, iar fostul punct de frontiera, cel de pe soseaua ce mergea paralel cu tarmul Marii Negre, a capatat numele de Vama Veche, dupa ce pina atunci se numise Ilanlik. In 1940, România a pierdut Cadrilaterul, iar granita de sud a revenit la o mai veche configuratie, trecind prin dreptul fostului punct de control. Denumirea acestuia nu s-a mai schimbat, însa – si de ce sa se fi schimbat? Macar într-un nume sa persiste tendintele expansioniste avortate ale României.

Pina prin 1970, se ajungea usor de la Mangalia la 2 Mai si apoi, la Vama Veche: se trecea peste un pod mobil astfel incit iti lua cam o jumatate de ora de mers linistit ca sa ajungi de la Cazinoul din Mangalia pina la restaurantul Dobrogeanul. Cu timpul insa, s-a reconsiderat importanta strategica a bazei militare navale de pe lacul Mangalia si s-a ales un drum ocolit, de 14 kilometri, care trecea prin comuna Limanu. Trebuia sa-l parcurgi cu masinile ITA dar, chiar si asa, dura mai mult de o ora sa ajungi in Vama Veche, datorita controalelor graniceresti. In anii 1980 simteai granita inca de cind ajungeai în Mangalia. Si, poate ca tocmai prezenta mult prea evidenta a granitei facea ca 2 Mai si Vama Veche sa fie o destinatie a celor boemi, care nu cautau neaparat confortul, ci doar un spatiu liber de prejudecati, unde sa poata cunoaste oameni la fel ca ei, intelectuali, cititori de carti bune, ascultatori de muzici bune, si nu facind parte din marea masa a românimii comuniste. Nici la 2 Mai si nici la Vama Veche nu era apa curenta. Unicul telefon se afla la posta din 2 Mai, iar singurul politist era plutonierul Ambrozie, care-si ridicase o casa vizavi de Dobrogeanul, unde inchiria camere cu 50 de lei pe zi.

Iar Vama Veche arata la fel ca în 1850, de pilda, cind prima generatie de gagauzi intemeietori se stinsese deja: case marunte, cu olane desperecheate, ratacite dezordonat printre livezi debile si parcele de porumb, ridicate între fisia copioasa a plajei si pamintul sterp care disparea spre vest. In mare, la vreo trei sute de metri de tarm, epava unui vas cipriot, praduit de localnici – luasera care un geam cu rama de cauciuc, care o scara de fier abrupta si ruginita ca sa urce în pod, care o bucata de linoleum cu marginile roase pentru sufragerie… In iarna 2008/2009, epava a intrat aproape cu totul sub apa, nu se mai vede mai nimic din ea, si marturia prezentei ei acolo o mai constituie doar povestile localnicilor si fotografiile din anii trecuti.

Altadata, lucrul cu adevarat magic de la Vama Veche era cerul, noaptea - Universul intreg care se rotea deasupra noastra, stelele cazatoare din august, luna plina care ne asternea umbra la picioare si ne lumina plaja în gri si ne deschidea carare de lumina aurie peste mare, pina la orizont. Si mai era fosforescenta apei care ne inconjura trupurile cu o lumina ca de halogen, difuza si laptoasa…
Cind au electrificat plaja si au adus primele baruri cu zgomoteci si lumini electrice pe plaja, au ucis ce era mai important in Vama. Au alungat lumina Universului si au înlocuit-o cu luminile alea amarite de bodega.

Singurul lucru care a mai ramas sunt macii. Pe ei nu ii poate indeparta de acolo nici Bibi, nici Mitocanu, nici John si nici vreun alt mega-patron de casoaie cu termopane si multe etaje. Macii rosii sunt suficient de puternici cit sa reziste si in noua Vama si sa ofere o oaza de frumusete salbatica pe plaja domesticita brutal, si sa iti aduca un pic aminte de Vama Veche de altadata...