I finally got it

E ceva vreme de cind imi doresc sa fac pasul la categoria urmatoare. Sa trec de la aparatele foto digitale compacte, asa-numitele "Point and shoot" sau "sapuniere" in jargonul profesionistilor, la ceva mai bun, care sa arate mai bine, sa faca poze mai bune, sa nu aiba numai moduri "auto". Sa simt ca am si eu o contributie cind fac o poza, sa o gindesc, sa fie rezultatul viziunii mele asupra situatiei si subiectului respectiv. M-am gindit la DSLR, dar mi-am dat seama ca ar fi un pas prea mare si nu sunt inca pregatit pentru asa ceva. Pe linga aspectul financiar, deloc de neglijat, parca totusi era ceva prea complicat direct dupa "sapuniera". Dupa o saptamina intreaga de navigat printre forumuri si review-uri, decizia a fost luata. Cistigatorul este Fuji S6500 FD. Categoria bridge, zoom optic 10.8X, 6.3 Megapixeli, obiectiv 28-300. De duminica este noul meu tovaras si acum suntem in faza de tatonare si imprietenire. Ii multumesc pe aceasta ocazie lui Vali Rariceru, de la care l-am cumparat, prin intermediul www.okazii.ro si va arat si voua citeva linkuri pentru detalii suplimentare. Inca nu pot sa-l recomand cu incredere, dar sunt convins ca nu am facut o alegere proasta.
http://www.steves-digicams.com/2007_reviews/fuji_s6000fd.html
http://www.dpreview.com/news/0607/06071302fujifilms6500fd.asp
http://www.dpreview.com/reviews/fujifilms6000fd/
Sper sa fie un tovaras de nadejde in cele ce vor urma, si sa fac multe si reusite poze cu el, sa reusesc sa ma dedic mai mult fotografiei (sa fie mai mult decit un simplu hobby) si mai ales sper sa reusesc sa le ofer tuturor poze cit mai frumoase, care sa bucure ochiul si sa va faca pe toti sa intelegeti un crimpei din ce am trait si ce am simtit eu cind le-am facut. In continuare pentru mine fotografiile reprezinta amintirile ce sfideaza timpul, si inca mai am bucuria si pofta de a spune mai departe prin intermediul lor unde am fost, ce am vazut, ce am simtit, de a comunica si celorlalti emotiile stirnite de subiectul lor.

Pentru ca atunci cind pui suflet, vei reusi sa atingi nu doar privirea ci si sufletul privitorului...

Fuck them retirement funds advertisers !!!

Un fenomen publicitar s-a abatut mai ales peste cei din categoria mea - tinerii angajati cu virste cuprinse intre 18 si 35 de ani: pensiile obligatorii. Se da lupta grea si tema este, se pare, extrem de dificila pentru creatorii romani de reclame. Avind publicul-tinta atit de bine configurat, toti asiguratorii s-au gindit ca tinerii trebuie ispititi mai ales cu glume sadice, umor negru, imagini socante. Ca asa sint tinerii. In plus, trebuie speriati cu spectrul batrinetii. In unele reclame sint dati drept exemplu al nefericirii parintii sau bunicii nostri si sintem indemnati de fete vesele cu dintii albiti in Photoshop sa nu le urmam exemplul virstnicilor din familie si sa ne punem bani deoparte pentru zile negre. Asta ar fi iritarea de fond: faptul ca ni se propune sa fim mai „destepti“ decit „batrinii“.

Si citind despre una despre alta, am dat de blogul lui Tudor Chirila, si mi s-a parut ca reflecta atit de bine realitatea si pune atit de bine punctul pe i, incit mi-am permis din nou sa ii inserez articolul aici, pentru ca in mod sigur nu as fi putut reda mai bine indignarea impotriva acestui val de reclame indobitocitoare:

Umbli prin oras si vezi panouri galbene pe care citesti ca vei trai mai putin decat ele, respectivele placi. Te uiti bulversat si te intrebi cine ar putea sa-ti jigneasca speranta de viata si bunul tau simt comparandu-te cu un panou galben. Apoi in josul lui vezi un logo a carui sonoritate iti aduce a crescatorie de pasari: AVIVA.

Iti vine sa urli dar nu oricum ci vorbindu-le pe limba lor de marlani: cum pizda ma-tii iti permiti sa-mi agresezi simturile vizuale cu slogane basite prevestitoare de moarte sumbra care vine maine caci scrie ca maine eu nu voi mai fi acolo dar panoul invingator ca Stefan cel Mare iesind din casa Vrancioaiei va fi. Hamletiano- urbani, baietii astia.

Dupa care iti cumperi un ziar si privesti siderat in locul copertilor: un mare "ad" publicitar reprezentat printr-o fotografie cu doi tineri aparent fericiti dar zambind fals si tamp cu privirile atintite spre un borcan ce gazduieste doua proteze dentare dintre care una cu diamant montat pe dintele fals. Sloganul din josul pozei nu merita mentionat dar ideea e ca esti tanar si se ocupa ei de viitorul tau si pensia ta privata caci in ambele exemple e vorba de pensii private, in caz ca nu am reusit sa va edific pana aici.

Ti se urca sangele la cap si iti vine sa scuipi din plamanii tai inca tineri si imbatati de aerul vietii plina de speranta si proiecte, urmatorul monolog:

- Bai cretini patentati si advertiseri neinformati si nefundamentati, ba voi stiti cui va adresati?

- Bai nene, voi stiti ca noi astia tinerii, ne mai si futem si inca de multe ori pe noapte si asta dupa ce am dansat pa mese de cateva ori pa saptamana si inchidem cluburile?

Chiar asa voi stiti ba ca noi inchidem cluburi si ne avem ca fratii cu Jack Daniels si Red bull? Ba voi stiti ca la noi nu e pauza intre momentul cand ne inchidem la slitz si iesitu' pe usa in drum catre birou la sapte dimineatza? Bai fraierilor, noi mergem la sala si tragem de fiare pentru ca ne place sa ne vada gagicile bicepsii sau pectoralii "pa baza la care ne rezolvam problemele de incredere sau frustrare baaa".

Plesneste setea de viata in noi si suntem gata sa ne-o dam in gura pentru un loc de parcare pentru ca asta e adrenalina frateee sa parchezi pan' orasu asta.

Voi stiti ba ca alearga sangele pan' noi ca Schumacher pa' circuit?Vorbim tare si ne dam barbati pan' mall-uri inainte sa intram la filme fratziorilor...

Ba voi va ganditi ca la noi proiect de viitor inseamna caii putere? Noi suntem aia care danseaza pa plaja in Vama pana la epuizare si numa' soarele ne trimite acasa...da' ce spun io acasa...Acasa in cort si de cele mai multe ori in alt cort ca suntem Tineri si Smecheri frate...

Ba voi credeti ca lumea o construiesc fraierii care se gandesc de mici la moarte? Pai, baa, mai descoperea Columb America daca se gandea la pensie pa la 30 de ani?

Baa, noi sarim cu coarda pa la Rasnov ca sa scapam de stress...Cine credeti voi ca inchiriaza terenuri la Polivalenta?

Pai ba io nu stiu cum sa ma razbun pa Aurel ca a dat doua goluri sambata trecuta si venisera doua colege bune de la birou sa ne vada la fotbal baa..Asta ne ocupa noua timpu' frate... Pai cand ai carnea tare pe tine si iti plesnesc coaiele de fericire tu te gandesti la pensie fraiere?

Noi da sanatate avem nevoie baa, ca dac n-o avem p-aia n-apucam nici un ban la fluieru' final...si nici voi fratziorilor..

Asa e viata bai nene la treizeci de ani e vara si esti greiere...

Asa ca nu mai faceti voi pa furnicutzele cu noi ca noi nu asa intelegem baeeyy "advertiseri plini de imaginatie"!!! Ca nici greierele n-a inteles...

Pai voi nu vreti ma baieti sa intelegem, ca sa va dam lovelele in administrare? Stiti de ce le zice lovele? Ca exprima dragostea voastra de bani finantistilor...

Asa imi venea sa strig dupa ce publicitarii pensiilor private si clientii lor m-au tratat ca pe un batran cu mana tremuranda, zadarnic incercand sa-si stapaneasaca emotiile si lacrimile de bucurie la auzul soneriei care vestea una din singurele vizite pe care le mai primea in finalul vietii: postasul cu pensia.

Oare sa-mi amintesti ca o sa fiu batran si muribund e singura solutie spre a ma face responsabil?

Bed for love – un blog cu idei Tudor Chirilă

Sfirsit de vara - sfirsit de viata

Am lipsit ceva de timp din blogging. A fost o vara frumoasa, cu locuri frumoase, cu oameni frumosi, cu amintiri minunate, cu mii si mii de fotografii. M-am indragostit din nou. Am stat de vorba cu vintul si i-am admirat pe Alifantis si Andries in duet la Folk You in Vama Veche, am mincat icre proaspete in 2 Mai si suberec la Constanta, am bolborosit cu Vulcanii Noroiosi, am mincat gulas si papricas in Secuime, am admirat superbul lac Sfinta Ana, am fost coplesit de maretia Cheilor Bicazului, am aflat legenda Lacului Rosu, am gasit linistea in dulcele grai bucovinean si m-am desfatat cu placinte "poale-n briu", m-am recules in minastirile din Moldovita si Sucevita, am alergat veverite in Vatra Dornei, am purtat clop morosenesc in Pasul Prislop, am petrecut citeva nopti ca in Muzeul Satului intr-o pensiune superba din Maramures, am reconstituit istoria comunismului in muzeul din Sighet, am ris in fata mortii in cimitirul din Sapinta, m-am minunat in fata manastirilor de lemn din Birsana, am inconjurat lacul Mogosa, am baut o limonada la Cluj, am ratacit prin Cheile Turzii, am poposit in inima Apusenilor, am vazut urmele de ursi in Pestera Ursilor si am inghetat in Ghetarul Scarisoara, am fost impresionat de eforturile unui om simplu de a crea un muzeu la Chiscau, m-am ascuns de potera in pestera precum haiducul Ionele, am rememorat nasterea Romaniei in Alba Iulia, am descoperit ca eternitatea s-a nascut la tara in Marginimea Sibiului, am respirat aerul tare de Paltinis, am fost mindru ca Sibiul e capitala culturala europeana a anului 2007 si am alergat printr-un labirint de traditii, obiceiuri si cultura, udat cu bere si limonada in frumosul oras din inima tarii, am vazut alaturi de Jules Verne Castelul din Carpati, la Hunedoara, am umblat printre ruinele Sarmisegetuzei, am trecut muntii prin Defileul Jiului, am sarutat sub Poarta Sarutului si am stat la Masa Tacerii, an contemplat Coloana Infinitului, am fost coplesit si de maretia Cheilor Sohodolului, m-am recules la minastirea Tismana, am cautat frumusetea anilor interbelici in Herculane, am vazut Dunarea fierbind in Cazane si chipul lui Decebal sculptat in piatra. Iar dupa 2 saptamini de vis si 3.500 de kilometri m-am intors acasa, mai sarac poate material, dar mult mai bogat sufleteste, si cu retina plina de un impresionant sirag de locuri frumoase, obosit dar fericit, iar cind timpul imi va permite voi incerca mici descrieri ale fiecaruia din aceste locuri.

Dupa o saptamina de munca, am simtit nevoia sa ma regasesc, sa ma odihnesc, sa-mi caut linistea. A fost un imbold interior, care vroia parca sa ma pregateasca pentru momentele grele ce vor urma. Si cum sufletul meu isi poate gasi linistea doar pe malul marii, am fugit din nou in Vama, sa culeg a unsprezecea scoica, sa tainuiesc cu valurile si cu pescarusii, sa ma uit pe mine pe nisipul de-acum rece si sa chem soarele sa iasa din nou si din nou din mare.

A venit timpul sa ma intorc, si am facut-o trist, presimtind parca ceva. Am venit acasa, dar caldura de acasa era inlocuita de o atmosfera apasatoare. Nori negri se invirteau pe deasupra, iar linistea era cea de dinaintea furtunii.

A doua zi s-a intimplat. Ziua a inceput trist. Pe banda de la Realitatea am citit ca s-a stins cea mai mare voce a lumii - Luciano Pavarotti. Deja devenisem nelinistit. Nu mai intru in alte detalii. Joi 6 septembrie, la ora 17.15, tata s-a stins din viata in spitalul Matei Bals, dupa ce il dusesem la prinz acolo pe picioare, pentru un control de rutina si un RMN. Ne-am dus acolo cu el si ne-am intors fara. Un complex de probleme de sanatate (fara ca vreuna sa para sau sa fie atit de grava), dublate de incompetenta si indolenta unor asa-zisi medici au facut ca ziua de joi sa fie ultima pentru el, iar inima lui sa nu poata face fata eforturilor la care a fost supusa acolo. A tusit de 3 ori si a adormit. Pentru totdeauna. Cu mine si cu mama de fata. Nu pot sa va spun expresia de pe chipul mamei mele atunci cind am fost nevoit sa-i spun ca, oricit de mult au incercat sa-l resusciteze, lupta a fost zadarnica si el ne-a parasit. Poate nu a fost chiar tatal perfect, poate nu tineam la el suficient de mult ca la un parinte, dar judecatorul vietii si faptelor lui nu puteam fi eu. Parintii nu ti-i alegi, ci ti-i da Dumnezeu si tu ai datoria sa fii un bun fiu, sa-i respecti si sa-i ajuti atunci cind neputinta ii biruieste. Totusi, parca mintea mea nu poate cuprinde moartea. E drept ca pe masura ce trece timpul, incepe sa-i apese durerea de oase, parca si tusea le e uneori enervanta, parca uneori se misca prea incet sau iuteala gindului nu mai e ceea de cind erau tineri, dar in mintea mea exista o lege nescrisa: "parintii sunt nemuritori". Buni sau rai, ei trebuie sa fie aici pe pamint. Ei sunt radacinile mele, ei sunt cei care m-au ajutat sa fac primii pasi. Ei sunt aripile care m-au ajutat sa ma inalt in zborul meu prin lume si prin viata. Ei ma ajuta sa ma ridic cind cad si sa merg mai departe. Nu am fost prea apropiati, dar intre parinti si copii nu e loc de suparare sau orgolii. Durerea s-a lasat peste noi, si am ramas in viata asta doar doi - mama si cu mine, sa avem grija unul de celalalt, sa ne sprijinim si sa incercam sa ne invatam unul pe celalalt ca viata trebuie sa mearga mai departe.

Sfirsitul de vara a venit trist, a inchis un capitol frumos al vietii mele, dar nu s-a multumit cu atit, si a inchis si o viata intreaga. Nu e cinstit, era inca tinar, nu avea inca 65 de ani, mai avea mult de trait. Si dincolo de toate, imi rasuna obsesiv glasul mamei: "Si ne facuseram atitea planuri, abia astepta sa te insori si tu, si noi sa iti crestem copiii, sa avem si noi nepotei..."

La revedere, tata ! Dumnezeu sa te odihneasca in pace !
As vrea sa inchei cu o rugaminte: daca sunteti binecuvintati sa mai aveti parinti pe linga voi, la distante mai mici sau mai mari, incercati sa petreceti ceva timp cu ei. Mergeti la masa, iesiti la o plimbare in parc, duceti-i la pescuit, fugiti intr-o zi de week-end pina la padure sau la munte. Faceti asta pentru ei, pentru voi si pentru noi, cei care nu am facut-o suficient atunci cind se putea.

Si inca un lucru: fiti blinzi cu persoanele iubite, oricit de fiare ati fi cu ceilalti.

Enigmatici si cuminti...

Enigmatici si cuminti,

Terminindu-si rostul lor,

Linga noi se sting si mor,

Dragii nostri, dragi parinti.

Cheama-i Doamne inapoi

Ca si-asa au dus-o prost,

Si fa-i tineri cum au fost,

Fa-i mai tineri decit noi.

Pentru cei ce ne-au facut

Da un ordin, da ceva

Sa-i mai poti intirzia

Sa o ia de la inceput.

Au platit cu viata lor

Ale fiilor erori,

Doamne fa-i nemuritori

Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,

Ia priviti-i cum se sting,

Luminari in cuib de cuc,

Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind

Ne intoarcem in pamint,

Cit mai suntem, cit mai sunt,

Mingiiati-i pe parinti.

E pamintul tot mai greu,

Despartirea-i tot mai grea,

Sarut-mina, tatal meu,

Sarut-mina, mama mea.

Dar de ce priviti asa,

Fata mea si fiul meu,

Eu sunt cel ce va urma

Dragii mei, ma duc si eu.

Sarut-mina, tatal meu,

Sarut-mina, mama mea.

Ramas bun, baiatul meu,

Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,

Mama mea, fetita mea.