Tiganesti

Simbata dimineata... 20 de grade si nici un nor pe cer... Dor de duca... Ma sui in masina si fara sa stiu incotro ma indrept, pornesc de acasa. Destinatia apare intr-un final, mai mult sau mai putin intimplator (de fapt destinatia initiala a fost alta dar un telefon deturnator la un gratar a schimbat totul)... Manastirea Tiganesti.

La Manastirea Tiganesti e deja primavara. Miroase a vant, a muguri si a iarba. Grabite, cu privirea atintita in pamant, maicutele pasesc marunt, fosnindu-si straiele largi si cernite.
Inconjurata de un curs de apa cunoscut sub numele "Lacul Maicilor", Manastirea Tiganesti este vestita atât prin frumusetea sa, cât si prin atelierele ei de tesatorie, în care calugaritele realizeaza adevarate opere de arta. Aici se tese stofa pentru vesmintele preotesti si tot aici a fost lucrata broderia pentru sala maura din Castelul Peles.
Situata la 3 km de comuna Ciolpani, cam la jumatatea distantei dintre Bucuresti si Ploiesti, manastirea este asezata intr-un cadru mirific de ape si paduri. Mit, legenda dar si adevar istoric, asezamintul monahal dateaza din 1780, fiind construit pe terenul donatorului Matei Tiganescu. Legenda sustinuta de faptul ca pomelnicul manastirii incepe cu Mihai Viteazul si Doamna Stanca, ne arata ca asezarea monahala exista inca de la inceputul sec. XVII, fiind zidita de calugari romani de la muntele Athos, cand in aceste locuri erau codrii Vlasiei. A fost mai intai Schit cu chilii si biserica din lemn. Din aceasta biserica din lemn s-a pastrat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate. La inceput schitul era populat de calugari dar staretul manastirii , un anume Dositei staruieste pe linga mitropolitul Dosiftei ca pustnicii schitului Tiganesti sa fie transferati la manastirea Caldarusani, urmind ca locul lor sa fie luat de calugarite de la schitul Turbati (Snagov) si schitul Maicilor (Bucuresti).Initial biserica din lemn a fost demolata iar pe locul ei s-a construit actuala biserica purtind hramul Adormirea Maicii Domnului.
Locasul este construit în spiritul vremii, cu pridvor si o singura turla, decorata cu ferestre prelungi. Usa de la intrarea în pronaos prezinta un ancadrament cu motive florale, admirabil executate. Exteriorul, împartit în doua registre inegale este de asemenea decorat cu ferestre si firide, peretii fiind zugraviti în alb. Partea superioara a fatadelor este împodobita cu medalioane în mozaic, realizate de pictorul Gheorghe Radu cam în a doua jumatate a secolului trecut. Pictura interioara, executata în 1853, în stil neobizantin, a fost opera egumenului Eftimie. A urmat o serie de restaurari în 1880, 1895, 1911 iar în 1929 biserica a fost repictata de Dimitrie Belizarie. Pridvorul pasteaza însa cîteva scene din pictura originala. Restaurarile din 1977-86 au fost facute cu multa grija, lucrarile destinate picturii fiind încredintate pictorilor Gheorghe Trasculescu si Valeria Musceleanu, însotiti de un grup de ajutoare. Cele doua cladiri din incinta Manastirii, avind cerdacuri sustinute de coloane, adapostesc chiliile, staretia, trapeza si o minunata colectie de arta bisericeasca si carte veche. Construite în 1920, cladirile înconjoara biserica. În cimitirul manastirii exista o alta biserica, de dimensiuni mai mici. Printre mândriile locasului pot fi amintite clopotnita cu trei clopote mari si unul mic, si mai ales ceasul mare, cu doua cadrane. Adus din Germania, în 1911, are un mecanism care cântareste mai mult de 1300 kg. Cladirea muzeului, construita in 1848, a fost mai intai orfelinat, apoi scoala, arhondarie, iar din 1989 muzeu. Aici sunt expuse icoane pe lemn, panza, sticla si metal, vesminte vechi, carti si obiecte religioase. Ansamblul minastirii mai cuprinde turnul clopotnitei, trapeza, casele monahale, cimitirul si atelierele unde se tes materiale pentru hainele preotesti. In acest atelier trudesc maicutele minastirii, iar materialele folosite pentru hainele preotesti sunt din matase vegetala si cu fir de aur si argint. Razboaiele de tesut sunt programate prin cartele perforate.
Prin pictura sugestiva, realizata în culori vii, prin eleganta constructiilor din jur, prin faima atelierelor si linistea pe care o degaja, Manastirea Tiganesti ramine un loc de reculegere, deosebit de indragit de credinciosi.

Femeile

Mamoase. Copilaroase. Rasfatate. Victimizate. Pregatite (de orice). Orgolioase (pana la Dumnezeu). Sensibile (si inapoi). Cicalitoare (zi si noapte). Spirituale. Barfitoare (mai tot timpul). Discrete (numai cand au interesul). Serioase. Gratioase. Slabe (cu dieta). Rubensiene (fara dieta). Feminine. Malitioase (zi si noapte). Sufletiste (ziua). Ganditoare (noaptea). Profunde (de sarbatori). Veninoase (arareori). Pline de compasiune. Cu simtul umorului. Cinice (niciodata prea mult). Sarcastice (dupa nunta). Grijulii (dupa botez). Resemnate (dupa al doilea divort). Implinite (dupa primul sau al doilea copil). Distruse (dupa primul avort). Renascute (dupa prima zi de scoala a copilului). Mature (la datorie). Luminate (dupa primul nepot). Sfarsite (dupa o despartire). Mancacioase (de la un ruj). Copilaroase (de la un zambet). Timide (de la o privire). Rosii in obrajori (de la un gand ascuns). Perverse (de la te miri ce). Senzuale (de la un sarut). Acre (din nimic). Sarmante (de la cercei). Rapitoare (e de la ei sau de la ea). Fericite (din mai nimic). Misterioase (din copilarie). Mistuite (din dragoste). Mironosite (din rochite sau fustite). Magulite (din auzite). Nepasatoare (dupa moft). Martire (din fire). Dulci (cu suflet din vata de zahar ars). Razboinice (in filme). Diafane (Primavara si Toamna). Translucide (tot pe atunci). Razvratite (de cate ori au chef). Transparente (de la suferinta). Opace (de la indiferenta). Usoare (de la bijuterii). Grele (de la ele). Subtiri (de la carte). Avute (de la parte). Sofisticate (din toate cate putin). Alambicate (din curiozitate). Complexate (din nedreptate). Neimpacate (din pacate). Puternice (din credinta). Senine (de la ochi). Fragile (de la glezne). Vulnerabile (de la sani). Soptite (de la buze). Supuse (de la genunchi). Plutitoare (de la par). Salbatice (de la natura). Fabuloase (pline de dor si dorinta). Icoane (pentru copiii lor). Femeile (ca un joc de cuvinte si de viata).

de Marius Tuca

Pentru ca sunteti cele care insenineaza zilele barbatilor - desi ei se pling dar numai pentru ca asa s-au obisnuit - pentru ca sunteti cele care numai cind priviti catre copiii vostri, dati lumii mai multa frumusete, pentru ca sunteti cele care gasesc in fiecare zi timp pentru orice problema si orice nevoie a celor dragi, pentru ca, desi va mai plingeti cateodata, o luati de la capat in fiecare zi, mai puternice si mai hotarite, pentru ca sufletul vostru stie ce e iubirea, cum se daruieste si cum se primeste ea… si pentru tot ceea ce reprezentati… pentru voi timpul se opreste putin in loc la fiecare inceput de Primavara, sa va aduca un omagiu…

La multi ani!

Fotografie cu testiculele lui Felix

Felix Motanul traieste la inchisoare, intemnitat de imaginatia limitata a ofiterului de caz. Numele de cod il imbraca fix, ii lasa loc de burta, de gusa, si atit. E un sarcofag cusut pe vecie, teribil si exact. Atentie, va zimbeste mumia!
In pauzele ei de publicitate, istoria merge la toaleta. Atunci conductele prezentului se infunda cu clovni, derbedei si desene animate. Numele lor e anagrama batjocurii, iar numarul lor mare - semn ca traim o noua invazie. De la inaltimea demnitatii de turnator, Dan Voiculescu il someaza pe presedintele Romaniei. Pentru ca timbrul sau de fost delator sa se faca mai bine auzit, colegii de idealuri de la PSD, PNL, PRM si UDMR si-au pus la dispozitie spinarile. Pe ele a urcat Dan Voiculescu pina in fruntea acelei comisii parlamentare de ancheta privind suspendarea din functie a inamicului comun. Cuvintul-cheie al actiunii si baza tropismului voiculescian e ANCHETA, tableta cu valoare afrodiziaca pentru o intreaga generatie de slugi violente. Perspectiva de a-l regula, in sfirsit, pe Basescu in public trezeste in securistul recuperat un fel de erectie tirzie, imposibila fizic, dar cu atit mai pretioasa pentru palmares.

Cine e Felix? Raspunsul trebuie cautat undeva intre nota informativa si navalirile barbare. Nasterea lui statistica acopera etnogeneza poporului roman. Inzestrati cu talentul de incolacire al speciilor nevertebrate, felicsii pindesc rabdatori, dupa perdea, momentele de oboseala nationala, cind normalitatea incepe sa caste. Atunci ei scot din fiset tupeul, numele conspirativ si devin voiculesti. In cazul de fata, la baza revirimentului stau banii dictatorului, iar in virf, legitimatia de turnator. Pe pirtie, acolo unde sint desfasurate jaloanele Crescent, mitologia fondatoare ocoleste raspunsurile cu indeminarea unui schior - in cazul de fata, a unui hocheist. Dar, spre deosebire de colegii de promotie, Felix Motanul are slabiciuni umaniste. El nu s-a oprit doar la sume mari, nedemonstrabile, fiindca albirea cosmarului din care provine nu cere doar resurse imorale. Era nevoie urgenta si de impostura, iar Felix s-a dat de trei ori peste cap si a devenit dom’ profesor. Ei, aici incepe sectiunea lirica a povestii, cea in care monstrul plinge si creste in secret canari. In adincul sufletului, fostul informator tinjea, de fapt, dupa spirit. Dorinta lui cea mare, barata temporar de trasul cu urechea si de redactarea cu greseli a notei, a fost sa ajunga intelectual. Si, cind acumularile cantitative au permis-o, saltul calitativ s-a produs. Sa-l rasfoim: „Atributele fiintei umane nu pot fi privite decit din perspectiva capacitatii sale cognitive calitativ diferite de cea a oricarei alte fiinte vii, rezultat al activitatii encefalului prin opozitie cu activitatea nervoasa a cerebelului, bulbului rahidian, maduvei spinarii, activitate de tip inferior pe care omul o poseda in mod nespecific, la fel ca si o serie de alte animale“. Pina sa-si revina celelalte animale din lectura Societatii umaniste, dom’ profesor insista pe om: „Consideram activitatea nervoasa a unui creier mare hipertrofiat in raport cu celelalte organe ale activitatii nervoase ca reprezentind diferenta specifica si atributul definitor pentru fiinta umana, indiferent daca concepem creierul mare ca pe un organ autonom sau ca pe un «vehicul» mai mult sau mai putin performant, condus mai mult sau mai putin bine de un «sofer»“.
Din respect pentru clasele a V-a si a VI-a ne oprim aici, nu fara a aprecia framintarile autorului. Efortul lui de a-si gasi locul oscileaza, aspirational, intre capetele frazei. Adica intre „un creier mare hipertrofiat“ si pregatirea de sofer.
Din fericire, exista o lege universala a repetitiei care ne pune la indemina toate exemplele necesare. Cazul Voiculescu se regaseste pe undeva prin Rusia anilor ‘30. E imaginat, parca, de Danilo Kis. In vremea terorii staliniste, un dramaturg sovietic lipsit de talent dorea din rasputeri sa intre in istoria literaturii ruse. Scria zi si noapte piese inchinate biroului politic, si nimic. Nu-l publica nimeni, iar visul lui de a intra in istoria literaturii raminea de neatins. Intr-o zi, scriitorul a murit de inima rea si, la autopsie, medicul a observat ca mortul are testicule uriase. Prin urmare, dramaturgul nu a intrat in istoria literaturii. In schimb, i s-a facut loc, pe merit, in istoria medicinei. Lucru avantajos, fiindca, din eternitatea borcanului cu formol el zimbeste azi mai trainic decit un intreg curent literar.
Intelectualul Felix, nume de cod Voiculescu, e, la rindul lui, avid de nemurire. Dupa ce si-a tot jucat comedia autobiografica, vrea sa intre in borcanul cu valori. Atit ca nu incape cu impostura tinuta in curmezis. Ii mai ramine, asadar, istoria medicinei. Dar si pentru aia, s-a dovedit, iti trebuie coaie.

by Doru Buscu

Profesiunea mea, sictirul

Functionarele de la ghisee sunt acre. Lucreaza cu publicul, care pune intrebari tampite. Sunt niste martire, termina programul cu nervii zdrente.

Functionarul de birou e si el nemultumit. Ori n-are aer conditionat, ori il trage curentul. Prea mult de munca si prea multa rutina. N-are nici un chef de lucru. Daca ar face altceva, ar fi altfel.

Muncitorul sta la umbra. Nu se poate lucra pe caldura asta. Spre seara, cand caldura se mai ostoieste, e prea obosit. In plus, a si baut cinci beri.

Pe distribuitor il deranjeaza traficul. E imposibil sa alergi prin oras, la cum se circula. Daca i-au dat de la firma un Matiz, ar fi lucrat mai bine pe Renault. Daca i-au dat o Skoda Octavia, ar fi preferat un Tico.

Ziaristul face prea mult teren pentru salariul pe care-l ia. La banii astia, ar trebui sa scrie un text venit pe o agentie de presa, sa stea vreo doua ore pe messenger si s-o intinda acasa.

Economistul castiga mai mult, dar nu merita. La cat lucreaza, ar trebui sa-si permita o vacanta la Monte Carlo, o cabanuta la Bran si un BMW.

Taximetristul merge degeaba. Ca sa-i renteze, ar trebui sa aiba 30.000 de lei pe kilometru. Din nefericire, clientii sunt de proasta calitate, n-ar plati atat.

Profesorul e scarbit de sistemul de invatamant. Salariul e mic si copiii sunt prosti. In plus, sunt si mai bine imbracati ca el. Sa le ia ta-su meditator.

Politistul lucreaza cu toate scursorile. Or, politistul e un tip finut, educat. Il deranjeaza.

Ofiterul de armata stie ca un coleg de-al lui din NATO castiga mii de euro pe luna. Stresul in armata e mare.

Probabil ca, in Romania , nici macar presedintele nu e multumit de slujba sa. In fond, in loc sa fie presedinte intr-o tara puternica, conduce un popor de cacat.

by Julius Constantinescu

Caru cu bere

De vreo 2 sau 3 luni auzisem ca s-a redeschis "Caru cu bere"... si de fiecare data cind auzeam pe cineva ca a fost pe acolo, feedback-ul era excelent. Toti ziceau acelasi lucru: ca arata excelent, berea e buna si la fel si cirnatii si micii si ca e o optiune foarte buna de mers acolo. Si asa am inceput sa mi doresc din ce in ce mai mult sa merg pe acolo. Dar tot nu reuseam sa imi propun asta clar... hai sa ne stringem in seara de x mai multi si sa mergem acolo la o bere... Devenise chiar frustrant cind am trecut intr o seara chiar pe linga circiuma si am vazut asa, prin geam, cit de bine arata inauntru... Dorinta continua sa creasca, ajunsesem sa zic ca "trebuie neaparat sa ajung la Caru cu bere"...

Probabil ar fi ramas pt week-end-ul asta (nu stiu cit mai puteam rezista...) cind... intr o zi saptamina asta ma suna un colaborator de la Londra sa mi spuna ca e in Bucuresti si ca ar vrea sa ne intilnim pe seara. Vorbesc si cu colegii, ei sunt de acord, la care omul propune: "Vreti pe undeva pe linga Piata Victoriei? Sau nu va e greu sa veniti pina in oras, sa mergem la Caru cu bere?"... Nu mi-au trebuit mai mult de 2 secunde sa confirm intilnirea la "Caru cu bere" :) Asa a fost sa fie, probabil imi doream prea mult asta ca sa nu se intimple cumva, independent de planurile mele.

In sfirsit acolo... Dupa ce am trecut de ditamai usa rotativa din lem masiv, am fost impresionat de arhitectura, de vitralii si de toate decorurile. Arata chiar intr-un anumit fel, iar atmosfera... Cu un mic exercitiu de imaginatie chiar reuseai sa crezi ca cineva a dat timpul inapoi si ma aflam in acea perioada pe care mereu regret ca nu am prins-o si nu am fost de o virsta cu bunicul - Bucurestiul interbelic, acel "mic Paris" de a carui apartenenta era o mindrie sa te lauzi in anii aceia. Constructia a pastrat toate elementele decorative din secolul XIX, de la lambriuri, vitralii, picturi murale, candelabre pana la elementele de feronerie, stucatruile aurite, sculpturi de lemn si chiar scaune. Nu pot decit sa recomand, daca sunteti in trecere prin centrul istoric al Bucurestiului, la cumparaturi, dupa o plimbare care v-a obosit, sau daca sunteti in cautarea unui loc placut pentru a bea o bere cu prietenii... sa intrati la Caru cu bere. Atmosfera specifica berariilor de altadata (sincer, chiar nu se compara cu Becker din punct de vedere arhitectonic si al decoratiilor interioare...), bere la halba, mici si cirnati...

Situat in imediata vecinatate a bisericii Stavropoleos, "Caru cu bere" este un local incarcat de istorie. Asa cum atesta si documentele, a luat fiinta cu mai bine de o suta de ani in urma, in anul 1899 fiind construit de Nicolae Mircea si de fratii Victor si Ignat, toti originali din Medias, Transilvania, fiind astfel marcat de obiceiuri sasesti. Infiintat in cladirea vechiului han Zlatari, "Caru' cu bere" a fost de-a lungul timpului un loc de intilnire si de petrecere cautat de bucuresteni, un restaurant-muzeu in care exista chiar un mic magazin de suveniruri si un orologiu foarte valoros datand chiar din 1899 (anul constructiei). El a reprezentat, de asemenea, locul de intilnire si creatie pentru cunoscuti oameni de cultura si arta romani. De-ai casei erau Caragiale sau Cosbuc, Goga sau Delavrancea. Erau cenacluri literare initiate de Cosbuc care invita aici tineri scriitori cu posibilitati materiale reduse. Existau polite cu halbe si fiecare musteriu avea halba lui pe care o stia pe de rost.

Chiar daca lumea s-a amestecat la Caru’ cu bere, traditia si vorba a la conu’ Iancu nu s-au scuturat inca de parfumul antebelic. Purtind pecetea gustului sever de la inceput de veac, "Carul cu bere" pastreaza acelasi aer senioral de castel medieval cu interior bizantin ce ascunde in spatele peretilor sai o istorie care incepe acum 2 secole.

Interiorul, cu elementelor sale specifice, a constituit cadrul natural la care au apelat regizorii pentru filmarea multor secvente din filmele "Doua lozuri", "Telegrame", "Darclee" si altele. Construit in stil neogotic, restaurantul iti aminteste, fara sa vrei, de anumite berarii din centrul München-ului. Faima cistigata de-a lungul timpului se datoreaza nu numai berii speciale care se serveste aici, la tap sau la halba, ci si preparatelor culinare cu specific romanesc. Restaurantul dispune de beraria propriu-zisa de la parter, (care este mare, am inteles ca are peste 200 de locuri) inzestrata cu mai multe saloane si balcoane si de crama, unde seara se produc diferite orchestre si solisti de muzica populara.

Daca e berarie germana atunci e rost de cirnati cu toptanul. Prin urmare meniul, nu foarte aglomerat, imbina cele doua bucatarii traditionale (romaneasca si nemteasca) cu scopul principal de a-l tine pe client satul si vesel nu neaparat de a-i pune burta la cale. Preturile mi s-au parut chiar rezonabile pentru cum arata locul asta si unde e situat.

La capitolul supe sunt patru sortimente printre care un gulas picant care e recomandat doar daca aveti stomacul tare. O supa costa 6.8 RON (gulasul e 10). Apoi vin cirnatii: Cirnati albi de vita la gratar sau fierti, Cirnati Caru' cu Bere, Cirnati Plescoi :)) Platou cu cirnati etc. 13 RON e pretul mediu la o portie de carnati - mai putin platoul care e 36 RON - la care sigur o sa vreti o garnitura. Cea mai buna e varza dulce calita, merge de minune cu orice tip de cirnati, e absolut delicioasa si costa 6 RON. Cartofii piure sau pai la 4 RON nu sunt tocmai geniali. :) Tot in zona carnivora, te mai poti lupta cu un cotlet de porc la 26 RON portia sau cu niste pulpite pui la cuptor, suculente si super-gustoase - 13 RON. Micii, faimosii mici! Pe de o parte inclin sa cred ca faimosi datorita pretului - 2.4 RON unul, insa din cate am inteles sunt de exceptie si se fac dupa o reteta traditionala, ce era la mare cinste in Bucurestiul interbelic. Desertul e pe nemteste: Apfelstrudel (Strudel de mere, exact) sau Strudel cu branza, ambele la 6 RON.

De baut... Aici in mod normal m-as fi asteptat la o lista de 2 pagini cu toate tipurile de bere. In schimb am studiat o oferta de trei sferturi de pagina in care erau mentionate cateva branduri cunoscute insa la halba sau la 330 ml. Dar am baut berea casei, care e absolut excelenta si cred ca e mai buna decit orice alta bere din meniu. Pretul unei halbe de 400ml e de 4 RON, iar cea de 1l (bineinteles ca mi am luat din asta ) e de 8 RON. Oferta de vin pe de alta parte ne-a tinut ocupati cateva minute bune. Se intinde pe trei pagini si cuprinde... tot ce va trece prin cap. Pretul: intre 25 si 70 RON o sticla. Pentru amatorii de bauturi non-alcoolice, o banala Cola e 4.2. RON, o sticla mica de Granini 6.2 iar un litru de limonada este 7.6 RON - cu zahar! Cea preparata cu miere este 10 RON.

Per total, preturile rezonabile, mincarea buna si vine destul de repede, berea excelenta, iar servirea ok... Mi-a placut foarte mult si sigur o sa mai merg, pentru atmosfera deosebita si faptul ca pot in 2007 sa ma simt ca si cind as fi in Bucurestiul anilor 1930.

Risnov

Pina anul trecut trecusem de cel putin 10 ori venind dinspre Brasov sau Predeal spre zona Moeciu-Bran prin sau pe linga Risnov. Intotdeauna vedeam sus pe un deal, strajuind orasul, o cetate care parea veche si de fiecare data simteam un imbold de a ma duce s-o vizitez. Din pacate, de fiecare data eram ori la dus, ori la intors dintr-un loc si mereu ma grabeam, nereusind sa gasesc/aloc timp pentru ea. Pina anul trecut in vara cind, intr-un scurt concediu tradus printr-un tur de 4 zile prin tara, am reusit sa ajung intr-o seara de simbata de august pina acolo. Nu mica mi-a fost bucuria cind am inteles ca exista drum de masina pina acolo si pot sa ma bazez pe Meggy (masina mea Renault Megane, pt cine nu o cunoaste deja...) sa ma duca exact pina acolo, fara sa ma mai chinui eu prea mult. Am ramas chiar impresionat de ceea ce am vazut si saptamina trecuta, cind am avut de lichidat zilele de concediu ramase din 2006, in programul de plimbari am inclus din nou si cetatea Risnov.
Situata pe drumul de veche traditie Brasov-Rucar-Cimpulung Muscel, ce lega Transilvania de Tara Romaneasca, cea mai mare cetate taraneasca din sudul si sud-estul Transilvaniei a fost ridicata in secolul XIII pe o ridicatura de tern care domina toata Depresiunea Birsei si a ajutat la apararea locuitorilor din Tara Birsei timp de mai multe secole. Cetatea se numea "Cetate Taraneasca" deoarece principala ocupatie a populatiei era agricultura. Denumirea s-a mentinut de-a lungul veacurilor, deorece asezarea a pastrat, chiar in epoca de maxima inflorire a breslelor, un pronuntat caracter agrar. Prima mentiune documentara despre Cetatea Taraneasca a Risnovului dateaza din anul 1335 cind, in urma unei noi navaliri a tatarilor in Tara Birsei, a fost pustiit intregul tinut, cu exceptia Cetatii Risnovului, care, fiind puternic fortificata, a rezistat atacurilor, salvind viata locuitorilor refugiati intre zidurile lor.
Este incredibil de frumoasa. Am vazut destule cetati din Romania, dar parca nici una ca si cea de la Risnov... chiar superba... foarte multi straini (parca mai multi decit romani, ceea ce te face sa te intrebi daca noi mai suntem in stare sa apreciem frumusetea tarii noastre). Se pare ca cetatea a fost preluata acum citiva ani de un investitor italian care chiar se ocupa si investeste in reconstructia cetatii pentru a o transforma intr-un obiectiv turistic foarte atractiv. Din pacate poza atasata poate spune doar mult prea putin despre specificul si frumusetea cetatii si zonei inconjuratoare (undeva in cetate exista un loc de unde ai o frumoasa vedere panoramica de 360 de grade si poti sa vezi la vest Leaota si Piatra Craiului, la nord-est Postavarul, iar la sud-est Bucegii... acum cu zapada pe ei peisajul era fantastic, dar si intreaga Depresiune a Birsei).
Pentru a ajunge acolo trebuie urmat drumul Risnov-Poiana Brasov (asfaltat, folosit si la raliuri). La iesirea din Risnov este pe stanga un han... prin parcarea hanului, se poate urca cu masina cca. 500 m pe un drum de pamint destul de abrupt, dar practicabil... se ajunge intr-o parcare de la baza cetatii... de acolo se continua pe jos cca. 100 m pana la intrarea in cetate, unde te izbeste un miros de lemn vechi si de piatra macinata de vremuri...
Pentru cei interesati, biletul de intrare costa 10 RON si se mai plateste (sau nu) o taxa de 5 RON pt a putea fotografia inauntru. Interiorul este fascinant, incepe cu o curte mare in mijlocul careia se afla o expozitie de care si carute din perioada respectiva. Mai exista muzeul propriu-zis, magazine de suveniruri, o mica terasa unde poti sa stai la o bere rece, ateliere populare...
Nucleul principal al cetatii are accesul amenajat pe latura de est, intrarea fiind prevazuta cu un bastion circular, pe aceeasi latura aflindu-se si un turn poligonal. In interiorul incintei se pastreaza ruinele a peste 30 de case menite sa adaposteasca pe locuitorii asezarii sau bunurile acestora. Cetatea Risnov pastreaza mare parte din curtinele si tunurile care se datoreaza diferitelor etape medievale si moderne ale cetatii, fiind capabila de-a lungul multor veacuri sa faca fata numeroaselor atacuri, ocrotind timp de peste 500 de ani viata si avutul locuitorilor din Risnov si comunele invecinate.
Cetatea Rasnov nu are un stil arhitectonic pretentios, ci unul simplu, apropiat de constructia caselor obisnuite, adaptat cerintelor de fortificare. Ca material pentru fortificatii au fost intrebuintate piatra si caramida, inaltimea zidurilor este de 5 metri, iar latimea cea mai mare o prezinta zidul sudic care in unele locuri are un metru si jumatate. Zidurile, ca si turnurile, erau acoperite cu tigla pentru a preveni incendiile provocate de asediatori. Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmii dealului pe care il inconjoara, fapt care imprima zidului cetatii profilul unei masive centuri zimtate.
In mijlocul cetatii se afla o fintina, sapata in stinca intre 1623 si 1640, a carei adincime este de 146 m. Fintina a fost sapata de catre 2 prizonieri turci carora li se promisese eliberarea la terminarea ei si a fost utilizata pina in 1850 cind a fost abandonata, datorita ruperii rotii. Fintina asigura traiul cvasinormal al populatiei pe termen lung conferind un grad sporit de siguranta cetatii, deoarece nu mai trebuia deschisa poarta pentru alimentarea cu apa a populatiei, asigurindu-se independenta de resurse din acest punct de vedere. (asta dupa ce cetatea facuse fata multor asedii, o singura data locuitorii sai fiind nevoiti sa deschida portile si sa se predea, in 1612, din cauza lipsei de apa, deoarece trupele inamice au interceptat drumul spre un izvor tainuit din afara cetatii, de unde se aprovizionau cei din cetate)
Bastionul poligonal de la est si capela dateaza din secolul XVII. In incinta cetatii s-a descoperit temelia unei biserici ortodoxe din secolul XII. Muzeul valorifica piese de istorie locala: unelte, arme, stampe, monede, fotocopii de documente, obiecte de epoca. Nu ai cum sa nu fii cuprins de fiori reci in labirintul de camarute cu geamuri foarte mici si multe scarite! E multa istorie acolo pe care o percepi si fara sa vrei atat de intensa este. Restaurarea merita un calificativ maxim iar minutiozitatea cu care au fost refacute locuintele din cetate te duce intr-adevar cu gandul la ceea ce putea fi viata intr-o cetate medievala.
In concluzie, nu pot decit sa va recomand tuturor sa dati o fuga pina acolo. Merita pentru peisaj, merita pentru senzatie, merita pentru atmosfera, merita pentru informatii. E perfect amenajata pentru turism. Zidurile cetatii alaturi de muzeul ce se afla in interiorul lor oglindesc viata zbuciumata a locuitorilor acestor plaiuri pe parcursul a peste 5 veacuri incarcate de istorie.