Ipocrizia bonusului de Craciun

Am citit cu surprindere un studiu recent conform caruia aproape doua treimi dintre companiile mari din Romania vor acorda angajatilor bonusuri de Sarbatori in alte forme decit cea consacrata, deci nu in bani. Mai mult, deunazi, la tv, o tinara sefa de personal incerca sa ne convinga ce bine se vor simti cei citeva zeci de angajati ai firmei sale care a decis sa-i trimita intr-o excursie de Craciun in tarile calde. Nici nu-si punea problema ca astfel de cadouri obligatorii fac mai mult rau decit bine majoritatii angajatilor, ca orice produs standardizat la extrem. Nici prin cap nu-i trecea ca poate unii angajati ar prefera sa stea de Sarbatori acasa cu familia, ca poate altii urasc sa zboare cu avionul, ca poate o buna parte dintre ei au alte prioritati imediate in viata decit sa piarda vremea pe la Antipozi, zimbind fortat ca sa nu creada sefii ca ei nu apreciaza cadoul facut de firma.
Ca multe alte forme fara fond importate orbeste din Occident, fara a tine cont de specificul etapei actuale de dezvoltare a Romaniei si de tipicul cultural al romanilor, goana aceasta corporatista dupa recompense extravagante confirma vechea zicala cu chelul si tichia de margaritar.
Cu riscul de a fi acuzat de primitivism managerial dar avind si eu in spate vreo doispe ani de lucru in diverse multinationale o spun din nou raspicat: recompensele, altele decit cele monetare, in bani sau echivalent, sint o prostie invelita in poleiala amagitoare a feluritelor teorii motivationale.
Banii au aparut istoric din nevoia de a optimiza schimbul de produse si de servicii in societate. Este unanim recunoscut faptul ca orice alta forma de schimb in natura, popularul troc, este un semn de inapoiere economica si o dovada de ineficienta. Exact acest lucru se intimpla in prezent cu plata in natura a serviciilor prestate de angajati, asa numitele pachete extra-salariale sau bonusuri de Sarbatori. In afara faptului ca sint mai eficiente fiscal pentru companie, diversele giumbuslucuri bagate pe git angajatilor sub forma de recompense nu au decit doua categorii de beneficiari reali: sefii de personal, care se pot lauda cit de inventivi sint, si companiile care organizeaza asemenea actiuni.
Astfel de activitati voluntar-fortate ma duc totdeauna cu gindul la un destul de puternic manager bucurestean care-si tira firma de doua-trei ori pe an in istovitoare excursii auto prin Europa din banalul motiv de a petrece el cit mai mult timp cu secretara, fara a fi nevoit sa dea explicatii jenante sotiei.
Vreau sa fiu bine inteles: nu sint impotriva ideii de recompensare a angajatului, dimpotriva cred ca in interiorul fiecarei companii diferentierea intre angajati pe baza performantelor individuale trebuie facuta cit mai rapid, cit mai vizibil si cit mai transparent.
Recompensarea eforturilor unui angajat se face, in opinia mea, pe doua paliere: in primul rind, cea mai buna recompensa este atmosfera de lucru pe care tu, manager sau actionar, i-o creezi in fiecare zi, nu numai de Craciun. Ii acorzi flexibilitatea programului de lucru ca sa-si poata trai si viata personala? Are usa deschisa la tine la orice ora, pentru orice problema? Ii apreciezi rezultatele atunci cind se impune? Il intelegi cind are probleme, il ajuti cind are nevoie? Am cunoscut nenumarati manageri care se poarta cu angajatii ca niste badarani tot anul iar apoi ii forteaza sa vina in excursii de Craciun cu firma, sa faca “team building”, un alt import HR recent de toata jena.
In al doilea rind, presupunind ca palierul motivational anterior e acoperit, recompensarea periodica a activitatii deosebite a angajatilor trebuie facuta exclusiv in forma baneasca. Banul este marfa-marfurilor si totodata cel mai potrivit cadou cu care angajatul isi va procura ce-si doreste. In plus, recompensa baneasca rezolva si problema delicata a inegalitatii satisfacerii nevoilor personale: ce sa faca omul cu o excursie in Mexic, daca el vrea sa-si cumpere casa ori sa-si schimbe masina? De ce sa-l fortezi sa faca echitatie alaturi de colegi – cadou, chipurile, de la management – daca el prefera sa-si petreaca putinul timp liber in familie? Fiecare dintre noi ne aflam la un anumit moment pe o alta treapta a piramidei maslow-iene a satisfacerii nevoilor, prioritatile mele sint in mod cert diferite de ale colegului de birou.
Lasati angajatii sa-si aleaga cum isi petrec Craciunul si pe ce isi cheltuiesc banii, nu-i mai inghesuiti la bou-vagon pe coclauri, nu-i mai puneti sa se impuste cu vopsea prin paduri sau sa se catere pe munti – au sau n-au chef - in numele noilor mitologii motivationale, majoritatea inventii de doi lei pe care tinerii nostri directori de HR le inghit pe nemestecate! Ce dovada mai mare de esec a unei astfel de abordari simplificatoare decit faptul cert ca marea majoritate a excursiilor cu firma sau a iesirilor in oras, de “multumire la sfirsit de an”, sfirsesc lamentabil in betii cu lautari, forma suprema de frustrare individuala?!
Astept cu nerabdare momentul in care un sef de personal va avea curajul sa recomande CEO-ului cel mai de bun simt bonus de Craciun pentru angajati, parafrazind celebra replica de film:“Show them the money, the rest is conversation!”
Doru Lionachescu