Amintiri din copilarie

Blogul lui Igu este o poarta spre amintiri. E ca un album foto vechi pe care il deschizi involuntar, dar odata deschis te poarta spre niste lucruri pe care credeam ca le-am uitat dar, treptat, ni le amintim cu placere. Ciudata nostalgie, deoarece, in mod normal, ar trebui sa ne para bine ca vremurile acelea au trecut. Si totusi, atitea amintiri din perioada aceea care s-a suprapus cu copilaria mea...

Dulciuri. Guma de mestecat Gumela (o chestie ordinara, sfarimicioasa si fara nici un gust), bomboanele cubaneze (ce deliciu...), bomboanele "varsate" lipite intre ele - de menta, de cacao, sau de lapte, caramelele pe care le mincam cu tot cu ambalaj, biscuitii Gigel, Codrut sau Chindia si bineinteles nemuritoarea Eugenie in ambalajul de hirtie mereu unsuroasa, ciocolata Pitic, ciocolata alba Kandia (mmmm...), inghetata de un leu la vafa, care curgea si era plina de gheara, inghetata Polar ca un pachet de unt, care tot timpul se topea pina o mincai, siropul de tuse baut ca suc, ciocolata Cibo, dar si bomboanele multicolore Cip, mici cit o gamalie, dropsurile chinezesti anti tuse, dulciurile improvizate (zahar amestecat cu cacao si mincat cu lingurita). Arahidele vietnameze (alunele alea invelite intr-o chestie alba, tare si dulce), glucoza care iti spargea dintii, mentosanele, halvaua cu cacao, buzduganul de plastic cu batonul de ciocolata din interior.

Alimentare. Piine "semi" si cea neagra, cumparate la jumatare de franzela, crevetii vietnamezi omniprezenti in toate rafturile oricarei alimentare, sticlele lipicioase de sirop concentrat, sucurile carbogazoase Brifcor, Cico, Quick-Cola fara conservanti, sticlele verzi de bere, cu ulei pe fund, berea la halbe ciobite si prost spalate, micii de la Slobozia (in drum spre mare), laptele la sticla, cosuletul din sirma pentru 4 sticle, coada la lapte si borcanele de iaurt cu care pleca tataie la 5 dimineata, formele pe care le faceam din staniolul capacelor de iaurt, Nechezolul, sticla de ulei mereu unsa, la fel cu cele de bere, marmelada si magiunul "varsate", nenumaratii metri cubi de conserve cu stavrid sau macriu asezate ingenios, piramidal, in Alimentara ("Nici o masa fara peste" sau "Nu e peste ca stavridul, nici echipa ca Rapidul"), sticlele de apa minerala Borsec cu sedimente, oranjada la plic, salamul cu soia, goana dupa carne, cacao Maltova, portocalele de Craciun si de Mos Gerila, bananele verzi tinute pe soba la copt, "tacimurile" de pui si Fratii Petreus, patiseriile pline de muste si de fantezie cu rahat, ciorba de burta de la 'impinge tava", cornul de un leu si batonul cu mac (delicatesa), capsulele de sifon, cosul odios de Alimentara, cintarul "Balanta Sibiu", vinzatoarea acrita, coada de la usa din spatele magazinelor. Tigarile Carpati de Tirgu Jiu versus Bucegi - "moartea pe schiuri". Ratia de ulei si de zahar. Sucul de lamiie Hellas. Nectarul bulgaresc.

Afara. Mingile de cauciuc de 18 sau 35, mereu diforme sau ovale, mingea Artex (vedeta maidanului), elefanteii cu apa de 5 lei si pistoalele de 3 lei, tuburile de suflat cornete (cu ac in virf), ambuscadele cu pungi de apa si cornete din balcon, trasul cornetelor in plasa de tintari a babei de la 4, prastiile cu guma cumparata de la “Mercerie”, jucatul in gropile de constructie, subsoluri de blocuri, sau blocuri in constructie, gradinile cu zarzavat ingradite intre blocuri, jocurile de maidan: de-a v-ati ascunselea, leapsa, leapsa pe coco(tate), elasticul, tara tara vrem ostasi, sotron, uliul si porumbeii, ratele si vinatorii, pac-pac, "piua" si "raspiua", "cine nu-i gata il iau cu lopata", "un doi trei la perete stai", bicicletele Pegas, Comoda si semicursiera, turele cu bicla, avioane de hirtie, datul pe bara de batut covoare, jocurile de seara - flori filme fete au baieti, telefonul fara fir, strigatele de la geam "Gata, Gigel, vino in casa" si inevitabilele "Mama lui Gigel, mai lasati-l pe Gigel 5 minute" care se faceau inca o ora, genunchii juliti si vineti, raidurile prin paruri si gradini la furat de cirese, mincatul corcoduselor verzi si nespalate, spartul simburilor de caise, ceasurile chinezesti antisoc, subacvatice, cu melodii, masinutele din fier, Legoul romanesc dar si cuburile din lemn "Baukasten", jocurile cu jetoane, pioni sau zaruri - "Nu te supara frate", "Piticot", "Sus-Jos", "Haiducii", cartile de joc "Pacalici" si cele cu animale si plante, Scrabble, Titirobil, "Bunul gospodar", "Turism" si "Asul volanului", Marocco, trotineta si tricicleta, cowboy-ii si soldateii din plastic, "Fiareeee vechi cumpaaaar", "Geaaaamuri", "Sticleeee goallleeee". Cazematele si derdelusurile din zapada facute in mijlocul strazii in iernile alea cu zapezi de 1 metru care ramineau cite o saptamina. Bautul de apa de la furtun... "nenea, ne dati si noua niste apa?". Pocnitorile facute din suruburi cu piulite imense in care razuiam fosforul de la o cutie intreaga de chibrituri.

Acasa. Televizorul Olt, Diamant sau Sirius cu lampi, frigiderul Fram sau Zil, masina de spalat Albalux. Diapozitivele cu pvesti. Aparatul foto Zenit sau Smena. Magnetofonul Rostov sau casetofonul Electronica 302, calculatorul HC 85, Cip sau Jet. Radioul Ric (strabunicul iPodului) cu care il ascultam pe Domozina in timpul orei de cunostinte despre natura. Fierbatorul ruginit de cafea si risnita. Discurile de pick-up. Pestele de pe mileul de pe televizor. Revistele Soimii Patriei, Luminita si Cutezatorii, dar si Rahan sau Pif (care aveau cadouri superbe). Almanahul Copiilor si almanahul Stiinta si tehnica. Revista Tehnium din care nu pricepeam nimic. Videoul si casetele cu Benny Hill imprumutate pe sub mina. Penele de curent si de apa, temele facute la luminare, bateria de masina adusa in casa si legata la un bec de masina, dar si lanternele cu dinam. 30 de minute de apa calda pe saptamina. 2 ore de program TV, antena TV de bulgari, "Lega Nost decita", hora unirii cu stema tarii de la ora 22, Delia Budeanu, Sanda Taranu, Marioara Murarescu, Tezaur folcloric, teleenciclopedia, telecinemateca, 10 minute de desene anumate - Mihaela, Balanel si Miaunel, "no zaiet, no pagadi", Lolek si Bolek, cuplajele fotbalistice de pe 23 august, defilarile tot mai triste, bancurile cu "el" si cu "ea", "Vocea Americii" si "Europa Libera" ascultate in surdina, portretul 'lui" pe prima pagina din orice ziar, manual sau almanah. Omuletii din pachete de tigari. Colectia de timbre, clasoarele cu colite si cu timbre nestampliate din tot felul de tari de care nici nu auziam, cum ar fi Rwanda. Cotele Apelor Dunarii. Orsova, soixant six centimentres. Baisse deux. Radioul cu nume de orase exotice pe cadran. Avioanele si elicopterele din plastic, migalos contruite de pe biblioteca. Bateriile patrate Elba 3R12 pe care le verificai cu limba pe borne.

Cosmetice. Spray-ul Farmec, crema de ras Bob, after-shave-ul Tar, pasta de dinti Cristal, parfumul Bucuresti. Balsamul chinezesc in cutiile alea mici si rosii, cu un miros intepator. Samponul in calut de mare. Pernitele alea mici de sampon de urzica (Larex parca). Laptele Doina. Dero.

Scoala. Cheia de la git, uniforma, pompoanele fetelor de la cordeluta, cravata de pionier cu nod sau cu inel (pe care il pierdeam intotdeauna), numarul matricol, centura aia odioasa, ciorapii albi purtati de fete, "Trei culori cunosc pe lume" cintat in fiecare dimineata in pozitie de drepti, inspectia de dimineata cu miinile cu unhii taiate pe batistuta, loviturile tovarasei cu linia peste degete sau la palma, trasul de urechi, banca codasilor, elevul de serviciu, plecatul cu buretele la udat si intors la pauza, caietele cu reclama la CEC pe spate ("Azi la CEC un leu depui, miine el va face pui"), stiloul chinezesc, cerneala Pescarus albastra care nu era niciodata albastra, petele de cerneala, sugativa, penarul de lemn cu abac, penarele chinezesti duble cu oglinda si magnet, trusele chinezesti cu compas si raportor, liniile "animate" chinezesti, gumele cu aroma de capsuni sau zmeura cu urme de dinti, gumele romanesti care rupeau hirtia, creioanele chinezesti cu guma in virf, creioanele jumatate rosii jumatate albastre, minele de 0.5 si 0.7, lipiciul "Pelicanol" cu lopatica adesea comestibil, praful "Pic" care stergea cerneala, alegerile pentru comandantul de grupa sau comandantul de detasament, blocul de desen, copiii cu pile, activitatile agricole si horticole din fata scolii, colectatul de maculatura, de flori de tei, salcim sau soc, sticle sau fier si cartelele perforate bagate in ziare care trageau la cintar, traforajul si pirogravura la ora de atelier, ora de dirigentie, acuarelele de la fondul plastic, excursiile la Doftana, taberele la Navodari, focul de tabara din ultima seara, careul pionierilor din curtea scolii, raportul in fata comandantului de detasament, serbarile, activitatile patriotice. Oracolele completate pe genunchi in pauze in care roseai la intrebarea "De cine iti place"

Muzica. Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer. Cornel Constantiniu, Gabriel Cotabita, Gabriel Dorobantu. Dan Spataru, Mihaela Runceanu, Stela Enache. Aurelian Andreescu, Catalin Crisan, Dida Dragan. Eva Kiss, Margareta Pislaru, Mihai Constantinescu. Marius Teicu, Olimpia Panciu, Marina Scupra. Sau CC Catch, Modern Talking sau Sandra.

Cartile. Colectia intreaga Jules Verne. Winnetou. Ciresarii. Povestiri Istorice versus Legendele Olimpului. Colectia Biblioteca Scolarului. Gazeta Matematica. Si cite si mai cite... Iar cu cartile de joc - razboi, killer, chems, macao... Catalogul Neckermann pe care il rasfoiai in vizite, insistind la paginile cu lenjerie, apoi jucind ceva de genul "alege cite ceva de pe fiecare pagina".

Importurile. Tigarile BT si Vikend, ciocolate Cipiripi, bomboanele PEZ, guma de mestecat Turbo, Cin-Cin sau Final cu colectia de surprize aferente, gumele chinezesti in forma de tigara, caco Maltova, budinca ungureasca, orice cafea in afara de nechezol, "Kent" ca simbol al bunastarii, ciocolata chinezeasca "Lucky", dar si "Milka" trimisa de rudele din Germania (devenita etalon al bunatatii unei ciocolate)

1988-89. Autobuzele cu oamenii ciorchine pe scari. Autobuzele port-racheta (precursoarele GPL-ului de azi). Cozile de sute oameni la niste alimentare cu rafturi goale. Demolari. Bambilici de metal si tevi de cornete la Casa Poporului. Dacia 500 Lastun. Canistrele cu benzina din portbagaj la plecarea in vacanta. Raftul cu scule in portbagajul fiecarei Dacii. Zi para - numere pare, zi impara - numere impare. Dacii negre cu 2-B. Lanturile de magazine - Auto-moto-velo-sport, Materna, Gospodina si Romarta.

E ciudat cum, dintr-o perioada cu atitea orori, au ramas totusi atitea amintiri frumoasa. Sunt amintirile noastre, ale ceror care eram copii atunci. De fapt, rindurile de mai sus inseamna efectiv copilaria mea si, oricit de trista ar fi fost epoca aceea "de aur', nu am cum sa nu mi le aduc aminte cu placere. Copilaria mea nu a fost cu protv si cartoon network, cu jocuri pe calculator si hi5, ci asa, simpla, iar universul meu era compus din cele de mai sus. Si probabil, in functie de virsta pe care o aveam la revolutie (eu abia implinisem 13 ani), toti avem aceste amintiri. Si, chiar daca au trecut 20 de ani de atunci, sunt crimpeie din viata noastra. Iar daca voi aveti si alte amintiri de atunci, scrieti-le si voi, sa le punem cap la cap.

Boogie

Aseara am avut chef de un film. Am auzit multe despre „Boogie“ si m-am gindit ca poate ar fi un moment bun sa il incerc. Chiar a fost o experienta interesanta. Si asta pentru ca „Boogie“ e filmul ala, pe care il asteptam de mult. Eram, intr-un fel, plictisit de toate filmele romanesti care parka se straduiau sa arate tuturor tot ce e de rahat in Romania. Parca nu mai vroiam sa vad nici cum sistemul sanitar isi bate joc de domnul Lazarescu, nici cum ticalosii din clasa politica isi bat joc de toti ceilalti. Vroiam sa vad si eu un film in care sa ma regasesc, cu baieti la sprit de 1 mai la mare. Iar “Boogie” este filmul ala, si comedie, si drama, cu dialoguri naturale, cu o poveste simpla, dar universala pentru o anumita generatie.

“Boogie” este un film despre “ultima noapte de tinerete” din viata unui barbat casatorit si cu copil, dar si despre casnicie, cu toate compromisurile pe care le implica aceasta. Filmul vorbeste, in primul rind, despre criza barbatului un pic trecut de 30 de ani. Deci chiar exista criza asta J. Dar filmul este si un tablou decent si corect a ceea ce inseamna casatoria si copilul in Romania zilelor noastre, dar si o cronica lucida a unei nopti petrecute la mare, de 1 mai, “cu baietii”, care a avut darul sa imi trezeasca multe amintiri.

Boogie este porecla din adolescenta a personajului central, o porecla care nu i se mai potriveste acum lui Bogdan Ciocazanu - un tip un pic trecut de 30 de ani, cu firma de mobilier, care incearca sa iasa din stresul de zi cu zi si din workaholism plecind la mare de 1 Mai cu sotia si cu copilul de 4 ani. Nu in Vama, ci in Neptunul in care, cu ani in urma, de aceeasi sarbatoare, cadeau betivii de la balcoane. Si vremurile alea imi sunt si mie atit de vii in memorie, cu berea la halba de la Prichindel si nebuniile din toate hotelurile de acolo. Acum Neptunul e gol, iar Boogie se intilneste intimplator cu doi vechi prieteni, cei mai buni prieteni din liceu – Penescu si Iordache, la data so locul de care ii leaga cele mai glorioase escapade bahice de altadata. Ei ies cu totii la cina, apoi sotia pleaca cu copilul in camera. Cei trei baieti ramin in jurul sticlelor de vin, cu o banuita nevoie de a-si retrai lipsa de griji de pe vremuri.

Titlul initial al filmului fusese “30 si ceva”, dar a fost schimbat, din cite am inteles, tocmai pentru ca nu se vrea neaparat un tablou al virstei cit mai fidel. Exact cind filmul risca sa devina neverosimil, apar si certuri, si priviri neimplinite, si remuscari, ca apoi oboseala diminetilor bete sa coboare garda si sa lase personajele sa smulga din nou risete. Dialogurile te tin, sunt ca in viata, iar actorii sunt si ei ca noi sau, in fine, ca atitia cunoscuti de-ai nostri. Incepi sa te recunosti in povestea celor 3. Odata ce i-au plecat responsabilitatile, si Boogie isi permite sa se lafaie in naturaletea de alta data – ride, mai scapa o injuratura, fumeaza o tigara. Ei incep sa bintuie barurile, sa se ia de hostesse, sa pretinda ca sunt tineri si liberi. Cei trei sunt tentati sa retraiasca aventurile din vremurile bune, dar incercarea de a-si recupera tineretea pret de o noapte, bifind bautura, jocurile, flirtul, discotecile si mersul la curve, se transforma intr-o deziluzie imensa. Prin sticlele de vin baute prin baruri si camere de hotel inghesuite, prin fetele care se lasa sau nu se lasa agatate in discoteca sau la bowling, prin curva pe care o fac posta in hotel, prin glumele fara perdea si exprimarile fara plasa de siguranta dimineata devreme. Referintele la Ceausescu si la vila lui cu pauni nu par deplasate, dar cind doi dintre cei trei prieteni incep sa urle ca paunii cocotati pe gardul vilei te trezesti in fata unei scene de o tristete dezolanta.

Dar trebuie sa treci prin tot filmul, printr-o zi si o noapte, ca sa ajungi aici. Prin discutiile „ca baietii” despre masini, femei, sprituri si curve dintre cei trei. Cifra asta mi se pare excelent aleasa – intodeauna grupurile cele mai inchegate din liceu erau formate din trei, si e si cazul meu – si noi am fost un grup de trei, care chiar daca nu am mers impreuna la curve sau nu am jucat bowling, ne puteam recunoaste in unele din discutiile de acolo. Trebuie sa treci prin discutiile aiuritoare, dar atit de verosimile, dintre Bogdan si sotia lui, Smaranda, enervata ca a fost adusa de 1 Mai la mare, pe post de „bona la copil”, pentru ca Bogdan prefera compania baietilor, cu care nu s-a mai vazut de 3 ani. Din nou, sunt convins ca toti prietenii mei, pusi in situatia lui Boogie, ar face ca el, in timp ce toate prietenele lor s-ar supara pe situaita asta. Desi supusi unui conflict, care ar putea fi considerat punctul culminant al filmului si care declanseaza criza barbatului de 30 de ani in varianta Boogie, cei doi reusesc, dupa refularea lui Bogdan, sa revina la viata lor de zi cu zi, cu compromisuri si certuri dar fericita. Bogdan realizeaza ca dupa noaptea de abuzuri, excese si imoralitati, ca in tinerete, viata pe care a ales sa o traiasca alaturi de familia sa este cea potrivita pentru el. Si cit de adevarata este concluzia lor, ca trebuie sa iti dai drumul si sa spui toate lucrurile marunte care te deranjeaza, sa nu le lasi sa se adune.

Si totusi cine e fericit in acest film ? Bogdan, care munceste de-i sar capacele la firma lui si nu mai are timp pentru nimic, nici pentru nevasta si nici pentru copil ? Predescu, care dupa 10 ani munciti in turism, s-a cam plictisit si simte ca vrea sa faca altceva, vrea sa iasa dintr-o blazare din care nu il mai misca nici macar prostituata agatata in discoteca ? Iordache, care a plecat in Suedia, si care e pe punctul de a se insura cu o suedeza de treaba, care il ajuta cu munca si cu casa, dar pe care nu o iubeste, doar pentru ca ii e urit printre straini si nu vede nici o perspectiva mai senina ? Cei trei au ajuns la 30 si ceva de ani gata obositi – ce cliseu adevarat. Ei nu se mai regasesc nici in atmosfera de la discoteca, cu muzica house la maxim, dar nici in viata adulta, cu responsabilitati si probleme.

Poti sa rizi la "Boogie", de fapt ai si de ce - poante sunt cu duiumul -dar, daca te gindesti bine si daca ai 30 si ceva de ani, si tu esti poate la fel ca eroii. Si atunci risul ti se opreste in git. Forta filmului vine din locurile comune. Nu e replica din film pe care sa nu o fi rostit-o, nu e kebab la care sa nu ne fi strimbat la mare, nu e partenera cu care sa nu fi avut o asemenea cearta, nu e prieten pe care sa nu-l fi pupat la fel la betie. Filmul e viu si empatizeaza cu tine, nu tu cu el. El traieste tineretile celor din sala, trecuti un pic de treizeci de ani. Si toate sub umbrela un pic intunecata a nostalgiei surde.

Boogie este un film pentru o generatie careia realitatea i-a permis, la un moment bun, sa infulece. Si care, un pic si deocamdata, a obosit. Filmul propaga o vaga unda de pesimism dupa final, te lasa in minte cu perspectiva unui santier greu care abia incepe. Dar e foarte bun. Il recomand, daca aveti in jur de 30 de ani, vedeti-l neaparat !

Remember

Teleenciclopedia este una dintre putinele emisiuni care a continuat sa fie difuzata atita timp la TVR. Pentru prima data, emisiunea a fost difuzata la data de 21 aprilie 1965. De atunci in fiecare simbata dupa-amiaza, cu acelasi generic si cu diferite documentare, cu subiecte diverse - natura, tehnologie sau sanatate - Teleenciclopedia a incercat sa ne incinte, sa ne culturalizeze sau poate doar sa ne scape de plictiseala.

Genericul este un fragment din Momentul muzical pentru pian si orchestra de Nicolae Kirculescu, cunoscut si sub numele de "Plutasul de pe Bistrita":

Si cu mare placere imi amintesc si de serile de miercuri, in care, dupa telejurnal, auzeam aceste nemuritoare sunete, apoi Viorica Bucur ne povestea despre filmul serii. Genericul emisiunii, ilustrat muzical printr-un fragment din melodia "This is my song" din filmul "Contesa din Hong Kong" de Charlie Chaplin si interpretat de orchestra lui James Last, ne aminteste multora dintre noi de copilarie.

De "Gala desenului animat" va mai amintiti ? De desenele animate ale lui Disney, dar si de Lolek si Bolek, Pif si Hercule, Balanel si Miaunel, Mihaela si Azorel... Parca a fost ieri... Dupa asta, generatia mea a avut parte de Sandy Bell si Testoasele Ninja. Iar acum sunt multi copii care nici nu stiu de Disney...

Si daca tot a venit vorba de copilarie, sa ne amintim si de "Lumea copiilor":

Acum incepe Telejurnalul. Ce "Stirile PRO TV", "Observator" sau "Focus". Asta e brandul care mi-a ramas cel mai clar in cap in ceea ce priveste stirile, chiar daca pe vremea aceea nu incepeau cu babe violate, si cu cea mai facut tovarasul Nicolae Ceausescu.

Nu pot sa o uit nici pe Marioara Murarescu, cu al ei "Tezaur folcloric":

De "Un zimbet pe 16 mm" va aduceti aminte ?

Si, ca intotdeauna, la final, genericul de incheiere - Hora Unirii. Noapte buna copii !

I am back

M-am intors. E drept ca m-am intors de 2 saptamini, dar, intotdeauna, dupa concediu, lucrurile tind sa se miste mult mai incet, si sa isi reintre in ritmul lor obisnuit mult mai greu.

Si, ca sa fac bilantul acestui concediu, trebuie sa spun ca a fost foarte frumos. Au fost 5.000 de kilometri (4.000 cu trenul si 1.000 cu masina - desi probabil ar trebui sa mai adaug si vreo 100 ca pieton plimbaretz), 6 tari straine, 4 capitale, 3.000 de poze, multe frumuseti arhitecturale, multa istorie, multe peisaje superbe, si doar 2 saptamini... Trseul complet a fost: Bucuresti - Budapesta (2 zile si 2 nopti) - Viena (2 zile si 3 nopti) - Bratislava (1 zi) - Salzburg (1 zi) - Munchen (1 zi si 1 noapte) - Heidelberg (5 zile si 8 nopti) - Luxemburg (1 zi) - Strasbourg + Ribeauville (1 zi) - Mannheim (1 zi) - Munchen (1 zi).

Nu stiu ce mi-a placut mai mult. Daca a fost ziua fierbinte de august din Budapesta sau seara de week-end de pe podul "Chain Bridge" care devenise pietonal si era o copie fidela a celebrului "Karlovy Most" din Praga. Daca a fost romantismul Vienei, frumusetea cladirilor dar si minunatia din curtea palatului Schonbrun. Poate modul in care verii nostri slovacii au stiut sa faca din centrul istoric al Bratislavei o zona turistica minunata, poate modul in care imaginea lui Mozart se simtea (si se vindea) peste tot in Salzburg, poate minunatia de primarie din Munchen si statuetele care cinta la ora 12. Poate romantismul si frumusetea vechiului centru universitar Heidelberg si trenuletzul vechi de 100 de ani cu care poti merge in virful dealului, pentru a avea o panorama care iti ia suflarea, sau poate barul vechi de sute de ani din acelasi Heidelberg si cu pianistul care cinta fara partitura, ore in sir, fara sa se repete. Poate maretia unui oras mare dintr-o tara mica, Luxemburgul, sau poate casutele ca de turta dulce din Alsacia, catedrala din Strasbourg, dar si idilismul din Ribeauville, un satuc la 80 de kilometri de Strasbourg unde as vrea sa ma retrag cindva, la batrinete...

Sau poate cel mai mult mi-a placut civilizatia din toate aceste tari, relaxarea pe care o vedeam pe fata tuturor, fie ei unguri, austrieci, nemti sau luxemburghezi. Viata curge in ritmul lor linistit, si nu atit de grabit ca la noi. Si totusi, eu au timp sa traiasca, sa iasa in pacuri, sa se plimbe cu bicicletele, sa iasa seara la o bere, sa aiba grija de ei si de sanatatea lor si sa puna pe primul plan conceptul de calitate a vietii. Nu o sa-i vezi inghesuindu-se in tramvaiul 5 care venea cu o precizie aproape enervanta la ora la care era afisat pe panou, nu o sa il auzi claxonind isteric pe cel care e al zecelea la semafor in secunda in care s-a facut verde, nu o sa ai unde sa inveti injuraturi noi cum ai dimineata la Razoare, nu o sa-ti faci probleme pentru siguranta ta cind te plimbi pe strazi mai putin centrale dupa lasarea intunericului. O sa te miri cum mame cu copiii in carucior au curajul sa se plimbe cu tramvaiul, cum batrini in carucior ies seara sa bea o mere si sa manince niste wurst in centru, o sa te miri cit de bine e pus la punct totul, cit de mult conteaza omul pentru autoritati, cit de mult respect reciproc exista. Si nu o sa intelegi de ce toti cei a caror privire se intersecteaza cu a ta iti zimbesc, sincer, din inima, pentru ca ei stiu ca viata e frumoasa, si nu vei vedea fetele superior-plictisite sau cu nervii in pioneze dupa 5 kilometri intr-o ora si 20 de minute din traficul din Bucuresti.

Europa, venim si noi. Dar, din pacate, suntem inca atit de departe, incit nu pot decit sa ma mir cit de optimist a fost nea Brucan cind ne-a dat numai 25 de ani sa ajungem acolo. Mai avem sute de ani, multe schimburi de generatii si o nevoie tot mai puternica de epurare etnica. Pina atunci, ma duc sa inchid geamul, ca iar trece un jmecher cu un chiu sapte alb la mine pe strada, ascultind la maxim ultimele compozitii ale rapsozilor de cartier...

Generatia Mungiu restarteaza Romania

In continuarea blogului meu de ieri despre Cristi Mungiu, ma simt obligat sa preiau si sa adaptez un articol aparut azi in ZF. Si asta atit pentru ca imi continua foarte coerent ideile de ieri, dar si pentru ca in jurul meu sunt foarte multi din generatia respectiva, atit colegi, cit si prieteni si stiu ca ei sunt virful de lance al noii Romanii si dupa ei, cindva, va urma si generatia mea.

Cistigarea de catre Cristian Mungiu, 39 de ani, a Palme d'Or-ului arata impactul unei generatii care trece ca un val prin societatea, economia si politica romaneasca din 1967 incoace, de cind a aparut prin forta, ca urmare a decretului de interzicere a avorturilor. De fapt, insusi filmul lui Mungiu, "4 luni, 3 saptamini si 2 zile", trateaza drama unei studente obligate sa avorteze.
Cristi Puiu (regizor), Dan Ostahie(patronul Altex), Lorand Zsarvadi (patronul Domo), sotii Funghina (proprietarii K-Tech Ultra Pro), Dragos Cinca (actionar Flamingo) sau Adrian Cioroianu (ministru de externe) sunt doar virfurile unui grup de aproape 1,3 milioane de oameni - cei in varsta de 38, 39 si 40 de ani - care au ajuns intre timp sa tina economia si societatea "in spate": baby-boom-erii Romaniei. (Exemplele au fost luate doar din ZF). Ei au fost nascuti in 1967, 1968 si 1969, adica dupa Decretul 770/1 octombrie 1966 care a interzis avorturile pentru femeile de sub 40 de ani cu mai putin de patru copii. Ca urmare, natalitatea s-a dublat in 1967, cand s-au nascut 528.000 de copii, fata de circa 275.000 de copii pe an intre 1960-1966. In acesti trei ani - 1967, 1968 si 1969 - s-au nascut circa 1,5 milioane de copii, care acum au 40,39 si 38 de ani. Ulterior, efectul s-a mai estompat.Generatia 1967 este cea mai numeroasa din istoria Romaniei. In piramida virstelor (in imaginea de pe site-ul www.zf.ro) publicata de Institutul National de Statistica se vad clar cele doua "brate" lungi de circa 250.000 de persoane (barbati si femei) care "matura" an dupa an structura demografica.
Baby-boom-erii au fost tratati pina acum mai mult din punctul de vedere al suferintei create femeilor care erau fortate sa nasca in acea perioada si a dramelor din spitale si maternitati. A fost insa mai putin evidentiat impactul economic al acestei generatii. In momentul cind apare o cerere dubla, adica atunci cind valul acesta de oameni nascuti in anii '67-'68-'69 ajung la anumite nevoi (de bunuri, de servicii, culturale), transforma din temelii pietele respective, fara zgomot. Este ca un val subteran, pe care nu il vezi, dar care te trage dintr-o data inapoi spre mare cu forta.
Baby-boom-erii (sau cum au fost supranumiti in acea perioda "decreteii") aparuti la comanda la sfirsitul anilor '60 au sufocat gradinitele, scolile si facultatile si au facut Revolutia, cand aveau 21-23 de ani. Ei au intrat primii in multinationale sau si-au facut companii. Multi dintre cei care au inceput facultatea pe vremea lui Ceausescu si au terminat-o dupa Revolutie s-au trezit in alta lume. Fabricile erau in degringolada, ASE-ul si Dreptul indoctrinate de comunism nu mai foloseau practic la nimic, asa ca s-au apucat de business sau au intrat in alte zone: media, publicitate, vinzari, banci. Ei au fost oamenii care au luat primii tranzitia in piept si multi au reusit, caliti de concurenta intra-generationala. Numai ei mai fusesera la liceu in clase pina la Z (vezi generatia 1986 din Caragiale din care cunosc si eu citeva persoane apropiate care au fost la 12 SH sau 12 TZ !!!), nu mai aveau loc pe terenul de fotbal sau intunecau strada cind se suna de terminarea orelor.
Ei au cumparat case (este posibil ca cererea lor sa stea la originea exploziei imobiliare dintre 2000 si 2002, cind aveau 32-33 de ani) si au facut copii (care iarasi nu mai au loc acum in gradinite), iar acum se pregatesc sa fie in top nu numai in cultura si business, ci si in politica. Ei sunt principalii clienti ai hipermarketurilor, ai agentiilor de turism pentru concedii in strainatate si ai dealerilor auto. Ei, care urma sa fie oamenii noi ai comunismului, sunt practic stilpii capitalismului. Banii sunt la ei.
In SUA, studiile despre baby-boom-eri si influenta lor asupra economiei americane sunt cu miile. Baby-boom-erii americani sunt cei nascuti dupa al doilea razboi mondial, cind s-au intors acasa soldatii de pe front. In contul baby-boom-erilor americani este pusa de altfel revolutia flower-power a anilor '60, care a schimbat din temelii societatea americana si apoi intreaga lume. Mai mult, se pune acum problema ce se va intimpla la pensionare cu acesti oameni si a doua generatie de baby-boom-eri pe care au creat-o: copiii lor.
In Romania, deocamdata acesti oameni, aflati in plina forta creatoare, sunt motorul demografic al cresterii economice si iata si culturale, dar peste 20 de ani, cind vor iesi la pensie, va fi un soc pentru sistemul public de pensii. Dintr-o data, vor iesi la pensie un numar dublu de oameni. Statul va trebui atunci sa mareasca contributiile celor in activitate sau sa reduca drastic pensiile. De asemenea, presiunea pe serviciile medicale publice se va mari puternic pe masura ce acesti oameni vor imbatrini. O solutie sunt pensiile private si asigurarile private de sanatate, dar problema este deja la nivel mondial din ce in ce mai acuta, datorita cresterii cheltuielilor.
Si ca sa trec la concluziile proprii, respect acestei generatii de sacrificiu care e formata din multi oameni care poate au aparut pe lume fara sa fie neaparat doriti, dar care si-au asumat destinul, au facut o revolutie, au creat o noua lume, au ajuns undeva in viata, au facut primii pasi in lumea corporatista fara de care acum totul ni se pare greu de imaginat si sunt stilpii acestei societati consumeriste, din rindurile lor alegindu-se virfurile societatii de astazi. Sper ca generatia crescuta doar cu MTV si calculatoare nu va fi atit de nihilista si lipsita de valori cum da impresia acum si sper ca ceea ce vad acum ca se intimpla, un nou fenomen de baby-booming pe care il pun pe seama ajungerii la maturitatea deplina a acestor generatii de sacrificiu si a cresterii generale a nivelului de trai, sa ne aduca o noua generatie de exceptie care sa ne poata asigura noua, cei ce suntem tineri acum, o batrinete linistita...

Generatia noastra

Nascuti la sfirsitul anilor 70, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca noi nu stim nimic". Suntem ultima generatie care a jucat V-ati ascunsa, Ratele si Vanatorii, Tara-tara vrem ostasi, Prinsa, Uliul si porumbeii, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care jucam cu banu la groapa sau la perete pe abtibilde cu masini din pachetele de guma Turbo, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Chuckie's Egg?) si primii care am vazut desene animate color.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca. Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare. Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.

Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica si Pink Floyd si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, muzica a inceput cu Backstreet Boys, care "nici nu mai sunt cool acum, orikum!"

Am citit Licurici, Rahan, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri "de dulce".

Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete, filme sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam (pe gura!) pe cine iubeam. Noi suntem cei care inca au mai cerut (sau li s-a cerut)prietenia", care inca roseam la cuvantul "SEX", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers...

Daca esti de-al nostru...
Felicitari!