Dupa ce zeci de ani n-a pasit in afara insulei ei, acum colinda lumea. A dat saracia pe bijuterii masive din aur si cvasianonimatul pe faima internationala. E un targ bun. Numai cand vine vorba de muzica ei nu se targuieste.
Cesaria Evora a venit pentru a treia oara in Romania. Dupa doua concerte la Sala Palatului, care s-au lasat cu delir printre spectatori, 2006 a adus un concert la Polivalenta, spatiu mai incapator pentru fani. Totusi, "diva desculta" si-ar dori, pentru viitor, un turneu in Romania. Pentru a vedea alte locuri si a cunoaste si alti oameni. De fapt, niciuna dintre sederile in Romania n-a fost atat de lunga pe cat i-ar fi placut. A marturisit, in fata presei, ca nu i-ar fi stricat sa iasa pe strazile Bucurestiului, ca orice om normal (la celebritatea ei, e mai greu sa treci neobservat), sa mearga la cumparaturi, ca doar e femeie.
O femeie care a cantat o viata intreaga despre pamantul natal. Nu face exceptie nici cel mai recent album al sau, "Rogamar", pe care il promoveaza printr-un turneu european. Titlul discului s-ar traduce prin "Ruga pentru mare". Marea care, pentru oamenii din Insulele Capului Verde, inseamna chiar viata. Ii inconjoara si ii hraneste. Le e inspiratie poetilor si muzicienilor. De aceea, cei de aici se roaga pentru peste si pentru siguranta celor care pleaca pe apa.
Cesaria Evora a reuşit sa umple, luni seara, Sala Polivalenta. Spectacolul a început aproape de ora 20.30, când diva a şi-a facut apariţia pe scena, îmbracata în haine negre şi, desigur, desculţa. Alaturi de opt instrumentişti, dintre care trei chitarişti, doi percuţionişti, un pianist, un violonist şi un saxofonist, ea a alternat piese cu tempo lent şi cântece mai ritmate, punând la punct un spectacol care a amestecat fado, modhinas şi jazz. Evora, acum în vârsta de 65 de ani, a adus acorduri calde într-o sala rece, nepotrivita pentru un concert cu muzica de suflet, dar singura din Bucureşti cu o capacitate atât de mare. De altfel, şi artista a fost într-o oarecare masura rece, comunicând parca prea puţin cu cei prezenţi. Potrivit organizatorilor, Cesaria Evora a adunat la Sala Polivalenta aproximativ 4.500 de spectatori. Frumos, curat şi coerent, concertului i-au lipsit totuşi stralucirea şi energia la care se aşteptau unii dintre cei care au fost prezenţi luni seara în sala din Parcul Tineretului. Însa chiar şi aşa, mulţi spectatori au dansat, iar o parte dintre cei aflaţi în tribune au coborât în arena, pentru a fi mai aproape de scena. La mijlocul concertului, Evora şi-a prezentat muzicienii alaturi de care a performat, lasându-i sa cânte în timp ce ea a fumat o ţigara, aşezata la o masa care i-a fost adusa pe scena. Pentru finalul spectacolului, cântareţa a pastrat piesele „Bessame Mucho” şi “Africa”, publicul rasplatind-o din plin cu aplauze. Originara din Insulele Capului Verde, Cesaria Evora s-a aflat acum pentru a treia oara în România pentru a susţine un concert. Artista s-a nascut in 1941, si este recunoscuta pe plan mondial pentru muzica ei melancolica, dramatica si senzuala in acelasi timp, reprezentand un amestec intre ritmuri africane, braziliene si portugheze, cu influente din muzica britanica.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu