Un cistigator

Unui cistigator nu-i este niciodata frica de pierdere. El poate escalada Everestul sau poate alerga la un cross sau poate visa la femeia pe care o iubeste. Poate iubi banii, poate iubi viata agatata de tumultul si zgomotul infernal al civilizatiei, ori poate visa sa castige intr-o zi armonia si linistea vietii. Orice dorinta, orice vis, orice facem si orice gindim devine un instrument existential, un fel de drum orientat catre un scop mai mare. Viata nu este o competitie intre unul si altul, ci o competitie a fiecaruia cu el insusi. Micile teluri sunt broderii pentru marile teluri. Totul este sa stim, sa intelegem, sa facem din fiecare clipa un soi de rîulet, ce se duce firesc si cu bucurie catre "mare". Ce vrem, ce dorim, incotro mergem ne spune fiecare gest si fiecare gind al nostru. Ne pregatim mereu pentru a cistiga sau pentru a pierde, orice altceva ni s-ar parea ca facem. De aceea, una dintre marile intrebari ale vietii este: "Pentru ce ma pregatesc acum; pentru a pierde sau pentru a cistiga"? Si vom striga, poate, in cor: "Dar toti vor sa cistige"! Si nu-i deloc adevarat. Caci noi invatam mai mult sa pierdem decat sa cistigam. Exercitiul pierderii a intrat in felul nostru de a trai. Parintii isi invata copiii sa piarda, crezind ca-i invata cum sa cistige si aceasta nu-i decit prelungirea unei erori sociale, care pune mai mult pret pe minciuna decit pe adevar, pe aparente, mai mult decit pe sentimente adanci. Parintii isi invata copiii sa se joace cu dragostea proprie. Sa se prefaca mult si bine, sa-si mascheze emotiile si sa-si infringa vulnerabilitatea. N-avem voie sa parem slabi si de aceea ne este interzis sa plingem in public, or sa povestim despre lacrimile noastre. Cei care se tem de pierdere, se tem de cistig. Capacitatea de a cistiga este si capacitatea de a participa la viata, a indrazni, a avea curajul, a cere, a striga, a cauta, a spera si a avea incredere in cistigul tau. Indoiala sau frica sunt semnele unei spaime interioare adinci, care arata ca nu esti pregatit sa cistigi. Caci noi cistigam si din ceea ce pierdem in mod aparent. Facem aceasta zi de zi, dar nu cautam, nu privim, nu ascultam si, ca urmare, nu intelegem. A plinge nu inseamna a suferi toate privatiunile posibile, a te lasa desfacut in bucati de durerile mistuitoare care incearca viata ta, ci a te exterioriza asa cum simti, cum esti, cum traiesti in tine propria stare de slabiciune. A sta aproape de sufletul tau este un alt fel de a intra cu fast in imparatia cerurilor. In fata pierderii nu trebuie sa fim puternici, ci... doar noi insine. Noi, cei ce nu stiu daca vor respira in urmatoarea clipa, cei smeriti in fata fiecarei zvicniri de frumusete sau de suferinta, cei capabili sa spuna "te iubesc" sau "te urasc"... Cistigatorii si puternicii isi afirma slabiciunile, pentru ca cei ce pierd sa deseneze pe chipul flamind al existentei, o masca de fier. Doar o masca, in spatele careia se ascunde suferinta si degringolada sufleteasca a oricarui invins. Pierde cel ce se teme de cistig, caci a cistiga inseamna a recunoaste vulnerabilitatea si nu puterea ta.

Multumesc Alina !