Lacrimi si sfinti

Incercat-am sa inteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare insa ca lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinti au intrat ele in lume; dar fara ei nu stiam ca plangem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima inghitita de pamant... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, in sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decat sa le reabiliteze
prit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare insa ca lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinti au intrat ele in lume; dar fara ei nu stiam ca plangem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima inghitita de pamant... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, in sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decat sa le reabiliteze.
Cine nu iubeste natura nu iubeste nici muzica, iar aceke peisaje ce nu ne trezesc reprezentari muzicale nu pot fi amintiri.
Exista o intreaga gama a melancoliei: incepe prin suris si peisaj si sfirseste in dangat de clopot spart in suflet. De aici, gustul diferit al lacrimilor.
Limita fiecarei dureri este o durere si mai mare.
M-am atasat de aparente cind mi-am dat seama ca nu exista absolut decit in renuntare.
Nu se poate gindi decit orizontal. Este aproape imposibil sa concepi eternitatea in pozitie verticala. Animalul se va fi ridicat la rangul de om in momentul trecerii de la orizontal la vertical, dar constiinta nu s-a nascut decit in clipele de libertate si lene, orizontale prin excelenta.
Numai fericirile muzicale imi dau senzatia de nemurire. Acele zile senine in care inima ia culoarea cerului si-n care renasc extaze sonore cu amintiri de dincolo de orizont!
Totul a fost cindva. Lumea nu se repeta; dar pare ca traim in rasfringerile unei lumi trecute, careia-i depanam ecourile intirziate. Memoria nu este numai un argument impotriva timpului, ci si a acestei lumi.
Cerul senin ne obliga la mai multe intristari decit cel cenusiu, caci ne pune in fata prea multor sperante la care n-avem curajul, pe cind ultimul ne ingroapa fara alternative.
Cind ma gindesc la nopti, la atiteaa singuratati in nopti si la atitea dureri in singuratati, ma apuca un dor de pribegie pe drumuri nebatute de sfinti. Incotro, incotro ? Exista abisuri si in afara de suflet...
Muzica este o arheologie a memoriei. Si sapaturile ei nu descopera in nici un ungher un infern ce ar preceda amintirile.
Toate voluptatile pamintului nu pot echivala infinitul trecator de fericire, care urmeaza marilor nefericiri. Imposibilitatea de a mai fi pesimist dupa ce ai gustat toata suferinta...
Toata viata nu este in fond decit o serie de obsesii ce trebuie lichidate. Ne hranim citava vreme din ele, pina ne scirbim si apoi facem toate sfortarile pentru a le elimina. Continutul existentei noastre este o substitutie continua de obsesii, la care aderam cu o mai mare sau mai mica intensitate.
Citeodata vad asa izolarea omului: un peisaj de iarna; zapada ca o ingenuitate materializate; o tacere alba; o bruma usoara, marginind intinderile; si omul descatusindu-si revolta, fara aderente la peisaj, strain in natura, exilat intre fulgi.
Scirba ce te invadeaza la spectacolul devenirii omenesti te obliga sa renunti si sa te purifici de "sentimente". Ele sunt sursa aderentelor stupide, a acelui "da!" pe care il striga inima realitatii, impotriva tuturor evidentelor.
Plictiseala este forma cea mai elementara de suspendare a timpului, dupa cum extazul este ultma si cea mai complicata.
Una din sursele nefericirii este ca inabusim prea multe dorinte criminale. Daca am da drumul instinctului distructiv, de cite "complexe" nu am fi scapati! Si de citi indivizi!
S-ar putea ca melancolia sa fie un viciu, fiindca e prea multa cunoastere in ea.
Toata viata oamenilor este o stare de betie, intrerupta cind si cind de lumini de indoiala. De-ar fi ei in clar cu lucrurile, ar putea trai mai departe un singur moment ? Cu cit esti mai normal, cu atit esti mai departe de adevar si mai aproape de viata.

Emil Cioran