Ceata

Afara e o ceata de nu se mai vede orasul. Am venit spre casa mai mult ghicind drumul. Am descoperit Bucurestiul pe fundalul unei ceti din masina ce spargea in bucati de Leonard Cohen linistea noptii. Ceata da alta culoare orasului, ii spala griul insipid si ii lasa numai misterul din spatele peisajului blurat. Poti sa-ti imaginezi ce vrei...
Acum sunt acasa si gindul imi zboara afara si se pierde in ceata, saltind usor prin virful teiului din curte si peste acoperisurile de vis-a-vis. Ceata de afara ma face sa vreau sa fiu in alta parte. As vrea sa fiu la munte acum, intr-o cabana micuta si cu o soba mare care de-acum ar fi duduit. Si sa mai pun din cind in cind cite un lemn pe foc, sorbind alene din vinul fiert cu miros de scortisoara. Copacii s-ar fi pierdut incet incet in ceata moale si tacuta, un ciine s-ar fi auzit latrind in departare, iar lemnele ar fi troznit in soba, a brad uscat, cu scintei si cu miros de iarna. Ar fi mirosit nedefinit a fum, a frig, a iarna si a scortisoara. Ar fi fost o liniste profunda, cum la Bucuresti nu e niciodata. M-as fi intors si m-as fi grabit sa intru in casa calda si primitoare. As fi baut toata seara vin fiert si as fi spus povesti cu niste prieteni buni. In fundal ar fi cintat un radio vechi cu baterii, pentru ca in cabanuta mica nu era nici curent, nici apa si nici gaze. Intr-un tirziu as fi adormit si as fi visat un rasarit de soare in Vama.
E noapte afara, se vede doar cite un felinar ratacit. Ar fi fost frumos. Dar sunt acasa, in Bucuresti. Se aud claxoane si sirene de Salvare, iar gindurile mele se risipesc printre zgomote de motoare supraturate. E o vreme de adulmecat aburii unui ceai fierbinte de tei sau unui vin fiert cu scortisoara si cuisoare, de plimbat pe strazile, printre casele unde fumul iese pe horn si se amesteca cu ceata, de tras fularul pe dupa git a joaca sau a Dezbracatu, vreme de ascultat povesti la gura sobei, vreme de amintit un 1 Decembrie la Biertan. Vreme de multe...

2 songs only...

Astazi am doua melodii pe care le-am tot ascultat in toamna asta si acum sunt in heavy rotation in playlistul meu. Chiar daca putin cam comerciale, ambele imi plac tare mult, si ambele sunt si in playlist in clubul pe unde am inceput sa mai ies (dupa cum ziceam, despre asta intr-un alt post).

Prima este Kid Rock - "All Summer Long". Chiar imi aduce aminte de vara, si e o melodie care imi provoaca un chef de duca... Vreau la soare, vreau la mare, vreau la bere, tryin' different things, smokin' funny things... Povestea e simpla... pe Kid Rock il apuca amintirile si melancolia, ia grindul il duce la povestea de dragoste din adolescenta, in vara lui 1989, in Michigan, in timp ce ascultau "Sweet home Alabama". Iar linia sonora, combinatia intre "Werevolves of London" si "Sweet home Alabama" imprima o senzatie deosebita, ma face sa imi doresc sa fiu exact atunci, exact acolo.

A doua - Amy Macdonald - "This is the life". O pustoaica de 19 ani din Scotia, compozitoare si interpreta, inzestrata cu o voce puternica si combina acel sunet traditional folk-rock cu versurile pline de spirit, care penduleaza intre observatie si confesiune si imi aduce aminte de un lung sir de soliste, inceput cu Sheena Easton si Alanis Morrissette, care merg atit de bine ascultate atit vara in vama cit si iarna, la un vin fiert, depanind amintiri despre vara. Clipul e simplist - sunt momente ale unei nopti in oras ale lui Amy si prietenilor ei. Pe scurt - tinerete, distractie, nostalgie, petrecere. Si dor de Vama.

1 Decembrie

1 Decembrie 1918... Transilvania s-a unit cu celelalte 2 provincii istorice care constituiau deja Romania si au creat noua Romanie. Ce inseamna acum ziua de 1 Decembrie ? Este sarbatoarea nationala a Romaniei sau doar o zi libera, un motiv de mindrie ca suntem romani sau un motiv de bucurie ca avem o zi in plus de odihna. De multi ani incoace traditia nescrisa este ca toata lumea sa mearga la mare de 1 Mai si la munte de 1 Decembrie. Recunosc ca si eu fac parte din aceasta categorie si pentru mine ziua de 1 Decembrie e un motiv de a fugi din Bucurestiul asta insuportabil, poluat, zgomotos si murdar. E 1 Decembrie ? Ce bine.... hai sa fugim la munte sau sa descoperim alte locuri frumoase....

1 Decembrie e sarbatoarea nationala a romanilor. Sa fim mindri ca suntem romani sau sa ne resemnam cu asta ? Mindria de a fi roman inseamna oare mai mult decit sa tinem cu Romania la fiecare meci de fotbal si sa il consideram pe Mutu mai bun decit Beckham sau pe Hagi mai bun decit Maradona ? De cite ori am iesit din tara si am avut sansa sa vorbesc cu oameni de pe alte meleaguri, cind ma intrebau de unde sunt si eu raspundeam ca din Romania, cele 3 declicuri erau cam tot timpul aceleasi: "Romania ? I know.... Hagi... Dracula... Ceausescu"... Oare la aceste 3 simboluri se reduce Romania in afara ? Se mai intimpla sa isi mai aduca aminte cite cineva si de Nadia, de Tiriac sau de Ilie Nastase... sa fi auzit de Casa Poporului... sau de Steaua... (am ramas foarte surprins acum 2 ani cind un turc intilnit in Portugalia a reusit sa imi spuna corect mai mult de jumatate din echipa Stelei din 1989 care batuse cu 4-0 pe Galatasaray :d)

Din pacate turismul romanesc e la pamint. Bulgarii ne-au luat-o cu mult inainte si acum Bulgaria e un capitol bine definit in ofertele agentiilor de turism din Occident, in timp ce Romania mai atrage doar amatorii de senzatii tari care vor sa fie speriati de catre Dracula. Ei nu stiu sau au uitat ca avem o Delta a Dunarii superba - ultimul refugiu de salbaticie din Europa, unde exista un raport unic pe continentul nostru animale-oameni 1000:1; avem un litoral al Marii Negre cu un potential deosebit, dar unde interesele de natura financiara ale unor potentati ai zilei au facut sa fim cu ani-lumina in spatele organizarii nemtesti de la sud; avem un Ardeal minunat, in care urmele de istorie apar la tot pasul, iar sute de cetati, castele sau biserici medievale reprezinta un must-see pentru orice impatimit... avem singura cetate medievala inca locuita la Sighisoara, avem Sibiul - capitala culturala europeana a anului 2007, avem Brasovul cu Biserica Neagra, avem Alba Iulia - locul unde s-a infaptuit Unirea; avem un Maramures care poate fi socotit leaganul civilizatiei romanesti; avem Bucovina cu ale ei minastiri pictate pe exterior unice, care au determinat aparitia unei noi culori in nomenclator - Albastrul de Voronet; avem niste munti superbi... Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului, Retezat; avem pirtii de schi pe Valea Prahovei unde din pacate organizarea te face sa te intrebi cu cite sute de ani suntem in spatele Austiei, iar Sinaia, Predeal si Poiana Brasov au devenit din perle ale Carpatilor, doar locuri de bon-ton si etalat snobismul; avem Transfagarasanul care traverseaza muntii la peste 2000 m altitudine; avem atitea riuri si lacuri minunate. Potentialul este enorm iar peisajele sunt superbe. Din acest punct de vedere sunt mindru ca apartin spatiului carpato-danubiano-pontic, cum fastuos era denumit in cartile de istorie.

Da, sunt mindru ca traiesc intr-o tara in care exista toate cele de mai sus. Da, sunt mindru ca am o viata faina aici si multi prieteni si nu as putea sa plec niciodata de aici. Dar... nu sunt mindru ca sunt roman. Nu sunt mindru ca fac parte dintr-un popor al carui tel in viata e sa moara si capra vecinului, un popor de mitici care exista in realitate la stirile protv... oare chiar suntem o tara de hoti, violatori, pedofili, zoofili si pungasi ? Nu sunt mindru ca dupa Hagi, Ceausescu si Dracula toti isi aduc aminte ca romanii sunt acelasi lucru cu tiganii si instinctiv se pipaie la buzunar sa vada daca mai au portofelul dupa ce s-au intilnit cu tine... Nu sunt mindru ca tiganii astia nenorociti au plecat la cersit si la furat in toata lumea si ca ne reprezinta cu brio imaginea acolo. Sunt mindru ca traiesc in Romania dar sunt scirbit ca sunt roman... Paradoxal sau nu, asta este... Tara lui "las-o ba ca merge-asa/ne-am obisnuit cu ea". Si niciodata nu o sa uit cit de bine a zis cine a zis ca Romania e o tara superba, dar ce pacat ca e locuita....

Am votat

Da, am fost si am votat. De ce? Nici eu nu stiu de ce... Poate pentru ca am ramas in Bucuresti, poate din obisnuinta, poate de dragul de a-mi exercita dreptul democratic (macar gindindu-ma ca acum 19 ani niste oameni au murit pentru ca eu sa am acum dreptul sa aleg…), sau poate dintr-un stupid sentiment de vinovatie. Pentru ca politica e jenanta, iar cei dintre care aveam de ales sunt cei pe care ii stim, fara bun simt, fara caracter, fara cultura, fara simt civic, cu gindul doar la cum sa se incropeasca pe spinarea celor care ii voteaza, si cum sa imparta ciolanul intre ei. Iar noi… ii toleram. Din comoditate, din lehamite, din constiinta faptului ca suntem prea mici si nu facem nimic. Iar cind ni se da ocazia sa alegem, tot dintre ei trebuie sa alegem. Nu iesim in strada sa protestam ca parlamentarii nu isi fac treaba, sau ca cei din guvern mai mult fura decit sa faca ceva pentru noi. Ne mai arunca oscioare in campaniile electorale, ne promit marea cu sarea, impozite mici, salarii mari, metrou in Drumul Taberei. Ne dau pixuri, umbrele, calendare si alte asemenea promotionale, sperind sa ne cistige votul cu asta. Iar noi mergem mai departe cu “Las-o, ba, ca merge-asa!“ pe buze. Societatea civila nu exista, iar tentativele ei de-a exista s-au politizat demult. Oamenii care mai au coloana vertebrala isi exprima opinia prea rar, iar atunci cind o fac sunt ignorati. Iar omul de rind creste ratingul la OTV, la Nasul si alte asemenea emisiuni unde vin toate scursurile politicii romanesti sa isi toarne pahare de apa in cap. Asta e… Am votat fara sa cred ca voi schimba ceva. La Camera Deputatilor, unde am avut o paleta mai larga de optiuni, am votat un om fara nici o sansa, doar pentru ca reprezinta un concept care ma atrage – partidul verde-ecologist. Iar la Senat, unde lista era mult mai mica, m-am uitat 2 minute si intr-un final am ales ceea ce am crezut eu ca este raul cel mai mic. Si imi doresc sa nu avem iar un guvern PSD, si din nou impozite de 40%. I-am inteles pe cei care nu au mers la vot, din cauza unui argument de genul “Pe cine sa votez? Am doar nume nevotabile la mine in colegiu. Nu imi vine sa pun stampila pe nici unul dintre candidati”. Iar votul alb mi se pare o prostie, cita vreme poate deschide drumul unor noi fraude. Si totusi, sa nu uitam ca toti avem dreptul, dar si obligatia de a avea o optiune. Cine nu s-a dus la vot, poate spune ca a pierdut o sansa de exprimare a opiniei. De ce e important acest exercitiu de exprimare a opiniei? Pentru ca e un drept democratic, pentru ca fara acest drept ar fi dictatura. Pentru ca au murit oamenii aceia la Revolutie (poate un prieten sau un parinte de-al tau, poate o ruda a unui prieten de-al tau, tu care citesti acum) ca noi sa avem acest drept. Cine a avut dreptul sa-si exprime opinia si nu si l-a utilizat este un om care se complace in mizeria actuala. Si eu, chiar daca sunt constient ca nu pot schimba nimic, am fost de fiecare data si mi-am exercitat acest drept. Am ales raul cel mai mic, am votat si sunt mindru de asta. Hai ai nostri!

In vino veritas

Acum vreo 2 saptamini am fost sa ma intilnesc cu niste prieteni. Unul dintre ei a adus o sticla de vin si, odata cu ea, si povestea ei. Am cazut cu totii de acord ca vinul era unul special, cu un gust si o aroma excelenta. Era vorba de o Tamiioasa Romaneasca. Alb, demidulce, cu un buchet superb. Era un vin luat de la Casa Vinului Dr. Pusca. Mi-am adus aminte ca vazusem aceasta sigla undeva, intr-unul din satele de pe drumul spre mare, pe linga Medgidia. Am inteles ca doctorul Pusca este cel mai renumit oenolog roman si unul dintre pionierii oenologiei romanesti, iar CV-ul sau, publicat aici este de-a dreptul impresionant - detinator al mai multor premii si titluri interne si internationale. Legat de legatura sa cu via si vinul, dr. Pusca declara: "Cu pasiunea asta te nasti sa nu!".
Dr. Pusca si-a achizitionat 160 de hectare de vie intre Cernavoda si Medgidia, apoi s-a mutat cu arme si bagaje in zona, pentru a se dedica proiectului sau viti-vinicol. A inaugurat un magazin, care, oficial, se numeste “Complex comercial specializat de prezentare a vinurilor romanesti” si este deschis in localitatea Faclia, comuna Saligny. Iar daca de fiecare data cind am trecut pe acolo, l-am remarcat si am devenit curios, am vazut apoi ca a deschis magazine si in Bucuresti.
Cele 160 de hectare de vie se afla pe dealuri, in zona comunei Pestera. Parte dintre ele au fost, pe vremuri, in patrimoniul IAS Cernavoda. Nu se ajunge prea usor in inima domeniilor, pe drumuri de pamint, cu sleauri adinc intiparite, care pot descuraja. Se pare, insa, ca peisajul compenseaza din plin neajunsul: numai terase cu vita de vie in amfiteatre naturale, impresionante sub cerul dobrogean, de inceput de lume. Se urca si se tot urca, pina spre punctual care domina regiunea. Aici, linga o padurice de conifere, exista cartierul general. Locul misuna de oameni care ajuta in vie, dar si de muncitori in constructii care nu mai prididesc cu descarcatul si caratul. Tot aici se intind, cit vezi cu ochii, 80 de hectare proaspat plantate, iar alte 80 urmeaza sa aibe aceeasi soarta. Aleile cu butasi, frumos aliniate, poarta denumiri de podgorii romanesti. Dr. Pusca spera ca prima recolta sa iasa in 2010. Circa trei sferturi sunt soiuri rosii – Feteasca Neagra, Cabernet, Pinot Noir, Merlot. A plantat si albe – Feteasca Alba, Feteasca Neagra, Chardonnay, Sauvignon Blanc, iar un loc special il ocupa Tamiioasa Romaneasca.
In Bucuresti s-au deschis deocamdata 2 magazine, sau centre comerciale. Primul este situatin centrul Bucurestiului, aproape de Piata Unirii, pe Bulevardul Unirii nr.21, iar celalalt in zona Militari-Lujerului, pe Bulevardul Virtutii nr.9. Aici, Casa Vinului – Dr. Pusca (care se autocaracterizeaza ca fiind un veritabil templu al vinului romanesc), prezinta spre vinzare vinuri imbuteliate ce provin din toate regiunile viticole ale Romaniei, dar si vinuri romanesti varsate, in crame modern amenajate. De fapt, locul are cam de toate, de la vinoteca cu etichete romanesti si straine pina la vinuri varsate, pastrate in conditii optime. Dar nu e doar atit. Aici poti gasi si havane, si ciocolate fine, si carti de specialitate. Poti gasi accesorii pentru prezentarea vinului la masa – pahare specifice, suporturi, butelii, carafe, tirbusoane. De asemenea, o mare diversitate de casete si pungi, tip cadou, care pot asigura o prezentare cit mai placuta vinurilor imbuteliate, sau sticle unicat, de diferite forme si marimi, confectionate de artisti sticlari. In plus, standuri cu aparatura necesara prepararii vinului in gospodarie, cu obiecte de artizanat specifice vinului, cu seturi-cadou cu obiecte necesare servirii vinului (cutiile acelea cu tirbuson, anti-picurator, inchizator, care se gasesc si la magazine gan Bamboo, dar si la magazine de vinuri).
Eu am fost in crama, stiind deja la ce sa ma astept. Vroiam sa iau si eu o sticla de Tamiioasa Romaneasca, dar as fi vrut sa incerc si un vin rosu sau roze, dulce sau demidulce. Am intrat intr-o incapere plina cu butoaie. Oferta era vasta – vinuri varsate albe, roze si rosii, seci, demiseci, demidulci si dulci, atent selectionate din renumite podgorii ale Romaniei. Am aflat ca vinurile sunt tinute in recipiente speciale, armate cu fibra de sticla, care pot fi spalate si sterilizate perfect. Pentru mentinerea calitatii, vinurile sunt pastrate sub atmosfera de dioxid de carbon, eliminindu-se astfel complet contactul lor cu aerul si nepermitind oxidarea vinului atunci cind butoiul incepe sa se goleasca. Crama este in intregime climatizata, asigurindu-se o temperature optima, sub 16° C. Intrucit eram nehotarit, am fost invitat sa degust mai multe vinuri, ceea ce din pacate intra in contradictie cu calitatea mea de sofer. Oricum, ca si consumator, erai tratat foarte bine, atit prin posibilitatea degustarii mai multor soiuri, cit si prin sfaturi profesioniste, astfel incit, la sfirsit, sansele de a alege exact vinul potrivit/preferat sunt maxime. “Doriti un vin rosu sau alb? Sa fie sec sau dulce?”. Clientul degustadupa reguli stricte diverse soiuri de vin si apoi cumpara in cunostinta de cauza. Consilierea in alegerea vinului potrivit este cheia in fidelizarea clientilor. Eu am ales Tamiioasa Romaneasca pe care deja o stiam, si o Busuioaca roze, care pot acum sa confirm ca era exact ceea ce imi doream. Vinzarea vinurilor din crama se face in PET-uri de plastic noi, aduse direct de la fabrica, si capsulate ermetic pe loc, ceea ce asigura atit igiena, cit si pastrarea calitatii vinului. Am inteles ca se pot cumpara aceleasi vinuri varsate si in varianta “la punga” sau bag-in-the-box (modul de prezentare al vinurilor Valduna, spre exemplu). Vinoteca propriu-zisa, aflata la intrarea in magazin, era impresionanta. O adevarata colectie de vinuri vechi, provenind din diferite zone viticole de prestigiu ale Romaniei. Un adevarat paradis pentru iubitorul de vinuri bune, fie ele albe sau rosii, seci sau dulci, din diferiti ani de recolta.
Dr. Pusca spunea: "Am mers pe ideea ca vinul nu are nevoie de promovare pentru ca acesta nu se consuma de unul singur. De obicei, la un pahar de vin stau cel putin doua persoane. Daca vinul este bun atunci respectivul povesteste despre el si celorlalti iar promovarea se face de la sine".
Nu imi ramine decit sa recomand tuturor celor care apreciati un vin bun, sa dati o fuga si pina la Casa Vinului – Dr. Pusca si sa incercati ceva de pe acolo. Sigur nu o sa va para rau! Doar stim cu totii ca “In vino veritas”…

Surse: www.vinul.ro si www.casavinului-drpusca.ro.

Serbia - pasarea Phoenix

Am o teorie interesanta, potrivit careia decalajul istoric dintre tari (da, acei 20 de ani pe care ni-i prevestea sec si dispretuitor Silviu Brucan in anii 1990) se poate masura foarte clar prin prisma domeniului meu de activitate – piata valutara. Am citit, am studiat si am inteles cum ca, ca si dezvoltare si adincime a pietei, ca si instrumente existente si interes al investitorilor straini, noi suntem undeva, cu 3-4 ani in spatele Ungariei si al Poloniei, si cu vreo 5 ani in spatele Cehiei, ca sa vorbesc doar de cele mai apropiate piete emergente mari din regiune. Fireste, fiecare tara are particularitatile ei, si comparatiile sunt greu de facut, dar Romania anilor 2006-2007 (cu intrarea in UE) a descris aproape identic traiectoria Poloniei si a Ungariei din 2003-2004. Chiar daca, aparent, polonezii si ungurii au intrat in UE ceva mai bine pregatiri, traseele au fost asemanatoare, din punct de vedere economic si financiar. Atit zlotul, cit si leul s-au intarit foarte mult in primul an de apartenenta UE, pietele s-au dezvoltat similar, cu acest delay, de 3-4 ani. Si a aparut un trend, in care multi erau trimisi la on-the-job traininguri in aceste state, pentru a vedea, cumva, unde o sa fim peste acesti 3-4 ani. Citiva colegi ai mei au fost la Praga, am auzit ca de prin alte parti au fost trimisi la Budapesta sau Varsovia. Mi s-a parut o abordare foarte interesanta. Decit sa mergi la Londra, Paris sau Amsterdam, care sunt cu zeci de ani inaintea noastra, mai bine incerci sa cunosti fenomenul unei istorii si a unei dezvoltari mai recente, pentru a putea intelege si imagina mecanismele viitorului mai apropiat.
Acum vreo luna, un prieten foarte bun a participat la o conferinta in Belgrad. Vorbind cu el la telefon cind eram pe-acolo, i-am expus si lui aceasta teorie a mea, a decalajelor si am devenit foarte curios – cam in ce stadiu or fi sirbii cu piata valutara, ca sa incerc sa ii asez undeva pe scala evolutiei si ca natiune…
In anii socialismului, in tarile de dupa cortina de fier, regimurile au fost mai mult sau mai putin deschise la schimbare. Preluarea puterii de catre Gorbaciov la Moscova, in 1985, a insemnat o schimbare de proportii in situatia regimului comunist. In raport cu noua politica a Moscovei, in blocul sovietic s-au format 2 tabere – cea a conservatorilor – Ceausescu in Romania, Jivkov in Bulgaria, Honecker in RDG si Husak in Cehoslovacia, si una a reformatorilor, formata din Kadar in Ungaria si Jaruzelski in Polonia. Ungaria si Polonia devin tarile cele mai deschise la schimbare din blocul sovietic.
In acest timp, Iugoslavia a avut o evolutie contradictorie, inceputa de pe vremea lui Tito. Iugoslavia titoista se deosebea printr-o politica externa independenta si echidistanta de pozitiile marilor puteri. Acest fapt, precum si ”erezia” anarho-sindicalista pe plan economic, a atras minia lui Stalin, care a excomunicat Iugoslavia din miscarea comunista internationala (in care pe urma ea singura nu a mai vrut sa revina, in ciuda avansurilor insistente din partea lui Hrusciov si Brejnev). Dupa ce fusese prima tara din est care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism, care beneficia de suportul maselor si nu accepta neconditionat sustinerea si protectia Moscovei, SUA si celelalte puteri occidentale priveau Iugoslavia ca pe o portita in lagarul socialist inchis etans cu ajuorul ”cortinei de fier”.
Desi Tito a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, iugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decit locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Ceea ce mi-a ramas si mie in memorie este ca in ultimii ani de comunism, Iugoslavia traia un socialism cu fata umana, cu mai multe libertati, cu mai multa deschidere spre vest. Am stat o perioada la Turnu Severin in anii 1985 si tin minte ca peste tot era plin de produse iugoslave aduse in cadrul traficului de mica frontiera (si imi amintesc in special bomboanele Pez si ciocolata Cipiripi, iar toate blocurile de acolo aveau antena pentru a receptiona programele televiziunii iugoslave. Cei care au trait in comunism in zona de granita cu Iugoslavia stiu ca tara aceea reprezenta Occidentul, avind un nivel de trai inimiaginabil pentru comunism. Iugoslavia se deosebera de restul tarilor socialiste printr-un belsug de bunuri materiale si de servicii a caror calitate si cantitate se apropiau de standardele occidentale. Prin exemplul iugoslav, Occidentul indemna restul tarilor comuniste la cooperare si desprindere de blocul sovietic. Iar in termeni de decalaj istoric, probabil Iugoslavia anilor 1980 era cu cel putin 10 ani in fata unei Romanii infometate, in bezna, sacrificate de dragul platii tuturor datoriilor externe si a realizarii casei megalomaniace a poporului si a centrului civic ceausist.
Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut. Republica Socialista Federativa Iugoslavia avea in componenta 6 republici - Serbia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Muntenegru, iar in cadrul Serbiei erau organizate 2 provincii autonome – Kosovo si Voivodina. Un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale si culturale diferite. Croatia si Slovenia sunt tari catolice, occidentale, Serbia si Muntenegru apartin sferei spirituale slavo-bizantine, in timp ce Bosnia-Hertegovina face parte din sfera musulmana. Ca atare, incepind cu 1991, federatia iugoslava a inceput un proces de destramare, fiecare din republicile componente dobindindu-si independenta (Slovenia si Croatia in iunie 1991, Macedonia in septembrie 1991, iar Bosnia-Hertegovina in martie 1992). In aprilie 1992, s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprindea doar Serbia si Muntenegru.
Destramarea fostei Iugoslavii a fost singeroasa, in 1992 izbucnind razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sirb Slobodan Milosevici de a mentine zonele cu etnici sirbi din alte republici sub conducerea Iugoslaviei. Pina in 1995 in Croatia s-au desfasurat lupte puternice intre etnicii croati si cei sirbi. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil, prin confruntarea a 3 comunitati etnice – sirbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in cele 2 zone de conflict a fost posibila doar dupa interventia internationala. Noua federatie iugoslava a intimpinat numeroase greutati, trebuind sa faca fata embargoului si sanctiunilor impuse de ONU si UE. In 1999, Iugoslavia a fost bombardata de NATO (fara autorizarea ONU) in urma acuzatiilor de incalcare de catre sirbi a drepturilor albanezilor din Kosovo, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari). Au urmat 78 de zile de bombardamente crincene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele si loviturile cu rachete aplicate asupra principalelor intreprinderi industriale si energetice, de asemenea asupra podurilor peste Dunare si Sava, au aruncat economia acestei tari cu zece ani in urma, provocind pierderi de peste 100 de miliarde de dolari.
In 2003 numele Iugoslavia a fost abolit si statul a devenit o confederaie numita Serbia si Muntenegru. Dupa proclamarea independentei Muntenegru, in 2006, Serbia a ramas ca tara de sine statatoare, iar ultima consecinta a fost proclamarea unilaterala a statului Kosovo, in 2008. Paradoxul a constat in faptul ca cel mai bogat si mai liberal stat socialist nu numai ca a ratat tranzitia catre democratie si economia de piata, dar a si disparut de pe harta.
Si ca sa fac legatura intre teoria mea, conferinta amicului si mica istorie a Iugoslaviei si Serbiei de mai sus, ce s-a intimplat saptamina asta: banca-mama are o sucursala si la Belgrad si a trimis saptamina asta un baiat si o fata de acolo la noi, sa vada cum merge treaba in Romania. Mi s-a parut foarte interesant ca, dupa cei veniti de la Chisinau acum vreo 2 ani, am ajuns sa primim si oameni venind din vest ca sa le aratam despre ce e vorba. Evident, am vrut sa-mi verific teoria si sa imi dau seama cam pe unde sunt ei, asa ca am stat de vorba destul de mult cu ei, atit in cele 4 zile in care au stat la noi in birou, cit si la o bere la ”Caru cu bere” dupa job. Mi-am dat seama – au recuperat cite ceva, dar, ca si piata valutara, sunt cu 3-4 ani in urma noastra. Am simtit o oarecare mindrie prin faptul ca oamenii astia au fost trimisi in Bucuresti, Romania, sa vada un crimpei din viitorul lor. M-am bucurat ca s-a intors un pic roata si ca nu numai noi trebuie sa mergem in Ungaria sau Polonia sa simtim asta, ci si cei din Moldova si Serbia pot sa vina aici. M-am simtit mindru facindu-i o poza cu cladirea CEC pe fundal, apoi m-am simtit ciudat aratindu-i Casa Poporului. Pe de alta parte, am simtit un soi de mila. Ce a fost in Serbia inainte de 1989, cit de liberi erau si cit de bine o duceau fata de noi, si prin ce au fost nevoiti sa treaca. Bombardati de NATo, fututi din toate partile, la ani-lumina de o posibila intrare in UE, si totusi cu o istorie atit de bogata si cu amintiri atit de luminoase. Am stat de vorba cu sirbul al carui nume mi s-a parut imposibil de pronuntat (Srdjan) si am incercat sa imi dau seama unde sunt ei in viata de zi cu zi. Criza a lovit si acolo, astfel incit dinarul s-a depreciat si a ajuns la o minima de 90 de dinari la un euro, iar piata de capital s-a prabusit si acolo, scazind cam cu 80%. In schimb, piata imobiliara e inca in crestere, iar preturile in centrul Belgradului sunt asemanatoare cu Bucurestiul. Rezervele tarii sunt secatuite de razboi, iar industria este la pamint, dar Serbia trebuie sa renasca din propria-i cenusa, precum pasarea Phoenix. Traficul e mult mai lejer, iar un drum de 5 km prin oras la o ora de virf nu dureaza mai mult de 15 minute. Se pare ca inca nu exista atitea masini, leasingul si creditul auto inca nu au explodat. Amicul sirb conduce o Mazda din 1991. Nivelul general al preturilor este similar cu Romania, un pachet de tigari costa 1.5 EUR, iar o bere de 0.5 litri cost 0.5 EUR la magazin. Infrastructura este destul de jalnica, in afara autostrazilor construite inca de pe vremea lui Tito. Am inteles ca nu se recomanda de nici un fel mersul cu trenul – obositor de lent, cu vagoane degradate si niciodata punctual. Turismul a fost redus drastic dupa conflictele din anii 90, insa acum este in curs de dezvoltare, revenindu-si la normal. Belgadul are o zona boema, un fel de ”Montmartre”, numit ”Skadarlija”, unde totul a ramas asa cum era acum 150 de ani, atunci cind orasul avea o viata boema si artistica. Belgradul este impinzit de mii de cafenele si restaurante, iar viata de noapte este plina. Circiuma traditionala sirbeasca se numeste ”Kafana”. Bucataria sirbeasca nu difera cu mult de a noastra, poate cu mai multe influente turcesti. Poti minca ”cevapi” care sunt mititei sau ”sarma”. Versiunea autohtona a hamburgerului se numeste ”pljeskavica”, ciorba se numeste ”corba”, iar de baut se indeletnicesc cu ”slibovica” si ”rakija”. In materie de shopping, strazile sunt impinzite de ”fashion boutiques”, gazduite de case construite la sfirsitul secolului 19. Si in Serbia exista imbogatitii recenti – atit speculatori din imobiliare, cit si alti oameni care au stiut sa profite de perioada razboiului, asa ca au aparut si aici statiuni de munte cu vile de lux, colonizate de noii magnati.
Una peste alta, povestile lui Srdjan m-au impulsionat si mi-am propus ca sa pun si Belgradul pe lista destinatiilor mele turistice viitoare, sa vad cu ochii mei un stat devastat de razboi care incearca sa-si revina, si sa pricep cum e sa mergi in vest, dar sa te intorci in timp in Romania anului 2003.

Thanksgiving

Thanksgiving, sau a mulţumi divinităţii pentru ceea ce ai, e o sărbătoare întîlnita în SUA şi Canada…
Istoria primului Thanksgiving, faptul că această zi mai e numită şi “Turkey Day”, precum şi data diferită pentru Canada (a doua zi de luni din octombrie) şi USA (a patra zi de joi din noiembrie) te face să te gindesti că în fond nu e vorba de o zi anume, ci de încercarea de a reduce un gest sacru la o zi profană, o idee esenţial religioasa la o sarbatoare laică sau la ideea de a aştepta o zi pentru “beneficiile” de ordin material (o zi liberă, o masa copioasă, cadouri) si nu pentru a rememora un eveniment religios…
Intr-o variantă, se consideră că primul Thanksgiving a avut loc în toamna lui 1621, la Plymouth Plantation, în Massachusetts. Se spune că un grup aparţinînd Bisericii Angliei, ce se îndrepta spre Virginia s-a rătăcit… Aşa că au celebrat secerişul împreună cu tribul amerindian Wampanoag, care i-au ajutat sa supravietuiască iernii lui 1621.
După alte surse, primul Thanksgiving din America de Nord a fost celebrat de Francisco Vasquez de Coronado împreună cu un alt trib amerindian, Hasinai, la 23 mai 1541, in Texas. Celebrarea a fost motivată de găsirea unor provizii de hrană, şi deci era o multumire că au supravieţuit…
O altă origine a lui Thanksgiving Day este găsită în Florida unde, la 8 septembrie 1565, Pedro Menendez de Aviles a debarcat şi a celebrat împreuna cu localnicii reuşita…
Există voci care pretind ca adevăratul Thankgiving vine din Canada.
Se povesteşte ca Martin Frobisher a încercat să găseasca o trecere spre Orient. Nu a reuşit, dar a stabilit o colonie în Canada. In anul 1578, Frobisher a celebrat o ceremonie în Newfoundland cu băştinaşii, prin care mulţumea lui Dumnezeu că a supravieţuit lungii călătorii şi dificilelor încercări. Această ceremonie e considerată ca fiind primul Thanksgiving din America de Nord. Francezii veniţi in Canada împreună cu Samuel de Champlain au avut celebrările lor de mulţumiri aduse lui Dumnezeu pentru că au trecut oceanul cu bine şi au supravieţuit dificultatilor. Ei au format chiar un Ordin al Bucuriei, împarţind bucuroşi bucatele cu vecinii indieni ai acelor locuri.
Ceea ce au comun toate “sărbătorile” de mai sus e a mulţimi divinităţii şi a împărţi bucuria cu “native people”… Să fie oare o sărbătoare indiană preluată de colonisti, sau o încercare a acestora din urmă de a prezenta “relaţiile” cu băştinaşii altfel ? Filmele americane te fac sa gîndesti ca băştinaşii au fost prezenţi doar atunci când se împărţeau gloante nu şi bucate…
A mulţumi a devenit în lumea modernă un gest banal de politeţe… cum rămâne însă cu a doua semnificaţie a “Thanksgiving-ului”, a împărţi? Nu doar curcanul şi cadourile în familie… ci a da ceva celui ce are nevoie, fără nici un interes meschin?
E Thanksgiving… cît am mulţumit? Cît am împărţit în anul care sta sa se termine?

Descarcare

(primita pe e-mail, autor necunoscut)

Pentru cei care in mod ocazional, traiesc o zi mizerabila si ar avea nevoie sa-si descarce nervii pe cineva... pe cineva necunoscut... Eram asezat la birou cand mi-am amintit ca uitasem sa raspund cuiva care-mi telefonase. Am gasit nr. respectiv si am sunat. Un barbat raspunde:
- Alo? Zic politicos: Pot sa vorbesc cu d-na Popescu, va rog? Tipul imi inchide telefonul in nas injurand. Nu puteam sa cred ca cineva putea fi atat de nesimtit. Verfic numarul. Inversasem ultimele doua cifre... Dupa ce am vorbit cu dna Popescu, decid sa mai fac un apel spre numarul gresit. Cand tipul raspunde, ii urlu:
- Esti doar un gaozar idiot! si inchid. Am notat numarul cu mentiunea "gaozar" si l-am lasat aproape de telefonul de pe birou. Pe urma, la fiecare doua-trei saptamani, cand aveam intr-adevar cate o zi infernala, il sunam pe tip si-i urlam: Nu esti decat un gaozar prost de mana a doua! Asta ma facea sa ma simt mai bine. Cand a aparut posibilitatea de a afisa numerele care te apeleaza, m-am gandit ca s-ar putea sa fie sfarsitul apelurilor terapeutice catre gaozar. Asa ca am sunat si:
- Buna ziua, numele meu este Bogdan Horescu, de la Romtelecom. Va sun pentru a va intreba daca cunoasteti noul nostru serviciu de afisaj? Tipul a urlat : Nu! Si a inchis telefonul injurand. L-am sunat din nou, rapid, sa-i spun:
- Asta din cauza ca nu esti decat un gaozar prost!
Cateva saptamani mai tarziu, ma duc la cumparaturi. Dupa mai multe minute de cautare gasesc in sfarsit un loc de parcare liber. Cum ma pregatesc sa parchez acolo, un tip, intr-un BMW negru, imi taie calea si-mi ia locul. Il claxonez si-i spun ca am asteptat destul ca sa prind locul respectiv. Imi raspunde printr-un deget; si se indreapta spre magazine. Eram furios si ma pregateam sa caut un alt loc de parcare cand am remarcat anuntul "De vanzare" pe geamul din spate al BMW-ului. Am notat numarul... Cateva zile mai tarziu, imediat dupa ce am sunat la primul gaozar (i-am pus numarul pe speed-dial si formez tot timpul inainte #31#, pentru ca numarul meu sa nu se afiseze), m-am gandit ca ar fi o idee sa sun si la gaozarul posesor de BMW. Am format numarul si cineva a raspuns:
- Alo? Zic: Sunteti domnul care are un BMW negru de vanzare ?
- Exact!
Atunci intreb:
- Puteti sa-mi dati adresa unde as putea sa vad masina?
- Da. Stau pe Stefan cel mare 180, o casa de caramida rosie. Masina este tot timpul parcata in fata.
Indraznesc:
- Numele d-voastra?
- Numele meu este Marcel Pavelescu.
Si urmez:
- Cand este cel mai indicat sa va caut, dle Pavelescu?
- Sunt acasa in fiecare dupa-amiaza, dupa ora 17.
Adaug:
- Asculta Marcel, pot sa-ti zic ceva?
- Da.
Lovitura de gratie:
- Nu esti decat un gaozar idiot! Inchid telefonul si il bag si p-asta pe speed-dial. De acum, cand am cate o zi mizerabila, am doi gaozari de sunat. Dar dupa ce i-am sunat cu randul timp de cateva luni, nu ma mai simteam asa de usurat ca la inceput. La sfarsitul unei zile cu adevarat nimicitoare, mi-a venit o idee... Tocmai trecuse de ora 17 si-l sun pe gaozar no 1.
- Alo? Nu esti decat o gaura de cur! Dar de data asta nu inchid.
- Esti inca acolo? ma intreaba.
- Da!
Atunci imi striga:
- Nu mai suna, ca altfel...
I-o tai repede:
- Ba p-a ma-tii, gaozar imputit!
Urla:
- Cine esti?
Raspund:
- Ce, vrei sa ne masuram? Esti tare-n barba? Numele meu este Marcel Pavelescu.
- Zau? Si unde stai?
Bravez:
- Draga gaozar, stau pe Stefan cel Mare 180. Am o casa superba de caramida rosie si un BMW care te-ar face sa crapi de invidie.
- Vin imediat, Marcele , si-ai sa vezi cum am sa te fac sa-ti inghiti dintii.
Surad:
- Nu mi-e frica de tine, gaozar idiot, vino! Imediat am sunat la gaozar no 2:
- Alo? Salut, gaozare! si astept.
Tipul incepe sa urle:
- Daca pun vreodata mana pe tine...
- Ce-o sa-mi faci?
- Iti sparg botu'!
- Da? Bine. E ziua ta norocoasa, gaozare! Vin!
Am inchis si am sunat imediat la politie spunand ca locuiesc la nr. 180 pe Stefan cel Mare si ca nu mai pot rezista, il voi omori pe nenorocitul de amant homosexual. Apoi am sunat la PROTV informandu-i ca o bataie intre sefii bandelor de motociclisti se va derula pe Stefan cel Mare la nr. 180. Apoi am sarit in masina si m-am infiintat prin apropierea locului respectiv. Si am vazut doi imbecili batandu-se pe viata si pe moarte, in fata a sase masini de patrula si al unui elicopter de Politie, precum si sub nasul echipei de la Stirile de seara ale ProTV. ACUM ma simt mult mai bine...

Amintiri din copilarie

Blogul lui Igu este o poarta spre amintiri. E ca un album foto vechi pe care il deschizi involuntar, dar odata deschis te poarta spre niste lucruri pe care credeam ca le-am uitat dar, treptat, ni le amintim cu placere. Ciudata nostalgie, deoarece, in mod normal, ar trebui sa ne para bine ca vremurile acelea au trecut. Si totusi, atitea amintiri din perioada aceea care s-a suprapus cu copilaria mea...

Dulciuri. Guma de mestecat Gumela (o chestie ordinara, sfarimicioasa si fara nici un gust), bomboanele cubaneze (ce deliciu...), bomboanele "varsate" lipite intre ele - de menta, de cacao, sau de lapte, caramelele pe care le mincam cu tot cu ambalaj, biscuitii Gigel, Codrut sau Chindia si bineinteles nemuritoarea Eugenie in ambalajul de hirtie mereu unsuroasa, ciocolata Pitic, ciocolata alba Kandia (mmmm...), inghetata de un leu la vafa, care curgea si era plina de gheara, inghetata Polar ca un pachet de unt, care tot timpul se topea pina o mincai, siropul de tuse baut ca suc, ciocolata Cibo, dar si bomboanele multicolore Cip, mici cit o gamalie, dropsurile chinezesti anti tuse, dulciurile improvizate (zahar amestecat cu cacao si mincat cu lingurita). Arahidele vietnameze (alunele alea invelite intr-o chestie alba, tare si dulce), glucoza care iti spargea dintii, mentosanele, halvaua cu cacao, buzduganul de plastic cu batonul de ciocolata din interior.

Alimentare. Piine "semi" si cea neagra, cumparate la jumatare de franzela, crevetii vietnamezi omniprezenti in toate rafturile oricarei alimentare, sticlele lipicioase de sirop concentrat, sucurile carbogazoase Brifcor, Cico, Quick-Cola fara conservanti, sticlele verzi de bere, cu ulei pe fund, berea la halbe ciobite si prost spalate, micii de la Slobozia (in drum spre mare), laptele la sticla, cosuletul din sirma pentru 4 sticle, coada la lapte si borcanele de iaurt cu care pleca tataie la 5 dimineata, formele pe care le faceam din staniolul capacelor de iaurt, Nechezolul, sticla de ulei mereu unsa, la fel cu cele de bere, marmelada si magiunul "varsate", nenumaratii metri cubi de conserve cu stavrid sau macriu asezate ingenios, piramidal, in Alimentara ("Nici o masa fara peste" sau "Nu e peste ca stavridul, nici echipa ca Rapidul"), sticlele de apa minerala Borsec cu sedimente, oranjada la plic, salamul cu soia, goana dupa carne, cacao Maltova, portocalele de Craciun si de Mos Gerila, bananele verzi tinute pe soba la copt, "tacimurile" de pui si Fratii Petreus, patiseriile pline de muste si de fantezie cu rahat, ciorba de burta de la 'impinge tava", cornul de un leu si batonul cu mac (delicatesa), capsulele de sifon, cosul odios de Alimentara, cintarul "Balanta Sibiu", vinzatoarea acrita, coada de la usa din spatele magazinelor. Tigarile Carpati de Tirgu Jiu versus Bucegi - "moartea pe schiuri". Ratia de ulei si de zahar. Sucul de lamiie Hellas. Nectarul bulgaresc.

Afara. Mingile de cauciuc de 18 sau 35, mereu diforme sau ovale, mingea Artex (vedeta maidanului), elefanteii cu apa de 5 lei si pistoalele de 3 lei, tuburile de suflat cornete (cu ac in virf), ambuscadele cu pungi de apa si cornete din balcon, trasul cornetelor in plasa de tintari a babei de la 4, prastiile cu guma cumparata de la “Mercerie”, jucatul in gropile de constructie, subsoluri de blocuri, sau blocuri in constructie, gradinile cu zarzavat ingradite intre blocuri, jocurile de maidan: de-a v-ati ascunselea, leapsa, leapsa pe coco(tate), elasticul, tara tara vrem ostasi, sotron, uliul si porumbeii, ratele si vinatorii, pac-pac, "piua" si "raspiua", "cine nu-i gata il iau cu lopata", "un doi trei la perete stai", bicicletele Pegas, Comoda si semicursiera, turele cu bicla, avioane de hirtie, datul pe bara de batut covoare, jocurile de seara - flori filme fete au baieti, telefonul fara fir, strigatele de la geam "Gata, Gigel, vino in casa" si inevitabilele "Mama lui Gigel, mai lasati-l pe Gigel 5 minute" care se faceau inca o ora, genunchii juliti si vineti, raidurile prin paruri si gradini la furat de cirese, mincatul corcoduselor verzi si nespalate, spartul simburilor de caise, ceasurile chinezesti antisoc, subacvatice, cu melodii, masinutele din fier, Legoul romanesc dar si cuburile din lemn "Baukasten", jocurile cu jetoane, pioni sau zaruri - "Nu te supara frate", "Piticot", "Sus-Jos", "Haiducii", cartile de joc "Pacalici" si cele cu animale si plante, Scrabble, Titirobil, "Bunul gospodar", "Turism" si "Asul volanului", Marocco, trotineta si tricicleta, cowboy-ii si soldateii din plastic, "Fiareeee vechi cumpaaaar", "Geaaaamuri", "Sticleeee goallleeee". Cazematele si derdelusurile din zapada facute in mijlocul strazii in iernile alea cu zapezi de 1 metru care ramineau cite o saptamina. Bautul de apa de la furtun... "nenea, ne dati si noua niste apa?". Pocnitorile facute din suruburi cu piulite imense in care razuiam fosforul de la o cutie intreaga de chibrituri.

Acasa. Televizorul Olt, Diamant sau Sirius cu lampi, frigiderul Fram sau Zil, masina de spalat Albalux. Diapozitivele cu pvesti. Aparatul foto Zenit sau Smena. Magnetofonul Rostov sau casetofonul Electronica 302, calculatorul HC 85, Cip sau Jet. Radioul Ric (strabunicul iPodului) cu care il ascultam pe Domozina in timpul orei de cunostinte despre natura. Fierbatorul ruginit de cafea si risnita. Discurile de pick-up. Pestele de pe mileul de pe televizor. Revistele Soimii Patriei, Luminita si Cutezatorii, dar si Rahan sau Pif (care aveau cadouri superbe). Almanahul Copiilor si almanahul Stiinta si tehnica. Revista Tehnium din care nu pricepeam nimic. Videoul si casetele cu Benny Hill imprumutate pe sub mina. Penele de curent si de apa, temele facute la luminare, bateria de masina adusa in casa si legata la un bec de masina, dar si lanternele cu dinam. 30 de minute de apa calda pe saptamina. 2 ore de program TV, antena TV de bulgari, "Lega Nost decita", hora unirii cu stema tarii de la ora 22, Delia Budeanu, Sanda Taranu, Marioara Murarescu, Tezaur folcloric, teleenciclopedia, telecinemateca, 10 minute de desene anumate - Mihaela, Balanel si Miaunel, "no zaiet, no pagadi", Lolek si Bolek, cuplajele fotbalistice de pe 23 august, defilarile tot mai triste, bancurile cu "el" si cu "ea", "Vocea Americii" si "Europa Libera" ascultate in surdina, portretul 'lui" pe prima pagina din orice ziar, manual sau almanah. Omuletii din pachete de tigari. Colectia de timbre, clasoarele cu colite si cu timbre nestampliate din tot felul de tari de care nici nu auziam, cum ar fi Rwanda. Cotele Apelor Dunarii. Orsova, soixant six centimentres. Baisse deux. Radioul cu nume de orase exotice pe cadran. Avioanele si elicopterele din plastic, migalos contruite de pe biblioteca. Bateriile patrate Elba 3R12 pe care le verificai cu limba pe borne.

Cosmetice. Spray-ul Farmec, crema de ras Bob, after-shave-ul Tar, pasta de dinti Cristal, parfumul Bucuresti. Balsamul chinezesc in cutiile alea mici si rosii, cu un miros intepator. Samponul in calut de mare. Pernitele alea mici de sampon de urzica (Larex parca). Laptele Doina. Dero.

Scoala. Cheia de la git, uniforma, pompoanele fetelor de la cordeluta, cravata de pionier cu nod sau cu inel (pe care il pierdeam intotdeauna), numarul matricol, centura aia odioasa, ciorapii albi purtati de fete, "Trei culori cunosc pe lume" cintat in fiecare dimineata in pozitie de drepti, inspectia de dimineata cu miinile cu unhii taiate pe batistuta, loviturile tovarasei cu linia peste degete sau la palma, trasul de urechi, banca codasilor, elevul de serviciu, plecatul cu buretele la udat si intors la pauza, caietele cu reclama la CEC pe spate ("Azi la CEC un leu depui, miine el va face pui"), stiloul chinezesc, cerneala Pescarus albastra care nu era niciodata albastra, petele de cerneala, sugativa, penarul de lemn cu abac, penarele chinezesti duble cu oglinda si magnet, trusele chinezesti cu compas si raportor, liniile "animate" chinezesti, gumele cu aroma de capsuni sau zmeura cu urme de dinti, gumele romanesti care rupeau hirtia, creioanele chinezesti cu guma in virf, creioanele jumatate rosii jumatate albastre, minele de 0.5 si 0.7, lipiciul "Pelicanol" cu lopatica adesea comestibil, praful "Pic" care stergea cerneala, alegerile pentru comandantul de grupa sau comandantul de detasament, blocul de desen, copiii cu pile, activitatile agricole si horticole din fata scolii, colectatul de maculatura, de flori de tei, salcim sau soc, sticle sau fier si cartelele perforate bagate in ziare care trageau la cintar, traforajul si pirogravura la ora de atelier, ora de dirigentie, acuarelele de la fondul plastic, excursiile la Doftana, taberele la Navodari, focul de tabara din ultima seara, careul pionierilor din curtea scolii, raportul in fata comandantului de detasament, serbarile, activitatile patriotice. Oracolele completate pe genunchi in pauze in care roseai la intrebarea "De cine iti place"

Muzica. Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer. Cornel Constantiniu, Gabriel Cotabita, Gabriel Dorobantu. Dan Spataru, Mihaela Runceanu, Stela Enache. Aurelian Andreescu, Catalin Crisan, Dida Dragan. Eva Kiss, Margareta Pislaru, Mihai Constantinescu. Marius Teicu, Olimpia Panciu, Marina Scupra. Sau CC Catch, Modern Talking sau Sandra.

Cartile. Colectia intreaga Jules Verne. Winnetou. Ciresarii. Povestiri Istorice versus Legendele Olimpului. Colectia Biblioteca Scolarului. Gazeta Matematica. Si cite si mai cite... Iar cu cartile de joc - razboi, killer, chems, macao... Catalogul Neckermann pe care il rasfoiai in vizite, insistind la paginile cu lenjerie, apoi jucind ceva de genul "alege cite ceva de pe fiecare pagina".

Importurile. Tigarile BT si Vikend, ciocolate Cipiripi, bomboanele PEZ, guma de mestecat Turbo, Cin-Cin sau Final cu colectia de surprize aferente, gumele chinezesti in forma de tigara, caco Maltova, budinca ungureasca, orice cafea in afara de nechezol, "Kent" ca simbol al bunastarii, ciocolata chinezeasca "Lucky", dar si "Milka" trimisa de rudele din Germania (devenita etalon al bunatatii unei ciocolate)

1988-89. Autobuzele cu oamenii ciorchine pe scari. Autobuzele port-racheta (precursoarele GPL-ului de azi). Cozile de sute oameni la niste alimentare cu rafturi goale. Demolari. Bambilici de metal si tevi de cornete la Casa Poporului. Dacia 500 Lastun. Canistrele cu benzina din portbagaj la plecarea in vacanta. Raftul cu scule in portbagajul fiecarei Dacii. Zi para - numere pare, zi impara - numere impare. Dacii negre cu 2-B. Lanturile de magazine - Auto-moto-velo-sport, Materna, Gospodina si Romarta.

E ciudat cum, dintr-o perioada cu atitea orori, au ramas totusi atitea amintiri frumoasa. Sunt amintirile noastre, ale ceror care eram copii atunci. De fapt, rindurile de mai sus inseamna efectiv copilaria mea si, oricit de trista ar fi fost epoca aceea "de aur', nu am cum sa nu mi le aduc aminte cu placere. Copilaria mea nu a fost cu protv si cartoon network, cu jocuri pe calculator si hi5, ci asa, simpla, iar universul meu era compus din cele de mai sus. Si probabil, in functie de virsta pe care o aveam la revolutie (eu abia implinisem 13 ani), toti avem aceste amintiri. Si, chiar daca au trecut 20 de ani de atunci, sunt crimpeie din viata noastra. Iar daca voi aveti si alte amintiri de atunci, scrieti-le si voi, sa le punem cap la cap.

V.S.T.

Aseara am fost in club. Am gasit un club in care ma simt bine, si in care muzica e exact pe gustul meu. Dar despre asta, intr-un post viitor. In playlistul din clubul respectiv, inevitabil, este si Vama Veche. Iar daca simbata trecuta a fost melodia cu aceeasi nume, care imi place extraordinar si imi aduce un ocean de amintiri si de nostalgii in suflet, de data asta a fost o alta melodie. Ascultind la 3 dimineata melodia asta, dupa vreo 3 beri, am avut o revelatie.

Mi-am dat seama ca acum, fiind din nou singur, si un pic derutat, in cautarea unui punct de echilibru, acesta ar trebui sa fie. Mi-am dat seama ca tinjesc exact dupa asta. Mi-am dat seama ca cel mai frumos lucru care mi s-ar putea intimpla in faza asta a existentei mele ar fi asta. Mi-am dat seama ca acolo ar putea fi fericirea mea. Intr-un pat de femeie frumoasa, in care sa miroasa a mar si a zori si a tot ce-i mai bun intr-o casa... Eu beau cafea de obicei, dar daca m-as afla in peisajul acesta, as iubi-o si daca mi-ar sopti "vrei un ceai?". Stiu ca se apropie ziua mea, asa ca o sa devin patetic si o sa ma intreb retoric "E oare cineva care sa-mi poata da asa ceva macar de ziua mea?"... Hmmm... visez, iar visele sunt frumoase, dar incep si se termina tot in vise. Ma trezesc si vad ca ploaia de toamna s-a terminat, iar stelele pe care le-am vazut cind m-am intors din club, chiar au adus o zi frumoasa. Am fi putut sa iesim in soare afara si sa mergem la piata impreuna. Dar ea a plecat, sau de fapt nu a mai venit, si atunci imi vine sa ies singur in soare si sa urlu "Vreau sa ma trezesc din somn intr-un pat de femeie frumoasa..."

Adica VST...

Mai e aproape o luna. E oare cineva???