La numai 5 kilometri de Rimetea, am gasit un colt de rai, si anume la Coltesti, la Conacul Secuiesc. Cum arata acesta si mai ales unde este situat – e ceva ce trebuie musai vazut, simtit, trait. O casa imensa (conacul), cu o veritabila arhitectura specifica perioadei interbelice, care te intimpina inca de la intrare cu mobila verde in stil secuiesc si cu floricele rosii. Mobilierul rustic, stergarele cusute de mina agatate pe perete, ornamentele din fier forjat si frumoasa Anabella imbracata intr-o uniforma verde... Totul se imbina perfect cu arhitectura cladirii, cu linistea si serenitatea zonei. Chiar daca conacul e putin ascuns, zona in care au ales sa il construiasca e minunata. O curte imensa – un veritabil domeniu de citeva hectare, cu un gazon de un verde puternic in soarele de mijloc de august, un mic iaz in care inoata sute de pestisori portocalii si pe care plutesc in soare citeva flori de lotus, o mica fintina a carei apa limpede se varsa in iaz, si toate astea la poalele Pietrei Secuiului. Un peisaj de basm, plin de liniste si aer curat, care in dictionarul meu interior se suprapune complet peste ceea ce credeam eu ca este raiul. In jumatatea de ora petrecuta in curtea conacului mi-am umplut bateriile total, mi-am clatit ochii si simturile, am admirat toate minunile locului si mi-am propus ca neaparat sa revin in acest loc si sa stau citeva zile, departe de orice urma a citadinului. Conacul imbina elementele traditionale ale satelor Rimetea si coltesti cu confortul prezentului, si sunt convins ca ospitalitatea gazdelor, gastronomia traditionala locala si mobilierul traditional pictat sunt tot atitea motive de a sta acolo. Iar peisajul, dupa cum ziceam, este breathtaking. Pare locul perfect sa te odihnesti, sa iti incarci bateriile si sa respiri aer curat, la poale de munte, intr-un peisaj incintator, cu liniste multa, departe de aglomeratia urbana, intr-un loc in care traditiile se pastreaza nealterate de sute de ani. Nici nu mai stiu ce sa mai spun despre locul asta, incep sa ramin in pana de superlative, asa ca o sa va las sa va delectati cu imaginile:
Ceva mai incolo, intre Coltesti si Rimetea, pe drumul spre Cheile Rimetei, se gaseste Cetatea Coltesti - una dintre cele mai spectaculoase fortarete pastrate in Romania. Construita pe vremea regelui Béla al IV-lea între anii 1253-1275 si atestata in 1285, sub voievodul Thoroczkay Illes ca cetate locuibila si cetate de refugiu, ridicata pe virful unei stinci calcaroase, la o inaltime de 740 metri, cetatea de la Coltesti este un exemplu de fortificatie adaptata la conditiile terenului, fiind construită pe o inaltime stincoasă cu doua pante abrupte. Privelistea este nemaipomenita. La iesirea din sat, pe o ulita la dreapta, aproape ascunsa intre casute, e drumul ce te va duce la aceasta cetatuie, ce isi inalta zidurile deasupra acoperisurilor din sat, inghitita in peisajul neimblinzit cu paduri si piscuri. Drumul inseamna de fapt un nou traseu de offroad pentru Meggy a mea, dar care nu s-a suparat pe mine nici cu aceasta ocazie.In anul 1470 cetatea a fost confiscata de regele Matei Corvin si data voievodului Transilvaniei, iar in 1514 a fost devastata de taranii condusi de Gheorghe Doja. Cetatea a primit forma actuala pe la 1700. Era caminul familiei nobiliare Thoroczkay, care stapinea acest tinut nordic al actualului judet Alba, din care faceau parte Rimetea si Coltesti. Astfel, zidurile au fost ridicate nu numai ca adapost pentru bunurile domeniului, ci si ca protecţie. Fortareata n-a putut tine piept austriecilor condusi de generalul Tiege (1713), care au distrus cu explozibil zidurile cetatii si au dat foc satului.ca pedeapsa pentru cutezanta familiei Thoroczkay de a nu accepta anexarea Transilvaniei de catre habsburgi. In prezent, au ramas in picioare o parte dintre vechile segmente ale cetatii – zidurile incintei, turnul-donjon si turnul locuinta inalt de 20 metri. Din pacate, la fel ca si in cazul altor edificii istorice importante, si cetatea din Coltesti a fost trecuta pe “lista uitarii” si nu a beneficiat de nici un proiect de reabilitare. Si chiar daca nu a ramas mult din ceea ce era cindva cetatea, crescuta parca din stinca, e o podoaba ce si-a gasit un loc sigur intre locurile mele de suflet, chiar daca este ascunsa si putini au auzit de ea…
Postări
