Ca in fiecare vara, apuc sa vad locuri frumoase si ramin dator cu povesti. A trecut deja o luna si ceva de cind am evadat intr-un week-end din orasul gri, pentru a ajunge pe Transalpina.
Transalpina este drumul care leaga Sebesul de Novaci, facind legatura dintre Transilvania si Oltenia. Un cuvint care nu inseamna nimic pentru cei mai multi dintre români. Si totusi, e cel mai inalt drum alpin din tara, in mod ironic e catalogat si marcat pe harta ca drum national, cu titulatura de DN67C, dar care nu a fost niciodata tratat ca atare si nu a fost niciodata asfaltat, iar cea mai mare parte a anului este inchis circulatiei publice, din cauza troienelor inalte de zapada.
Drumul pe care doar cei initiati il cunosc si il pretuiesc trece prin locuri de poveste, cu oameni blajini si munti semeti. Traseul era folosit din timpuri imemoriale de catre pastorii din Marginimea Sibiului care isi treceau turmele in Oltenia, fiind doar o cararuie prapastioasa, numita sugestiv "Poteca Dracului".
Si-a luat vechiul nume de la latinescul “Transalpina”, (tara de dincolo de munti), cum era numita in textele latinesti Tara Româneasca si e supranumit “Drumul Regelui”, pentru ca Regele Carol al II-lea, dupa ce l-a reconstruit, in anul 1938 l-a inaugurat parcurgindu-l el insusi, impreuna cu familia regala.
Legenda spune ca fiecare familie a participat la constructia unei portiuni de drum, dupa posibilitatile fizice si financiare. La acea vreme, drumul a fost considerat o mare realizare, cu un important rol economic, strategic si militar.
A fost construit de armatele romane in drumul lor spre Sarmizegetusa, a fost pavat cu piatra cubica de regele Carol al II-lea dupa 1930 si reabilitat de nemti in al doilea Razboi Mondial, iar de atunci nimeni nu s-a mai ingrijit de el, raminind in paragina. Acum se mai aventureaza pe aici doar temerarii dornici de senzatii tari si de peisaje nemaivazute.Transalpina a fost refacuta de armata germana (Wehrmacht) ca drum strategic in cel de-al doilea Razboi Mondial. De atunci a ramas "soseaua" la cea mai mare altitudine din România, atingind aproape 2200 m in Pasul Urdele, cu peste 100m mai sus ca Transfagarasanul.
Auzind atitea lucruri interesante, am decis ca e musai sa mergem si noi pe Transalpina – cel mai vechi drum national din Europa si cel mai inalt din România.
Am plecat vineri dupa-amiaza direct de la serviciu, 8 oameni cu 2 masini. Autostrada ne-a intimpinat cu ploaie, apoi cu unul dintre cele mai frumoase curcubee pe care le-am vazut vreodata. Rimnica Vilcea. Horezu. Novaci. Am innoptat la noua statiune Rinca, o adunatura de zeci de vile cu termopane, fiecare construita in legea ei, undeva pe la 1.600 m altitudine, la inceputul golului alpin. Seara s-a terminat cu un gratar si o palinca de Maramures, si cu planuri pentru a doua zi.
Simbata devreme pornim mai departe. Traseul incepe frumos si se continua tot mai frumos. Si mai greu. Poate de aceea e asa frumos. Din pacate, vremea nu tine cu noi, si este innorat, norii albi si gri ascund albastrul cerului si la un moment dat ne va si ploua bine.
Initial, totul e usor, pentru ca semnele civilizatiei, asfaltul, sunt prezente. Apoi incepe drumul in salbaticie, in "tara de dincolo de munti". Din drumul reconstruit de regele Carol al II-lea nu a mai ramas mare lucru. Dalele de piatra au disparut. Distruse de intemperii sau furate de oameni.
Transalpina ocoleste prin stinga Virful Papusa, care strajuieste statiunea ca un turn de veghe, dincolo de care ai crede ca nu mai e decit cerul. Abia de-aici incepe aventura si partea spectaculoasa. De aici incepe imparatia muntilor, a tariei cerului si a zinelor izvoarelor. Odata ce ai trecut de zona locuita, drumul intra prin padurea seculara, la inceput de foioase, apoi, odata cu cresterea altitudinii, de brazi semeti.
Masinile urca pieptis pe bolovanisul de pe DN 67C, si ajungem in zona alpina. Aici, in ciuda vremii de toamna, natura, in generozitatea sa, ne rasplateste oferindu-ne o priveliste ce ne taie respiratia. O liniste totala si un peisaj fabulos ne da senzatia de inceput de lume. Oprim din ce in ce mai des, sa ne bucuram de priveliste, sa respiram aerul tare al piscului, sa facem mii de poze si pur si simplu sa stam si sa admiram tacuti superbitatea locurilor. Serpentinele se insiruie una dupa alta, dindu-ne fiori: Stefanu, apoi pasul Urdele. Suntem la 2200 metri altitudine. Drumul este atit de ingust incat ai senzatia ca nici macar o adiere de vant nu mai are loc intre tine si peretele muntelui. Iar in partea stinga este abisul. In drum intilnim o gasca de mountain bikers, pe care ii admiram pentru ca au reusit sa pedaleze pina la inaltimea la care nici motoarele nu mai trag, iar drumul e de fapt doar o carare de bolovani.
Drumul pleaca mai departe, o cale cioplita in versantul muntelui, fara parapeti de protectie sau semne de circulatie, singurele marcaje fiind cele ale salvamontistilor.Am ajuns pe acoperisul lumii, sau mai precis al Gorjului, si am avut senzatia, pentru o clipa, ca avem toata lumea la picioare. Norii parcã se sprijineau cu fruntea de stinci, obositi de atita umblare, iar drumul albicios parea incolacit pe munte ca un sarpe pe scoarta unui copac, preocupat sa nu alunece la vale.
Transalpina ajunge la Obirsia Lotrului, unde se intretaie cu un alt drum alpin de o rara frumusete ce încinge muntele de la est la vest, urcând pe Valea Lotrului dinspre Voineasa pe la Lacul Vidra si statiunea visata de Ceausescu ca loc de desfasurare a unei olimpiade de iarna, apoi Lacul Petrimanu si coborind la Petrosani.
Din fericire Transalpina nu a fost intretinuta si s-a degradat destul de mult in ultimii 50 de ani. Din fericire, calitatea drumului a limitat accesul doar pentru masini 4x4 sau preparate de off-road si pentru adevaratii iubitori ai naturii. Astfel, din fericire, macar deocamdata, Transalpina nu a impartasit soarta Transfagarasanului, care de citiva ani este sufocat de manelisti, peturi, cutii de conserve si pungi de plastic.
Acum, din pacate, inteleg ca Transalpina va fi modernizata pe toata distanta de aproape 150 de kilometri, va fi asfaltat tot drumul, si va avea o latime minima de 8 metri. Deja, intre Novaci si Rinca lucrarile de asfaltare sunt in toi. Se pare ca omul va sfinti si aceste locuri, vor deveni accesibile tuturor si se va strica atmosfera si vor aparea gunoaiele si aici. Asa ca, daca aveti posibilitatea, mergeti acum, cit mai aveti cum sa va bucurati de aceste locuri fara sa va urle Guta in urechi dintr-un morman de peturi de bere de 2 litri.
Si pentru ca ramin la parerea mea ca niste imagini valoreaza mai mult decit sute de cuvinte, incerc sa fac o selectie de fotografii…
Postări
