Scrisoare catre tara mea

Aparuta in Cotidianul. Zice-se ca un cititor, pe numele sau Ion Ionescu, a trimis o scrisoare adresata României despre oboseala teribila pe care oamenii si realitatile de aici i-o provoaca. Micile abuzuri la care statul roman e complice il determina pe domnul Ionescu sa se gindeasca serios la emigrare. Iar argumentele sale sunt, in buna parte, si argumentele noastre, ale tuturor celor scirbiti de ceea ce se intimpla aici. Textul e chiar bun, merita citit, asa ca o sa-l reproduc si eu aici:

"Scrisoare către ţara mea

Nu-mi iubesc ţara . Trebuie să fie aşa din moment ce nu-mi vine decât să vorbesc urât despre ea. Să-i spun vorbe grele, în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult întâlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pâinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun "omul simplu, de pe strada", om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cât timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va câştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă.

Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, bani pe care i-am dat soţului ei, venit la întâlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plătirea taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu.

Editura la care s-a angajat prietena mea, editură renumită, foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică pe lângă care grafittiurile din WC-urile şi gările publice sunt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să îi promovezi cărţile doar printre cei, sau mai bine zis cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el.

Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămâni (plus în vacanţele şcolare).

Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori, unul pentru făcut sex şi un artdirector care ilustrează un articol despre cartea "Golful francezului" cu o fotografie cu o lagună şi una cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol 18 şi zâmbeşte timp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice în photoshop ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia, cu mâini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia.

A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alţi 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper ca acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară , sau măcelar sau avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă orâcit de multe rele s-ar întâmpla în ţara asta, oricât de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă din când în când o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească cu glas de domnu Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot evacua din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil.

Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii, se fâsâie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul "ce eşti copil" sau "mă laşi?!" sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neispraviţii, hoţii de care depind într-un fel sau altul în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program, în care se amestecă de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lalâi despre salarii enorme, furt la factură, politişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali, cu breaking news-uri în faţa cărora tot românul moţăie: învârteli, băşcălii, ogici, ciumaci, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele, de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, de vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii, creţuleştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor târzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii tinând-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănâncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pământul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali, filmaţi în circa de poliţie, înmormântări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cântăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfânta Parascheva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei, şi comentariile profesioniştilor care încep cu: "Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?". Mă obosesc profesioniştii televiziunilor chiar şi fără comentarii. Fiindca sunt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cântăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete, şi în clipa imediat următoare descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decât meseria pe care altfel ar fi putut, altfel, s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anticriză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sunt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria , şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are. Am obosit să aud de miticădelaligă, naşusandu, memestoica, galactici, jucătorititraţi, distracţiepecinste.

Am obosit să ştiu că din atâtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat, pentru viol.

Mă oboseşte Mihaela Rădulescu. Şi cei care o combat. Şi cei care o apără.

Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să îmi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanarii fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice, de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.
Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.

Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gândit la un moment dat să cer oamenilor, obosiţi ca şi mine, să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarde şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, fetze tâmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mângâiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara . De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
De aceea spun că nu-mi iubesc ţara . Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Sper doar că acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea."

Ion Ionescu

Ce se poate intimpla intr-o gara

In gara centrala din Anvers, pe 23 martie 2009, s-a intimplat o chestie foarte draguta. Un flash-mob dansant. Flash-mobul este o adunare foarte scurta intr-un loc public, participantii efectuind o anumita actiune neobisnuita pentru o durata scurta de timp (de obicei citeva minute), dupa care grupul se raspindeste. Vreo 200 de oameni s-au infiltrat din multime si au inceput sa danseze pe muzica din "The Sound of Music" - melodia "Do Re Mi". Si daca inceputul a fost timid, pe masura ce timpul trecea si tot mai multa lume se baga la joc, a devenit chiar o chestie superba...

Noutati de pe santier... Dar ce voce...

O saptamina ciudata, grea si a naibii de lunga. Si daca in week-end am umblat prin Regie sau pe la o terasa despre care sper sa am timp sa povestesc altadata, duminica am vazut un nou apus de soare la Mogosoaia (si promit sa revin cu mai multe detalii), luni am fost la teatru sa il vad pe maestrul Marcel Iures, creator de teatru (si aici o sa revin). Iar apoi, santier, santier, si din nou santier. Acoperisul este in sfirsit gata, acoperit cu Lindab peste tot, cele 2 ferestre Velux imi aduc multa lumina, iar mansarda mea are tavan, pereti si dusumea. Multe rafturi, niste geamuri si o baie. Iar ieri am fost la cumparaturi, am cumparat o cabina de dus cu hidromasaj, o chiuveta cu toate cele aferente, masca, dulap sau oglinda, un WC si astept sa fie puse cap la cap. Azi am luat si parchetul, si abia astept sa fie totul gata si sa beau o bere rece uitindu-ma la apusul de soare prin ferestrele mele mari si noi.

Acum stiti de ce am disparut si ce am mai facut in ultimul timp. Iar cineva care a intuit ca am mare nevoie de relaxare mi-a trimis un filmulet dragut, cu o tanti care s-a dus la emisiunea "Britain's got talent", un fel de Megastar de-al lor. O "mamaitza", pe numele ei Susan Boyle, care traieste singur, doar cu pisica ei, nu a fost niciodata maritata si se pare ca nu a fost niciodata nici macar sarutata. Susan arata ca o matusica batrina, supraponderala, neingrijita si cu o fata usor barbateasca, si nu inspira la prima vedere decit faptul ca probabil gateste excelent. Nimic care sa te faca sa te astepti la ceva dragut. Si totusi, hai s-o ascultam cintind "I Dreamed a Dream", si mai ales sa vedem reactia juriului si a publicului. E genul de voce care iti ridica parul pe ceafa sau poate chiar iti smulge o lacrima. Un motiv in plus de a renunta la aparente, de a nu avea idei preconcepute, de a nu pune baza doar pe aspectul fizic. Dati-le oamenilor o sansa, incercati sa-i cunoasteti mai bine inainte de a va forma o parere despre ei, bazata doar pe prima impresie. Nu in toate cutiile urite se ascund produse slab calitative. Asa cum Tudor Arghezi ne-a deschis ochii asupra florilor de mucigai, asa cum dintr-o bucata de carbune neslefuit poate lua nastere cel mai frumos diamant, asa putem gasi frumusetea acolo unde ne asteptam mai putin.

Mai bine hai s-o ascultam pe matusica... Si sa ne mai gindim odata daca vedetele nascute de televizor, cu silicoane si colagen in buze, cu tratamente laser si multe ore petrecute pe la solar, cu gene false, o tona de machiaj si aparenta de plastic inseamna mai mult decit o persoana adevarata, aparuta dintr-o bucatarie sau dintr-o camara, dar care se poate transforma dintr-o data intr-un artist. Incercati si doar sa ascultati cintecul, fara imagine...

Later edit: din pacate youtube a dezactivat embedding-ul la acest videoclip, asa ca sa incercam de pe dailymotio...

Susan Boyle on Britain's Got Talent

De Florii

Azi sunt Floriile, sarbatorarea innoirii, a veseliei, a tuturor celor ce poarta nume de flori.
Desi martie este prima luna a primaverii, portile anotimpului verde sunt deschise doar de aprilie. Abia acum natura “sparge” pamintul si cerul izbucnind in toata splendoarea ei de miresme si culori. In sfirsit iarna a fost invinsa si alungata in pestera. Tot aprilie este si luna purificarii, premergatoare celei mai mari sarbatori a crestinitatii: Invierea lui Iisus.

Floriile se serbeaza cu o saptamina inainte de Paste si simbolizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepind de azi si pina la Paste, este Saptamina Patimilor. Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intimpinat în Ierusalim cu flori si cu ramuri de maslin. Credinciosii duc simbolic la biserica ramuri de salcie si flori pentru a le sfinti, deoarece incepind cu aceasta zi toate florile si toti pomii incep sa infloreasca.
La slujba de Florii, totii slujitorii bisericii tin in miini alaturi de aceste flori si crengi de salcie si o luminare aprinsa ca simbol al biruintei vietii importiva mortii.

Se spune ca asa cum este ziua de Florii asa va fi si ziua de Paste. Iar astazi a fost frumos si soare, asa ca sper ca si de Paste sa fie la fel. Fetele, pentru a-si visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfintit. O alta traditie spune ca nu este bine ca in ziua de Florii sa se spele pe cap, pentru a nu albi.

Floriile celebreaza toate numele de flori. Fie Florin, Violeta, Narcis sau Lacramioara, toti au parte de acelasi dar de ziua lor. Si anume bucuria de a purta un nume de floare. Ei insusi sunt niste flori, iar aceasta ii face sa se simta de doua ori mai fericiti. Floarea este semnul cel mai pretios de multumire, respect, dragoste pe care-l poti darui unei persoane. De aceea cind primavara bate la usa, mugurii copacilor stau sa apara, iar pasarile deja se aud cintind peste tot, atunci apar si florile nelipsite ale fiecarei primaveri – Floriile.
Asa ca urez un La multi ani tuturor celor care poarta un nume de floare. Sa vi se implineasca toate dorintele, sa invatati de la fiecare floare sa iubiti, sa fiti tandri, sa luminati pe cei din jur, sa-i lasati sa va admire, sa aduceti bucurie si sarbatoare…

La multi ani!

Au inflorit ciresii

"Sakura no hana ga sakimasu" (Infloresc florile de cires) A venit primavara!

"Shikishima no/ Yamato-gokoro wo/ Hito-towaba,/ Asahi ni niou/ Yamazakura bana" (Daca cineva te intreaba ce e in inima unui adevarat japonez, ar trebui sa-i arati florile de cires stralucind in soare) – Norinaga Motoori (1730-1801)

In Japonia, in special la Tokio, inflorirea ciresilor este semnalul ca a venit primavara. Japonezii sunt fericiti, fiind printre primii din lume care se bucura de ciresii infloriti. In Japonia, sa privesti ciresii infloriti, plimbindu-te pe aleile sinuoase sub ploaia de petale, e aproape o sarbatoare nationala si un veritabil eveniment cultural. Milioane de oameni, atit japonezi cit si turisti din toata lumea calatoresc mii de kilometri sau chiar traverseaza oceanul special pentru aroma si pentru spectacolul oferit de acesti pomi fructiferi. In Japonia exista peste 400 de varietati de ciresi iar acestia sunt diferiti de cei din alte tari, in sensul ca nu sunt plantati pentru fructe, ci numai pentru florile lor.

Florile de cires, denumite sakura in japoneza, sunt luate foarte serios in Japonia. Orice turist sau vizitator poate sa observe ca nu e doar un eveniment trecator, ci atunci cind le vine vremea, ciresii sunt ridicati la rangul de zei. Sakura este peste tot: in arta, in cestile de ceai, in reclamele de la TV, pe hirtiile de impachetat cadouri, pe tricourile oamenilor. Si nu e vorba doar de tendinta comerciala. Ciresii infloriti devin stema Japoniei, un brand de tara sezonier. Floarea de cires a devenit nationala, nerecunoscuta oficial, dar totusi unanim acceptata, fiind si floarea oficiala a familiei imperiale japoneze.

Dintre toate florile din tara, doar cea de cires poate provoca atita incintare: japonezii renunta la tot ce au de facut si alearga in parcuri si gradini pentru a se bucura de ninsoarea parfumata a ciresilor. In fiecare primavara, locuitorii asteapta cu nerabdare primele semne de inflorire ale pomilor. Si stau in aceasta asteptare febrila. Nimic nu se schimba in dragostea lor fata de sakura. In Japonia, perioada de inflorire difera oarecum, incepind cu luna ianuarie in Okinawa si culminind cu o adevarata "explozie" de flori spre sfirsitul lui martie, inceputul lui aprilie, in special in regiunea Honshu. In Hokkaido, sakura isi atinge maximul de frumusete in luna mai, in iunie fiind sfirsitul perioadei de inflorire.

Oamenii au inceput sa-si planifice vacantele in functie de acest eveniment, ba mai mult inflorirea ciresilor este notata in calendar. Sakurazensen (prezicerea perioadei ideale pentru hanami) este anuntata in fiecare an de catre Institutul Meteorologic japonez.

In aceasta perioada natura se trezeste la viata si totul se transforma intr-o lume de poveste. Chiar si centrele urbane sunt bombardate de flori albe sau roz. Ele pun mai mult in valoare templele, fintinile purificatoare, pagodele, castelele si monumentele traditionale.

Exista o veche traditie care spune ca samuraii si luptatorii japonezi isi luau ca talisman cite o ramurica de cires inflorit pe care o pastrau la piept in lupta pentru a-i proteja de rau. Ei spuneau viata scurta dar extrem de frumoasa a florii de cires se aseamana cu a lor foarte mult. E chiar destinul lor. Sakura moare exact atunci cind este mai frumoasa, la fel ca un samurai care prefera sa moara plin de deminitate, in plina glorie, la apogeul tineretii si gloriei, atunci cind lumea inca ii mai aclama si amintirea lor mai este inca vie. De asemena pilotii sinucigasi kamikaze isi pictau citeodata flori de sakura pe avioane sau luau cu ei crengi de sakura.

In perioada florii de cires oamenii nu mai ramin in case. Noaptea ii gaseste pe strazi unde beau, maninca si se bucura, generatie dupa generatie, pastrind acelasi ritual. Sakura scoate toti oamenii de prin case si ii imbie la promenade lungi si la petreceri tematice, toti inchinindu-se zeului cires.

Petrecerile organizate cu aceasta ocazie (hanami) sunt o traditie care isi are radacinile in Perioada Nara (710-794). Hanami era la baza ei un aspect al influentei chineze asupra japonezilor, la fel ca si ceremonialul ceaiului, insa japonezii sarbatoreau inflorirea prunilor, nu a ciresilor. In urmatoarea perioada, cunoscuta drept perioada Heian (794-1185), florile de cires au cucerit atentia japonezilor si hanami a fost strict asociat cu florile de cires. In acea perioada, obiceiul era rezervat doar curtii imperiale si clasei aristocrate insa odata cu perioada Momoyama (1568-1600) obiceiul s-a extins in randurile intregii populatii.

Hanami este obiceiul tradiţional japonez de a privi florile sakura. Poate insemna simplul privit al florilor sau un picnic sub ciresii infloriti. Perioada ideala este, depinzind de regiune, de la sfirsitul lunii martie pina la inceputul lunii mai, si dureaza in fiecare regiune cam o saptamina-doua. Inflorirea propriu zisa dureaza insa foarte putin (doua - trei zile) si acest fapt da un plus de intensitate trairilor si emotiilor din aceasta perioada. Picnicurile pot avea loc atit in timpul zilei cit si in timpul serii, caz in care se numesc yozakura. In unele parcuri sunt atirnate temporar lanterne de hirtie pentru yozakura.

Pe cind floarea de cires simbolizeaza in China frumusetea feminina, in Japonia ea simbolizeaza mai degraba natura efemera a vietii. In timpul celui de al doilea razboi mondial, sakura a fost folosita de autoritatile japoneze pentru intretinerea sentimentelor nationaliste in rindul populatiei.

Sakura simbolizeaza dragostea, trecerea de la deziluzie la iluminare, natura efemera a vietii: scurta si frumoasa precum floarea de cires. Ciresul este intruchiparea sacrificiului; floarea de cires, simbolul delicatetii si sensibilitatii omului, iar petalele florii de cires intruchipeaza persoana care se sacrifica pe sine pentru o misiune sau un ideal al sau.

Ariwara no Narihira spunea in secolul al 10-lea: "Daca nu ar mai fi florile de cires pe lumea aceasta, ce ne-ar mai umple sufletele cu atita liniste primavara?"

Santier la mansarda

Sunt in plin santier. M-am gindit ca, daca tot nu imi mai caut casa, a venit momentul sa investesc in casa in care stau. Criza asta este si un moment bun, pentru ca iti ofera mai multe variante de investitii, iar tot ce tine de imobiliar si de constructii se ieftineste. Forta de lucru este mai ieftina, materialele au scazut mult fata de anul trecut. Am stat strimb si am gindit drept si mi-am dat seama ca este un moment bun sa ma apuc de treaba. Am facut planul de lucrari, mi-am facut ordine in ginduri, mi-am dat seama cam ce vreau, am adunat oferte, am batut palma si m-am apucat de treaba. Incepind de ieri, casa mea este un santier.

Am pornit de la premisa logica de a incepe de sus in jos, asa ca am ales ca primi pasi sa schimb tigla de pe acoperis si sa mansardez podul. Tigla veche, de o virsta cu casa, deci din 1940, inca mai facea fata, dar am decis ca si-a trait viata si ca a venit momentul sa faca loc unei tigle metalice Lindab. Am oscilat intre diverse nuante de rosu si de maro, dar pina la urma am ales maro. Acum daca ma duc in pod si ma uit in sus vad cerul, stelele si luna. Arata chiar frumos, totul e sa nu ploua pina e gata lucrarea. Cu ocazia asta voi si izola cu vata minerala, atit fonic cit si caloric.

Partea cu mansardatul e o idee mai recenta, dar mi s-a parut fascinanta. De multe ori, problema extinderii spatiului locuibil apare atunci cind nu esti pregatit sa investesti intr-o noua locuinta. Si atunci m-am gindit sa fac vara sanie si sa imi indrept atentia asupra spatiilor nelocuite. La mine in pod era un depozit in care de 3 generatii s-au tot dus lucruri care "poate vor mai trebui vreodata" si evident ca nu a mai avut nimeni nevoie de ele. Inca nu am reusit sa evacuez decit 3/4 din ce era acolo, si erau atitea chestii vechi si inutile... am umplut toata curtea de ele. Nu am gasit nici o comoara ascunsa pina acum, doar o geanta de seara cu care probabil s-a dus bunica pe la vreun bal in anii '40. Poate o sa mai gasesc ceva, daca nu, imi ramine doar sa ma bucur ca am scapat de atitea vestigii inutile ale trecutului. Daca vrea cineva colectia completa a revistelor Autoturism si Tehnium, sa dea un semn pina miine, cind vine containerul de gunoi.

Despre mansarda. Podul e un spatiu care poate fi reamenajat astfel incit sa fie si dormitor, dar si camera de hobby, de stat la un sprit in noapte, o biblioteca sau un birou. Inca nu sunt total hotarit cum va arata, cert e ca vreau sa fie un spatiu intim, unde sa va pot invita la un ceai sau la o carafa de vin, poate la un film sau poate la un joc de carti. Fie un dormitor rustic, fie un birou ultraechipat, fie doar o canapea si doua fotolii pentru a sta la povesti in fata televizorului. Poate chiar un dormitor suplimentar, pentru oaspeti. Vreau sa o vad intii gata ca sa ma pot decide care va fi formatul. Vreau ca elementele structurale din lemn ale acoperisului (stilpi, grinzi si ce mai e pe acolo) sa le vopsesc si sa le fac sa accentueze aerul rustic al mansardei. Iar ca si lumina, doua ferestre Velux si un termopan in locul geamului de la lucarna existenta vor avea rolul de a aduce lumina soarelui ziua si lumina lunii noaptea.

Denumirea de "mansarde" a fost popularizata de catre arhitectul francez Francois Mansart (1598 - 1666), care a folosit acest termen in majoritatea lucrarilor sale. De-a lungul timpului acest spatiu rezidual a primit diferite destinatii. Folosita initial ca spatiu de locuit al servitoriilor (insalubru si distinct fata de marile saloane ale palatelor), mansarda a devenit in secolul al 19-lea un loc propice pentru artisti, capatind conotatii culturale. Principalul aspect care a determinat aceasta schimbare a fost acela al pozitionarii: izolat de lumea ostila, aflat undeva deasupra, artistii l-au considerat o punte de legatura cu cerul, un spatiu propice creatiei si visarii.

Astazi problemele tehnice si estetice pe care aceasta zona a casei le ridica, au fost depasite. tinind cont de citeva sfaturi esentiale si apelind la experienta unui specialist in amenajarile de interior se poate obtine o mansarda confortabila, incapatoare, cu un design original si calduros, devenind unul dintre cele mai placute spatii de petrecere a timpului liber

Am vazut deja o mansarda "preparata" de echipa care imi lucreaza si mie. Mi-a placut foarte mult rezultatul si mi-am dat seama ca asta vreau si eu. Si ma intrebam de ce mansarda a fost, este, si va ramine unul din spatiile preferate ale casei. Cred ca este exact tenta boema pe care o pastreaza inca din vremuri indepartate, caldura pe care o inspira, si spatiul interesant pe care il creeaza.

Eu sper sa termin cit mai repede cu santierul si sa putem bea impreuna un sprit de vara in noua mansarda. Si va astept si cu idei de amenajare si decorare pina atunci...

Alternativa la Google Earth

Gigantii Microsoft si Google lucreaza independent la reproducerea digitala a Pamantului, adica la transpunerea in spatiul virtual a ceea ce vedem in realitate. In acest scop investesc sume uriase in dezvoltarea aplicatiilor de explorare a Terrei, anume Live Maps, respectiv Google Earth/Maps.

Microsoft si Google isi imbunatatesc continuu propriile servicii de harti digitale. Platforma Microsoft Virtual Earth (cea care sta la baza Live Maps) ofera deja vizualizarea in imagini tridimensionale a 200 de orase din SUA, in care traiesc 80% din nord-americani, iar Live Maps (maps.live.com, echivalentul Google Earth/Maps) permite utilizatorilor sa creeze cladiri in varianta 3D.
Google anuntase cu citeva saptamini inainte ca orice utilizator al Google Maps (maps.google.com) poate crea harti cu locurile vizitate si include informatii despre acestea, sa le recomande altora si sa le salveze in pagina profilului personal. Ultima versiune Google Earth (5.0) vine cu citeva chestii noi - acum poti sa vezi si imagini din trecut si poti sa le compari cu cele prezente, prin intermediul unui fel de "timeline", te poti scufunda in adincul marilor si oceanelor sau poti sa creezi tururi virtuale si sa le salvezi pentru a le revedea. Si sa nu uitam de Google Street View. Sau linkurile la Panoramio - care iti permit sa vizualizezi poze cu locul respectiv sau Wikipedia - care iti afiseaza informatii despre locatii. Google Weather iti arata si cum e vremea in fiecare locatie. Oricum ai lua-o, e foarte fain, si modul de organizare a informatiilor si interactiune cu alte aplicatii il face foarte util si interesant.

In schimb varianta Microsoft am descoperit-o mai de curind, dar sunt fascinat de imaginile care, la nivelul Bucurestiului, sunt foarte clare, atunci cind este selectat modul "bird's eye". Iti poti recunoaste masina in fata casei / linga serviciu. Toate strazile sunt trasate si denumite corect, ceea ce e un mare avantaj. Iar ce e cel mai misto (mai ales la "bird's eye") ca poti sa rotesti imaginea cu cite 90 de grade, si astfel poti sa vezi locul care te intereseaza din toate punctele cardinale (nu te mai intereseaza ca te impiedica umbre sau cladiri inalte). Din pacate la nivel de detalii, din ce am incercat eu doar Bucurestiul si o parte din DN1 suporta "bird's eye", dar oricum la nivel de Bucuresti il bate clar pe Google. Cei de la "Asociatia Prietenii Muzeului National de Istorie al României" au pornit de la motorul Virtual Earth si au adaugat monumente istorice, cu text si fotografii, in ceea ce au numit "Harta monumentelor istorice din Bucuresti". Am pus mai jos Palatul Cotroceni, asa cum se vede el in Virtual Earth si in Google Earth.

Se pare ca momentan, ambele platforme, la nivel de Bucuresti, sunt undeva prin a doua parte a anului 2008, ramine sa vedem cit de dese vor fi update-urile de acum incolo. Pentru functia "History" a noului Google Earth, e foarte interesant sa vezi cum aratau cartierele rezidentiale, periferiile capitalei sau zonele cu centre de afaceri in 2001 si cum au ajuns sa arate acum.

De ce Microsoft si Google isi saracesc bugetele cu sume uriase, de ordinul zecilor de milioane de dolari, pentru a imbunatati niste harti? Simplu. Isi doresc ca replica 3D/virtuala a Terrei, cea la care fiecare companie munceste, sa devina un fel de „superportal" (totodata, o platforma web pentru dezvoltatorii de soft), unicul la care apelezi pentru a face orice pe net: sa discuti online, sa cumperi, sa-ti citesti stirile, sa vezi clipuri etc. Si, lasind la o parte atit de discutata problema a intimitatii sau a desecretizarii unor obiective strategice, cred ca pentru noi, ca utilizatori, rezultatul va fi extraordinar.

Chiar daca mai e mult pina acolo, fiecare imbunatatire, update sau functie noua aduagata uneia dintre cele 2 platforme iti poate aduce informatii utile si calatorii virtuale din ce in ce mai complete si mai placute.

iar eu va urez calatorii virtuale placute cu ambele aplicatii, si sa nu uitati ca Google nu are monopol pe aceasta piata, ci exista si Microsoft, fiecare dintre ele avind "feature"-uri extrem de interesante.

Din nou hipiot

Am fost miercuri din nou alaturi de gasca de hipioti pentru ca piesa "Hipioti si bolsevici" chiar e o piesa ce merita vazuta si apoi revazuta. Si pentru ca data trecuta am stat undeva, in spatele capriorilor din podul de la "La Scena" si nu am vazut prea bine. Si pentru ca am inteles ca piesa creste mult de la o reprezentatie la alta si m-am convins ca asa e, chiar s-au schimbat anumite detalii si nuante, s-au slefuit tonalitati, gesturi si expresii. Si pentru ca am vrut sa vad din nou ca ploaia poate fi oprita.

Despre piesa am scris aici, pentru cine nu a citit inca. La fiecare reprezentatie, sala este plina, vine din ce in ce mai multa lume, si de fiecare data e nevoie de rezervare pentru a gasi un loc. Spectacolul este o dovada ca teatrul ca teatrul independent are succes si nu are nevoie de un marketing agresiv, ci se poate multumi cu promovarea pe bloguri, pe forumuri sau de la un prieten la altul.

Mesajul piesei este foarte actual, nu este neaparat prin contextul social, ci prin emotiile pe care ti le transmite. “Hipiotii” vorbesc despre iubire, libertate, responsabilitate si asumare, precum si despre teama si curajul de a lua decizii. Daca esti tinar, te identifici cu ei. Daca nu mai esti chiar asa de tinar, te cuprinde nostalgia si... iar te identifici cu ei.

Asta mi s-a intimplat si mie si m-am simtit din nou in epoca lui Led Zeppelin si Beatles, pentru o seara am avut din nou pletele din liceu si o floare in par. Am simtit din nou ca apartin acelei gasti de hipioti si bolsevici, visatori, intriganti, frumosi si dansatori. Am evadat din nou in alta lume, alaturi de o gasca de hipioti, intr-un loc unde cineva a reusit sa opreasca ploaia si sa aduca primavara. Pentru asta ii multumesc intregii gasti de hipioti si va recomand si voua sa dati o fuga si sa vedeti urmatorul spectacol.

Moartea unei pasiuni

Primul meu contact cu fotbalul a fost prin anul 1984, cind, la 7 ani si ceva, auzeam de echipa Dinamo care ajungea in semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Era un motiv bun sa tin cu ei, dar cum eram eu intotdeauna Gica Contra, am decis sa tin cu Steaua. Aveam un motiv bun - eram acolo, in cartier, la 3 statii de tramvai de stadionul Ghencea.

Prima mea bucurie adusa de fotbal a fost fireste parcursul noii mele echipe de suflet, Steaua, in anul competitional 1985-1986, cind, dupa ce a batut pe rind, pe BK Vejle, Honved Budpesta, Kuusysi Lahti si Andrelech Bruxelles, a urmat noaptea de vis de 7 mai 1986, cind, la Sevilla, Steaua batea la penalty-uri pe FC Barcelona si devenea noua campioana a Europei. Si trezit din somn la ora 3 noaptea pot recita lotul Stelei din acel an: Duckadam (Stingaciu) - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu (Weissenbacher) - Majearu, Tudorel Stoica (Balan), Balint, Boloni - Lacatus, Piturca (Radu II).

Au urmat citiva ani in care Steaua a dominat Europa, a mai ajuns o data in semifinale si o data in finala Cupei Campionilor, au fost citeva meciuri pe care mi le aduc aminte si acum cu multa placere, norma de 5 goluri cu Sparta Praga, Spartak Moscova, IFK Goteborg sau Galatasaray.

In timpul acesta, la inceputul anilor 1990, cind eu eram elev de scoala generala, iar clanul Becali facea bisnita cu bilete in fata cinematografului Patria, iar George Copos isi facea veacul prin UTC, imi amintesc cum ascultam in fiecare duminica etapa la Radio România Actualitati, ii ascultam pe Ilie Dobre, Sebastian Domozina, Ion Ghitulescu, Dumitru Pelican sau Nicolae Secosan. Si ma uitam la meciurile transmise in direct de TVR, comentate de vocea incomparabila a maestrului Cristian Topescu si ma bucuram enorm de fiecare victorie a echipei nationale a României, formata pe atunci din Hagi, Popescu, Lacatus, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu si altii, jucatori care in anii ce au urmat aveau sa formeze "Generatia de Aur". Cu majuscule.

Anii treceau, echipa nationala a devenit din ce in ce mai valoroasa, România a inceput sa conteze in fotbalul mondial, iar pasiunea mea pentru acest sport crestea pe masura ce victoriile asupra unor adversari puternici se inmulteau. A fost intii ziua de 15 noiembrie 1989, cind, in fata a 30.000 de spectatori pe stadionul Ghencea, România invingea Danemarca cu 3-1 (prin golurile lui Balint - 2 si Sabau) intr-un meci decisiv pentru calificarea la turneul final al Cupei Mondiale care urma sa aiba loc in Italia. Tricolorii au cistigat o grupa si mergeau la un Campionat Mondial dupa o pauza de 20 de ani.

A venit prima vara de dupa 1989. A venit Coppa del Mondo, Italia 1990. Va mai amintiti imnul cintat de Gianna Naninni - "Un estate italiana" ? Sau reclama de la Adidas Torsion - "Daca vrei, poti" ? A fost un turneu final cu România printre participante, cu români in tribunele stadioanelor din Italia, care ii incurajau pe "tricolori". Iar România, descatusata de comunism, a invins marele vecin de la rasarit, URSS, cu 2-0, prin golurile lui Lacatus. Dupa "blatul" cu Camerun, a urmat egalul, 1-1 (gol Balint), cu viitoarea vicecampioana mondiala, Argentina, si, pentru prima data, calificarea in optimile de finala. Apoi a venit partida de trista amintire, in care România a mers cap la cap cu Irlanda pret de 120 minute si 4 serii de lovituri de departajare. A ratat decisiv Daniel Timofte si visul italian se termina.

A continuat seria fabuloasa de calificari ale unei generatii pe care daca nu o aveam trebuia sa sapam adinc dupa ea. Cardiff '93, victoria din Tara Galilor, bara lui Bodin. România in strada, desi afara fulguia. Primul Revelion al fotbalului romanesc.

World Cup, mondialul din SUA din 1994. Parcursul de legenda al unei echipe mature a României, in anul de glorie al generatiei de aur, condusa de Hagi - "Maradona din Carpati" care ne-a dus pina in sferturile World Cup. Totul a inceput in ziua de 19 iunie, ziua care gazduieste una dintre cele mai frumoase amintiri ale fotbalului românesc - meciul contra Columbiei (echipa pe care marele Pele o vedea favorita la cistigarea Campionatului Mondial), cu Asprilla, Rincon, Valderrama si Valencia. Din cauza diferentei mari de fus orar, transmisia meciului a inceput, in tara, tirziu in noapte. In fata a 100.000 de spectatori, pe Rose Bowl, tricolorii au facut un meci de poveste. Au deschis scorul prin Raducioiu, l-au majorat prin Hagi, care a marcat golul Campionatului Mondial, o diagonala-lob magnifica si imposibila de la 35 de metri in vinclul portii lui Cordoba. Dupa golul de 2-1 al columbienilor, Raducioiu a inscris pentru 3-1 dupa o pasa de 50 metri de la Hagi. A urmat infringerea amara cu Elvetia, de la Detroit, din care am retinut doar golul lui Hagi si cele 2 minute jucate de Vladoiu pina la gestul lui necugetat. A fost apoi o noua noapte frumoasa, meciul de pe "Rose Bowl" cu SUA, in afata a 100.000 de spectatori potrivnici, golul din unghi al lui Dan Petrescu, care purtase bermudele norocoase pe care i le adusese sotia superstitioasa si calificarea in optimi de pe primul loc in grupa.

A urmat meciul cu Argentina. 3 iulie 1994. Eu eram in concediu in Grecia, la Kalambaka, la poalele Meteorei, un loc superb de care m-am indragostit cu acea ocazie. Si in care m-am si indragostit in acea seara. Un meci vazut printre sute de greci care nu puteau uita ca doar cu citeva zile in urma, Argentina umilise Grecia cu 4-0. Si care nu puteau sa nu tina cu România. Argentina parasita de starul Maradona, gasit dopat cu efedrina. Raducioiu, suspendat. La miezul noptii, Ilie Dumitrescu era anuntat ca va fi titular, cu Hagi linga el. Meciul vietii lui Ilie Dumitrescu si poate, meciul competitiei. Ce spectacol! Tot pe "Rose Bowl". 1-0 Ilie Dumitrescu min. 11, 1-1 Batistuta din penalty min. 15, 2-1 Ilie Dumitrescu min.18. Ce inceput... Fantastic... Ilie Dumitrescu senzational... 3-1 Hagi min. 58, 3-2 Balbo min. 73. Poate cel mai frumos meci al Mondialului. Bucurie maxima. Extaz. Eu fericit intre sute de greci si apoi citeva ore de plimbat cu o fata din Constanta pe strazile micului orasel grecesc. In timpul acesta, desi meciurile se jucau la 2 noaptea, la Bucuresti si in tara, sute de mii de români erau in strada. "N-avem bani, n-avem papica, dar l-avem pe Hagi Gica", "Iliescu minte, Hagi presedinte", "Hagi e regele, Maradona unde e?", "Jos Vacaroiu, prim-ministru Raducioiu". Va mai aduceti aminte?

Am aliniat pe rind Columbia, SUA si Argentina si urmau sferturile de finala cu Suedia. un meci pe care nu mi-l amintesc cu placere. Un joc echilibrat pina spre sfirsit, cind Brolin l-a invins pe Prunea dupa o lovitura libera. Mondialul parea incheiat, insa, cu 2 minute inainte de final, Raducioiu a trimis meciul in prelungiri. Tot el a adus România in avantaj in mintul 100, facindu-ne sa ne simtit tot mai aproape de semifinala cu Brazilia. Dar a venit faza din minutul 114, care mi-a bintuit mult timp de atunci somnul, si cred ca multor oameni. O centrare a suedezilor de pe partea dreapta, Prunea a iesit gresit, facind eroarea carierei, iar Kenneth Anderson a marcat cu capul de peste toata apararea noastra. 2-2 si urmau penalty-urile. Seriile au inceput promitator, cu suedezul Mild ratind primul sut. Din pacare a fost singurul suedez care a ratat. De la noi, Gica Popescu nu a batut, avind o intindere la inghinali. Nu au reusit sa inscrie Dan Petrescu si Belodedici. Pentru a doua oara consecutiv, un campionat mondial se termina pentru România dupa loteria penalty-urilor. Imprudenta lui Prunea si sutul extrem de slab al lui Dan Petrescu ne-au readus cu picioarele pe pamint, omorind visele de ajuca o semifinala contra Braziliei. Tin minte ca am plins dupa acel meci. Si nu cred ca am fost singurul. Toata lumea a plins. Si Hagi, si Popescu. Toti. Am plins pentru ca se termina visul unei nopti de vara.

Anii au trecut, dar amintirile despre Generatia de Aur au ramas. Unii au devenit antrenori, unii inca mai joaca, altii s-au implicat in conducerea forurilor tutelare ale fotbalului, iar despre altii nu am mai auzit nimic. Numele lor merita enumerate, macar pentru faptul ca au scos un popor intreg pe strazi dupa miez de noapte, au dat un sens si un ideal unei parti a acestui popor, si ne-au bucurat sau ne-au facut sa plingem. Stelea, Prunea, Dan Petrescu, Prodan, Mihali, Belodedici, Selymesi, Dorinel Munteanu, Gica Popescu, Lupescu, Sabau, Hagi, Ilie Dumitrescu, Panduru, Lacatus, Raducioiu, Viorel Moldovan.

Din acel moment, valoarea echipei nationale a inceput sa scada incet dar sigur, la fel si pasiunea mea pentru fotbal. Jucatorii care evoluau in campionatul national se transferau in strainatate dupa primele goluri marcate iar fratii Becali isi sporeau averea cu fiecare jucator transferat. Performantele din cupele europene ale echipelor romanesti de club au devenit mediocre si sub-mediocre, numarul spectatorilor la meciuri s-a redus drastic insa, pe masura ce fotbalul românesc devenea tot mai mult o umbra a ceea ce a fost odata, steaua lui Gigi Becali devenea tot mai luminoasa iar conducatorii echipelor au devenit mai importanti decit jucatorii.

Fotbalul s-a manelizat, „vedetele” din teren au capatat salarii tot mai mari si au inceput sa-si masoare valoarea in numarul de cuceriri si in preturile masinilor cu care umblau, au devenit tot mai fitoase si mai lipsite de valoare, facindu-se cunoscuti mai mult prin ispravile din cluburile de fite decit pe teren, iar scandalurile de coruptie deveneau tot mai dese. Am inceput sa urmaresc tot mai rar fenomenul.

Dar cum România ca natiune are uneori noroc cu carul, pe la inceputul anilor 2000 se parea ca o noua generatie de fotbalisti crescuti in mizeria campionatului intern dar perfectionati in campionatele puternice din Europa, va calca pe urmele Generatiei de Aur iar locul cuplului Popescu-Hagi va fi luat acum de Mutu-Chivu. Din pacate a fost doar o iluzie.

Mutu s-a dovedit a fi un figurant drogat si nimic mai mult. Iar majoritatea celor din jurul sau erau dupa chipul si asemanarea sa, ii gaseai in cantonament in bamboo sau prin alte localuri de fite, isi expun Bentley-urile, Ferrari-urile si alte masini de fite, umbla cu gine pistol, bamby, alexandre dinu sau alte pitzipoance. Bani multi, caracter putin. Si atunci cind talentul e cultivat doar cu jack daniels si nu cu munca asidua, el nu se transforma in valoare. Si asa au fost multi care s-au nascut talente si au murit sperante.

Am inceput sa consum tot mai rar fenomenul. Nu mai suportam ca in emisiunile de sport sa fie vorba numai de Gigi Becali, Borcea, Copos, Mititelu, Pinalti, Penescu, Paszkany si alti sponsori cu "mina larga" care de fapt, de-abia asteapta sa se imbogateasca pe seama fotbalului. Nu mai suport ca echipa mea de suflet cu care tin de 25 de ani sa se balaceasca in mizeria becaliana, in care sponsorul este si selectioner, si antrenor, si tactician, calcind in picoare diversi antrenori care au incercat sa faca ceva la echipa asta. Nu mai suport aerele de figurant ale marii vedete Mutu si ale prietenilor sai care cad morti prin baruri, vezi Lobont, sau se bat prin circiumi, vezi Tamas, si toti ceilalti pentru care a pune mina la inima atunci cind aud imnul national a devenit doar o chestie trendy. Nu mai suport atita lipsa de valoare pe teren, compensata cu atitea mondenitati in afara lui, Si o mare vina mi se pare ca o are si presa tabloidala, amatoare de scandaluri si mondenitati, dar si federatia de fotbal care a tolerat atita vreme blaturile, meciurile cistigate cu arbitri sau cu valize, pentru ca adevarata valoare a echipelor românesti sa se vada in cupele europene, in duelurile pe viata si pe moarte cu celebrele echipe 17 Nentori sau Knattspyrnufelag.

As fi vrut sa ma uit iar la fotbal din placere, pentru a urmari spectacol, si nu doar ca pretext al unei beri cu prietenii,. Personal identific o miza mai mare decit una legata de performanta. As vrea oameni noi, as vrea o ultima sansa ca fotbalul românesc sa-si recapete stralucirea de altadata, onoarea de echipa ce nu se murdareste. As vrea posibilitatea ca suporterii sa-si reintre in dreptul de posesori ai echipei mele de suflet.

Pina atunci, am hotarit sa nu ma mai uit la fotbal. Nu mai vreau sa vad meciurile unei echipe Steaua , sufocate de ipocrizia si fatarnicia becaliana, si nici ale unei echipe nationale a României aflate sub semnul vedetismului drogatului Mutu si a prietenilor lui. Dupa meciul penibil cu Olanda de asta-vara de la Campionatul European, nu am vrut sa mai aud de nationala tricolora. Si nu din lipsa de patriotism, ci din scirba. La meciul cu Lituania am preferat sa merg la o bere cu un amic din Cehia care ajunsese prin Bucuresti, la meciul cu Feroe chiar nu imi amintesc ce am facut, cred ca eram chiar acasa, dar nu am avut nici o tragere de inima sa il vad, meciul cu Franta l-am vazut cu niste prieteni doar ca pretext de spritur, iar in a doua parte am stat in alta camera decit cea cu televizorul, la meciul cu Serbia am preferat sa sting lumina, iar meciul cu Austria l-am petrecut revazind piesa "Hipioti si bolsevici".

Si nu am pierdut nimic. Doar am trait o mare si ultima dezamagire. Datorita infringerilor cu Serbia si Austria, echipa nationala nu numai ca a pierdut calificarea la Mondialele din 2010, dar actuala generatie de fotbalisti milionari care petrec mai mult timp rin cluburi decit la anrenament, a irosit ultima sansa de a mai demonstra ceva. Iar eu, desi poate ma voi mai uita la vreun meci al echipei nationale, sau voi mai incerca sa fiu la curent cu ultimele stiri din domeniu, o voi face fara nici un fel de pasiune. Voi astepta urmatoarea generatie.

Si cel mai rau nu imi pare de rezultate. Acestea vin si se duc, si peste ani nu o sa mai tinem minte cit a fost scorul cu Serbia si cit cu Austria. Cel mai rau imi pare de miile de suporteri români care se string meci de meci in orice colt al Europei, ca sa se distreze, sa ia un pic de aer, sa mai uite de orele suplimentare prin pizzeriile si berariile Italiei, Austriei sau Germaniei. De zece mii de români, de marea galbena de asta-vara din Zurich, sau de tribunele pline de români de la orice meci jucat in Europa civilizata. Imi aduc aminte cit de socat am fost cind am auzit acum multi ani, pentru prima data pe un stadion din strainatate, o galerie care striga "Luptam, luptam, luptam si cistigam", acoperind sonor galeria gazdelor... Mare pacat de suporteri, as mai fi mers si eu pe un stadion, dar pentru ce? Pasiunea a murit de mult. Si pasiunea lor de a juca, si pasiunea mea de a-i incuraja. Pe ei ii intereseaza mai mult banul, iar eu voi gasi altceva de facut in timpul meciurilor. Hai România!

Cele mai ciudate legi

Legile - norme obligatorii, aparate de puterea de Stat, prin care este garantata insasi functionarea societatii si armonizarea relatiilor dintre oameni. Legile duc la crearea unui cadru relativ de siguranta si dezvoltare.

Ce se intimpla insa atunci cind dogma religioasa, absurdul situatiei, superstitiile si ridicolul sunt amestecate cu legea ? Un scurt periplu printre cele mai ciudate legi din lume, ofera un raspuns elocvent in privinta gradului de evolutie si maturitate a speciei umane in anul 2009

1. In Elvetia este ilegal sa trintesti portiera oricarei masini.
2. In anul 1979, regimul politic din Irak a interzis filmele cu arte martiale.
3. In Danemarca legea permite detinutilor sa evadeze din inchisori.
4. In Myanmar este ilegal sa accesezi Internetul. Oricine o face ajunge sa stea ani buni dupa gratii.
5. Pe timpul desfasurarii Primului Razboi Mondial, barbatii care erau dovediti homosexuali, erau executati pe loc, fara niciun proces.
6. In Singapore este contrar legilor acestei tari sa mesteci banala guma de mestecat.
7. Datorita faptului ca celebrul personaj de desene animate Donald Duck nu purta pantaloni lungi, filmele de desene animate care-l aveau drept erou principal au fost interzise de lege in Finlanda.
8. In anul 1935, guvernul Romaniei din acele timpuri a introdus o lege prin care personajul de desene animate, Mickey Mouse a fost interzis pe motiv ca era atit de urit desenat incat speria copiii mici.
9. In urma cu peste 2000 de ani, Cezar a interzis accesul carelor in Roma, pe motiv ca incurcau si aglomerau circulatia cetatenilor romani.
10. In Marea Britanie, legea permite oricarei femei gravide sa urineze oriunde doreste, inclusiv in cascheta unui politist, fara sa poate fi trasa la raspundere.
11. In Anglia oricine lipeste gresit o marca postala care o reprezinta pe regina, poate fi acuzat de tradare de tara.
12. In statul american Florida, este interzis orice act sexual cu un porc spinos.
13. In Texas, porcii care fac sex in apropierea oricarui aeroport, incalca o lege inca in vigoare care-i incrimineaza direct pentru astfel de fapte.
14. In orasul Alexandria din statul american Minneapolis, exista o hotarire legala care-i interzice oricarui barbat caruia-i miroase gura a peste, sa aiba vreun contact sexual cu o femeie.
15. In statul Carolina de Nord, este interzis de lege sa injuri in prezenta... mortilor.
16. Legile statului Ohio pedepsesc cu inchisoarea pe oricine incearca sa imbete un peste.
17. In statul Florida, daca o femeie nemaritata sare cu parasuta in zilele de simbata, acesta ajunge invariabil la inchisoare
18. Tot in orasul Alexandria din statul Minneapolis, daca rasuflarea unui barbat miroase a usturoi sau ceapa, acestuia-i este interzis de lege sa aiba orice fel de contact sexual cu sotia sa.
19. In capitala statului El Salvador, orasul San Salvador, exista o lege care condamna la moarte prin impuscare in fata unui pluton de executie, orice sofer prins baut in interiorul capitalei. Anul trecut 32 de soferi ghinionisti au fost executati in acest mod.
20. In orasul englez York exista inca in vigoare o lege datand din Evul Mediu, care-i permite oricarui cetatean al orasului sa ucida orice scotian intilnit in York. Evident, doar daca scotianul vizat poarta asupra sa un arc si o tolba cu sageti.
21. In Anglia anului 1837, daca un barbat saruta o femeie fara voia ei, exista o lege care-i permitea femeii sarutate fortat, sa-l muste de nas cat se poate de tare pe barbatul vinovat.
22. In statul american Vermont, pentru orice femeie care vrea sa poarte o proteza dentara, este nevoie de acordul scris si semnat al sotului acesteia.
23. Daca ajungi cumva in orasul Logan County, sa nu saruti niciodata o femeie care doarme, indiferent daca iti este sotie sau prietena. Legile acestui oras pedepsesc acest gest cu inchisoarea.
24. In Paraguay duelul este permis de lege, atata timp cat cei doi participanti la duel fac dovada ca doneaza singe spitalelor.
25. Hipnoza este o practica interzisa in scolile publice din orasul american San Diego.
26. In timpul regimului politic taliban din Afganistan, clericii musulmani au adoptat o lege care le interzice femeilor sa poarte sosete de culoare alba, pe motiv ca astfel barbatii se excita sexual in preajma lor.
27. In statul american Iowa, daca un barbat saruta o femeie mai mult de 5 minute neintrerupte, fapta se considera infractiune, iar barbatul patimas risca inchisoarea.
28. Acum circa 300 de ani, orice cetatean japonez care incerca sa paraseasca Imperiul Soarelui Rasare, era condamnat pe loc la decapitare pentru tradare de tara.
29. In orasul Eureka din starul american Nevada, legea interzice ca un barbat cu mustata sa sarute o femeie.
30. In Bangladesh, chiulitul de la scoala este interzis de lege. Orice elev prins in afara orelor de curs, ajunge la inchisoare.
31. Orasul St. Louis din Missouri are in vigoare o lege conform careia este interzis ca un barbat sa salveze o femeie aflata in pericol, daca aceasta este imbracata in pijamale.
32. Pe teritoriul Frantei este ilegal sa dai numele de Napoleon unui porc.
33. In orasul Baltimore din Maryland, este ilegal sa intri cu un leu intr-o sala de cinema.
34. Este contrar legii pentru orice cetatean britanic sa moara in interiorul Palatului Parlamentului din Londra.
35. Daca ajungeti in orasul Miami din Florida, retineti ca este interzis de lege sa imitati orice fel de sunete emise de animale.
36. In Bahrein este interzis de lege ca un barbat ginecolog sa examineze direct organele genitale ale unei femei. Putinii barbati medici ginecologi din acesta tara musulmana, se folosesc in acest scop de o oglinda pozitionata astfel incit sa le ofere imaginile de care au nevoie atunci cind stabilesc un diagnostic pe cale vizuala.
37. In statul american Oklahoma, orice persoana care se strimba in mod voit la un ciine, ajunge la inchisoare sub invinuirea de agresiune asupra celui mai bun prieten al omului.
38. In Liban, barbatilor le este permis sa intretina acte sexuale cu animalele de sex feminin. Daca in schimb, un barbat este surprins in timpul unui act sexual cu un animal de sex masculin, este pedepsit cu moartea fara niciun fel de proces.
39. Singura tara din lume care nu a cenzurat niciun film porno este Belgia.
40. In orasul italian Milano exista o lege locala care-i obliga pe cetateni sa zimbeasca tot timpul, cu exceptia situatiilor cand merg la spital sau la inmormintari.
41. In statul american Washington, daca un cetatean se lauda in public ca are parinti bogati si influenti, persoana in cauza ajunge la inchisoare.
42. Exista o lege in orasul Oxford din statul Ohio, care interzice oricarei femei sa se dezbrace in fata unei fotografii care reprezinta un barbat.
43. Legile orasului Willowdale din statul Oregon interzic oricarui barbat care face dragoste cu o femeie, sa injure sau sa blesteme pe durata intregului act sexual.
44. In timpul oricarui act sexual petrecut in orasul Conorsville din Wisconsin, este interzis de lege ca un barbat sa traga cu o arma de foc in momentul in care partenera sa se apropie de orgasm.
45. Orice femeie aflata pe teritoriul orasului Tremorton din statul Utah va ajunge la inchisoare daca face dragoste cu un barbat in interiorul unei ambulante.
46. In Indonezia, legea pedepseste masturbarea efectuata fie de barbati sau femei, cu moartea prin decapitare.
47. Pina in prezent, 24 de state americane dau castig de cauza divortului intentat de orice femeie care pretinde ca sotul sau este impotent.
48. Daca ajungeti cumva in statul american Kentucky, sa nu transportati niciodata cornete de inghetata in propriile buzunare. Exista o lege in vigoare conform careia puteti ajunge la inchisoare pentru aceasta fapta.
49. Daca cumva transportati o bomba nucleara in orasul Chico din California, sunteti pasibili de o amenda de 500 $, pentru transport de material radioactiv pe teritoriul orasului.
50. In Danemarca exista o lege care-i obliga pe toti posesorii de automobile sa se uite sub propriile masini in cautarea unor eventuali copii ascunsi acolo, inainte de a urca la volan si a demara.

Sa mai spuna cineva ca numai in România e ca la nebuni...