18 aprilie 2007

Ticalosii

Am reusit sa-mi fac timp saptamina trecuta sa vad si eu "Ticalosii". Noul film al lui Şerban Marinescu e un film despre clasa politica româneasca. Filmul lui precedent, "Magnatul", era tot un film despre clasa politica româneasca. Deci s-ar putea crede că Marinescu are multe de spus despre clasa politica româneasca. Eroare! Tot ce are el de spus despre clasa politica româneasca este: "'re-aţi ai dreacu' de hoţi!". Printre ticaloşii din Ticalosii se numara un alt magnat, un prim-ministru, un consilier prezidential, un consilier de-al primului-ministru, inca un magnat (candidat la presedintie) si inca un candidat la presedintie. Toti acestia isi petrec tot timpul spunindu-si unii altora chestii ca: "Esti lacom?" "Nu. Sunt capitalist."; sau: "În politica, toata lumea are la mina pe toata lumea."; sau: "Nu mai imi place democratia."; sau (cel mai adesea): "Hai sa mincam!". Adevarul e ca maninca, nu se incurca; si bineinteles ca Marinescu ne prezinta in prim-plan fiecare bunatate care li pune pe masa, invitindu-ne sa le uram: "Huo! Sta-v-ar in git!" la fiecare imbucatura.

Subiectul e simplu, fara prea multe inflorituri: Clasa politica aflata la putere urmareste prin intermediul Serviciilor Secrete atat pe membrii si finantatorii sai, cat si pe cei din opozitie. Primul Ministru si Presedentia ii inregistreaza cu ajutorul unor camere ascunse atat pe pe General, pe Senator cit si pe Magnat, in ipostaze cit mai compromitatoare.Politica nu suporta devieri de comportament. Premierul nu este de acord cu jocul dublu al Magnatului, care finanteaza atat puterea cat si opozitia. Dupa incercarea esuata a Consilierului Prezidential de a realiza o reconciliere intre Magnat si Putere, Premierul comanda arestarea cu mascati si televiziune a Magnatului. In timpul unei intrevederi cu Presedintele, Consilierul ii cere acestuia eliberarea Magnatului, deoarece acesta detinea informatii compromitatoare pentru toata lumea. In paralel, Puterea cauta un alt Magnat care sa produca bani pentru partid. Acesta apare in emisiune la "Nasul". Se organizeaza o partida de vinatoare unde sunt invitati Generalul, cei doi Magnati, Consilierul, Premierul si oamenii lor. Premierul incearca sa ii propuna o colaborare Generalului, insa acesta refuza sa coopereze si il ameninta pe Primul Ministru, spunind ca ii va demasca jocurile si ca va infaptui a doua Revolutie in Romania. Premierul arata ca Senatorul a fost deja cumparat. Magnatul este la a doua avertizare, fiind scos de pe tusa definitiv. Premierul ii pofteste pe toti la vinatoare si da ordinul de asasinare al Generalului ( camuflat sub forma unui accident de vinatoare ). A doua zi, Consilierul Prezidential ( "Creatorul" tuturor personajelor post-revolutionare ), "ingroapa Revolutia Romana" la groapa de gunoi Glina, facind un parastas pentru saraci, filmat in direct pentru emisiunea realizata de Dan Diaconescu.

O radiografie dulce-amara a clasei politice romane de dupa revolutia din ’89, in care banii fac politica si politica face banii. O productie in care joaca unii dintre cei mai mari actori romani. Filmul se deschide cu un motto-avertisment: „intimplarile si personajele din aceasta poveste nu au legatura cu realitatea, dar ca in orice poveste daca n-ar fi nu s-ar povesti“. Regasim aici obisnuita premisa-prezumtie de nevinovatie: este o fictiune (atunci cind nu recunosti nimic din ceea ce se intimpla pe ecran), dar care poate fi desprinsa din realitate (daca anumite personaje sau situatii ti se par familiare, cu atit mai bine!). Ticalosii e „inspirat din romanul Ciocoii noi cu bodyguard de Dinu Sararu“.
O buna parte din film, spectatorii ar putea crede ca adevaratul scop al lui Serban Marinescu este de a face reclama unor localuri, muzicieni, posturi si moderatori de televiziune. Ce-i drept, exista vreo duzina de personaje care se plimba pe ecran, dar intirzie sa capete consistenta. Tot ce aflam este ca au bani si putere – elemente de altfel indisociabile, mai ales intr-o „lume in care banul hotaraste“. In film, se vorbeste mult despre „legea importurilor“, despre ordonante si licente, se fac si se desfac aliante, iar cei care devin incomozi pentru Putere sint fie santajati, fie arestati preventiv, fie, in ultima instanta, eliminati.

Un film fara o poveste care sa valorifice logica elementara a scenaristicii, lipsit complet de ritm si de tensiune. Pina la urma, poate ca Serban Marinescu nu a dorit altceva, decit un tablou al „ticalosismului“ autohton, in care portretul de grup este mai important decit figurile individuale. Dar oare publicul mai doreste asa ceva ? Ce ne ofera filmul, in afara privilegiului de a-i vedea pe toti "monstrii sacri" mincind? Un thriller politic bun se bazeaza pe logica, pe imaginatie si pe o documentare serioasa pentru a reconstitui plauzibil culisele sistemului pe care-l stim; ne impresioneaza prin cantitatea de detalii, prin complexitatea şi functionalitatea structurilor pe care ni le prezinta - ne da senzatia ca pentru prima oara vedem totul. Aici nu vedem nimic - doar niste "monstri sacri" pusi sa emane coruptie intr-un vacuum. Pe linga asta, mai recunoastem reflexiile citorva subiecte de senzatie macinate intens de ziare si de televiziuni (un om de afaceri finanteaza atit puterea, cit si opozitia; un politician sufera un accident de vinatoare) - si cam atit. "Ticalosii" are si unele merite in crearea unei atmosfere de opulenta si depravare sau in zugravirea unei noi clase de parveniti, ai carei reprezentanti sint excesiv mediatizati si in realitate. Dar aceste merite firave nu izbutesc sa-l transforme intr-un film recomandabil.

Serban Marinescu e smecher. Nu a cazut prada tentatiei de a folosi reteta "ghetouri + mizerie + injurături + sex = film", ci a schimbat macazul. Nu avem sarantoci, dar avem caviar mincat cu polonicul. De fapt cele aproape 90 minute inspirate de un scenariu scris de un individ care maninca, respita si transpira comunism, se poate rezuma intr-o singura fraza: "Toti politicienii e niste nemernici". Ceea ce nici nu e foarte departe de adevar, dar daca toti stiam cu totii acest lucru, de ce mai aveam nevoie de un film cu subiectul respectiv ? Ca şi cum banalitatea temei n-ar fi fost de ajuns, Marinescu ne ofera si o abordare "originala", in cheie realista, dar realitatea nu este cea reala, ci este realitatea de la televizor. Nu intimplator, in film isi joaca propriile roluri doua dintre personajele care se lafaie zilnic pe micile ecrane. Intr-o ora şi jumatate i-am vazut pe Dan Diaconescu, pe Radu Moraru si pe cei pe care ii invita ei sa vorbeasca la televizor. Desi erau toti in prim-plan si gros-plan, ca in platoul emisiunilor celor doi, ceva nu mi se parea in regula. Parca se mai si ridicau, incercau sa umble prin cadru fara rost si imediat li se marea capul si credeam ca se vor pravali peste mine. Or' la teve nu am simţit asta. Si erau citiva pe ecran, aveam impresia ca ii ştiu; unu' semana cu Malaele... cred ca il vazusem pe undeva, dar parca nu la Dan Diaconescu. La fel, Mircea Diaconu a aparut... dar nu era "Filantropica" la cinema. Apoi Nelu Ploiesteanu a inceput sa cinte si nu o vedeam pe Teo in platou. Deci Nelu era invitat la alta emisiune. Si dupa inca o repriza in care am vazut ce era pe B1TV la stiri si la Nasu', regia a nimerit butonul care a mutat emisia intr-un studio unde Mircea Vintila interpreta o piesă despre un miel.

Au fost voci, nu putine, care au laudat prestatia excelenta a actorilor ("monstrii sacri" - oare o reteta de succes pentru orice film prost postdecembrist ? unde sunt filmele cu Brigada Diverse sau Operatiunea Monstrul? ), ceea ce ar putea compensa - zic ei - celelalte carente. Total fals! Horatiu Malaele a fost distribuit intr-un rol total inadecvat - de prim-ministru, iar eventuala idee de caricaturizare a personajului este anulata de interpretarea exagerat de serioasa. Gheorghe Dinica si Mircea Albulescu sunt cvasiinexistenti, iar Dorel Visan - egal cu sine insusi, deja manierist. Monica Davidescu a declarat ca uraste personajul pe care l-a interpretat (un fel de Maria Callas mioritica, doar ca Onasiss-ul lui Sararu e un surogat sinistru), ceea ce s-a vazut si pe ecran - inadmisibil pentru o actriţa profesionista. Mircea Diaconu a primit un nou rol de papagal, de data asta "cu staif", iar restul chiar nu mai conteaza. Dar ce folos ca Malaele-i Malaele, si Diaconu, Diaconu, cind rolurile sunt complet nule si neavenite? Clişeatice, superficiale, neverosimile - si foarte cabotine! Construite in tuse groase, ba chiar grosiere, scotindu-ţi ochii cu demonstrativismul lor. Singura floare printre atitea buruieni ar fi Stefan Iordache, dar a carui prestatie incintatoare a fost pusa grav in umbra de faptul ca personajul sau depasea suparator de mult cadrul fictional si numele personajului sau Didi Sfiosu este o transparenta anagrama a unui nume de fost erou al revolutiei si consilier din viata reala (dupa cum si magnatul care finanteaza atit puterea cit si opozitia, jucind la doua capete, se numeste la fel de transparent Dandu Patricianu)...Deja dupa atitea "calitati", practic nici nu mai conteaza ca filmul este si prost facut din punct de vedere tehnic. Scena din final, in care Iordache ingroapa Revolutia la Glina, este singura memorabila, cu menţiunea ca, in locul Revolutiei, in sicriu ar trebui puss cinematografia noastra. Ticalosii este un film facut parca pentru a-l unge la suflet pe Ceausescu, intr-un mod pur si simplu ticalos.

(in acest blog am folosit mai multe fragmente din comentarii postate pe http://agenda.liternet.ro)

11 aprilie 2007

Pentru toti stelistii

De data asta, au fost mai buni decit noi. Steaua nu a reusit nimic in timp ce lor, cel putin in prima repriza, le-a cam iesit totul. E usor de gasit vinovatii sau de aratat cu degetul: Radoi, care a taiat tot elanul Stelei la inceputul reprizei secunde, Baciu si Lovin, care in continuare nu inteleg ce cauta in lot, Olaroiu care insista cu baietii astia in teren si-i lasa pe banca pe Croitoru, Ochirosii sau Cristocea, Andrey care a ramas spectator la toate golurile lor. Noroc cu giumbuslucurile lui Elton care cit de cit ne-a mai descretit fruntile, cu daruirea lui Badea si insistenta lui Thereau... Iar pentru toti cei care spun ca Steaua a fost umilita, am un mic cadou... 4 aprilie 1998, o data de referinta pentru orice stelist. Asta inseamna umilinta... nu o victorie la 2 goluri... Capul sus... viata merge mai departe...

7 aprilie 2007

BRD under phishing attack

BRD - Groupe Société Générale a fost in ultima saptamina vizata de incercari repetate de frauda prin intermediul Internetului, confimind trendul de crestere a atacurilor de tip "phishing" indreptate impotriva institutiilor financiare din România.

Mesajele e-mail, transmise aparent ca fiind din partea bancii si destinate atit clientilor cit si non-clientilor, sunt realizate in asa fel incit sa poata trece usor drept informari legitime ale bancii. Site-ul "capcană " este o copie fidela a site-ului real
www.brd-net.ro, fiind plasat repetat la adrese similare celei autentice, ceea ce sporeşte riscul de a induce în eroare utilizatorii.
Astfel prima adresa care continea versiunea clonata a site-ului de Internet banking a fost http://www.brdro.net/part/ro/idehom.html,
apoi a urmat http://www.conturi-brd.net/part/ro/idehom.html
si in final http://www.cont-brdro.net/part/ro/idehom.html.
Ca orice atac de acest tip, e-mail-ul contine un link catre un site unde sunt solicitate date personale - user/parola, numar de card, data expirarii acestuia, codul PIN.

Pretextele prin care utilizatorul era rugat sa acceseze site-urile respective si sa divulge informatiile respective erau de genul:
"Recent, BRD a derulat o procedura de verificare a conturilor BRD-NET datorita numarului crescind de frauda in anumite tari europene. Protejarea securitatii contului dvs. si a retelei BRD este principala noastra grija. Ca si o masura preventiva trebuie sa va confirmati datele contului pentru o mai mare siguranta." (la primele doua tentative).

Al treilea atac incerca sa profite de publicitatea creata in jurul primelor doua si suna asa:

"Stimate Client BRD-Groupe Societe Generale,
Joi, 29 martie, utilizatorii de e-mail au fost tintele unei tentative de frauda de tip phishing, acestia primind mesaje care ii directionau catre www.brd-net.ro, un website cu un design identic cu cel al serviciului de internet banking al BRD dar care era de fapt un site fals. BRD-Groupe Societe Generale a luat imediat masuri pentru blocarea acestei tentative de furt de date personale, iar securitatea sistemului informatic care sustine functionarea serviciului de internet banking BRD-Net nu a fost niciun moment pusa in pericol.
BRD-Groupe Societe Generale impreuna cu o echipa de specialisti in securitate bancara a dezvoltat o noua platforma de online banking ce face fata la orice fel de atac informatic. Prin acest mesaj va rugam frumos sa va inscrieti pe noua platforma ( ce este lipsita de taxe timp de 12 luni) creata prin simpla logare in cont si prin updatarea datelor. Dupa inscriere BRD va garanteaza economiile printr-o polita de asigurare ce acopera pierderi prin frauda bancara de orice tip pana la 50000 euro ce o veti primi prin posta in urmatoare 72 h (gratuit).Aceasta polita ce contine si o asigurare de viata si o reducere de 15 % la orice asigurare auto, bunuri este cadoul nostru de PASTE si garantia unui sistem de succes si in acelasi timp sigur. Ne cerem scuze pentru orice incoveniente create si va multumim pentru intelegere.
Pentru a va inscrie
Apasati Aici si economiile dvs vor fii asigurate"

Destinatarii e-mailului erau "agatati" prin promisiunea unor cadouri si oferte promotionale, totodata fiind incredintati ca prin log-area pe noul site vor fi aparati de o noua tentativa de "phishing". Practic "phishingul" nu reprezinta un furt de bani din conturi, ci o manipulare psihologica ce are ca scop incredintarea benevola de catre viitoarea "victima" a datelor respective. Rationamentul este simplu: dintr-o bombardare de tip "spam" catre 1.000.000 de potentiale victime, poate 1% dintre ei sunt clienti BRD si folosesc si BRDNet. Deci ramin 10.000 potentiale victime. Dintre acestia, poate macar 1% reusesc sa urmeze instructiunile si sa divulge datele personale. Rezultat: 100 de victime. Cita vreme romanul e naiv si mai ales panicard, este o tinta perfecta pentru "phisheri".

La astfel de solicitări ce par a fi venite din partea unei instituţii financiar-bancare nu trebuie sa se raspunda indiferent de ideile exprimate in mesaj (schimbare a practicilor de securitate, oferte promotionale, etc), deoarece o banca nu solicita niciodata date de identificare bancara. Banca nu solicită, in nici o situaţie, informatii confidentiale prin e-mail (user/parola, numar de card, data expirarii acestuia, codul PIN). Aceste solicitari reprezintă tentative de furt de date personale/bancare şi nu trebuie să li se dea curs în nicio situaţie.

Sper ca niciunul dintre voi sa nu se fi aflat in neplacuta situatie de a cadea victima acestor atacuri si sper ca informatiile postate sa va fie utile in cazul in care in viitor va veti mai confrunta cu asemenea situatii.

4 aprilie 2007

Modelul suedez

In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula. Procesele de globalizare cauzeaza in noi(brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici,etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate. In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele descadenta intarziate ale suedezilor.
Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea inregistreaza pierderi.
Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 9 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 700 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson,Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.
Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA. Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.

Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprinderesi el parca masina tot timpul foarte departe de intrare. In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet?
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?
Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.
Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia.Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.Ideea este de a se contrapune spiritului Fast Food si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de Slow Food serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow Europe, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate de globalizare, de dorinta de a avea in cantitate mare (nivelul vietii), opus la a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana.Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand cu un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa se faca mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai mici, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres.
Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei. INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator), MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.
E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor,fara a pierde calitatea umana?
In filmul Parfum de femeie exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand.
La care orbul ii raspunde:
- Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango.
Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.
Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp.Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.
Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.
Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".
Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.

(Autorul este un imigrant)

22 martie 2007

Tiganesti

Simbata dimineata... 20 de grade si nici un nor pe cer... Dor de duca... Ma sui in masina si fara sa stiu incotro ma indrept, pornesc de acasa. Destinatia apare intr-un final, mai mult sau mai putin intimplator (de fapt destinatia initiala a fost alta dar un telefon deturnator la un gratar a schimbat totul)... Manastirea Tiganesti.

La Manastirea Tiganesti e deja primavara. Miroase a vant, a muguri si a iarba. Grabite, cu privirea atintita in pamant, maicutele pasesc marunt, fosnindu-si straiele largi si cernite.
Inconjurata de un curs de apa cunoscut sub numele "Lacul Maicilor", Manastirea Tiganesti este vestita atât prin frumusetea sa, cât si prin atelierele ei de tesatorie, în care calugaritele realizeaza adevarate opere de arta. Aici se tese stofa pentru vesmintele preotesti si tot aici a fost lucrata broderia pentru sala maura din Castelul Peles.
Situata la 3 km de comuna Ciolpani, cam la jumatatea distantei dintre Bucuresti si Ploiesti, manastirea este asezata intr-un cadru mirific de ape si paduri. Mit, legenda dar si adevar istoric, asezamintul monahal dateaza din 1780, fiind construit pe terenul donatorului Matei Tiganescu. Legenda sustinuta de faptul ca pomelnicul manastirii incepe cu Mihai Viteazul si Doamna Stanca, ne arata ca asezarea monahala exista inca de la inceputul sec. XVII, fiind zidita de calugari romani de la muntele Athos, cand in aceste locuri erau codrii Vlasiei. A fost mai intai Schit cu chilii si biserica din lemn. Din aceasta biserica din lemn s-a pastrat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate. La inceput schitul era populat de calugari dar staretul manastirii , un anume Dositei staruieste pe linga mitropolitul Dosiftei ca pustnicii schitului Tiganesti sa fie transferati la manastirea Caldarusani, urmind ca locul lor sa fie luat de calugarite de la schitul Turbati (Snagov) si schitul Maicilor (Bucuresti).Initial biserica din lemn a fost demolata iar pe locul ei s-a construit actuala biserica purtind hramul Adormirea Maicii Domnului.
Locasul este construit în spiritul vremii, cu pridvor si o singura turla, decorata cu ferestre prelungi. Usa de la intrarea în pronaos prezinta un ancadrament cu motive florale, admirabil executate. Exteriorul, împartit în doua registre inegale este de asemenea decorat cu ferestre si firide, peretii fiind zugraviti în alb. Partea superioara a fatadelor este împodobita cu medalioane în mozaic, realizate de pictorul Gheorghe Radu cam în a doua jumatate a secolului trecut. Pictura interioara, executata în 1853, în stil neobizantin, a fost opera egumenului Eftimie. A urmat o serie de restaurari în 1880, 1895, 1911 iar în 1929 biserica a fost repictata de Dimitrie Belizarie. Pridvorul pasteaza însa cîteva scene din pictura originala. Restaurarile din 1977-86 au fost facute cu multa grija, lucrarile destinate picturii fiind încredintate pictorilor Gheorghe Trasculescu si Valeria Musceleanu, însotiti de un grup de ajutoare. Cele doua cladiri din incinta Manastirii, avind cerdacuri sustinute de coloane, adapostesc chiliile, staretia, trapeza si o minunata colectie de arta bisericeasca si carte veche. Construite în 1920, cladirile înconjoara biserica. În cimitirul manastirii exista o alta biserica, de dimensiuni mai mici. Printre mândriile locasului pot fi amintite clopotnita cu trei clopote mari si unul mic, si mai ales ceasul mare, cu doua cadrane. Adus din Germania, în 1911, are un mecanism care cântareste mai mult de 1300 kg. Cladirea muzeului, construita in 1848, a fost mai intai orfelinat, apoi scoala, arhondarie, iar din 1989 muzeu. Aici sunt expuse icoane pe lemn, panza, sticla si metal, vesminte vechi, carti si obiecte religioase. Ansamblul minastirii mai cuprinde turnul clopotnitei, trapeza, casele monahale, cimitirul si atelierele unde se tes materiale pentru hainele preotesti. In acest atelier trudesc maicutele minastirii, iar materialele folosite pentru hainele preotesti sunt din matase vegetala si cu fir de aur si argint. Razboaiele de tesut sunt programate prin cartele perforate.
Prin pictura sugestiva, realizata în culori vii, prin eleganta constructiilor din jur, prin faima atelierelor si linistea pe care o degaja, Manastirea Tiganesti ramine un loc de reculegere, deosebit de indragit de credinciosi.

9 martie 2007

Femeile

Mamoase. Copilaroase. Rasfatate. Victimizate. Pregatite (de orice). Orgolioase (pana la Dumnezeu). Sensibile (si inapoi). Cicalitoare (zi si noapte). Spirituale. Barfitoare (mai tot timpul). Discrete (numai cand au interesul). Serioase. Gratioase. Slabe (cu dieta). Rubensiene (fara dieta). Feminine. Malitioase (zi si noapte). Sufletiste (ziua). Ganditoare (noaptea). Profunde (de sarbatori). Veninoase (arareori). Pline de compasiune. Cu simtul umorului. Cinice (niciodata prea mult). Sarcastice (dupa nunta). Grijulii (dupa botez). Resemnate (dupa al doilea divort). Implinite (dupa primul sau al doilea copil). Distruse (dupa primul avort). Renascute (dupa prima zi de scoala a copilului). Mature (la datorie). Luminate (dupa primul nepot). Sfarsite (dupa o despartire). Mancacioase (de la un ruj). Copilaroase (de la un zambet). Timide (de la o privire). Rosii in obrajori (de la un gand ascuns). Perverse (de la te miri ce). Senzuale (de la un sarut). Acre (din nimic). Sarmante (de la cercei). Rapitoare (e de la ei sau de la ea). Fericite (din mai nimic). Misterioase (din copilarie). Mistuite (din dragoste). Mironosite (din rochite sau fustite). Magulite (din auzite). Nepasatoare (dupa moft). Martire (din fire). Dulci (cu suflet din vata de zahar ars). Razboinice (in filme). Diafane (Primavara si Toamna). Translucide (tot pe atunci). Razvratite (de cate ori au chef). Transparente (de la suferinta). Opace (de la indiferenta). Usoare (de la bijuterii). Grele (de la ele). Subtiri (de la carte). Avute (de la parte). Sofisticate (din toate cate putin). Alambicate (din curiozitate). Complexate (din nedreptate). Neimpacate (din pacate). Puternice (din credinta). Senine (de la ochi). Fragile (de la glezne). Vulnerabile (de la sani). Soptite (de la buze). Supuse (de la genunchi). Plutitoare (de la par). Salbatice (de la natura). Fabuloase (pline de dor si dorinta). Icoane (pentru copiii lor). Femeile (ca un joc de cuvinte si de viata).

de Marius Tuca
Pentru ca sunteti cele care insenineaza zilele barbatilor - desi ei se pling dar numai pentru ca asa s-au obisnuit - pentru ca sunteti cele care numai cind priviti catre copiii vostri, dati lumii mai multa frumusete, pentru ca sunteti cele care gasesc in fiecare zi timp pentru orice problema si orice nevoie a celor dragi, pentru ca, desi va mai plingeti cateodata, o luati de la capat in fiecare zi, mai puternice si mai hotarite, pentru ca sufletul vostru stie ce e iubirea, cum se daruieste si cum se primeste ea… si pentru tot ceea ce reprezentati… pentru voi timpul se opreste putin in loc la fiecare inceput de Primavara, sa va aduca un omagiu…
La multi ani!

8 martie 2007

Fotografie cu testiculele lui Felix

Felix Motanul traieste la inchisoare, intemnitat de imaginatia limitata a ofiterului de caz. Numele de cod il imbraca fix, ii lasa loc de burta, de gusa, si atit. E un sarcofag cusut pe vecie, teribil si exact. Atentie, va zimbeste mumia!
In pauzele ei de publicitate, istoria merge la toaleta. Atunci conductele prezentului se infunda cu clovni, derbedei si desene animate. Numele lor e anagrama batjocurii, iar numarul lor mare - semn ca traim o noua invazie. De la inaltimea demnitatii de turnator, Dan Voiculescu il someaza pe presedintele Romaniei. Pentru ca timbrul sau de fost delator sa se faca mai bine auzit, colegii de idealuri de la PSD, PNL, PRM si UDMR si-au pus la dispozitie spinarile. Pe ele a urcat Dan Voiculescu pina in fruntea acelei comisii parlamentare de ancheta privind suspendarea din functie a inamicului comun. Cuvintul-cheie al actiunii si baza tropismului voiculescian e ANCHETA, tableta cu valoare afrodiziaca pentru o intreaga generatie de slugi violente. Perspectiva de a-l regula, in sfirsit, pe Basescu in public trezeste in securistul recuperat un fel de erectie tirzie, imposibila fizic, dar cu atit mai pretioasa pentru palmares.
Cine e Felix? Raspunsul trebuie cautat undeva intre nota informativa si navalirile barbare. Nasterea lui statistica acopera etnogeneza poporului roman. Inzestrati cu talentul de incolacire al speciilor nevertebrate, felicsii pindesc rabdatori, dupa perdea, momentele de oboseala nationala, cind normalitatea incepe sa caste. Atunci ei scot din fiset tupeul, numele conspirativ si devin voiculesti. In cazul de fata, la baza revirimentului stau banii dictatorului, iar in virf, legitimatia de turnator. Pe pirtie, acolo unde sint desfasurate jaloanele Crescent, mitologia fondatoare ocoleste raspunsurile cu indeminarea unui schior - in cazul de fata, a unui hocheist. Dar, spre deosebire de colegii de promotie, Felix Motanul are slabiciuni umaniste. El nu s-a oprit doar la sume mari, nedemonstrabile, fiindca albirea cosmarului din care provine nu cere doar resurse imorale. Era nevoie urgenta si de impostura, iar Felix s-a dat de trei ori peste cap si a devenit dom’ profesor. Ei, aici incepe sectiunea lirica a povestii, cea in care monstrul plinge si creste in secret canari. In adincul sufletului, fostul informator tinjea, de fapt, dupa spirit. Dorinta lui cea mare, barata temporar de trasul cu urechea si de redactarea cu greseli a notei, a fost sa ajunga intelectual. Si, cind acumularile cantitative au permis-o, saltul calitativ s-a produs. Sa-l rasfoim: „Atributele fiintei umane nu pot fi privite decit din perspectiva capacitatii sale cognitive calitativ diferite de cea a oricarei alte fiinte vii, rezultat al activitatii encefalului prin opozitie cu activitatea nervoasa a cerebelului, bulbului rahidian, maduvei spinarii, activitate de tip inferior pe care omul o poseda in mod nespecific, la fel ca si o serie de alte animale“. Pina sa-si revina celelalte animale din lectura Societatii umaniste, dom’ profesor insista pe om: „Consideram activitatea nervoasa a unui creier mare hipertrofiat in raport cu celelalte organe ale activitatii nervoase ca reprezentind diferenta specifica si atributul definitor pentru fiinta umana, indiferent daca concepem creierul mare ca pe un organ autonom sau ca pe un «vehicul» mai mult sau mai putin performant, condus mai mult sau mai putin bine de un «sofer»“.
Din respect pentru clasele a V-a si a VI-a ne oprim aici, nu fara a aprecia framintarile autorului. Efortul lui de a-si gasi locul oscileaza, aspirational, intre capetele frazei. Adica intre „un creier mare hipertrofiat“ si pregatirea de sofer.
Din fericire, exista o lege universala a repetitiei care ne pune la indemina toate exemplele necesare. Cazul Voiculescu se regaseste pe undeva prin Rusia anilor ‘30. E imaginat, parca, de Danilo Kis. In vremea terorii staliniste, un dramaturg sovietic lipsit de talent dorea din rasputeri sa intre in istoria literaturii ruse. Scria zi si noapte piese inchinate biroului politic, si nimic. Nu-l publica nimeni, iar visul lui de a intra in istoria literaturii raminea de neatins. Intr-o zi, scriitorul a murit de inima rea si, la autopsie, medicul a observat ca mortul are testicule uriase. Prin urmare, dramaturgul nu a intrat in istoria literaturii. In schimb, i s-a facut loc, pe merit, in istoria medicinei. Lucru avantajos, fiindca, din eternitatea borcanului cu formol el zimbeste azi mai trainic decit un intreg curent literar.
Intelectualul Felix, nume de cod Voiculescu, e, la rindul lui, avid de nemurire. Dupa ce si-a tot jucat comedia autobiografica, vrea sa intre in borcanul cu valori. Atit ca nu incape cu impostura tinuta in curmezis. Ii mai ramine, asadar, istoria medicinei. Dar si pentru aia, s-a dovedit, iti trebuie coaie.

by Doru Buscu

6 martie 2007

Profesiunea mea, sictirul

Functionarele de la ghisee sunt acre. Lucreaza cu publicul, care pune intrebari tampite. Sunt niste martire, termina programul cu nervii zdrente.
Functionarul de birou e si el nemultumit. Ori n-are aer conditionat, ori il trage curentul. Prea mult de munca si prea multa rutina. N-are nici un chef de lucru. Daca ar face altceva, ar fi altfel.
Muncitorul sta la umbra. Nu se poate lucra pe caldura asta. Spre seara, cand caldura se mai ostoieste, e prea obosit. In plus, a si baut cinci beri.
Pe distribuitor il deranjeaza traficul. E imposibil sa alergi prin oras, la cum se circula. Daca i-au dat de la firma un Matiz, ar fi lucrat mai bine pe Renault. Daca i-au dat o Skoda Octavia, ar fi preferat un Tico.
Ziaristul face prea mult teren pentru salariul pe care-l ia. La banii astia, ar trebui sa scrie un text venit pe o agentie de presa, sa stea vreo doua ore pe messenger si s-o intinda acasa.
Economistul castiga mai mult, dar nu merita. La cat lucreaza, ar trebui sa-si permita o vacanta la Monte Carlo, o cabanuta la Bran si un BMW.
Taximetristul merge degeaba. Ca sa-i renteze, ar trebui sa aiba 30.000 de lei pe kilometru. Din nefericire, clientii sunt de proasta calitate, n-ar plati atat.
Profesorul e scarbit de sistemul de invatamant. Salariul e mic si copiii sunt prosti. In plus, sunt si mai bine imbracati ca el. Sa le ia ta-su meditator.
Politistul lucreaza cu toate scursorile. Or, politistul e un tip finut, educat. Il deranjeaza.
Ofiterul de armata stie ca un coleg de-al lui din NATO castiga mii de euro pe luna. Stresul in armata e mare.
Probabil ca, in Romania , nici macar presedintele nu e multumit de slujba sa. In fond, in loc sa fie presedinte intr-o tara puternica, conduce un popor de cacat.
by Julius Constantinescu

4 martie 2007

Caru cu bere

De vreo 2 sau 3 luni auzisem ca s-a redeschis "Caru cu bere"... si de fiecare data cind auzeam pe cineva ca a fost pe acolo, feedback-ul era excelent. Toti ziceau acelasi lucru: ca arata excelent, berea e buna si la fel si cirnatii si micii si ca e o optiune foarte buna de mers acolo. Si asa am inceput sa mi doresc din ce in ce mai mult sa merg pe acolo. Dar tot nu reuseam sa imi propun asta clar... hai sa ne stringem in seara de x mai multi si sa mergem acolo la o bere... Devenise chiar frustrant cind am trecut intr o seara chiar pe linga circiuma si am vazut asa, prin geam, cit de bine arata inauntru... Dorinta continua sa creasca, ajunsesem sa zic ca "trebuie neaparat sa ajung la Caru cu bere"...
Probabil ar fi ramas pt week-end-ul asta (nu stiu cit mai puteam rezista...) cind... intr o zi saptamina asta ma suna un colaborator de la Londra sa mi spuna ca e in Bucuresti si ca ar vrea sa ne intilnim pe seara. Vorbesc si cu colegii, ei sunt de acord, la care omul propune: "Vreti pe undeva pe linga Piata Victoriei? Sau nu va e greu sa veniti pina in oras, sa mergem la Caru cu bere?"... Nu mi-au trebuit mai mult de 2 secunde sa confirm intilnirea la "Caru cu bere" :) Asa a fost sa fie, probabil imi doream prea mult asta ca sa nu se intimple cumva, independent de planurile mele.
In sfirsit acolo... Dupa ce am trecut de ditamai usa rotativa din lem masiv, am fost impresionat de arhitectura, de vitralii si de toate decorurile. Arata chiar intr-un anumit fel, iar atmosfera... Cu un mic exercitiu de imaginatie chiar reuseai sa crezi ca cineva a dat timpul inapoi si ma aflam in acea perioada pe care mereu regret ca nu am prins-o si nu am fost de o virsta cu bunicul - Bucurestiul interbelic, acel "mic Paris" de a carui apartenenta era o mindrie sa te lauzi in anii aceia. Constructia a pastrat toate elementele decorative din secolul XIX, de la lambriuri, vitralii, picturi murale, candelabre pana la elementele de feronerie, stucatruile aurite, sculpturi de lemn si chiar scaune. Nu pot decit sa recomand, daca sunteti in trecere prin centrul istoric al Bucurestiului, la cumparaturi, dupa o plimbare care v-a obosit, sau daca sunteti in cautarea unui loc placut pentru a bea o bere cu prietenii... sa intrati la Caru cu bere. Atmosfera specifica berariilor de altadata (sincer, chiar nu se compara cu Becker din punct de vedere arhitectonic si al decoratiilor interioare...), bere la halba, mici si cirnati...
Situat in imediata vecinatate a bisericii Stavropoleos, "Caru cu bere" este un local incarcat de istorie. Asa cum atesta si documentele, a luat fiinta cu mai bine de o suta de ani in urma, in anul 1899 fiind construit de Nicolae Mircea si de fratii Victor si Ignat, toti originali din Medias, Transilvania, fiind astfel marcat de obiceiuri sasesti. Infiintat in cladirea vechiului han Zlatari, "Caru' cu bere" a fost de-a lungul timpului un loc de intilnire si de petrecere cautat de bucuresteni, un restaurant-muzeu in care exista chiar un mic magazin de suveniruri si un orologiu foarte valoros datand chiar din 1899 (anul constructiei). El a reprezentat, de asemenea, locul de intilnire si creatie pentru cunoscuti oameni de cultura si arta romani. De-ai casei erau Caragiale sau Cosbuc, Goga sau Delavrancea. Erau cenacluri literare initiate de Cosbuc care invita aici tineri scriitori cu posibilitati materiale reduse. Existau polite cu halbe si fiecare musteriu avea halba lui pe care o stia pe de rost.
Chiar daca lumea s-a amestecat la Caru’ cu bere, traditia si vorba a la conu’ Iancu nu s-au scuturat inca de parfumul antebelic. Purtind pecetea gustului sever de la inceput de veac, "Carul cu bere" pastreaza acelasi aer senioral de castel medieval cu interior bizantin ce ascunde in spatele peretilor sai o istorie care incepe acum 2 secole.
Interiorul, cu elementelor sale specifice, a constituit cadrul natural la care au apelat regizorii pentru filmarea multor secvente din filmele "Doua lozuri", "Telegrame", "Darclee" si altele. Construit in stil neogotic, restaurantul iti aminteste, fara sa vrei, de anumite berarii din centrul München-ului. Faima cistigata de-a lungul timpului se datoreaza nu numai berii speciale care se serveste aici, la tap sau la halba, ci si preparatelor culinare cu specific romanesc. Restaurantul dispune de beraria propriu-zisa de la parter, (care este mare, am inteles ca are peste 200 de locuri) inzestrata cu mai multe saloane si balcoane si de crama, unde seara se produc diferite orchestre si solisti de muzica populara.
Daca e berarie germana atunci e rost de cirnati cu toptanul. Prin urmare meniul, nu foarte aglomerat, imbina cele doua bucatarii traditionale (romaneasca si nemteasca) cu scopul principal de a-l tine pe client satul si vesel nu neaparat de a-i pune burta la cale. Preturile mi s-au parut chiar rezonabile pentru cum arata locul asta si unde e situat.
La capitolul supe sunt patru sortimente printre care un gulas picant care e recomandat doar daca aveti stomacul tare. O supa costa 6.8 RON (gulasul e 10). Apoi vin cirnatii: Cirnati albi de vita la gratar sau fierti, Cirnati Caru' cu Bere, Cirnati Plescoi :)) Platou cu cirnati etc. 13 RON e pretul mediu la o portie de carnati - mai putin platoul care e 36 RON - la care sigur o sa vreti o garnitura. Cea mai buna e varza dulce calita, merge de minune cu orice tip de cirnati, e absolut delicioasa si costa 6 RON. Cartofii piure sau pai la 4 RON nu sunt tocmai geniali. :) Tot in zona carnivora, te mai poti lupta cu un cotlet de porc la 26 RON portia sau cu niste pulpite pui la cuptor, suculente si super-gustoase - 13 RON. Micii, faimosii mici! Pe de o parte inclin sa cred ca faimosi datorita pretului - 2.4 RON unul, insa din cate am inteles sunt de exceptie si se fac dupa o reteta traditionala, ce era la mare cinste in Bucurestiul interbelic. Desertul e pe nemteste: Apfelstrudel (Strudel de mere, exact) sau Strudel cu branza, ambele la 6 RON.
De baut... Aici in mod normal m-as fi asteptat la o lista de 2 pagini cu toate tipurile de bere. In schimb am studiat o oferta de trei sferturi de pagina in care erau mentionate cateva branduri cunoscute insa la halba sau la 330 ml. Dar am baut berea casei, care e absolut excelenta si cred ca e mai buna decit orice alta bere din meniu. Pretul unei halbe de 400ml e de 4 RON, iar cea de 1l (bineinteles ca mi am luat din asta ) e de 8 RON. Oferta de vin pe de alta parte ne-a tinut ocupati cateva minute bune. Se intinde pe trei pagini si cuprinde... tot ce va trece prin cap. Pretul: intre 25 si 70 RON o sticla. Pentru amatorii de bauturi non-alcoolice, o banala Cola e 4.2. RON, o sticla mica de Granini 6.2 iar un litru de limonada este 7.6 RON - cu zahar! Cea preparata cu miere este 10 RON.
Per total, preturile rezonabile, mincarea buna si vine destul de repede, berea excelenta, iar servirea ok... Mi-a placut foarte mult si sigur o sa mai merg, pentru atmosfera deosebita si faptul ca pot in 2007 sa ma simt ca si cind as fi in Bucurestiul anilor 1930.

Risnov

Pina anul trecut trecusem de cel putin 10 ori venind dinspre Brasov sau Predeal spre zona Moeciu-Bran prin sau pe linga Risnov. Intotdeauna vedeam sus pe un deal, strajuind orasul, o cetate care parea veche si de fiecare data simteam un imbold de a ma duce s-o vizitez. Din pacate, de fiecare data eram ori la dus, ori la intors dintr-un loc si mereu ma grabeam, nereusind sa gasesc/aloc timp pentru ea. Pina anul trecut in vara cind, intr-un scurt concediu tradus printr-un tur de 4 zile prin tara, am reusit sa ajung intr-o seara de simbata de august pina acolo. Nu mica mi-a fost bucuria cind am inteles ca exista drum de masina pina acolo si pot sa ma bazez pe Meggy (masina mea Renault Megane, pt cine nu o cunoaste deja...) sa ma duca exact pina acolo, fara sa ma mai chinui eu prea mult. Am ramas chiar impresionat de ceea ce am vazut si saptamina trecuta, cind am avut de lichidat zilele de concediu ramase din 2006, in programul de plimbari am inclus din nou si cetatea Risnov.
Situata pe drumul de veche traditie Brasov-Rucar-Cimpulung Muscel, ce lega Transilvania de Tara Romaneasca, cea mai mare cetate taraneasca din sudul si sud-estul Transilvaniei a fost ridicata in secolul XIII pe o ridicatura de tern care domina toata Depresiunea Birsei si a ajutat la apararea locuitorilor din Tara Birsei timp de mai multe secole. Cetatea se numea "Cetate Taraneasca" deoarece principala ocupatie a populatiei era agricultura. Denumirea s-a mentinut de-a lungul veacurilor, deorece asezarea a pastrat, chiar in epoca de maxima inflorire a breslelor, un pronuntat caracter agrar. Prima mentiune documentara despre Cetatea Taraneasca a Risnovului dateaza din anul 1335 cind, in urma unei noi navaliri a tatarilor in Tara Birsei, a fost pustiit intregul tinut, cu exceptia Cetatii Risnovului, care, fiind puternic fortificata, a rezistat atacurilor, salvind viata locuitorilor refugiati intre zidurile lor.
Este incredibil de frumoasa. Am vazut destule cetati din Romania, dar parca nici una ca si cea de la Risnov... chiar superba... foarte multi straini (parca mai multi decit romani, ceea ce te face sa te intrebi daca noi mai suntem in stare sa apreciem frumusetea tarii noastre). Se pare ca cetatea a fost preluata acum citiva ani de un investitor italian care chiar se ocupa si investeste in reconstructia cetatii pentru a o transforma intr-un obiectiv turistic foarte atractiv. Din pacate poza atasata poate spune doar mult prea putin despre specificul si frumusetea cetatii si zonei inconjuratoare (undeva in cetate exista un loc de unde ai o frumoasa vedere panoramica de 360 de grade si poti sa vezi la vest Leaota si Piatra Craiului, la nord-est Postavarul, iar la sud-est Bucegii... acum cu zapada pe ei peisajul era fantastic, dar si intreaga Depresiune a Birsei).
Pentru a ajunge acolo trebuie urmat drumul Risnov-Poiana Brasov (asfaltat, folosit si la raliuri). La iesirea din Risnov este pe stanga un han... prin parcarea hanului, se poate urca cu masina cca. 500 m pe un drum de pamint destul de abrupt, dar practicabil... se ajunge intr-o parcare de la baza cetatii... de acolo se continua pe jos cca. 100 m pana la intrarea in cetate, unde te izbeste un miros de lemn vechi si de piatra macinata de vremuri...
Pentru cei interesati, biletul de intrare costa 10 RON si se mai plateste (sau nu) o taxa de 5 RON pt a putea fotografia inauntru. Interiorul este fascinant, incepe cu o curte mare in mijlocul careia se afla o expozitie de care si carute din perioada respectiva. Mai exista muzeul propriu-zis, magazine de suveniruri, o mica terasa unde poti sa stai la o bere rece, ateliere populare...
Nucleul principal al cetatii are accesul amenajat pe latura de est, intrarea fiind prevazuta cu un bastion circular, pe aceeasi latura aflindu-se si un turn poligonal. In interiorul incintei se pastreaza ruinele a peste 30 de case menite sa adaposteasca pe locuitorii asezarii sau bunurile acestora. Cetatea Risnov pastreaza mare parte din curtinele si tunurile care se datoreaza diferitelor etape medievale si moderne ale cetatii, fiind capabila de-a lungul multor veacuri sa faca fata numeroaselor atacuri, ocrotind timp de peste 500 de ani viata si avutul locuitorilor din Risnov si comunele invecinate.
Cetatea Rasnov nu are un stil arhitectonic pretentios, ci unul simplu, apropiat de constructia caselor obisnuite, adaptat cerintelor de fortificare. Ca material pentru fortificatii au fost intrebuintate piatra si caramida, inaltimea zidurilor este de 5 metri, iar latimea cea mai mare o prezinta zidul sudic care in unele locuri are un metru si jumatate. Zidurile, ca si turnurile, erau acoperite cu tigla pentru a preveni incendiile provocate de asediatori. Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmii dealului pe care il inconjoara, fapt care imprima zidului cetatii profilul unei masive centuri zimtate.
In mijlocul cetatii se afla o fintina, sapata in stinca intre 1623 si 1640, a carei adincime este de 146 m. Fintina a fost sapata de catre 2 prizonieri turci carora li se promisese eliberarea la terminarea ei si a fost utilizata pina in 1850 cind a fost abandonata, datorita ruperii rotii. Fintina asigura traiul cvasinormal al populatiei pe termen lung conferind un grad sporit de siguranta cetatii, deoarece nu mai trebuia deschisa poarta pentru alimentarea cu apa a populatiei, asigurindu-se independenta de resurse din acest punct de vedere. (asta dupa ce cetatea facuse fata multor asedii, o singura data locuitorii sai fiind nevoiti sa deschida portile si sa se predea, in 1612, din cauza lipsei de apa, deoarece trupele inamice au interceptat drumul spre un izvor tainuit din afara cetatii, de unde se aprovizionau cei din cetate)
Bastionul poligonal de la est si capela dateaza din secolul XVII. In incinta cetatii s-a descoperit temelia unei biserici ortodoxe din secolul XII. Muzeul valorifica piese de istorie locala: unelte, arme, stampe, monede, fotocopii de documente, obiecte de epoca. Nu ai cum sa nu fii cuprins de fiori reci in labirintul de camarute cu geamuri foarte mici si multe scarite! E multa istorie acolo pe care o percepi si fara sa vrei atat de intensa este. Restaurarea merita un calificativ maxim iar minutiozitatea cu care au fost refacute locuintele din cetate te duce intr-adevar cu gandul la ceea ce putea fi viata intr-o cetate medievala.
In concluzie, nu pot decit sa va recomand tuturor sa dati o fuga pina acolo. Merita pentru peisaj, merita pentru senzatie, merita pentru atmosfera, merita pentru informatii. E perfect amenajata pentru turism. Zidurile cetatii alaturi de muzeul ce se afla in interiorul lor oglindesc viata zbuciumata a locuitorilor acestor plaiuri pe parcursul a peste 5 veacuri incarcate de istorie.