4 februarie 2009

Hipioti si bolsevici

Toata povestea a inceput acum mai bine de 2 saptamini, cind Costele mi-a povestit ca a fost la o piesa de teatru si a si scris despre ea. Suna fain ceea ce povestea, incepind inca de la titlu, asa ca l-am rugat frumos sa ma anunte si pe mine cind se mai intimpla, si asa am aflat ca el fusese la o repetitie cu public, in calitate de prieten al gastii de hipioti, dar ca urma sa aiba loc si premiera.

Povestea a continuat saptamina trecuta intr-un grup de prieteni la un pahar de absint, in The Absinth bar, si am aflat cind si unde urma sa aiba premiera, am promis ca nu o sa o ratez si ne-am inscris pe lista de rezervari. Cu parere de rau pentru nenea Vidu, alias Costele, care nu avea sa mearga cu noi, fiind in alte locuri mai frumoase si cu mai multa zapada.

Marti seara. La Scena. La intersectia Caii Calarasi cu Mintuleasa agoniilor si extazurilor lui Eliade, un loc fain care aduce ceva din farmecul Bucurestiului de odinioara. O casa boiereasca, construita acum mai bine de 100 de ani, care ascunde in ea un loc fascinant, cu multa arta, teatru, dar si un restaurant si un club interesante. Un loc in care mai fusesem cu vreo 5 ani in urma, la o petrecere, dar a carui imagine nu imi mai era foarte clara prin cotloanele memoriei. Un loc in care tinerii artisti prezinta productii de teatru, fotografie, arta plastica, stand-up comedy sau alte forme artistice de avangarda. Urcam pe niste scari, la un fel de mansarda. Aici este Teatrul Arca, un loc plin de idei, cu aroma de teatru de calitate, un leagen al teatrului underground romanesc, un spatiu in care te simti liber si stimulat.

Ajuns in fata scenei, m-am simtit cumva, in vizita la niste prieteni. Sau la prietenii unor prieteni, pentru ca erau prietenii lui Costele. Si inainte de a povesti despre ce a fost vorba, as vrea sa le multumesc celor din gasca de hipioti (care mi-au dat si ocazia de a fi invitatul lor, cistigind un concurs) si sa ii pomenesc aici: Felix Crainicu (regizor), Flavia Giurgiu (asistent regie), Ela Ionescu (Star), Lari Georgescu (Jeff), Mihai Cuciumeanu (Allan), Cristina Barna (papusi), Andrei Sulugiuc (lumini), Horia Popescu (sunet) si, bineinteles, Costele (care s-a ocupat de fotografii la avanpremiera si a facut si filmuletul pe care l-ati vazut mai sus). Si nu trebuie uitat canadianul Amiel Gladstone, autorul piesei, care a si fost in Romania cu ocazia avanpremierei si s-a aratat multumit de punerea in scena, care a iesit exact asa cum trebuia - amuzanta, sexy, salbatica si adevarata. O comedie, totusi trista, despre libertate, iubire, optiuni si asumarea responsabilitatilor.

In piesa, suntem undeva in Canada (se pare ca in Vancouver), in cei mai frumosi ani, anii hippie de inceput de '70. Piesa respira aerul libertin si nonconformist al perioadei, ajutata din plin si de o coloana sonora cu Led Zeppelin si cu alte citeva cintece superbe ale acelei perioade. Da, mi-a placut foarte mult muzica acestei piese si a avut un rol important la introducerea in atmosfera.

Le-am cunoscut, pe rind, pe cele trei personaje ale piesei, care formeaza un triunghi amoros, in care libertatea fiecaruia se ciocneste de asteptarile celui de linga el. Am cunoscut-o pe Star, o hipioata de 26 de ani care incearca sa isi gaseasca drumul in viata si sa se regaseasca printre dileme, intrebari, dezorientari, si sa-si lamureasca optiunile. Viata ei se afla la o rascruce, in care s-a ales praful de "ferma" hippie unde traia alaturi de alti membri ai acelei comunitat. Totul pare naruit. Si totusi...

Drumul ei poate fi alaturi de naivul Jeff (care are doar 19 ani si a ajuns aici fugind din America unde tocmai fusese recrutat si ar fi ajuns in Vietnam si pe care Star l-a intilnit la un concert rock) sau de Allan (in virsta de 32 de ani, "fostul", un fost membru al "fermei" de hipioti care acum a ajuns vinzator de asigurari, la costum si cravata). Star are de ales intre poezia sufletului sau siguranta zilei de miine. Jeff o iubeste, in timp ce pe Allan il iubeste. Iar ea stie ca nu trebuie sa iti faci niciodata planuri, ci sa fii spontan, sa iti urmezi instinctul si sa iti traiesti clipa. Ea stie ca daca vrei sa il faci pe Dumnezeu sa rida, trebuie sa ii povestesti despre planurile tale.

Jeff, tinar, naiv, inocent, lipsit de experienta vietii, neindeminatic, fara experienta sexuala, fara sa apartina miscarii hippie din care fac parte ceilalti, este bine intentionat, dar complet dezorientat in lumea intoarsa cu fundul in sus. Stingacia lui simpatica da nastere unor faze dragute, in care nu poti sa nu rizi de el. Dezertorul american abia iesit din adolescenta a plecat intr-o calatorie initiatica aici, a ajuns la un concert Led Zappelin si aici a cunoscut-o pe Star, de care s-a indragostit si are vise si aripi specifice virstei care il incadreaza si pe el in curentul 'hippie".

Allan a sesizat primul rascrucea in care se afla si a plecat de linga Star si din mjlocul gastii, dar a ajuns sa se intoarca exact la valorile parintilor sai pe care le combatuse atit de aprig din postura de hippie. El, hipiotul care milita impotriva sistemului, ajunge un adept al stilului rigid, cumva burghez, continuind afacerea de familie a tatalui sau. Florile si motocicleta sunt inlocuite de camasa, vesta si cravata, iar Allan se transforma din rebelul care nu vroia sa fie sclavul nici unui fel de sistem intr-un om de afaceri, care face parte din sistem.

Atmosfera aceea de pace, flori si iubire libera din "ferma" hippie m-a facut sa ma simt acolo, in lumea aceea in care nu am trait, in epoca hippie, sa am din nou plete ca in liceu sau in facultate, sa port o ie si niste pantaloni evazati, sa am o floare in par si sa ascult muzica acelei generatii, care este oricum si muzica mea. Am fost teleportat in acele vremuri si a fost atit de bine... Am simtit ca apartin acelei gasti de hipioti si bolsevici, visatori, intriganti, frumosi si dansatori. Si cred ca si cei din jurul meu au facut acelasi lucru, a fost un fel de "been there, done that" comun, in care am incercat sa ne identificam cu personajele.

Finalul, desi lasa loc multor interpretari si chiar unei posibile continuari, este trist si in acelasi timp optimist, lamurindu-ne ca poti sa mergi mai departe si sa traiesti asa cum vrei tu chiar daca nu ai reusit sa gasesti rezolvarea tuturor problemelor, pentru ca soarele (simbolizat prin aceeasi umbrela galbena sub care ne povestise Star ca vedea in fiecare an artificiile din noaptea dintre ziua SUA si ziua ei) poate rasari din nou in viata noastra asa cum a rasarit si in viata ploioasa a lui Star. Si mi-am adus aminte ca nu a trecut o saptamina de cind ma intrebam cine va fi in stare sa opreasca ploaia...

Spectacolul de marti seara a fost pentru mine mai mult decit o iesire, a fost o evadare in alta lume, o fuga alaturi de o gasca de hipioti, o seara de iarna in vama aceea veche si demult pierduta, un rasarit de soare chiar fara bolero dupa luni de toamna, o picatura de suflet si de visare si pentru asta ii multumesc intregii gasti de hipioti si va recomand si voua sa dati o fuga si sa vedeti urmatorul spectacol.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Multumim ca ai fost alaturi de noi ... Mare domn, mare caracter, mare orator ... Gasca de Hipioti :)

Boby spunea...

Placerea a fost de partea mea